ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 399/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea formulată la data de 22 aprilie 2010 petiționara Regia Autonomă a

Distribuției și Exploatării Filmelor R. a formulat plângere împotriva Încheierii

nr. 10562 emisă de Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară Ialomița

solicitând anularea acestei încheieri și întabularea dreptului de proprietate

în favoarea sa asupra imobilului situat în municipiul Slobozia, Str. Matei

Basarab, județul Ialomița, compus din teren intravilan în suprafață de 836 mp

și construcția C1 – Cinematograful Ialomița în suprafață construită de 138 mp

în carte funciară.

Prin sentința civilă nr. 2512 din 05 octombrie 2010,

Judecătoria Slobozia a admis excepția tardivității formulării plângerii și a

respins plângerea împotriva încheierii de carte funciară mai sus menționată, ca

fiind tardiv formulată.

Prin aceiași sentință a fost admisă cererea de

intervenție în interesul propriu formulată de Municipiul Slobozia prin Primar

și a fost respinsă cererea de intervenție în interesul petiționarei formulată

de SC E.I. SRL

Prin decizia civilă nr. 43/ F din 16 iunie 2011,

Tribunalul Ialomița a admis apelurile declarate de către apelantă și

intervenientă, a anulat sentința de mai sus și a trimis cauza aceleiași

instanțe spre rejudecare.

Prin decizia

nr.

396 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 2179/312/2010, a

fost admis recursul formulat de recurentul-intervenient Municipiul Slobozia

împotriva deciziei civile nr. 43/ F din 16 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul

Ialomița, secția civilă, în Dosarul nr. 2179/312/2010, în contradictoriu cu

intimata - petiționară Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor R.

și cu intimata - intervenientă SC E.I. SRL Brăila și a fost modificată decizia recurată,

în sensul că s-a respins apelul ca nefondat.

În considerentele hotărârii, instanța de recurs a

reținut că prin raportare la situația de fapt reținută de către instanțele de

fond și în limita impusă cu rigurozitate de principiul tantum devolutum quantum

judicatum, se constată că, în mod greșit, instanța de apel a aplicat și

interpretat dispozițiile art. 1532 și următoarele C. civ., ca o consecință a

interpretării greșite a actului juridic dedus judecății, și anume al

contractului de mandat.

Instanța de recurs a arătat că interpretarea realizată

de către prima instanță este cea corectă, pornind de la cuprinsul convenției

părților, respectiv, contractul de mandat pe care petiționara l-a încheiat cu

persoana autorizată Rădulescu Traian, cât și de la dispozițiile art. 1535-1542 C.

civ.

Astfel, corect s-a statuat că, între petiționara

intimată și acea persoană autorizată a intervenit o convenție de mandat prin

care, aceasta din urmă, a fost mandatată să efectueze toate demersurile

necesare întabulării dreptului de proprietate, convenindu-se, totodată, asupra

comunicării, de către biroul de carte funciară, a încheierii ce urmează a se

emite, la sediul biroului teritorial. La rândul său, așa cum a stabilit prima

instanță, persoana fizică autorizată a mandatat o altă persoană, și anume pe

numita V.A.M.Ș. să o reprezinte cu puteri depline la autoritățile competente,

precum și oriunde trebuința va cere, în vederea efectuării măsurătorilor

cadastrale, raportarea datelor, depunerea și ridicarea documentațiilor

cadastrale la toate oficiile de Cadastru și Publicitate Imobiliară de pe

teritoriul României.

În acest sens, oficiul de cadastru, față de

dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996 a procedat la comunicarea încheierii

către persoana care a făcut dovada, în temeiul actelor mai sus menționate,

asupra calității sale de persoană îndreptățită la comunicarea acestui act,

astfel că, de la data de 26 martie  2010, curge termenul pentru formularea

plângerii, realizându-se o comunicare valabilă.

Potrivit cu dispoziția art. 1537 C. civ., mandatarul

nu poate face nimic afară din limitele mandatului său, fie că este special sau

general, și trebuie să execute personal însărcinarea primită deoarece

contractul de mandat este încheiat intuituu personae. În speță, în exercitarea

atribuțiilor sale, mandantul a împuternicit o altă persoană, iar convenția

dintre mandant și mandatar nu a interzis această substituire; submandatarea

este permisă în condițiile prevăzute de dispoziția art. 1542 C. civ. însă, în

egală măsură, și prin convenția părților care au stabilit ca, încheierea să fie

comunicată la sediul biroului teritorial, adică al mandatarului, iar nu la

sediul petiționarei, așa cum s-a realizat prin cea de-a doua comunicare de care

se prevalează intimata.

Aceste dispoziții se coroborează și cu cele ale art. 56

- 71 din Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și

publicitate imobiliară și se reține, odată în plus că, în mod corect, oficiul

de carte funciară a procedat la comunicarea încheierii sale către persoana

împuternicită de mandant, în acest scop, respectiv, persoana autorizată prin

mandatarul său.

Instanțele nu au fost învestite cu o cerere privind

nulitatea convențiilor care au intervenit în cauză, ci doar cu analiza

efectelor acestora asupra manierei de sesizare a instanței; nu se poate reține

nici nerespectarea cerinței unificării practicii judiciare, la nivelul

instanței de apel, ca instanță de fond, deoarece această exigență vizează doar

hotărârile irevocabile, astfel că, susținerile intimatei din întâmpinare, cu

referire la Cauza Ștefan și Ștef c. României sunt nefondate.

Prin urmare, s-a reținut că în cauză, instanța de apel

a făcut o greșită aplicare a principiului disponibilității procesului civil,

astfel cum acesta se regăsește și în dispoziția art. 295 C. proc. civ., și,

deși nu a fost învestită cu un motiv de apel privind modalitatea de aplicare și

interpretare de către prima instanță, a dispoziției art. 50 C. proc. civ.,

stabilește, ca și problemă juridică dezlegată în apel, ca prima instanță să

procedeze la reanalizarea condițiilor legale precitate, cu referire la cererea

de intervenție formulată în cauză de Municipiul Slobozia prin Primar.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de

revizuire

SC E.I. SRL

, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, la data de 8 martie 2012, sub nr. 1924/2/2012.

În motivarea cererii,

revizuenta SC E.I. SRL

a arătat

că decizia a cărei revizuire o solicită este potrivnică cu decizia nr. 247 din

7 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

în Dosarul nr. 2178/312/2010, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul

declarat de intervenientul Municipiul Slobozia, prin primar împotriva deciziei

civile nr. 40/ A din 07 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Ialomița, în

contradictoriu cu intimata - petentă Regia

Autonomă

a Distribuției și Exploatării Filmelor R. și intimata - intervenientă SC E.I.

SRL Brăila

.

Revizuenta a prezentat situația de fapt și istoricul

celor două litigii și a susținut că în cauză sunt întrunite cumulativ

condițiile de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv existența

hotărârilor definitive contradictorii și a triplei identități de părți, obiect

și cauză, ca elemente ale lucrului judecat.

De asemenea, revizuenta a arătat că cele două decizii sunt

date în dosare diferite și că în cel de-al doilea litigiu nu a fost invocată

excepția autorității de lucru judecat.

Astfel, revizuenta a arătat că solicită anularea celei

de-a doua hotărâri, respectiv a deciziei

nr.

396 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Totodată, a susținut că, prin admiterea recursului

Municipiului Slobozia, prin primar, prin decizia a cărei revizuire se cere,

instanța de recurs a încălcat principiul securității juridice, pronunțând o

hotărâre divergentă cu a altor magistrați din cadrul aceleiași instanțe,

respectiv Curtea de Apel București.

Prin decizia nr. 1032 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a

fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe cu

soluționarea cererii de revizuire formulată de

revizuenta SC E.I. SRL și a fost declinată competența soluționării

cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Examinând cererea de revizuire cu care a fost

învestită, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte

constată următoarele:

Cu ocazia dezbaterilor, la termenul de judecată din 31

ianuarie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității

cererii de revizuire, excepție care este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc.

civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe

care se întemeiază”.

Această dispoziție legală fixează limitele în care se

poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de

revizuire pe care cererea se fundamentează.

Revizuirea, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă

doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unor

hotărâri judecătorești definitive și potrivnice, date în dosare deosebite;

existența triplei identități de părți, obiect și cauză, și ca în cel de-al

doilea proces să nu se fi invocat excepția puterii lucrului judecat, sau, dacă

a fost ridicată aceasta să nu fi format obiect de dezbatere.

Revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în

respectarea puterii lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei

hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

În speță, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de

lege, pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire și anume ca între

hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părți, obiect și

cauză.

Astfel, hotărârea a cărei revizuire se solicită s-a

pronunțat în litigiul având ca obiect plângerea formulată de petenta Regia

Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor R. împotriva Încheierii nr. 10562

emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Ialomița, prin care a

solicitat anularea acestei încheieri și întabularea dreptului de proprietate în

favoarea sa asupra imobilului situat în municipiul Slobozia, Str. Matei Basarab,

județul Ialomița, compus din teren intravilan în suprafață de 836 mp și

construcția C1 – Cinematograful Ialomița în suprafață construită de 738 mp în

carte funciară.

În litigiul soluționat prin decizia nr. 247 din 7 februarie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 2178/312/2010,

obiectul cauzei l-a reprezentat plângerea formulată de aceeași petentă

împotriva Încheierii nr. 10565 emisă de Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Ialomița, prin care a solicitat anularea acestei încheieri și

întabularea dreptului de proprietate în favoarea petentei asupra imobilului Grădina

de vară „A.” situat în municipiul Slobozia, Str. Matei Basarab, județul

Ialomița, compus din teren în suprafață de 1.209 mp și construcția C1 în

suprafață de 571 mp în carte funciară.

Prin urmare, se constată că prin hotărârea a cărei revizuire se

solicită nu s-a încălcat principiul autorității de lucru judecat în raport de

hotărârea judecătorească pretins a fi potrivnică de către revizuentă, întrucât

între cele două pricini nu există identitate de obiect.

De aceea, instanța, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ

cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., pentru însăși

admisibilitatea cererii de revizuire, va dispune respingerea acesteia în

consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a

deciziei nr. 396 din 5 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de revizuenta SC E.I.

SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie

2013.