ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1313/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1313/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data

de 7 ianuarie 2011 pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, sub nr, 72/305/2011

reclamantul Municipiul Sfântul Gheorghe, prin Primar, a solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 480 C. civ., în contradictoriu cu pârâta SC I.L.G.D.C. SRL,

obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul

„Cinematograful A.”, proprietate publică a municipiului Sfâtu Gheorghe, situat

în str. K.C.S., compus din teren în suprafață de 1722 mp, cinematograf și

centrala termică, cu obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON a sumei

de 784 euro/lună reprezentând despăgubiri civile aferente folosinței imobilului

după data de 31 decembrie 2010 și până la data predării efective, cu cheltuieli

de judecată.

Pârâta SC

I.L.G.D.C. SRL a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate

existența unui drept de creanță împotriva reclamantului, în sumă de 458.726,26 euro,

reprezentând cheltuieli necesare și utile, cu titlu de investiții efectuate la imobilul

în litigiu, ca urmare a contractului de închiriere din 24 ianuarie 2006 modificat

prin actele adiționale aferente; obligarea reclamantului să achite contravaloarea

acestor investiții necesare și utile, cu dobânda legală de la data formulării acțiunii

și până Ia data plății efective; recunoașterea existenței unui drept de retenție

al pârâtei asupra spațiului cinematografului „A.” până la plata sumei anterior menționate.

Prin sentința

nr. 707 din 23 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul

menționat, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Covasna, raportat la criteriul valoric al pretențiilor deduse judecății.

La Dosarul

nr. 72/305/2011 au fost conexate Dosarele nr. 3654/119/2011 și nr. 1713/119/2011

ale Tribunalului Covasna.

Municipiul Sfântu

Gheorghe a formulat cerere de chemare în garanție a Regiei Autonome a Distribuției

și Exploatării Filmelor România Film, solicitând ca, în situația în care s-ar dovedi

că SC I.L.G.D.C. SRL a efectuat totuși unele investiții minore, atunci acestea să

fie suportate de Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România

Film în solidar cu Municipiul Sfântu Gheorghe.

Prin sentința

civilă nr. 2187 din 22 iunie 2012 Tribunalul Covasna a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a chematei în garanție Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării

Filmelor România Film; a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere pentru

predarea imobilului în litigiu; a suspendat judecata capătului de cerere având ca

obiect obligarea pârâtei SC I.L.G.D.C. SRL la plata unor despăgubiri în cuantum

de 784 euro/lunar începând cu data de 31 decembrie 2010 și până la data predării

imobilului în discuție, 22 martie 2012; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea conexă

formulată de reclamanta SC I.L.G.D.C. SRL împotriva pârâtului Municipiul Sfântu

Gheorghe prin Primar, având ca obiect constatarea existenței dreptului acesteia

de a încheia cu pârâtul contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul „Cinematograful

A.”, obligarea pârâtei la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare în caz

contrar pronunțarea unei hotărâri judecătorești care suplinește actul autentic,

radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al Municipiului Sfântu Gheorghe

și a dreptului de administrare operativă a Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării

Filmelor România Film, corelativ înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei;

a admis în parte cererea reconvențională; a constatat existența unui drept de creanță

al pârâtei-reclarnante asupra reclamantului-pârât, în sumă de 838.000 RON, născut

din efectuarea de cheltuieli necesare și utile ca urmare a lucrărilor de construcții

și instalații din imobilul reprezentând „Cinematograful A.”; a obligat reclamantul-pârât

municipiul Sfântu Gheorghe, prin Primar, să plătească pârâtei reclamante SC

I.L.G.D.C. SRL suma de 838.000 RON, cu dobânda legală, începând cu data introducerii

cererii 28 februarie 2011 și până la stingerea debitului; a respins, ca neîntemeiat,

capătul de cerere din acțiunea reconvențională, având ca obiect recunoașterea în

favoarea pârâtei reclamante a unui drept de retenție asupra imobilului „Cinematograful

A.” până la plata creanței în sumă de 838.000 RON; a respins, ca neîntemeiate, capetele

de cerere conexe acțiunii reconvenționale, având ca obiect în principal constatarea

compensației legale dintre suma de 109.019,49 RON cu penalități de întârziere și

cea de 458.726,26 euro, în subsidiar dispunerea compensației judiciare; a respins,

ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cererea de

chemare în garanție formulată de reclamantul pârât municipiul Sfântu Gheorghe, prin

Primar, împotriva Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor.

Prin decizia civilă

nr. 109 din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și familie, a admis în parte, apelul reclamantului Municipiul Sfântu-Gheorghe

împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a constatat

existența unui drept de creanță al pârâtei reclamante asupra reclamantului pârât,

în sumă de 797.363 RON în loc de 838.000 RON, născut din efectuarea de cheltuieli

necesare și utile ca urmare a lucrărilor de construcții și instalații din imobilul

reprezentând „Cinematograful A.”; a obligat reclamantul pârât reconvențional Municipiul

Sfântu Gheorghe, prin Primar, să plătească pârâtei reclamante SC I.L.G.D.C. SRL

suma de 797.363 RON în loc de 838.000 RON cu dobânda legală, începând cu data pronunțării

prezentei decizii și până la stingerea debitului; a obligat Municipiul Sfântu Gheorghe

să plătească intimatei SC I.L.G.D.C. SRL suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată

parțiale în apel.

Prin decizia nr.

3896 din 23 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a admis recursul reclamantului Municipiul Sfântu Gheorghe, prin Primar împotriva

deciziei civile nr. 109 din 19 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov,

secția civilă și pentru cauze cu minori și familie; a modificat în parte decizia

atacată, în sensul că a respins capătul din cererea reconvențională și acțiunea

conexă având ca obiect constatarea dreptului de creanță pentru investițiile realizate

la Cinematograful „A.” precum și capătul de cerere din cererea reconvențională având

ca obiect obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii acestor investiții,

cu dobânda legală; a înlăturat obligarea reclamantului Municipiul Sfântu Gheorghe,

prin Primar, de a plăti suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC

I.L.G.D.C. SRL, prin administrator judiciar I.C.I.; a menținut celelalte dispoziții

ale deciziei și sentinței; în baza dispozițiilor ari 274 C. proc. civ. a obligat

pârâta SC I.L.G.D.C. SRL, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 6.047

RON către recurentul Municipiul Sfântu Gheorghe, reprezentând cheltuieli de judecată

în recurs, respectiv, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

La data de 30

septembrie 2013, SC I.L.G.D.C. SRL a formulat cerere de revizuire a deciziei nr.

3896 din 23 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

solicitând admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a hotărârii atacate

în sensul constatării ca nul a recursului, pentru nemotivare, iar în subsidiar,

în sensul respingerii, ca nefondat,

În motivarea cererii

de revizuire, revizuenta SC I.L.G.D.C. SRL a susținut următoarele:

Instanța de recurs

nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat cu privire la excepția nulității recursului

declarat de Municipiul Sfântu-Gheorghe prin Primar pe care a invocat-o la termenul

când au avut loc dezbaterile asupra cauzei, hotărârea astfel pronunțată fiind supusă

sancțiunii nulității absolute prin prisma prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., incidente în cauză fiind dispozițiile art. 322 pct. 2 C.proc. civ. pentru

„minus petita”.

Instanța de recurs

a dispus, totodată, plus petita, acordând mai mult decât ceea ce s-a cerut, în sensul

că a admis în totalitate recursul și a respins capătul de cerere pe care l-a formulat

SC I.L.G.D.C. SRL pe cale reconvențională, având ca obiect despăgubiri, deși soluția

care se impunea ar fi fost aceea de admitere în parte și de recunoașterea ca temeinic

și legal a dreptului său la despăgubiri, cel puțin pentru cel de al doilea ciclu

investițional, când părțile contractuale inițiale, Regia Autonome a

Distribuției și Exploatării Filmelor România Film și SC I.L.G.D.C. SRL, nu au convenit

ca lucrările de amenajări, modernizări etc. reprezentând sporul de valoare să treacă

în patrimoniul Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România

Film cu titlu gratuit.

Recursul nu este

o cale de atac devolutivă, prin intermediul căreia cauza se rejudecă, ci un mijloc

procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspect legalității

acesteia, dar în limita motivelor invocate de parte. Controlul judiciar nu poate

privi decât ceea ce s-a dezbătut și soluționat în fața instanței de apel.

Instanța de recurs

trebuia să prezume ca recurentul a achiesat la valoarea de despăgubire acordată

de prima instanță și cenzurată din oficiu de către instanța de apel, întrucât nu

a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză în prima instanță și nu a solicitat

refacerea sau întocmirea unei noi expertize în fața curții de apel, iar criticile

care au fost formulate prima oară în recurs și care nu au fost invocate în apel

erau inadmisibile, fiind promovate omisso medio.

A decide altfel,

înseamnă să se permită părții să invoce pentru prima dată un ternei de modificare

prin intermediul unei căi extraordinare de atac, ceea ce nu poate fi admis.

Instanța de recurs

a analizat susținerile recurentului încadrându-le în prevederile art. 304 pct. 7

C. proc. civ. deși, astfel cum este calificat de doctrină, acesta reprezintă un

motiv de netemeinicie și nu unul de nelegalitate.

Argumentele care

au stat la baza modificării deciziei din apel rezidă în recalificarea raportului

juridic existent între SC I.L.G.D.C. SRL și Regia Autonome a Distribuției și

Exploatării Filmelor România Film în baza contractului de asociere în participațiune

din 4 iulie 1997, urmat de contractele de închiriere din 23 august 2004 și din

24 ianuarie 2006, instanța de recurs conchizând că, deși SC I.L.G.D.C. SRL a efectuat

investiții asupra spațiului „Cinema A.”, aceasta nu ar avea dreptul la despăgubiri

întrucât sporul de valoare adus imobilului, este executat și transferat cu titlu

gratuit în baza prevederilor art. 6 din contractul de asociere în participațiune,

aceeași chestiune fiind reglementată de către părțile contractante și ulterior,

când SC I.L.G.D.C. SRL devine locatar al imobilului în baza contractelor de închiriere

precizate. În acest ultim caz însă, instanța de recurs nu a mai identificat clauza

contractuală prin care investițiile efectuate trecute în patrimoniul Regiei

Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film, sunt cu titlu gratuit

sau din contră, aceasta ar fi fost obligată să suporte c/v acestora pentru beneficiul

obținut. Instanța de recurs nu a analizat dispozițiile art. 30 din Capitolul XI,

Alte clauze, din contractul de asociere în participațiune din 4 iulie 1997, potrivit

căruia „în cazul rezilierii contractului din motive neimputabile părților construcțiile

definitive executate în perioada asocierii trec în proprietatea Regiei Autonome

a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film care va despăgubi SC

I.L.G.D.C. SRL pentru valoarea nerecuperată de aceasta prin amortizarea pe durata

cât a funcționat asocierea”.

Chiar dacă părțile

au convenit ca lucrările investiționale să treacă în proprietatea Regiei

Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film, nu rezultă de nicăieri

și nici părțile nu au tranșat această chestiune dacă pentru aceste bunuri trecerea

în patrimoniul locatorului se face cu titlu gratuit sau oneros, problemă la care

instanța de recurs nu a dat nici un răspuns.

Motivele de nelegalitate

învederate din perspectiva dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. nu subzistau în

cauză, acestea fiind simple interpretări personale de netemeinicie a hotărârii pronunțate.

În cadrul judecății

de fond instanța a încuviințat toate probatoriile solicitate de părți, respectiv,

interogatoriu, expertiză tehnică de specialitate în construcții necontestată de

vreuna din părți, astfel încât nu se poate reține că nu a avut un rol activ în soluționarea

cauzei, concluzia fiind aceea că lucrările de investiții efectuate de reclamanta

reconvențională în calitate de locatar au adus un spor de valoare spațiului închiriat,

astfel încât pârâta, în calitate de locator, datorează acesteia prețul lucrărilor

edificate, stabilit în funcție de valoarea tehnică a investițiilor.

În mod corect

instanțele de fond și apel au avut în vedere acordul proprietarului la efectuarea

investițiilor de către locatar Ia imobilul închiriat și au apreciat că valoarea

reală a acestora a fost stabilită prin concluziile experților, în considerarea normelor

de evaluare în vigoare și înscrisurilor depuse de părți, neputându-se face o raportare

a valorii despăgubirilor la contractul de asociere în participațiune și la transferul

dreptului de proprietate către municipalitate conform Legii nr. 303/2008.

Revizuîenta a

mai făcut referire la aspectele legate de modalitatea de preluarea a imobilului

în litigiu de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe, de raporturile juridice dintre

Regia Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film și contestatoare,

de obligația de garanție a acestei societăți față de SC I.L.G.D.C. SRL și de faptul

că operațiunea de mutare a unui activ din patrimoniul unei persoane juridice în

patrimoniul unei autorități administrativ teritoriale fără o justă despăgubire echivalează

cu o expropriere forțată.

Atâta timp cât

municipalitatea a primit un bun prin efectul legii, cu titlu gratuit, Regia

Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film nebeneficiind de vreo

justă reparație, rămâne ca și sarcinile ce poartă acest imobil să fie suportate

de noul dobânditor, conform dispozițiilor art. 1073-art. 1075 C. civ.

Referitor la dreptul

la dezdăunare în funcție de valoarea de piață a imobilului cu dobânda legală de

la data formulării acțiunii, revizuienta a susținut că dobânda legală acordată de

instanțele de fond și apel avea în vedere și principiul îmbogățirii fără justă cauză

a noului dobânditor, sens în care o atare soluție era conformă legii.

Cererea de revizuire

este inadmisibilă pentru considerentele care succed.

Potrivit dispozițiilor

art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii

și la faptele pe care se întemeiază”.

Această dispoziție

legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire

indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Potrivit art.

322 pct. 2 C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs

atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care

nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult

decât s-a cerut.”

Motivul de revizuire

reglementat de dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. vizează situația în care

instanța nu s-a pronunțat în limitele obiectului pricinii deduse judecății, așa

cum cere art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că fie a acordat ceea ce nu

s-a cerut (extra petita), fie mai puțin decât s-a cerut (minus petita), fie mai

mult decât s-a cerut (plus petita).

Instanța s-a pronunțat

extrapetita, de exemplu, când, deși reclamantul a cerut numai obligarea la plata

unei sume datorate, l-a obligat pe pârât și la plata dobânzilor sau, deși a solicitat

numai restituirea bunului, l-a obligat pe pârât și la plata fructelor; a acordat

execuția vremelnică a hotărârii sau un termen de grație ori cheltuielile de judecată

deși nu fuseseră solicitate etc.

Revizuirea nu

este însă admisibilă pentru această ipoteză dacă instanța a comis o greșeală de

judecată, în sensul că a primit și soluționat o cerere cu încălcarea dispozițiilor

legale (de exemplu, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată după

prima zi de înfățișare și, deși pârâtul s-a opus, instanța s-a pronunțat și asupra

capătului de cerere formulat peste termen; dacă instanța de apel a primit și soluționat

o cerere nouă, inadmisibilă în apel) ori dacă se pretinde că instanța a admis un

capăt de cerere în mod nelegal, întrucât pretenția formulată ar fi fost contrară

normelor de drept substanțial.

Instanța s-a pronunțat

minus petita, de exemplu, atunci când nu a rezolvat unul sau mai multe capete de

cerere din acțiunea principală, nu a rezolvat cererea reconvențională ori cererile

de intervenție etc.

Astfel, nu este

un caz de revizuire pentru minus petita situația în care instanța a rezolvat toate

capetele de cerere, dar pretențiile au fost admise doar în parte, revizuirea pe

acest motiv neputând fi primită nici atunci când unele capete de cerere accesorii

au fost rezolvate implicit prin respingerea capătului de cerere principal.

Instanța s-a pronunțat

plus petita, de exemplu, atunci când l-a obligat pe pârât la plata unei sume de

bani mai mari decât cea pretinsă de reclamant, când a recunoscut reclamantului dreptulul

de proprietate, deși acesta pretinsese prin acțiune numai dreptul de uzufruct etc.

În speță, revizuienta

a susținut că ar fi incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. atât pentru

minus petita, întrucât instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la excepția

nulității recursului cât și pentru plus petita, deoarece recursul a fost admis și

a fost respins capătul de cerere pe care l-a formulat SC I.L.G.D.C. SRL pe cale

reconvențională, având ca obiect despăgubiri, instanței de recurs reproșându-i-se

totodată că nu a prezumat că recurentul a achiesat la valoarea de despăgubire acordată

de prima instanță și cenzurată din oficiu de către instanța de apel și că nu a reținut

că criticile din cererea de recurs, care nu au fost invocate în apel erau inadmisibile,

fiind promovate omisso medio.

Având în vedere

însă considerentele expuse, eventuala nepronunțare asupra unor excepții invocate

de părți în apărare pe parcursul soluționării unei cauze nu echivalează cu nepronunțarea

instanței asupra unui lucru cerut în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile

art. 322 pct. 2 C. proc. civ., întrucât excepțiile invocate în cursul procesului

civil nu reprezintă cereri principale sau accesorii formulate în proces ci doar

mijloace de apărare folosite de pârât pentru a obține respingerea cererii reclamantului

sau întârzierea judecății ei, în sens larg sau, într-un sens mai restrâns, mijloace

care îi permit să invoce obiecțiuni îndreptate împotriva fondului pretenției reclamantului,

tinzând la respingerea cererii acestuia. Așa fiind, criticile revizuientei vizând

acest aspect nu se circumscriu cazului de revizuire reglementat de textul de lege

menționat pentru minus petita.

Motivul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. este o consecință a nesocotirii principiului

disponibilității. Garanția aplicării principiului disponibilității este dată de

respectarea de către judecători a obligației de a hotărî numai asupra obiectului

cererii de chemare în judecată, reclamantul fiind cel care stabilește limitele judecății

prin fixarea cadrului procesual atât sub aspectul obiectului cât și al părților

între care se derulează litigiul, pârâtul având dreptul de a se apăra, de a formula

cerere reconvențională, de a administra dovezi în sprijinul apărărilor și eventualelor

pretenții pe care, la rândul său, le poate avea asupra reclamantului.

În cauză, instanța

de recurs a examinat raportul juridic dedus judecății astfel cum a fost configurat

de reclamant prin acțiune și de pârâtă prin cererea reconvențională și nu a încălcat

principiul disponibilității, pronunțându-se în cadrul procesual în care a fost învestită,

iar faptul că soluția din recurs este diferită de soluțiile instanțelor de fond

și apel este o problemă care ține de judecata cauzei, și nu de stabilirea limitelor

procesului, astfel că nu se poate reține că instanța de recurs ar fi dat nici mai

mult, nici mai puțin și nici ceea ce nu s-a cerut.

Textul legal invocat

drept temei al revizuirii este de strictă interpretare și aplicare, extinderea sa

prin analogie altor ipoteze decât cele avute în vedere de legiuitor nefiind posibilă,

deoarece, altfel, s-ar denatura scopul și rolul acestui instrument procesual.

În speță, deși

revizuienta a invocat ca temei de drept al revizuirii dispozițiile art. 322

pct. 2 C. proc. civ., prin motivele invocate tinde să deducă judecății chestiuni

legate de fondul cauzei, aceasta nefiind mulțumită, în realitate, de soluția pronunțată,

criticile astfel formulate neputând atrage incidența textului de lege menționat,

context în care cererea de revizuire apare ca inadmisibilă.

Astfel, criticile

referitoare la greșita calificare a raportului juridic existent între contestatoare

și Regia Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film în baza contractului

de asociere în participațiune urmat de contractele de închiriere; modalitatea de

preluarea a imobilului în litigiu de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe; raporturile

juridice dintre Regia Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România

Film și contestatoare; obligația de garanție a Regia Autonome a Distribuției și

Exploatării Filmelor România Film față de SC I.L.G.D.C. SRL și faptul că operațiunea

de mutare a unui activ din patrimoniul unei persoane juridice în patrimoniul unei

autorități administrativ teritoriale, fără o justă despăgubire, echivalează cu o

expropriere forțată; dreptul la dezdăunare în funcție de valoarea de piață a imobilului

cu dobânda legală de la data formulării acțiunii, vizează aspecte privind soluționarea

pe fond a cauzei, care nu pot face obiectul examinării în cadrul revizuirii, cale

extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motive expres și limitativ

prevăzute de lege.

Având în vedere

temeiurile expuse, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuientă nu

se circumscriu dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. și, în consecință, va

respinge, ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuienta SC I.L.G.D.C. SRL prin administrator

judiciar C.I.C. împotriva deciziei nr. 3896 din 23 septembrie 2013 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 72/305/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 mai 2014.