ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1313/2014

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 ianuarie 2011 pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe, sub nr, 72/305/2011 reclamantul Municipiul Sfântul Gheorghe, prin Primar, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 480 C. civ., în contradictoriu cu pârâta SC I.L.G.D.C. SRL, obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul „Cinematograful A.”, proprietate publică a municipiului Sfâtu Gheorghe, situat în str. K.C.S., compus din teren în suprafață de 1722 mp, cinematograf și centrala termică, cu obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON a sumei de 784 euro/lună reprezentând despăgubiri civile aferente folosinței imobilului după data de 31 decembrie 2010 și până la data predării efective, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta SC I.L.G.D.C. SRL a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate existența unui drept de creanță împotriva reclamantului, în sumă de 458.726,26 euro, reprezentând cheltuieli necesare și utile, cu titlu de investiții efectuate la imobilul în litigiu, ca urmare a contractului de închiriere din 24 ianuarie 2006 modificat prin actele adiționale aferente; obligarea reclamantului să achite contravaloarea acestor investiții necesare și utile, cu dobânda legală de la data formulării acțiunii și până Ia data plății efective; recunoașterea existenței unui drept de retenție al pârâtei asupra spațiului cinematografului „A.” până la plata sumei anterior menționate. Prin sentința nr. 707 din 23 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul menționat, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, raportat la criteriul valoric al pretențiilor deduse judecății.

La Dosarul nr. 72/305/2011 au fost conexate Dosarele nr. 3654/119/2011 și nr. 1713/119/2011 ale Tribunalului Covasna. Municipiul Sfântu Gheorghe a formulat cerere de chemare în garanție a Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film, solicitând ca, în situația în care s-ar dovedi că SC I.L.G.D.C. SRL a efectuat totuși unele investiții minore, atunci acestea să fie suportate de Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film în solidar cu Municipiul Sfântu Gheorghe. Prin sentința civilă nr. 2187 din 22 iunie 2012 Tribunalul Covasna a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film; a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere pentru predarea imobilului în litigiu; a suspendat judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei SC I.L.G.D.C.

SRL la plata unor despăgubiri în cuantum de 784 euro/lunar începând cu data de 31 decembrie 2010 și până la data predării imobilului în discuție, 22 martie 2012; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea conexă formulată de reclamanta SC I.L.G.D.C.

SRL împotriva pârâtului Municipiul Sfântu Gheorghe prin Primar, având ca obiect constatarea existenței dreptului acesteia de a încheia cu pârâtul contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul „Cinematograful A.”, obligarea pârâtei la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare în caz contrar pronunțarea unei hotărâri judecătorești care suplinește actul autentic, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al Municipiului Sfântu Gheorghe și a dreptului de administrare operativă a Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film, corelativ înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei; a admis în parte cererea reconvențională; a constatat existența unui drept de creanță al pârâtei-reclarnante asupra reclamantului-pârât, în sumă de 838.000 RON, născut din efectuarea de cheltuieli necesare și utile ca urmare a lucrărilor de construcții și instalații din imobilul reprezentând „Cinematograful A.”; a obligat reclamantul-pârât municipiul Sfântu Gheorghe, prin Primar, să plătească pârâtei reclamante SC I.L.G.D.C.

SRL suma de 838.000 RON, cu dobânda legală, începând cu data introducerii cererii 28 februarie 2011 și până la stingerea debitului; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere din acțiunea reconvențională, având ca obiect recunoașterea în favoarea pârâtei reclamante a unui drept de retenție asupra imobilului „Cinematograful A.” până la plata creanței în sumă de 838.000 RON; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere conexe acțiunii reconvenționale, având ca obiect în principal constatarea compensației legale dintre suma de 109.019,49 RON cu penalități de întârziere și cea de 458.726,26 euro, în subsidiar dispunerea compensației judiciare; a respins, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul pârât municipiul Sfântu Gheorghe, prin Primar, împotriva Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor.

Prin decizia civilă nr. 109 din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis în parte, apelul reclamantului Municipiul Sfântu-Gheorghe împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a constatat existența unui drept de creanță al pârâtei reclamante asupra reclamantului pârât, în sumă de 797.363 RON în loc de 838.000 RON, născut din efectuarea de cheltuieli necesare și utile ca urmare a lucrărilor de construcții și instalații din imobilul reprezentând „Cinematograful A.”; a obligat reclamantul pârât reconvențional Municipiul Sfântu Gheorghe, prin Primar, să plătească pârâtei reclamante SC I.L.G.D.C. SRL suma de 797.363 RON în loc de 838.000 RON cu dobânda legală, începând cu data pronunțării prezentei decizii și până la stingerea debitului; a obligat Municipiul Sfântu Gheorghe să plătească intimatei SC I.L.G.D.C.

SRL suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată parțiale în apel. Prin decizia nr. 3896 din 23 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul reclamantului Municipiul Sfântu Gheorghe, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 109 din 19 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie; a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a respins capătul din cererea reconvențională și acțiunea conexă având ca obiect constatarea dreptului de creanță pentru investițiile realizate la Cinematograful „A.” precum și capătul de cerere din cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii acestor investiții, cu dobânda legală; a înlăturat obligarea reclamantului Municipiul Sfântu Gheorghe, prin Primar, de a plăti suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC I.L.G.D.C.

SRL, prin administrator judiciar I.C.I.; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței; în baza dispozițiilor ari 274 C. proc. civ. a obligat pârâta SC I.L.G.D.C. SRL, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 6.047 RON către recurentul Municipiul Sfântu Gheorghe, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, respectiv, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. La data de 30 septembrie 2013, SC I.L.G.D.C. SRL a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 3896 din 23 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, solicitând admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul constatării ca nul a recursului, pentru nemotivare, iar în subsidiar, în sensul respingerii, ca nefondat, În motivarea cererii de revizuire, revizuenta SC I.L.G.D.C.

SRL a susținut următoarele: Instanța de recurs nu a pus în discuție și nu s-a pronunțat cu privire la excepția nulității recursului declarat de Municipiul Sfântu-Gheorghe prin Primar pe care a invocat-o la termenul când au avut loc dezbaterile asupra cauzei, hotărârea astfel pronunțată fiind supusă sancțiunii nulității absolute prin prisma prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., incidente în cauză fiind dispozițiile art. 322 pct. 2 C.proc. civ. pentru „minus petita”. Instanța de recurs a dispus, totodată, plus petita, acordând mai mult decât ceea ce s-a cerut, în sensul că a admis în totalitate recursul și a respins capătul de cerere pe care l-a formulat SC I.L.G.D.C.

SRL pe cale reconvențională, având ca obiect despăgubiri, deși soluția care se impunea ar fi fost aceea de admitere în parte și de recunoașterea ca temeinic și legal a dreptului său la despăgubiri, cel puțin pentru cel de al doilea ciclu investițional, când părțile contractuale inițiale, Regia Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film și SC I.L.G.D.C. SRL, nu au convenit ca lucrările de amenajări, modernizări etc. reprezentând sporul de valoare să treacă în patrimoniul Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film cu titlu gratuit. Recursul nu este o cale de atac devolutivă, prin intermediul căreia cauza se rejudecă, ci un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspect legalității acesteia, dar în limita motivelor invocate de parte.

Controlul judiciar nu poate privi decât ceea ce s-a dezbătut și soluționat în fața instanței de apel. Instanța de recurs trebuia să prezume ca recurentul a achiesat la valoarea de despăgubire acordată de prima instanță și cenzurată din oficiu de către instanța de apel, întrucât nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză în prima instanță și nu a solicitat refacerea sau întocmirea unei noi expertize în fața curții de apel, iar criticile care au fost formulate prima oară în recurs și care nu au fost invocate în apel erau inadmisibile, fiind promovate omisso medio. A decide altfel, înseamnă să se permită părții să invoce pentru prima dată un ternei de modificare prin intermediul unei căi extraordinare de atac, ceea ce nu poate fi admis.

Instanța de recurs a analizat susținerile recurentului încadrându-le în prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deși, astfel cum este calificat de doctrină, acesta reprezintă un motiv de netemeinicie și nu unul de nelegalitate. Argumentele care au stat la baza modificării deciziei din apel rezidă în recalificarea raportului juridic existent între SC I.L.G.D.C. SRL și Regia Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film în baza contractului de asociere în participațiune din 4 iulie 1997, urmat de contractele de închiriere din 23 august 2004 și din 24 ianuarie 2006, instanța de recurs conchizând că, deși SC I.L.G.D.C.

SRL a efectuat investiții asupra spațiului „Cinema A.”, aceasta nu ar avea dreptul la despăgubiri întrucât sporul de valoare adus imobilului, este executat și transferat cu titlu gratuit în baza prevederilor art. 6 din contractul de asociere în participațiune, aceeași chestiune fiind reglementată de către părțile contractante și ulterior, când SC I.L.G.D.C. SRL devine locatar al imobilului în baza contractelor de închiriere precizate. În acest ultim caz însă, instanța de recurs nu a mai identificat clauza contractuală prin care investițiile efectuate trecute în patrimoniul Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film, sunt cu titlu gratuit sau din contră, aceasta ar fi fost obligată să suporte c/v acestora pentru beneficiul obținut.

Instanța de recurs nu a analizat dispozițiile art. 30 din Capitolul XI, Alte clauze, din contractul de asociere în participațiune din 4 iulie 1997, potrivit căruia „în cazul rezilierii contractului din motive neimputabile părților construcțiile definitive executate în perioada asocierii trec în proprietatea Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film care va despăgubi SC I.L.G.D.C. SRL pentru valoarea nerecuperată de aceasta prin amortizarea pe durata cât a funcționat asocierea”. Chiar dacă părțile au convenit ca lucrările investiționale să treacă în proprietatea Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film, nu rezultă de nicăieri și nici părțile nu au tranșat această chestiune dacă pentru aceste bunuri trecerea în patrimoniul locatorului se face cu titlu gratuit sau oneros, problemă la care instanța de recurs nu a dat nici un răspuns.

Motivele de nelegalitate învederate din perspectiva dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. nu subzistau în cauză, acestea fiind simple interpretări personale de netemeinicie a hotărârii pronunțate. În cadrul judecății de fond instanța a încuviințat toate probatoriile solicitate de părți, respectiv, interogatoriu, expertiză tehnică de specialitate în construcții necontestată de vreuna din părți, astfel încât nu se poate reține că nu a avut un rol activ în soluționarea cauzei, concluzia fiind aceea că lucrările de investiții efectuate de reclamanta reconvențională în calitate de locatar au adus un spor de valoare spațiului închiriat, astfel încât pârâta, în calitate de locator, datorează acesteia prețul lucrărilor edificate, stabilit în funcție de valoarea tehnică a investițiilor.

În mod corect instanțele de fond și apel au avut în vedere acordul proprietarului la efectuarea investițiilor de către locatar Ia imobilul închiriat și au apreciat că valoarea reală a acestora a fost stabilită prin concluziile experților, în considerarea normelor de evaluare în vigoare și înscrisurilor depuse de părți, neputându-se face o raportare a valorii despăgubirilor la contractul de asociere în participațiune și la transferul dreptului de proprietate către municipalitate conform Legii nr. 303/2008. Revizuîenta a mai făcut referire la aspectele legate de modalitatea de preluarea a imobilului în litigiu de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe, de raporturile juridice dintre Regia Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film și contestatoare, de obligația de garanție a acestei societăți față de SC I.L.G.D.C.

SRL și de faptul că operațiunea de mutare a unui activ din patrimoniul unei persoane juridice în patrimoniul unei autorități administrativ teritoriale fără o justă despăgubire echivalează cu o expropriere forțată. Atâta timp cât municipalitatea a primit un bun prin efectul legii, cu titlu gratuit, Regia Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film nebeneficiind de vreo justă reparație, rămâne ca și sarcinile ce poartă acest imobil să fie suportate de noul dobânditor, conform dispozițiilor art. 1073-art. 1075 C. civ. Referitor la dreptul la dezdăunare în funcție de valoarea de piață a imobilului cu dobânda legală de la data formulării acțiunii, revizuienta a susținut că dobânda legală acordată de instanțele de fond și apel avea în vedere și principiul îmbogățirii fără justă cauză a noului dobânditor, sens în care o atare soluție era conformă legii.

Cererea de revizuire este inadmisibilă pentru considerentele care succed. Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.” Motivul de revizuire reglementat de dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. vizează situația în care instanța nu s-a pronunțat în limitele obiectului pricinii deduse judecății, așa cum cere art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în sensul că fie a acordat ceea ce nu s-a cerut (extra petita), fie mai puțin decât s-a cerut (minus petita), fie mai mult decât s-a cerut (plus petita).

Instanța s-a pronunțat extrapetita, de exemplu, când, deși reclamantul a cerut numai obligarea la plata unei sume datorate, l-a obligat pe pârât și la plata dobânzilor sau, deși a solicitat numai restituirea bunului, l-a obligat pe pârât și la plata fructelor; a acordat execuția vremelnică a hotărârii sau un termen de grație ori cheltuielile de judecată deși nu fuseseră solicitate etc. Revizuirea nu este însă admisibilă pentru această ipoteză dacă instanța a comis o greșeală de judecată, în sensul că a primit și soluționat o cerere cu încălcarea dispozițiilor legale (de exemplu, reclamantul și-a modificat cererea de chemare în judecată după prima zi de înfățișare și, deși pârâtul s-a opus, instanța s-a pronunțat și asupra capătului de cerere formulat peste termen; dacă instanța de apel a primit și soluționat o cerere nouă, inadmisibilă în apel) ori dacă se pretinde că instanța a admis un capăt de cerere în mod nelegal, întrucât pretenția formulată ar fi fost contrară normelor de drept substanțial.

Instanța s-a pronunțat minus petita, de exemplu, atunci când nu a rezolvat unul sau mai multe capete de cerere din acțiunea principală, nu a rezolvat cererea reconvențională ori cererile de intervenție etc. Astfel, nu este un caz de revizuire pentru minus petita situația în care instanța a rezolvat toate capetele de cerere, dar pretențiile au fost admise doar în parte, revizuirea pe acest motiv neputând fi primită nici atunci când unele capete de cerere accesorii au fost rezolvate implicit prin respingerea capătului de cerere principal. Instanța s-a pronunțat plus petita, de exemplu, atunci când l-a obligat pe pârât la plata unei sume de bani mai mari decât cea pretinsă de reclamant, când a recunoscut reclamantului dreptulul de proprietate, deși acesta pretinsese prin acțiune numai dreptul de uzufruct etc. În speță, revizuienta a susținut că ar fi incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. atât pentru minus petita, întrucât instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la excepția nulității recursului cât și pentru plus petita, deoarece recursul a fost admis și a fost respins capătul de cerere pe care l-a formulat SC I.L.G.D.C. SRL pe cale reconvențională, având ca obiect despăgubiri, instanței de recurs reproșându-i-se totodată că nu a prezumat că recurentul a achiesat la valoarea de despăgubire acordată de prima instanță și cenzurată din oficiu de către instanța de apel și că nu a reținut că criticile din cererea de recurs, care nu au fost invocate în apel erau inadmisibile, fiind promovate omisso medio. Având în vedere însă considerentele expuse, eventuala nepronunțare asupra unor excepții invocate de părți în apărare pe parcursul soluționării unei cauze nu echivalează cu nepronunțarea instanței asupra unui lucru cerut în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., întrucât excepțiile invocate în cursul procesului civil nu reprezintă cereri principale sau accesorii formulate în proces ci doar mijloace de apărare folosite de pârât pentru a obține respingerea cererii reclamantului sau întârzierea judecății ei, în sens larg sau, într-un sens mai restrâns, mijloace care îi permit să invoce obiecțiuni îndreptate împotriva fondului pretenției reclamantului, tinzând la respingerea cererii acestuia. Așa fiind, criticile revizuientei vizând acest aspect nu se circumscriu cazului de revizuire reglementat de textul de lege menționat pentru minus petita. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. este o consecință a nesocotirii principiului disponibilității.

Garanția aplicării principiului disponibilității este dată de respectarea de către judecători a obligației de a hotărî numai asupra obiectului cererii de chemare în judecată, reclamantul fiind cel care stabilește limitele judecății prin fixarea cadrului procesual atât sub aspectul obiectului cât și al părților între care se derulează litigiul, pârâtul având dreptul de a se apăra, de a formula cerere reconvențională, de a administra dovezi în sprijinul apărărilor și eventualelor pretenții pe care, la rândul său, le poate avea asupra reclamantului.

În cauză, instanța de recurs a examinat raportul juridic dedus judecății astfel cum a fost configurat de reclamant prin acțiune și de pârâtă prin cererea reconvențională și nu a încălcat principiul disponibilității, pronunțându-se în cadrul procesual în care a fost învestită, iar faptul că soluția din recurs este diferită de soluțiile instanțelor de fond și apel este o problemă care ține de judecata cauzei, și nu de stabilirea limitelor procesului, astfel că nu se poate reține că instanța de recurs ar fi dat nici mai mult, nici mai puțin și nici ceea ce nu s-a cerut. Textul legal invocat drept temei al revizuirii este de strictă interpretare și aplicare, extinderea sa prin analogie altor ipoteze decât cele avute în vedere de legiuitor nefiind posibilă, deoarece, altfel, s-ar denatura scopul și rolul acestui instrument procesual.

În speță, deși revizuienta a invocat ca temei de drept al revizuirii dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., prin motivele invocate tinde să deducă judecății chestiuni legate de fondul cauzei, aceasta nefiind mulțumită, în realitate, de soluția pronunțată, criticile astfel formulate neputând atrage incidența textului de lege menționat, context în care cererea de revizuire apare ca inadmisibilă. Astfel, criticile referitoare la greșita calificare a raportului juridic existent între contestatoare și Regia Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film în baza contractului de asociere în participațiune urmat de contractele de închiriere; modalitatea de preluarea a imobilului în litigiu de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe; raporturile juridice dintre Regia Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film și contestatoare; obligația de garanție a Regia Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film față de SC I.L.G.D.C.

SRL și faptul că operațiunea de mutare a unui activ din patrimoniul unei persoane juridice în patrimoniul unei autorități administrativ teritoriale, fără o justă despăgubire, echivalează cu o expropriere forțată; dreptul la dezdăunare în funcție de valoarea de piață a imobilului cu dobânda legală de la data formulării acțiunii, vizează aspecte privind soluționarea pe fond a cauzei, care nu pot face obiectul examinării în cadrul revizuirii, cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege. Având în vedere temeiurile expuse, Înalta Curte constată că motivele invocate de revizuientă nu se circumscriu dispozițiilor art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. și, în consecință, va respinge, ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta SC I.L.G.D.C. SRL prin administrator judiciar C.I.C. împotriva deciziei nr. 3896 din 23 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 72/305/2011. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2014.