ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 995/2014

Asupra cauzei de fată, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 ianuarie 2011 pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe sub nr. 72/305/2011 reclamantul Municipiul Sfântul Gheorghe, prin primar, a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 480 C. civ., în contradictoriu cu pârâta SC I.D.C. SRL, obligarea acesteia să îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul "Cinematograful A.", proprietate publică a municipiului Sfântu Gheorghe, situat în str. K.C.S. înscris în CF Sfântu Gheorghe, compus din teren în suprafață de 1.722 mp, cinematograf și centrală termică, cu obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 784 euro/lună reprezentând despăgubiri civile aferente folosinței imobilului după data de 31 decembrie 2010 și până la data predării efective, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta SC I.D.C. SRL, pe calea unei cererii reconvenționale, a solicitat să se constate existenta unui drept de creanță împotriva reclamantului, în sumă de 458.726,26 euro, reprezentând cheltuieli necesare și utile cu titlu de investiții efectuate la imobilul în litigiu, ca urmare a contractului de închiriere din 24 ianuarie 2006 modificat prin actele adiționale aferente; obligarea reclamantului să achite contravaloarea acestor investiții necesare și utile, cu dobânda legală de la data formulării acțiunii și până la data plății efective; recunoașterea existenței unui drept de retenție al pârâtei asupra spațiului cinematografului "A." până la plata sumei anterior menționate. Prin Sentința nr. 707 din 23 martie 2011 pronunțată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul mai sus arătat, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, raportat la criteriul valoric al pretențiilor deduse judecății.

La dosarul nr. 72/305/2011 au fost conexate Dosarele nr. 3654/119/2011 și nr. 1713/119/2011 ale Tribunalului Covasna. Municipiul Sfântu Gheorghe a depus o cerere de chemare în garanție a Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor România Film solicitând ca în situația în care s-ar dovedi că societatea I.D.C. SRL a efectuat totuși unele investiții minore atunci acestea să fie suportate de R.A.D.E.F în solidar cu municipiul Sfântu Gheorghe. Prin Sentința civilă nr. 2187 din 22 iunie 2012, Tribunalul Covasna a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție Regia Autonomă a Distribuției și Exploatării Filmelor "România Film"; a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere pentru predarea imobilului în litigiu; a suspendat judecata capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei SC I.D.C.

SRL la plata unor despăgubiri în cuantum de 784 euro/lunar începând cu data de 31 decembrie 2010 și până la data predării imobilului în discuție, 22 martie 2012; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea conexă formulată de reclamanta SC I.D.C.

SRL împotriva pârâtului municipiul Sfântu Gheorghe prin primar, având ca obiect constatarea existenței dreptului acesteia de a încheia cu pârâtul contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul "Cinematograful A.", obligarea pârâtei la încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare în caz contrar pronunțarea unei hotărâri judecătorești care suplinește actul autentic, radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al municipiului Sfântu Gheorghe și a dreptului de administrare operativă a R.A.D.E.F "România Film", corelativ înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei; a admis în parte cererea reconvențională; a constatat existența unui drept de creanță al pârâtei-reclamante asupra reclamantului-pârât, în sumă de 838.000 RON, născut din efectuarea de cheltuieli necesare și utile ca urmare a lucrărilor de construcții și instalații din imobilul reprezentând "Cinematograful A."; a obligat reclamantul-pârât municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, să plătească pârâtei reclamante SC I.D.C.

SRL suma de 838.000 RON, cu dobânda legală, începând cu data introducerii cererii 28 februarie 2011 și până la stingerea debitului; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere din acțiunea reconvențională, având ca obiect recunoașterea în favoarea pârâtei reclamante a unui drept de retenție asupra imobilului "Cinematograful A." până la plata creanței în sumă de 838.000 RON; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere conexe acțiunii reconvenționale, având ca obiect în principat constatarea compensației legale dintre suma de 109.019,49 RON cu penalități de întârziere și cea de 458.726,26 euro, în subsidiar dispunerea compensației judiciare; a respins, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul pârât municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, împotriva Regiei Autonome a Distribuției și Exploatării Filmelor.

Prin Decizia civilă nr. 109 din 19 septembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis în parte, apelul reclamantului Municipiul Sfântu Gheorghe împotriva sentinței sus-menționate, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a constatat existența unui drept de creanță al pârâtei reclamante asupra reclamantului pârât, în sumă de 797.363 în loc de 838.000 RON, născut din efectuarea de cheltuieli necesare și utile ca urmare a lucrărilor de construcții și instalații din imobilul reprezentând "Cinematograful A."; a obligat reclamantul pârât reconvențional municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, să plătească pârâtei reclamante SC I.D.C. SRL suma de 797.363 RON în loc de 838.000 RON cu dobânda legală, începând cu data pronunțării prezentei decizii și până la stingerea debitului; a obligat municipiul Sfântu Gheorghe să plătească intimatei SC I.D.C.

SRL suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată parțiale în apel. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., municipiul Sfântu Gheorghe prin primar, formulând următoarele critici: I. Instanțele de fond și apel au încălcat prevederile dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., deoarece, deși existau suficiente probe la dosar pentru a-și forma convingerea, au nesocotit aceste probe, respectiv, contractele încheiate de R. cu societatea comercială și au schimbat ori denaturat sensul lor, ajungând la concluzii eronate, pronunțând astfel hotărâri netemeinice și nelegale. Recurentul a invocat în acest sens contractul de asociere în participațiune nr. x/1997 încheiat între R. România Film și SC I.D.C.

SRL prin care s-a stipulat că la încetarea contractului, lucrările realizate în baza acestuia trec de drept în proprietatea R. cu titlu gratuit. La data transmiterii imobilului în proprietatea publică a municipiului Sfântu Gheorghe, investițiile realizate în baza contractului de asociere în participațiune nr. x/1997 au trecut, ca urmare a voinței părților, cu titlu gratuit în proprietatea R., ulterior acestea transmițându-se prin efectul Legii nr. 303/2008, din patrimoniul R., în proprietatea publică a municipiului Sfântu Gheorghe. Prin urmare, în mod greșit au reținut instanțele că această asociere în participațiune și-ar fi produs efectele numai față de R., iar nu și față de municipiul Sfântu Gheorghe, întrucât odată efectele produse, sunt valabile pentru toate transmiterile succesive, iar nu cum greșit a argumentat instanța de fond că s-a născut un drept de creanță al SC I.D.C.

SRL. Așadar, nu se poate susține de o instanță că anumite clauze care îi sunt favorabile creditorului se mențin, iar altele care îi sunt defavorabile nu își produc efectele. Recurentul a arătat că există o contradicție între susținerile instanțelor de fond și de apel care afirmă că municipiul Sfântu Gheorghe nu se poate prevala de prevederile contractului de asociere în participațiune nr. x/1997, dar cu toate acestea obligă pârâtul la plata investițiilor necesare și utile realizate la imobil. Municipiul Sfântu Gheorghe nu a inițiat vreun raport contractual sau de altă natură cu SC I.D.C. SRL, care să creeze anumite obligații, ci a preluat raportul preexistent de la R. România Film, în starea în care se afla la data apariției Legii nr. 303/2008, respectiv, cu investițiile efectuate de SC I.D.

SRL, trecute în patrimoniul R. România Film. Acest raport s-a consolidat prin încheierea Protocolului de predare-preluare a imobilului la data de 31 martie 2009, prilej cu care s-a predat contractul de închiriere nr. 3/2006 cu actele adiționale aferente, încheiat în baza contractului de asociere în participațiune între R. România Film și SC I.D.C. SRL, valabil până la data de 31 decembrie 2010. Recurentul a mai arătat că pentru clarificarea acestor aspecte a formulat cerere de chemare în garanție a R. România Film, cerere în mod nelegal respinsă, fără a se intra astfel în cercetarea fondului.

Atât prin contractul de închiriere nr. x/2006, cât și prin nota de constatare predate odată cu dosarul investițiilor, se constată trecerea în proprietatea locatorului cu titlu gratuit a lucrărilor executate la clădire, prevederi ce se referă la investițiile realizate după anul 2006, situație față de care concluzia instanțelor de fond că acest raport este valabil numai față de R. este netemeinică și nelegală. II.Instanța de fond nu a luat în considerare și nu a făcut nicio referire la obiecțiunile la expertiza realizată de expert în construcții A.G., nefiind analizate obiectivele și apărările formulate. III. Instanțele anterioare au acordat, în mod nelegal, dobânzi la investițiile efectuate și nu a ținut cont că bunurile imobile aparținând intimatei transmise odată cu imobilul preluat de la R. sunt în custodia recurentului, pe cheltuiala acestuia.

IV. În mod greșit instanțele anterioare au respins excepția prescripției dreptului de creanță al SC I.D.C. SRL împotriva recurentului, întrucât dreptul la acțiune privind investițiile efectuate de pârâtă în baza contractului de asociere în participațiune s-a născut la data încetării acestui contract, respectiv, la data încheierii contractului de închiriere din 24 ianuarie 2006, iar nu la data introducerii acțiunii de către SC I.D.C. SRL și nici la data evacuării acesteia din imobil, cum greșit au reținut instanțele. V. În mod greșit instanțele anterioare au atribuit expertizei realizate de expert A.G. valoarea de "regină a probelor", instanțele având obligația de a corobora toate probele în conturarea soluției adoptate.

Prin Decizia nr. 3896 din 23 septembrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul reclamantului; a modificat în parte decizia atacată, în sensul că a respins capătul din cererea reconvențională și acțiunea conexă având ca obiect constatarea dreptului de creanță pentru investițiile realizate la Cinematograful "A.", precum și capătul de cerere din cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii acestor investiții, cu dobânda legală; a înlăturat obligarea reclamantului municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, de a plăti suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC I.D.C. SRL, prin administrator judiciar I.C.I.; a menținut celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței; în baza dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. a obligat pârâta SC I.D.C. SRL, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 6.047 RON către recurentul Municipiul Sfântu Gheorghe, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, respectiv, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar. La data de 26 septembrie 2013 SC I.D.C. SRL a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. împotriva acestei decizii. În susținerea contestației s-a arătat că din încheierea de dezbateri din 9 septembrie 2013 rezultă că SC I.D.C. SRL a invocat excepția nulității căii de atac, excepție asupra căreia instanța de recurs nu s-a pronunțat, toate aspectele invocate de către Municipiul Sfântu Gheorghe în calitate de recurent vizând chestiuni de analiză și reapreciere a probatorilor ce nu pot forma obiect al controlului de legalitate în recurs.

În acest sens, contestatoarea apreciază că excepția de nulitate trebuia pusă în discuția părților și admisă, situație față de care devin incidente dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Instanța de recurs a calificat în mod greșit raportul juridic existent între aceasta și R. RA în baza contractului de asociere în participațiune din 4 iulie 1997 și continuat prin contractele de închiriere din 23 august 2004 și din 24 ianuarie 2006, concluzionând, în mod eronat, că deși SC I.D.C. SRL a efectuat investiții asupra spațiului Cinema A., aceasta nu ar avea dreptul la despăgubiri întrucât sporul de valoare adus imobilului este executat și transferat cu titlu gratuit în baza prevederilor art. 6 din contractul de asociere în participațiune, aceeași chestiune fiind reglementată de către părțile contractante și ulterior, când I.D.C.

SRL a devenit locatar al imobilului în litigiu. În acest din urmă caz instanța de recurs nu a mai identificat clauza contractuală prin care investițiile efectuate trecute în patrimoniul R. sunt cu titlu gratuit sau din contră, aceasta ar fi trebuit să suporte contravaloarea lor pentru beneficiul obținut și nu a analizat dispozițiile art. 30 din cap. XI - Alte clauze din contractul de asociere în participațiune din 4 iulie 1997, potrivit căruia "în cazul rezilierii contractului din motive neimputabile părților construcțiile definitive executate în perioada asocierii trec în proprietatea R. care va despăgubi SC I.D.

SRL pentru valoarea nerecuperată de aceasta prin amortizarea pe durata cât a funcționat asocierea". Este adevărat că părțile au convenit ca lucrările investiționale să treacă în proprietatea R., însă nu rezultă de nicăieri și nici părțile nu au tranșat această chestiune, dacă pentru aceste bunuri trecerea în patrimoniul locatorului se face cu titlu gratuit sau oneros, problemă la care instanța de recurs nu a dat nici un răspuns. Motivele de nelegalitate învederate din perspectiva dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. nu subzistau în cauză, acestea fiind simple interpretări personale de netemeinicia a hotărârii pronunțate.

În cadrul judecății de fond instanța a încuviințat toate probatoriile solicitate de părți, respectiv, interogatoriu, expertiză tehnică de specialitate în construcții necontestată de vreuna din părți, astfel încât nu se poate reține că nu a avut un rol activ în soluționarea cauzei, concluzia fiind aceea că lucrările de investiții efectuate de reclamanta reconvențională în calitate de locatar au adus un spor de valoare spațiului închiriat, astfel încât pârâta, în calitate de locator, datorează acesteia prețul lucrărilor edificate, stabilit în funcție de valoarea tehnică a investițiilor.

În mod corect instanțele de fond și apel au avut în vedere acordul proprietarului la efectuarea investițiilor de către locatar la imobilul închiriat și au apreciat că valoarea reală a acestora a fost stabilită prin concluziile experților, în considerarea normelor de evaluare în vigoare și înscrisurilor depuse de părți, neputându-se face o raportare a valorii despăgubirilor la contractul de asociere în participațiune și la transferul dreptului de proprietate către municipalitate conform Legii nr. 303/2008. Contestatoarea a mai învederat o serie de aspecte legate de modalitatea de preluarea a imobilului în litigiu de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe, de raporturile juridice dintre R. și contestatoare, de obligația de garanție a acestei societăți față de SC I.D.

SRL și de faptul ca operațiunea de mutare a unui activ din patrimoniul unei persoane juridice în patrimoniul unei autorități administrativ teritoriale fără o justă despăgubire echivalează cu o expropriere forțată. Atâta timp cât municipalitatea a primit un bun prin efectul legii, cu titlu gratuit, R. RA nebeneficiind de vreo justă reparație, rămâne ca și sarcinile ce poartă acest imobil să fie suportate de noul dobânditor, conform dispozițiilor art. 1073 - 1075 C. civ. Referitor la dreptul la dezdăunare în funcție de valoarea de piață a imobilului cu dobânda legală de la data formulării acțiunii, contestatoarea arată că dobânda legală acordată de instanțele de fond și apel avea în vedere și principiul îmbogățirii fără justă cauză a noului dobânditor, sens în care o atare soluție era conformă legii.

Examinând contestația în anulare în raport de excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes invocate prin întâmpinare, a căror analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte constată următoarele: Referitor la excepția lipsei de interes, aceasta nu poate fi primită, întrucât contestatoarea a avut calitatea de pârâtă în cadrul dezbaterii pe fond a litigiului, respectiv, de intimată în calea de atac a recursului exercitată de către reclamantul Municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, iar prin decizia contestată în prezenta cauză s-a admis recursul reclamantului, s-a modificat în parte decizia instanței de apel, în sensul că s-a respins capătul din cererea reconvențională și acțiunea conexă având ca obiect constatarea dreptului de creanță pentru investițiile realizate la Cinematograful "A.", precum și capătul de cerere din cererea reconvențională având ca obiect obligarea reclamantului-pârât la plata contravalorii acestor investiții, cu dobânda legală; s-a înlăturat obligarea reclamantului municipiul Sfântu Gheorghe, prin primar, de a plăti suma de 4.000 RON cheltuieli de judecată către pârâta SC I.D.C.

SRL, prin administrator judiciar I.C.I. Această soluție fiind nefavorabilă din perspectiva SC I.D.C. SRL, în mod firesc pârâta a exercitat calea extraordinară de atac prevăzută de lege, neputându-se reține lipsa de interes în demersul judiciar promovat în contextul arătat. Referitor la excepția de inadmisibilitate, aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta: Conform dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Contestația în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, prin care nu se pot remedia greșeli de judecată, respectiv, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Pentru a fi incident motivul de contestație prevăzut de teza a doua a art. 318 C. proc. civ. invocat de către contestatoare, este necesar ca instanța de recurs să fi omis din greșeală să analizeze vreunul din motivele prevăzute de art. 304 din același cod și care au fost invocate prin declarația de recurs, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de celelalte părți ale litigiului, ce nu au fost titulare ale recursului.

Textul legal invocat drept temei al contestației în anulare de față este unul de strictă interpretare și aplicare, extinderea sa prin analogie altor ipoteze decât cele avute în vedere de legiuitor nefiind posibilă întrucât se denaturează pe această cale scopul și rolul acestui instrument procesual. În speță, cererea de contestație în anulare, deși formal încadrată în dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., sub aspectul motivelor invocate, prin care se deduc judecății chestiuni legate de fondul cauzei, nu se circumscrie ipotezei legale indicate drept temei legal al său, pentru a fi analizată ca atare de instanță, ceea ce determină caracterul inadmisibil al acesteia.

Criticile privind pretinsa nepronunțare asupra excepției de nulitate a recursului despre care contestatoarea arată că a invocat-o la termenul de judecată din 9 septembrie 2013 când s-au pus concluzii pe fond; greșita calificare a raportului juridic existent între contestatoare și R. în baza contractului de asociere în participațiune din 4 iulie 1997 și continuat prin contractele de închiriere din 23 august 2004 și din 24 ianuarie 2006; modalitatea de preluarea a imobilului în litigiu de către Consiliul Local Sfântu Gheorghe; raporturile juridice dintre R. și contestatoare; obligația de garanție a R. față de SC I.D.

SRL și faptul că operațiunea de mutare a unui activ din patrimoniul unei persoane juridice în patrimoniul unei autorități administrativ-teritoriale fără o justă despăgubire echivalează cu o expropriere forțată; dreptul la dezdăunare în funcție de valoarea de piață a imobilului cu dobânda legală de la data formulării acțiunii, dovedesc că petenta este nemulțumită, în realitate, de soluțiile date de instanțele anterioare în cadrul dezbaterii pe fond a litigiului respectiv și reprezintă chestiuni ce nu pot forma obiect de analiză în prezenta cale extraordinară de atac, ale cărei motive sunt expres și limitativ prevăzute de lege. Este de observat că asupra acestor chestiuni petenta nici măcar nu susține că instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat, ci arată doar că ele au fost soluționate în mod greșit și reiterează, în fapt, apărări de fond care, față de configurația art. 318 C. proc.

civ., nu pot fi analizate ca atare în cadrul contestației în anulare întrucât exced ipotezelor restrictiv reglementate de textul legal anterior citat. Aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale incidente într-o anumită cauză este atributul instanței de judecată astfel învestită și reprezintă expresia principiului rolului activ al acesteia, neputând constitui premise ale formulării unor căi extraordinare de atac. Având în vedere că aspectele învederate de către contestatoare nu se circumscriu dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. invocat ca temei juridic, cererea acesteia nu poate fi primită, sens în care contestația în anulare se va respinge, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de SC I.D.C. SRL împotriva Deciziei nr. 3896 din 23 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2014. Procesat de GGC - CL