ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 323/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 323/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând,

conform art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului civil de față,

constată următoarele;

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Satu-Mare sub nr. 8219/296/2009, reclamantul

P.I.

a chemat în judecată

pe pârâtul C.S., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța,

să-l oblige pe pârât să-i achite lunar, o suma egală cu salariul minim pe

economie si 10.000 euro daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii reclamantul a arătat că la data de 05 decembrie 2005 a fost internat

in Spitalul Județean Satu Mare și că la data de 07 decembrie 2005 a fost operat

de medicul C.S. de hernie inghinală. Cu ocazia operației medicul C.S. a făcut

mai multe greșeli care au i-au produs reclamantului suferințe fizice și

psihice, după operație rămânând cu sechele, respectiv invaliditate si

incapacitate de muncă, motiv pentru care solicită instanței să dispună

obligarea medicului să-i achite o pensie lunară egală cu valoarea salariului

minim pe economie pentru că, urmare a acțiunii acestuia, este în imposibilitate

de a-și crea venituri care să-i poată asigura existența.

În drept,

a invocat dispozițiile Legii nr. 95/2006.

Prin sentința

civilă nr. 3932/ D din 25 noiembrie 2011, Tribunalul Satu Mare

a respins acțiunea reclamantului P.I.

Pentru a

decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:

În data de 7

decembrie 2005, reclamantul a fost supus unei operații în cadrul Spitalului

Județean Satu Mare, pentru hernie inghinală stg. recidivată, intervenția

chirurgicală fiind efectuată de către pârât, iar după un interval de 2 ani,

reclamantul, prin sesizarea înregistrată sub nr. 35 din 17 ianuarie 2007 la

Colegiul Medicilor Satu Mare, a invocat „probleme de sănătate

”

apărute în urma operației de hernie

efectuată de doctorul C.S., sesizare ce a fost respinsă în baza art. 449 din

Legea nr. 95/2006, ca tardivă.

Ulterior,

reclamantul a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Satu Mare, înregistrată sub nr. 998/P/2007, împotriva numitului C.S., invocând

faptul că în urma intervenției chirurgicale realizate în anul 2005 (cu 4 ani în

urmă) are probleme de natură sexuală.

Prima

instanță a reținut că, prin rezoluția din 4 februarie 2011, Parchetul de pe

lângă Judecătoria Satu Mare a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.S.

pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen.,

constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

Parchetul

și-a fundamentat soluția pe următoarele probe:

-

adresa Serviciului medico-legal al

Județului Satu Mare, care afirmă în baza expertizei efectuate că intervenția

chirurgicală și evoluția postoperatorie nu explică tulburările de dinamică

sexuală invocate;

- expertiza

medico-legală efectuată de I.M.L. Cluj Napoca primită la parchet la 23 iunie 2009

concluzionează că între tulburarea de dinamică sexuală reclamată asociată cu

hipotrofia testiculară stângă diagnosticată ecografic și intervenția

chirurgicală efectuată pentru cura herniei nu există legătură de cauzalitate.

Partea

vătămată a refuzat efectuarea unei expertize la I.N.M.L. București.

În baza

răspunsului I.N.M.L. (fila 67 din dosar), instanța a solicitat emiterea

avizului Comisiei Superioare.

Prin

avizul emis de I.N.M.L. - M.M. București (fila 87), Comisia Superioară de

medici întrunită la 22 septembrie 2011 a constatat, în baza actelor medicale,

că intervenția chirurgicală, tratamentul postoperator și recomandările la

externare sunt în concordanță cu procedurile medico-chirurgicale curente.

Nu există o

relație de cauzalitate directă între cura chirurgicală a herniei inghinale

stângi recidivate și disfuncția erectilă pe care pacientul o reclamă.

S-a constatat

că expertizele medico-legale efectuate nu relevă sechele determinate de

intervenția chirurgicală pentru hernie, respectiv invaliditate, incapacitate de

muncă sau disfuncția erectilă, acțiunea reclamantului neavând temei de fapt.

Reclamantul a

înțeles să dovedească invaliditatea prin certificatul de încadrare în grad de

handicap (fila 81) și dispoziția D.G.A.S.P.C. Satu Mare (fila 83).

Or, s-a

reținut de prima instanță că certificatul de încadrare în grad de handicap cu nr.

427 a fost emis la data de 31 ianuarie 2005 (anterior intervenției chirurgicale

- dec. 2005) pentru diagnosticul clinic „surdomutitate", care determină

grad II de handicap și o capacitate de muncă restantă de 20%.

Dispoziția

nr. 1951/2010 de acordare a indemnizației lunare pentru persoane cu handicap se

întemeiază pe certificatul de handicap 427 din 31 ianuarie 2005 anterior

menționat.

Tribunalul

a reținut că invocarea acestor probe în susținerea acțiunii promovate împotriva

pârâtului denotă reaua credință a reclamantului în exercitarea drepturilor

procesuale.

În

virtutea considerentelor expuse, instanța de fond a respins cererea

reclamantului P.I., având ca obiect despăgubiri materiale și daune morale.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal a declarat „recurs” reclamantul P.I.,

solicitând admiterea acestuia și

acordarea a 2.000.000 euro cu titlu de daune morale și materiale.

Calea de

atac a fost recalificată de instanță, în ședința publică din 3 mai 2012, în

temeiul art. 84 și art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ. ca apel,

având în vedere că valoarea

pretențiilor solicitate de reclamant prin acțiune este de peste un miliard de

lei.

Curtea

de Apel Oradea, secția I civilă, prin decizia nr. 29/ A din 3 mai 2012,

a respins apelul reclamantului P.I.,

ca nefondat.

Pentru a

decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamantul P.I. a susținut că între starea sănătății sale

și operația chirurgicală efectuată de pârâtul C.S. în anul 2005 ar exista o

legătură de cauzalitate, motiv pentru care a solicitat să-i fie acordate

despăgubiri materiale și morale precizate la în faza procesuală a fondului la

1.000.000 de euro și la 2.000.000 de euro, în calea de atac a apelului.

Din

raportul de expertiză medico-legală, întocmit de Serviciul medico-legal Satu

Mare, se reține că acesta a fost spitalizat în perioada 5 decembrie - 16

decembrie 2005 cu diagnosticul hernie inghinală stâng recidivată, fiind

externat vindecat la 7 decembrie 2005. S-a intervenit chirurgical și s-au

practicat cura herniei la Cooper, concluzionându-se că tulburările de dinamică

sexuală (impotența), nu se explică prin intervenția chirurgicală efectuată.

Același

aspect reiese și din raportul de expertiză medico-legală efectuat de I.M.L.

Cluj Napoca, din 25 mai 2009 - filele 14-15 dosar de fond și că, intervenția

chirurgicală s-a făcut conform procedurilor medico chirurgicale curente,

decurgând favorabil, fără complicații.

Cele

două rapoarte medico-legale s-au întocmit în dosarul penal, urmare a plângerii

penale formulate de reclamant, înregistrată sub nr. 998/P/2007, atașat

lucrărilor cauzei, iar conform rezoluției din 2 septembrie 2011 a Parchetului

de pe lângă Judecătoria Satu Mare, s-a dispus respingerea plângerii, raportat

la probele susmenționate administrate în cauză.

I.N.M.L.

- M.M., cu ocazia soluționării cauzei în fond, a emis avizul din 30 septembrie 2011

- filele 87-88, conform căruia, intervenția chirurgicală, tratamentul

postoperatoriu și recomandările la externare, au fost în concordanță cu

procedurile medico-legale curente, intervenție ce nu explică tulburările de

dinamică sexuală acuzate de apelantul reclamant.

Se mai relevat

faptul că, pentru o evaluare a disfuncției erectile, ar fi fost necesară

efectuarea unei ecografii Doppler a corpilor cavernoși după erecție provocată,

pe care, acesta a refuzat-o. Hipotrofia testiculară stângă nu este cauzată de o

greșeală de tehnică chirurgicală și nu este cauza disfuncției erectile,

testiculul drept fiind normal clinic, ecografic iar, funcția erectilă ar trebui

să fie normală raportat la nivelul secreției endocrine testiculare.

Față de

această lucrare, cu ocazia soluționării cauzei în fond, câtă vreme reclamantul

a arătat că nu solicită alte probe, în mod corect instanța de fond a făcut o

analiză a dovezilor existente, iar conform acestora, neexistând un raport de

cauzalitate dintre starea de sănătate a acestuia și intervenția chirurgicală,

în mod corect a respins cererea. In apel, la întrebarea instanței, dacă nu

dorește efectuarea unei noi expertize medico-legale, a arătat că nu are resurse

financiare în acest sens.

Art. 998

C. civ., în vigoare la data la care a avut loc intervenția chirurgicală,

prevedea că: „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe

acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, ori, în speță, nu există

o faptă ilicită, un raport de cauzalitate între starea de sănătate a

reclamantului și intervenția chirurgicală, care să atragă răspunderea civilă

delictuală a intimatului pârât.

Raportat la

cele expuse, instanța de apel, în baza art. 296 C. proc. civ., a respins

apelul, ca nefondat.

Împotriva

acestei din urmă din urmă decizii a declarat recurs reclamantul P.I.,

prin care a susținut că este

nemulțumit de soluția pronunțată de instanța Curții de Apel Oradea și că

pârâtul C.S. trebuie să răspundă în fața legii pentru operația pe care i-a

efectuat-o și în urma căreia a rămas mutilat pe viață, precizând totodată că

solicită obligarea acestuia la plata daunelor morale și materiale în cuantum de

2.000.000 euro.

Înalta Curte,

din oficiu, la termenul din 29 ianuarie 2013, a invocat excepția nulității

recursului, pe care o va admite pentru considerentele care succed.

Potrivit

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie

să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Motivele de

recurs sunt prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar conform

art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în

termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la

motivele de ordine publică.

A motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia

din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de

judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

Instanța

investită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc

eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate

și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile

cuprinse în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Prin

cererea sa de recurs, reclamantul P.I. a susținut generic că este nemulțumit de

modul cum a judecat instanța Curții de Apel Oradea și că pârâtul C.S. trebuie

să răspundă în fața legii, fără însă a preciza care sunt eventualele greșeli pe

care le-ar conține hotărârea recurată și fără a formula expres motivele de

nelegalitate, în sensul textului procedural amintit.

Cu

prilejul dezbaterilor orale, recurentul-reclamant a mai susținut că este

nemulțumit de modul în care au fost administrate și apreciate probele în

soluționarea pricinii.

Aceste

critici, în afară de faptul că au fost formulate după împlinirea termenului de

recurs, nu pot face obiect de examinare în faza procesuală a recursului

deoarece pun în discuție situația de fapt în raport de probele administrate în

cauză.

Motivul

de casare care permitea reevaluarea situației de fapt în urma unei alte

interpretări a probelor administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

În actuala

reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs

numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța

de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin

hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum a solicitat

recurentul-reclamant, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin

raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Înalta Curte,

având în vedere că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și că nu sunt motive de ordine

publică care să ducă la analizarea din oficiu a hotărârii recurate, în raport

de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul

declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată

nul recursul declarat de reclamantul P.I. împotriva deciziei nr. 29/ A din data

de 3 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.