ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2780/2013

Deliberând, în condițiile

art. 256 C. proc. civ.,

asupra

conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională

înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 27 decembrie 2012, petenta

SC O.F.C. SRL, cu sediul în S., jud. Alba, a solicitat în contradictoriu cu intimata

C.N.A.D.N.R. SA Cestrin, cu sediul în București, sector 6, ca prin hotărârea judecătorească

ce se va pronunța, să se dispună:

- anularea procesului

verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat la data de 28

noiembrie 2011 de către reprezentanții intimatei C.N.A.D.N.R. SA;

- anularea amenzii contravenționale

în sumă de 2.750 RON;

- anularea contravalorii

tarifului de deszăpezire în valoare de 720 euro, adică 3.106,80 RON.

Plângerea nu a fost motivată

în fapt și în drept.

Prin sentința civilă

nr. 1289 din 18 martie 2013, Judecătoria Brezoi, a admis excepția necompetenței

teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Judecătoriei S..

Instanța a reținut că

potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 2/2013 „plângerea, însoțită de copia procesului verbal de constatare a contravenției,

se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul

contravenientul”. Aceste dispoziții fiind procedurale sunt de imediată aplicare.

După cum rezultă din cuprinsul

procesului verbal de contravenție, contravenienta are sediul în localitatea S.,

jud. Alba, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei S..

La data de 5 aprilie 2013,

cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S. care, la termenul din 24

aprilie 2013, a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială.

Prin sentința civilă

nr. 663 din 24 aprilie 2013, Judecătoria S., a admis excepția necompetenței teritoriale

și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Brezoi;

a constatat conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție în drept să hotărască asupra conflictului ivit.

Instanța, analizând prevederile

art. XXIII

din Legea nr. 2/2013, a constatat referitor

la competenta instanțelor, că aceste dispoziții legale se referă la competența dată

de art. 2 pct. 1 lit. d) și art. 3. pct. 1 C. proc. civ., tribunalelor și curților

de apel în procesele și cererile în materie de contencios administrativ și nu cu

privire la competența instanțelor privind plângerile contravenționale formulate

potrivit art. 10 din

O.G. nr. 15/2002.

Văzând data constatării

faptei contravenționale, instanța a reținut că în data de 31 mai 2011 erau în vigoare

dispozițiile care trimit la aplicarea O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor.

Astfel, potrivit art.

32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit

de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Or, contravenția s-a săvârșit în circumscripția Judecătoriei Brezoi.

Cu privire la conflictul

negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei este plângerea

contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare

a contravenției din 28 noiembrie 2011, întocmit de

intimata

C.N.A.D.N.R. SA.

Prin procesul verbal încheiat

la data de 28 noiembrie 2011, la sediul agentului constatator, s-a reținut că la

data de 31 mai 2011, jud. Vâlcea, vehiculul aparținând SC O.F.C. SRL a circulat

fără a deține rovinieta valabilă, proba făcându-se cu imaginea foto.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției

și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări

O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G.

nr. 15/2002, art. 10

1

:

„prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a

contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul contravenientul”.

Această normă de competență

teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea

a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor

acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal,.legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor

art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii

și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor

prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele

devenite competente potrivit prezentei legi”.

De asemenea, alin.

(2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze

se referă alin. (1), respectiv: (2)„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării

în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența

curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată

în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data

intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit

prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept urmare, din interpretarea

teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din

Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului

administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce

art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,

prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia

contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată,

prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,

contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări

sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă,

în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele

reținute, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor

în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013,

nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță, plângerea

contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de

27 decembrie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a

fost jud. Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât

această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin.

(1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale

reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce preced,

soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea căreia

urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, județul Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2013.