ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3350/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Brezoi la 1 martie 2012, petenta SC M. SRL a contestat procesul verbal de contravenție din 31 ianuarie 2012 emis de intimata CN A.D.N.R. SA Cestrin pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002. Judecătoria Brezoi, prin sentința civilă nr. 1494 din 25 martie 2013, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 6 București, reținând că sediul contravenientei se află în sectorul 6 București, ce intră în circumscripția Judecătoriei Sectorului 6 București.

Prin sentința civilă nr. 6369 din 21 iunie 2013, Judecătoria Sector 6 București a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra acestuia, reținând că, în prezenta cauză se pune problema interpretării dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 și implicit, a aplicării în timp a legii. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul cauzei este plângerea contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 31 ianuarie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. SA. Prin procesul verbal s-a reținut că la data de 30 august 2012, ora 8.48, pe DN7 - Km 188+900 km lângă localitatea Seaca, jud. Vâlcea, vehiculul categoria C, cu numărul de înmatriculare x aparținând petentei ar fi circulat fără a deține rovinieta valabilă.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (…) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.

” Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată a data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.” De asemenea, alin. (2) și (3) din art. 23 precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: alin. (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și alin. (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.” Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. 23 din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. 23 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. 13 alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. 13 din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 01 martie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost pe DN7-Km 188+900 km lângă localitatea Seaca, jud. Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea căreia urmează a fi stabilită. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.