ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6910/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6910/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 23 noiembrie 2011, contestatoarea SC S. SRL, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, încheiat la data de 16 august 2011, exonerarea de plata amenzii contravenționale, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii principale a amenzii cu sancțiunea avertismentului. 2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin sentința civilă nr. 1412 din 13 decembrie 2011, Judecătoria Mizil a admis excepția necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Mizil invocată de către instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Brezoi.
Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Mizil a reținut în cauză dispozițiile art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora competența de soluționare a plângerii contravenționale revine judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost săvârșită contravenția. Astfel, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor întocmit în cauză s-a reținut că fapta contravențională constând în conducerea autoturismului, fără a deține rovinieta valabilă a fost săvârșită în localitatea Seaca, județul Vâlcea, iar conform H.G nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, localitatea respectivă se află în circumscripția Judecătoriei Brezoi, instanță competentă din punct de vedere teritorial să judece pricina.
3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin sentința civilă nr. 2025 din 15 aprilie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competenta de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Mizil. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, p otrivit art. 10 1 din O.G.
nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 01 februarie 2013," plângerea, însoțită de copia procesului verbal de constatare a contravenției, se introduce Ia judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul". Aceste dispoziții procedurale de imediată aplicare au intrat în vigoare după data înregistrării plângerii la judecătoria Brezoi, după declinarea de competență și, după cum rezultă din cuprinsul procesului verbal de contravenție, contravenienta are sediul în orașul Mizil, județul Prahova, localitate aflata în circumscripția Judecătoriei Mizil, județul Prahova.
Prin încheierea din data de 13 august 2013, s-a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență ivit. 4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Prin procesul-verbal de contravenție din 16 august 2011, întocmit de către un agent constatator din cadrul C.N.A.D.N.R. SA - Cestrin, petenta SC S. SRL a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G.
15/2002 cu amendă contravențională în cuantum de 2.750 lei. S-a constatat că la data de 19 februarie 2011, vehiculul cu număr de înmatriculare aparținând petentei a circulat pe D.N. 7, în localitatea Seaca, județul Vâlcea, fără a deține rovinietă valabilă. Din procesul-verbal rezultă că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost DN, localitatea Seaca, județul Vâlcea, situată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Brezoi, județul Vâlcea. Așa cum în mod corect a reținut și Judecătoria Mizil, la data introducerii plângerii contravenționale competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii era judecătoria în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta contravențională, în temeiul art. 32 alin. (2) din O.G.
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Chiar dacă prin sentința civilă nr. 2025 din 15 aprilie 2013 Judecătoria Brezoi a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mizil, apreciind că urmare a introducerii art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 01 februarie 2013, competentă să judece prezenta cauză este judecătoria unde domiciliază contravenientul, normele de procedură fiind de imediată aplicare, Înalta Curte apreciază că, în situația specială a stabilirii competenței, normele de procedură civilă nu pot retroactiva decât în cazul în care prin norma nouă se prevede în mod expres aceasta.
Or, așa cum în mod corect a reținut Judecătoria Mizil, Legea nr. 2/2013 nu prevede în privința plângerilor contravenționale întemeiate pe O.G. nr. 15/2002, aflate pe rolul instanțelor de judecată, obligativitatea declinării acestor cauze ca urmare a modificării competenței teritoriale prin introducerea art. 10 1 în acest act normativ. Cu toate că prin art. 23 din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competențelor instanței legal investite, se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi", Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este aplicabil și plângerilor contravenționale întemeiate pe dispozițiile O.G.
nr. 15/2002, deoarece legiuitorul nu a considerat că aceste cereri fac parte din materia contenciosului administrativ și fiscal, ci au o identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincție între cele două materii în secțiunea a II - a din același act normativ, secțiune intitulată „modificarea și completarea unor acte normative în materia contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal". Raportat la circumstanțele cauzei, față de prevederile legale susmenționate, Înalta Curte constată că locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei este localitatea Seaca, județul Vâlcea, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Brezoi și, prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este această judecătorie.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC S. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.