ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7522/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7522/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1840 din 5 aprilie 2013 Judecătoria Brezoi a admis excepția privind necompetența teritorială a instanței și a declinat competența de soluționare a plângerii formulată de petenta S.C."C." S.R.L., în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - C.E.S.T.R.I.N., în favoarea Judecătoriei Sibiu reținând că potrivit art. 101 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 01 februarie 2013, "... plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul". Aceste dispoziții fiind procedurale, sunt de imediată aplicare.
După cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, contravenienta are sediul/domiciliul în Sibiu, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Sibiu. Învestită prin declinare, Judecătoria Sibiu prin Sentința civilă nr. 3393 din 23 mai 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe petenta S.C. C. S.R.L. și pe intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - C.E.S.T.R.I.N., având ca obiect plângere contravențională în favoarea Judecătoriei Brezoi, județul Vâlcea. Constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sibiu și Judecătoria Brezoi, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru judecarea conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sibiu a reținut că deși competența în materia contravențiilor prevăzute de O.G. nr. 15/2002 a fost modificată prin art. III din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, fiind competentă judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, conform art. 101 din O.G. nr. 15/2002, totuși aceste dispoziții sunt aplicabile plângerilor contravenționale introduse ulterior intrării în vigoare a acestei modificări, și anume, abia începând cu data de 15 februarie 2013, regula în materia aplicării în timp a normelor de procedură fiind cea înscrisă în art. 24 C. proc.
civ. (2010), conform căruia "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", coroborat cu art. 25 alin. (2) C. proc. civ. (2010), conform căruia "procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început". Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 20 alin. (2) coroborat cu art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Judecătoriei Brezoi, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În pricina de față se contestă Procesul-verbal de constatare a contravenției seria R11 nr. 0350106 din 10 octombrie 2011, încheiat de către C.N.A.D.N.R. S.A. - C.E.S.T.R.I.N., prin care în temeiul art. 8 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, S.C. "C." S.R.L. a fost sancționată cu amendă contravențională, întrucât la data de 13 aprilie 2011 s-a constatat că vehiculul cu numărul de înmatriculare X, aparținând societății reclamante a circulat pe DN 7 km 188+900 m, Seaca, Jud. Vâlcea, fără a deține rovinietă valabilă. Așa cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 20 martie 2012, anterior intrării în vigoare a Noului C. proc.
civ., astfel că este supusă vechii reglementări, potrivit art. 24 din Noul C. proc. civ. care are aplicabilitate generală. Conform art. 24 din Noul C. proc. civ., norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013. Pe de altă parte, dispozițiile legale invocate de Judecătoria Brezoi, ca instanță de trimitere, respectiv prevederile art. III coroborat cu art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013, se reține că acestea nu se aplică în materie contravențională, ci numai în materia contenciosului administrativ și fiscal. Din cuprinsul procesului-verbal depus la dosar rezultă că fapta a fost săvârșită pe DN 7 km 188+900 m, pe raza localității Seaca, Jud. Vâlcea.
Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G.nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Înalta Curte constată că, în cauză, locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei, este localitatea Seaca, Jud. Vâlcea, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Brezoi. Prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este Judecătoria Brezoi. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Brezoi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta S.C. "C." S.R.L. și pe intimata C.N.A.D.N. din România - C.E.S.T.R.I.N. în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.