ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3796/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată

următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Brezoi la data de 01 februarie 2012, petenta SC E. SRL a solicitat

instanței anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției

din 11 ianuarie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN pentru netemeinicie

și nelegalitate.

În motivarea cererii,

petenta a arătat că prin procesul verbal încheiat la data de 25 iulie 2011 s-a reținut

săvârșirea de către aceasta a contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G.

nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe

rețeaua de drumuri naționale din România. A fost menționat în procesul verbal mai

sus menționat ca loc al săvârșirii contravenției DN 7 km 188 + 900 m, localitatea

S., județul Vâlcea.

La termenul din

05 martie 2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială

a Judecătoriei Brezoi, în baza dispozițiilor art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii

nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin sentința

civilă nr. 958 din 05 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Brezoi, s-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slatina.

Prin sentința

civilă nr. 5468 din 13 mai 2013, Judecătoria Slatina, secția civilă a admis excepția

necompetentei teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Brezoi.

În motivarea hotărârii,

instanța a reținut că dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 care reglementează

competența de soluționare a plângerii contravenționale instanțelor de la domiciliul/sediul

contravenientului, se aplică doar proceselor începute după intrarea în vigoare a

legii 2/2013 iar nu și celor în curs de soluționare. Drept urmare, instanța a apreciat

că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002 raportat la

art. 32 din O.G. nr. 2/2001 care prevede ca instanță competentă în soluționarea

plângerii contravenționale instanța de la locul săvârșirii contravenției.

Judecătoria Slatina

constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei

este plângerea contravențională formulată de SC E. SRL prin care a fost contestat

procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 11 ianuarie 2012,

întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.

Prin procesul

verbal încheiat la data de 11 ianuarie 2012 s-a reținut că la data de 25 iulie 2011,

pe DN 7 km 188 + 900 m, localitatea S., jud. Vâlcea, vehiculul aparținând SC E.

SRL, ar fi circulat fără a deține rovinieta valabilă, proba facându-se cu imaginea

foto.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției

și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013

aduce modificări O.G. nr. 2/2001 prin art. III alin. (2) care introduce, după

art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

: „prin derogare de la dispozițiile

O.G. nr. 2/2001 (....) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare

a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul contravenientul."

Această normă

de competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001, este

cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea

și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului

administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit

dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții

tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în

materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării,

potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite

se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi."

De asemenea,

alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la

ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt

de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și (3) „Procesele

în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și

fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de

apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit

la tribunale."

Drept urmare,

din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată

că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme

ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,

prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia

contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată,

prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,

contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări

sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă,

în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere

considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai

proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță,

plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013,

la data de 01 februarie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina

petentei a fost DN 7 km 188 + 900 m, localitatea S., jud. Vâlcea, zonă situată în

circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să

soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere

caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce

preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea

căreia urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, județul Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 Septembrie 2013.