ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3797/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată

următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Brezoi la data de 16 februarie 2012, petentul B.C.C.I., a solicitat

instanței anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției

din 31 ianuarie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.

În motivarea cererii,

petentul a arătat că prin procesul verbal mai sus menționat, s-a reținut că la data

de 16 august 2011 pe DN 7 km 188 + 900 m, localitatea S., jud. Vâlcea, vehiculul

categoria A, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

Prin sentința

civilă nr. 1152 din 12 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Brezoi, s-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

La termenul din

12 martie 2013, instanța, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de

trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Brezoi.

Ca urmare a sentinței

civile nr. 3114 din 07 mai 2013, Judecătoria Sibiu, secția civilă a admis excepția

necompetentei teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Brezoi.

În motivarea hotărârii,

instanța a reținut că dispozițiile art. III din legea 2/2013 reglementează competența

de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea instanțelor de la domiciliul/sediul

contravenientului. Totodată, instanța a mai reținut că această prevedere se aplică

doar proceselor începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013 iar nu și celor

în curs de soluționare. Drept urmare, instanța a apreciat că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002 raportat la art. 32 din O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor care prevede ca instanță competentă

în soluționarea plângerii contravenționale, instanța de la locul săvârșirii contravenției.

Judecătoria Sibiu

constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei

este plângerea contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare

a contravenției din 31 ianuarie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.

Prin procesul

verbal încheiat la data de 31 ianuarie 2012 s-a reținut că la data de 16 august

2011 pe DN 7 km 188 + 900 m localitatea S., Jud. Vâlcea, vehiculul categoria A,

a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba facându-se cu imaginea foto.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției

și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost

săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013

a adus modificări O.G. nr. 2/2001 prin art. III alin. (2) care introduce după

art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

: „prin derogare de la dispozițiile

O.G. nr. 2/2001 (....) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare

a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul contravenientul."

Această normă

de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă

în secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea

unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit

dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse: în capitolul

Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile

de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la

data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor

legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi."

De asemenea,

alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la

ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt

de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și (3) „Procesele

în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și

fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de

apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit

la tribunale."

Drept urmare,

din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată

că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme

ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,

prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia

contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată,

prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,

contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări

sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă,

în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere

considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai

proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță,

plângerea contravențională a fost introdusă la data de 16 februarie 2012, anterior

adoptării Legii nr. 2/2013. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei

a fost DN 7 km 188 + 900 m, localitatea S., jud. Vâlcea, zonă situată în circumscripția

Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă sa soluționeze cauza,

potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut

al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce

preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea

căreia urmează a fi stabilită.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, județul Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 septembrie 2013.