ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4234/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată

următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Rămnicu Vâlcea la data de 23 decembrie 2011, petentul D.P. a solicitat

instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției

din 5 decembrie 2011 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N.

În motivarea cererii,

petentul a arătat că prin procesul-verbal mai sus menționat, s-a reținut că la data

de 7 iunie 2011 pe DN7 km 188+900 m, localitatea S., Județul Vâlcea, vehiculul categoria

A, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

La termenul din

9 februarie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială

a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea. În motivare instanța a reținut că în speță sunt incidente

dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Prin sentința

civilă nr. 1578 din 9 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea a

fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Judecătoria Brezoi,

prin sentința civilă nr. 1419 din 20 martie 2013, a admis excepția necompetentei

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Sibiu.

În motivarea hotărârii

instanța a reținut că potrivit art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002 privind

aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri

naționale din România, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului

verbal de constatare a contravenției aparține judecătoriei în a cărei circumscripție

domiciliază sau își are sediul contravenientul.

Învestită cu soluționarea

cauzei, Judecătoria Sibiu prin sentința civilă nr. 3183 din 10 mai 2013 declină

pricina spre soluționare Judecătoriei Brezoi. În motivare, instanța a reținut că

în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 care

atribuie competența de soluționare a cererii instanței în circumscripția căreia

se află locul săvârșirii contravenției.

Judecătoria Sibiu

constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei

este plângerea contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare

din 5 decembrie 2011, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. SA-C.E.S.T.R.I.N.

Prin procesul-verbal

încheiat la data de 5 decembrie 2011 s-a reținut că la data de 7 iunie 2011 pe DN7

km 188+900 m, localitatea S., Județul Vâlcea, vehiculul categoria A, a circulat

fără a deține rovinietă valabilă, proba facându-se cu imaginea foto.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, competența soluționării plângerii împotriva

procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține

judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. aduce

modificări O.G. nr. 2/2001 prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din

O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

: „prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a

contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul contravenientul.”

Această normă

de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă

în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de „Modificarea și

completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului

administrativ și fiscal”, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două

materii.

Insă, potrivit

dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul „Dispoziții

tranzitorii și finale”: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în

materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării,

potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite

se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.”

De asemenea,

alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la

ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție - secția de contencios administrativ și fiscal

la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt

de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele

în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și

fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de

apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit

la tribunale.”

Drept urmare,

din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată

că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme

ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,

prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia

contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată,

prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,

contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări

sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă,

în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere

considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai

proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță,

plângerea contravențională a fost introdusă la data de 23 decembrie 2011, anterior

adoptării Legii nr. 2/2013. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei

a fost, DN7 km 188+900 m, localitatea S., Județul Vâlcea zonă situată în circumscripția

Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza,

potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut

al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce

preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea

căreia urmează a fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 octombrie 2013.