ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3801/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată

următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Brezoi la data de 09 martie 2012, petenta B.V., a solicitat instanței

anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției din 31

decembrie 2012 întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.

În motivarea cererii,

petenta a arătat că prin procesul verbal mai sus menționat, s-a reținut că la data

de 06 iunie 2011 pe DN 7 km 188 + 900 m, localitatea S., Jud. Vâlcea, vehiculul

categoria A, a circulat fără a deține rovinietă valabilă.

La termenul din

26 martie 2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția de necompetență teritorială

a Judecătoriei Brezoi, în baza dispozițiilor art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind

aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri

naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Instanța a reținut

în motivare că, potrivit art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea

tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale

din România, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului verbal de

constatare a contravenției aparține judecătoriei în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul contravenientul.

Prin sentința

civilă nr. 1545 din 26 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Brezoi și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Prin sentința

civilă nr. 3178 din 10 mai 2013, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetentei

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Brezoi.

În motivarea hotărârii,

instanța a reținut că dispozițiile art. III din legea 2/2013 care reglementează

competența de soluționare a plângerii contravenționale instanțelor de la domiciliul/sediul

contravenientului, se aplică doar proceselor începute după intrarea în vigoare a

Legii nr. 2/2013 iar nu și celor în curs de soluționare. Drept urmare, instanța

apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 15/2002

raportat la art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor

care prevede ca instanță competentă în soluționarea plângerii contravenționale instanța

de la locul săvârșirii contravenției.

Judecătoria Sibiu

constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra acestuia.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei

este plângerea contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare

a contravenției din 31 ianuarie 2012, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. - S.A. CESTRIN.

Prin procesul

verbal încheiat la data de 31 ianuarie 2012 s-a reținut că la data de 06 iunie 2011

pe DN 7 km 188 + 900 m, localitatea S., Jud. Vâlcea, vehiculul categoria A, a circulat

fără a deține rovinietă valabilă, proba facându-se cu imaginea foto.

Potrivit dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, competența soluționării plângerii împotriva

procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține

judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Legea nr. 2/2013

aduce modificări O.G. nr. 2/2001 prin art. III alin. (2) care introduce după

art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

: „prin derogare de la dispozițiile

O.G. nr. 2/2001 (....) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare

a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază

sau își are sediul contravenientul."

Această normă

de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă

în secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea

unor acte normative în materie contravențională §i în materia contenciosului administrativ

și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit

dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții

tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în

materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării,

potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite

se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi."

De asemenea,

alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la

ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt

de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și (3) „Procesele

în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și

fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de

apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit

la tribunale."

Drept urmare,

din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată

că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme

ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională,

prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia

contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată,

prevederile legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece

prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală,

contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări

sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia

contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă,

în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere

considerentele reținute, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică numai

proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii

nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță,

plângerea contravențională a fost introdusă la data de 09 martie 2012, anterior

adoptării Legii nr. 2/2013. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei

a fost DN 7 km 188 + 900 m, localitatea S., jud. Vâlcea, zonă situată în circumscripția

Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza,

potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut

al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce

preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea

căreia urmează a fi stabilită.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, județul Vâlcea.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 septembrie 2013.