ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2179/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 224/ F/ CA din 18 decembrie 2006, rejudecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.I.M., decedată, și continuată de moștenitoarele acesteia D.A.M. și T.E., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B.

Pe cale de consecință, Instanța a anulat Hotărârea nr. 4307 din 12 septembrie 2005 emisă de pârâtă, obligând-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada 1 decembrie 1940 - 6 martie 1945. Pentru a pronunța această sentință, Instanța de Fond a procedat la completarea probatoriului, conform celor dispuse de Instanța Supremă prin Decizia de casare nr. 2118 din 7 iunie 2006, și audiind în mod nemijlocit martora H.M., a reținut, din declarația acesteia, coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamanta și familia sa s-au refugiat, în decembrie 1940 din localitatea Zărnești, județul Brașov, unde își aveau domiciliul, în localitatea Dănești, județul Harghita, apoi în localitatea Prundul Bârgăului, județul Bistrița și, ulterior, în localitatea Cărei, unde au rămas până la sfârșitul războiului, când s-au întors în localitatea de domiciliu.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs C.J.P.B., invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât schimbarea domiciliului reclamantei și familiei sale nu poate fi considerată refugiu din motive etnice, atâta vreme cât s-a făcut dintr-o localitate neocupată, într-o localitate aflată pe teritoriul ocupat, la acea vreme, de regimul austro – ungar. De asemenea, se susține că reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice, prin acte oficiale. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții exercitate de regimurile instaurate în România în perioada precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă localitate, tară a se face nici o distincție după cum refugiul, expulzarea sau strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara acestuia. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici noi nu o putem face. De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)). Or, din declarația martorei H.M., audiată nemijlocit de Instanța de judecată, coroborată cu celelalte probe administrate în cauză, rezultă că, din cauza persecuțiilor etnice, constând în închiderea școlilor cu predare în limba maghiară și amenințări la care au fost supuși membrii familiei sale, reclamanta s-a refugiat, împreună cu familia, în decembrie 1940, din localitatea Zărnești, județul Brașov, unde își aveau domiciliul, în localitatea Dănești, județul Harghita, apoi în localitatea Prundul Bârgăului, județul Bistrița și, ulterior, în localitatea Cărei, unde au rămas până la sfârșitul războiului, când s-au întors în localitatea de domiciliu.

Cum, potrivit legii, s-a făcut dovada refugiului, precum și a faptului că acesta a fost consecința persecuțiilor etnice suferite de reclamantă și familia sa, în mod corect Instanța de Fond a admis acțiunea și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada solicitată. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.B. împotriva sentinței nr. 224/ F/ CA din 18 decembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.