ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2179/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 224/ F/ CA din 18 decembrie 2006, rejudecând cauza în fond,

după casare, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamanta D.I.M., decedată, și continuată de moștenitoarele

acesteia D.A.M. și T.E., în contradictoriu cu pârâta C.J.P.B. Pe cale de

consecință, Instanța a anulat Hotărârea nr. 4307 din 12 septembrie 2005 emisă

de pârâtă, obligând-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască

reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i acorde

drepturile ce i se cuvin, pentru perioada 1 decembrie 1940 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această sentință, Instanța de Fond a

procedat la completarea probatoriului, conform celor dispuse de Instanța

Supremă prin Decizia de casare nr. 2118 din 7 iunie 2006, și audiind în mod

nemijlocit martora H.M., a reținut, din declarația acesteia, coroborată cu

celelalte probe administrate în cauză, că, din cauza persecuțiilor etnice la

care

au fost supuși, reclamanta și familia

sa s-au refugiat, în decembrie 1940 din localitatea Zărnești, județul Brașov,

unde își aveau domiciliul, în localitatea

Dănești, județul Harghita,

apoi în localitatea Prundul Bârgăului, județul Bistrița și, ulterior, în

localitatea Cărei, unde au rămas până la sfârșitul războiului, când s-au întors

în localitatea de domiciliu.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs C.J.P.B.,

invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și susținând că este netemeinică și nelegală, întrucât schimbarea

domiciliului reclamantei și familiei sale nu poate fi considerată refugiu din

motive etnice, atâta vreme cât s-a făcut dintr-o localitate neocupată, într-o

localitate aflată pe teritoriul ocupat, la acea vreme, de regimul austro – ungar.

De asemenea, se susține că reclamanta nu a făcut dovada persecuției etnice,

prin acte oficiale.

Examinând sentința atacată

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

criticile

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind

acordarea unor drepturi persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările

ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean

român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice,

în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat rezultă că

drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au

suferit persecuții exercitate de regimurile instaurate în România în perioada

precizată, sub forma refugiului, a expulzării sau strămutării în altă

localitate, tară a se face nici o distincție după cum refugiul, expulzarea sau

strămutarea s-au făcut pe teritoriul de atunci al României sau în afara

acestuia. Or, potrivit unui principiu de drept, unde legea nu distinge, nici

noi nu o putem face.

De asemenea, în conformitate cu art. 4 din Normele pentru

aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din

ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale,

prin declarație cu martori (alin. (2)).

Or, din declarația martorei H.M., audiată nemijlocit de

Instanța de judecată, coroborată cu celelalte probe administrate în cauză,

rezultă că, din cauza persecuțiilor etnice, constând în închiderea școlilor cu

predare în limba maghiară și amenințări la care au fost

supuși membrii familiei sale, reclamanta s-a refugiat, împreună cu

familia, în

decembrie 1940, din localitatea Zărnești, județul Brașov,

unde își aveau

domiciliul, în localitatea

Dănești, județul Harghita, apoi în localitatea Prundul

Bârgăului,

județul Bistrița și, ulterior, în localitatea Cărei, unde au rămas până la

sfârșitul războiului, când s-au întors în localitatea de domiciliu.

Cum, potrivit legii, s-a făcut dovada refugiului, precum

și a faptului că acesta a fost consecința persecuțiilor etnice suferite de

reclamantă și familia sa, în mod corect Instanța de Fond a admis acțiunea și,

anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin

care să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 și să-i

acorde drepturile ce i se cuvin, pentru perioada solicitată.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca

nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C.J.P.B. împotriva

sentinței nr. 224/ F/ CA din 18 decembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.