ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3248/2010

Asupra

contestației în anulare de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 4130, pronunțată la

data de 6 noiembrie 2007, Secția comercială a Tribunalului Dolj a respins

acțiunea formulată de SC S.I. SRL Craiova, prin lichidator judiciar B.N.P.C.S.P.R.L.

împotriva pârâtei R.A.S. Norvegia având ca obiect pretenții.

Secția

comercială a Curții de Apel Craiova, prin decizia nr. II, pronunțată la data de

20 ianuarie 2009, a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței

tribunalului, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a admis acțiunea

formulată de reclamantă și a obligat pe pârâtă să plătească suma de 397.671

lei, reprezentând contravaloare servicii.

Împotriva menționatei decizii a

formulat recurs pârâta care prin decizia nr. 614 din 17 februarie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în Dosarul nr. 16042/63/2007 a

fost anulat ca netimbrat.

S-a respins cererea de amânare

formulată de avocatul ales al recurentei pentru termenul din 17 februarie 2010,

întrucât acesta mai beneficiază de un termen pentru depunerea taxei judiciare de

timbru și în consecință a aplicat sancțiunea anulării recursului ca netimbrat

potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru și dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995

privind timbrul judiciar.

Împotriva

deciziei pronunțate în recurs R.A.S. Norvegia a formulat contestație în anulare

în susținerea căreia a arătat că avocatul ales al contestatoarei la data când

s-a soluționat recursul era bolnav, motiv pentru care a depus o cerere de

amânare, fiind în imposibilitate a se prezenta pentru a depune taxa judiciară

de timbru. Față de cele prezentate, contestatoarea arată că instanța nu a avut

în vedere cererea de amânare transmisă prin fax de către avocatul ales al

acesteia și în mod eronat i-a anulat recursul ca netimbrat.

Contestația în

anulare este nefondată.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.: „Hotărârile instanțelor de

recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale

”.

De

precizat că eroarea materială poate consta în neobservarea de către instanță a

unei cereri formulată de partea interesată. Când însă instanța a cunoscut

existența și conținutul cererii și a făcut asupra ei o apreciere, nu mai poate

fi vorba de o greșeală materială în sensul textului de lege mai sus enunțat. In

speță, instanța de recurs a constatat că cererea de amânare, formulată de

avocatul ales al recurentei este neîntemeiată conform art. 156 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât acestuia i s-a mai acordat un termen pentru aceleași motive.

Ori, instanța de recurs a anulat

recursul ca netimbrat, având în vedere pasivitatea părții care exercitase calea

de atac a recursului, și pentru care a beneficiat de un termen pentru lipsă de

apărare, în temeiul art. 156 alin. (1) C. proc. civ. așa încât, în aceste

condiții nu se poate vorbi de o eroare materială întemeiată pe dispozițiile art.

318 C. proc. civ. partea neconformându-se dispozițiilor instanței în sensul

depunerii diligentelor demersului judiciar întreprins.

Prin urmare,

față de considerentele anterior expuse Înalta Curte constată că împrejurarea

evocată de contestatoarea nu constituie o greșeală materială în sensul

dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., fapt pentru care urmează să

respingă ca nefondată contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

contestația în anulare formulată de contestatorul R.A. Norvegia împotriva

deciziei nr. 614 din

17 februarie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială în Dosarul nr.

16042/63/2007.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2010.