- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 5 octombrie 2010
Decizia nr. 3126/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — contestație în anulare
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia nr. 1306 din 20 aprilie 2010, înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtele A.D.S. București, SC P. SA Drobeta Turnu Severin și SC P.I. SA Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 52/ A din 5 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială. Împotriva deciziei nr. 1306 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat contestație în anulare contestatoarea SC P. SA Drobeta Turnu Severin. Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art.20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță.
Potrivit prevederilor art.20 alin. (3) din Legea nr.146/1997 și normelor de aplicare a legii, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată. În speță, contestatoarea a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, potrivit dovezii aflată la dosarul cauzei (fila 6). Constatând că cererea nu a fost timbrată anticipat și nici până la termenul stabilit de Curte, 5 octombrie 2010, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor art.20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997, cu referire la art.9 din O.G nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrată a contestației în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA Drobeta Turnu Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 1306 din 20 aprilie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.