ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1868/2012

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC K.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, a solicitat anularea

Procesului-verbal de constatare nr. 86 din 21 ianuarie 2010 emis de acesta din

urmă, în calitate de Organism Intermediar pentru I.M.M, suspendarea executării

măsurilor prevăzute de procesul-verbal până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a prezentei cauze precum și obligarea pârâtei la daune interese

reprezentând prejudicii aduse imaginii societății prin actul a cărui anulare se

solicită.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că plățile în baza contractului de prestări

servicii finanțat de MECMA au fost efectuate în perioada 3 aprilie 2009 și 16

aprilie 2009, încadrându-se în perioada aprobată prin cererea de finanțare.

Mai arată că potrivit

raportului întocmit cu ocazia controlului în 21 august 2009, Autoritatea nu a

constatat nereguli, motiv pentru care a dispus rambursarea integrală a sumelor

solicitate prin cererea de rambursare conform extrasului de cont din data de 10

septembrie 2009.

Cu toate acestea,

urmare a controlului efectuat în 21 decembrie 2009 a fost întocmit

procesul-verbal de control atacat în prezenta cauză.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamanta a

încălcat dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 4, art. 7 lit. a) alin. (1), art.

15 alin. (1), (2), (4) din contractul de finanțare nr. 7/C din 18 martie 2009,

aspecte consemnate în procesul-verbal întocmit în cauză.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 1357 din 22 februarie 2011 a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC K.C. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri și, în consecință, a anulat procesul-verbal

de constatare nr. 86/2010 emis de Ministerul Economiei Comerțului și Mediului

de Afaceri - Organism Intermediar pentru I.M.M.

Totodată, a respins

cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată și a obligat pârâtul la

plata către reclamant a sumei de 2609 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a constat așa cum reiese din considerentele hotărârii,

următoarele:

La data de 18 martie

2009 reclamanta, în calitate de beneficiar, și pârâtul Ministerul

Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri - Direcția

pentru gestionarea fondurilor comunitare pentru IMM, în calitate de Organism

Intermediar, au semnat contractul de finanțare nr. 7/C/2009 având ca obiect

acordarea finanțării nerambursabile de 36 000 RON pentru implementarea

Proiectului „Eficientizarea activității societății prin întocmirea unui studiu

de fezabilitate".

Perioada de

implementare a Proiectului a fost stabilită la 2 luni de la data semnării

contractului, perioadă în care trebuia realizată alegerea firmei de consultanță

și întocmirea studiului de fezabilitate.

A mai constatat

instanța de fond că, procedându-se la încheierea actului adițional a fost

suspendată executarea contractului de finanțare pe perioada semnării acestui

act adițional, prelungindu-se automat și termenul de implementare a

proiectului.

De altfel,

posibilitatea prelungirii duratei de implementare e prevăzută de art 15 alin.

(4) din contractul de finanțare, astfel că nu-i poate fi imputată societății

beneficiare depășirea termenului de 2 luni prevăzut în contract pentru

implementarea proiectului, acest termen fiind suspendat în perioada de semnare

a actului adițional.

Instanța a

concluzionat că nu ne găsim în prezența unei încălcări a art. 7 din contractul

nr. 7/C din 18 martie 2009.

În ceea ce privește

cererea de acordare a daunelor morale, instanța a constatat că este

neîntemeiată, întrucât reclamanta nu a indicat în ce constă prejudiciul

înregistrat ca urmare a întocmirii actului de control atacat, limitându-se la a

arăta că a suferit un prejudiciu de imagine.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs, atât reclamanta SC K.C. SRL, cât și pârâtul

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

Reclamanta SC K.C.

SRL a invocat dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. și art. 20 din Legea

nr. 504 a contenciosului administrativ.

Recurentul-pârât

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a încadrat motivele de

recurs în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiată.

Înalta Curte,

analizând cu prioritate motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C.proc.

civ. invocat din oficiu, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele

arătate în continuare:

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, acțiunea are ca obiect: anularea

Procesului-verbal de constatare nr. 86 din 21 ianuarie 2010 emis de pârât, în

calitate de Organism Intermediar pentru I.M.M, act emis în temeiul prevederilor

O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare,precum

și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate necorespunzător, cu

modificările ulterioare.

În ceea ce privește

procesul-verbal de control, Înalta Curte reține incidența următoarelor

dispoziții ale O.G. nr. 79/2003:

„Art. 1. - Prezenta

ordonanță reglementează activitățile de constatare și de recuperare a sumelor

plătite necuvenit din asistența financiară nerambursabilă acordată României de

Comunitatea Europeană și/sau din fondurile de cofinanțare aferente, ca urmare a

unor nereguli.";

„Art. 2. - În sensul

prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum

urmează: [..] d) creanțele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de

recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele

administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de

cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor

comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii

necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare

integrală ori parțială a acestor fonduri";

„Art. 3 alin. (2)

lit. a): Constituie titlu de creanță: a) actul/documentul de constatare,

stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare

rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile

bancare";

Art. 3 alin. (4) -

(6):

„(4) Titlul de

creanță specificat la alin. (2) lit. a) constituie înștiințare de plată și

cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de

procedură fiscală, precum și elemente specifice, acolo unde este necesar.

(5) Titlul de creanță

se comunică debitorului în conformitate cu prevederile Codului de procedură

fiscală.

(6) Împotriva

titlului de creanță debitorul poate formula contestație la organul emitent, în

condițiile și termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2004,

republicată, cu modificările și completările ulterioare";

Art. 4 alin. (2):

„Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanțelor fiscale,

în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu

competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și

debitorilor".

Din cuprinsul

dispozițiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal a cărui

anulare se solicită în prezenta cauză este un act administrativ fiscal în

sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform

procedurii reglementate de același Cod, respectiv Titlul IX - „Soluționarea contestațiilor

formulate împotriva actelor administrative fiscale".

În interpretarea și

aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în jurisprudența Instanței Supreme s-a reținut cu caracter unitar că

aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței

materiale a instanței de fond, după cum urmează:

- criteriul

poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității

centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;

- criteriul valoric,

stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei

vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții,

datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție

de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea

competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON.

În cauză, fiind vorba

de un litigiu având ca obiect o creanță bugetară de până la 500.000 RON -

(36.000 RON)- asimilată creanțelor fiscale în sensul prevederilor Codului de

procedură fiscală, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența

materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de

criteriul valoric și revine secției de contencios administrativ și fiscal a

Tribunalului București, competent și din punct de vedere teritorial potrivit

art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

Pentru considerentele

expuse, constatând că prima instanță a soluționat cauza cu încălcarea

competenței de ordine publică a altei instanțe, în temeiul art. 304 pct. (3)

din Codul de procedură civilă, va admite recursurile și, în temeiul art. 313

teza finală din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre

competentă soluționare, la Tribunalul București, secția contencios

administrativ, astfel că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de

recurs invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamanta SC K.C. SRL și pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului

și Mediului de Afaceri împotriva Sentinței nr. 1357 din 22 februarie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București,

secția contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 aprilie 2012.

Procesat de GGC - DG