ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3824/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3824/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra perimării recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Hotărârea arbitrală nr. 13 din 2 octombrie 2008 Tribunalul Arbitrai Brașov a admis în parte acțiunea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Brașov de reclamanta SC A.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC G.B.L.G.M.B.H. Viena. A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 12.123 euro cu titlu de daune. S-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei îndreptată împotriva aceleiași pârâte prin care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de leasing financiar din data de 19 noiembrie 2003, încheiat cu aceasta, precum și cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 43.385,29 lei.
Acțiunea în anulare formulată de pârâta SC G.B.L.G.M.B.H. Viena împotriva acestei hotărâri arbitrate a fost respinsă de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin sentința nr. 2/ F din 17 martie 2009. Împotriva acestei decizii pârâta SC G.B.L.G.M.B.H. Viena a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii în anulare și desființarea hotărârii arbitrale. Din examinarea lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că judecata recursului declarat de pârâta SC G.B.L.G.M.B.H. Viena a fost suspendată prin încheierea de la data de 3 decembrie 2009, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.
civ., pentru lipsa nejustificată a părților la strigarea pricinii, în condițiile în care nu s-a solicitat judecarea și în lipsa părților de la dezbateri. Art. 248 C. proc. civ. prevede că orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an în materie civilă sau de șase luni în materie comercială. Constatând ca s-a împlinit termenul de 6 luni, prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la data suspendării și față de împrejurarea că de la această dată până la termenul de judecată de astăzi, cauza a stat în nelucrare din vina părților, neefectuându-se timp de peste 6 luni nici un act de procedură în vederea judecării cererii, Înalta Curte apreciază îndeplinite cerințele prevăzute de art. 248 si 252 C. proc.
civ. pentru a constata, din oficiu, perimarea cererii formulată de către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată perimat recursul declarat de pârâta SC G.B.L.G.M.B.H. Viena împotriva sentinței nr. 2/ F din 17 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.