ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 852/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 852/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
negativ de competență de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2828 din 1 aprilie
2010 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări
sociale, a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului
București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de
reclamanții G.A., R.C. și P.E. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.; Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Tribunalul București; Ministerul Justiției, Consiliul
Superior al Magistraturii; Ministerul Justiției, Consiliul Superior al
Magistraturii; Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea de Apel
București; Tribunalul București - D.I.I.C.O.T.; Ș.N.G.; Parchetul de pe lângă
Tribunalul Giurgiu; Tribunalul Giurgiu; Parchetul de pe lângă Tribunalul
Ialomița; Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna; Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Brașov și A.N.P.
În motivarea soluției
s-a avut în vedere faptul că reclamantele G.A., P.E. și R.C. au calitatea de
funcționar public în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel București, fiind încadrate în funcția de specialitate și respectiv,
manager economic.
Specialiștii din
cadrul aparatului propriu al Ministerului Public au drepturile și obligațiile
prevăzute de lege pentru funcționarii publici, fiind numiți în temeiul Legii
nr. 188/1999, potrivit art. 26 din O.U.G. nr. 27/2006, împotriva măsurilor
dispuse în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, pensiilor și
a altor drepturi, funcționarul public se poate adresa instanței de contencios
administrativ și pentru că pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției și Ministerul
Finanțelor Publice au calitatea de autorități publice centrale, în raport de
art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004 cauza a fost
declinată în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ
și fiscal.
Cauza a fost
înregistrată inițial la Curtea de Apel București, secția contencios
administrativ și fiscal, ca dosar de recurs și de aceea, prin Încheierea din 13
ianuarie 2011 dosarul a fost înaintat la Secția contencios administrativ și
fiscal pentru repartizarea aleatorie la un complet de fond.
Ulterior, a fost
înregistrată sub nr. 555/2/2011 la Curtea de Apel București, secția contencios
administrativ și fiscal, iar prin Sentința civilă nr. 7189 din 30 noiembrie
2011 a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de Apel
București, secția contencios administrativ și fiscal, și a fost declinată
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a
IX-a contencios administrativ și fiscal.
A fost constatat ivit
conflictul negativ de competență și a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de
Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
În motivarea soluției
s-a reținut că angajatorul celor trei reclamante, care au calitatea de
funcționari publici, este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, iar
acest pârât are calitatea de autoritate publică de nivel local, conform art. 10
din Legea nr. 554/2004.
Deși reclamantele au
precizat că înțeleg să se judece și în contradictoriu cu chematul în garanție
Ministerul Finanțelor Publice, iar alături de pârâtul angajator au chemat în
judecată și alte autorități publice cum sunt Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar unele
dintre aceste autorități au nivelul ierarhic de autorități publice centrale, în
accepțiunea Legii nr. 554/2004, se constată că în litigiile având ca obiect
raportul de serviciu al funcționarului public (drepturile salariale în speță
fiind în legătură cu raportul de serviciu al reclamantelor) determinarea
instanței competente se face conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind
statutul funcționarilor publici, în sensul că se determină competența instanței
în soluționarea cauzei în raport de autoritatea pârâtă care are calitatea de
angajator față de reclamante.
De asemenea, după
gradul instanței (tribunal sau curte de apel), instanța de contencios
administrativ competentă în soluționarea cauzei se determină în raport de
nivelul ierarhic al autorității angajatoare și nu în raport de nivelul ierarhic
al celorlalte autorități publice pârâte.
Celelalte autorități
publice au fost chemate în judecată și, respectiv au fost chemate în garanție,
pentru a garanta îndeplinirea obligației angajatorului în cazul admiterii
acțiunii, avându-se în vedere calitatea pârâtelor de ordonatori de credite sau
pentru a vira sumele necesare plății drepturilor salariale de către angajator,
dar aceste raporturi juridice deduse judecății vizează raporturi bugetare între
instituții publice și nu raporturile de serviciu ale funcționarilor publici,
reclamantele din prezenta cauză au raporturi de serviciu cu un singur angajator
și nu cu toate autoritățile publice în contradictoriu cu care au înțeles să se
judece.
Celelalte raporturi
juridice deduse judecății, chiar dacă vizează autorități publice centrale,
reprezintă capete de cerere accesorii capătului principal de cerere și acestea
sunt în căderea instanței competente să judece litigiul în legătură cu raportul
de serviciu al funcționarului public, conform art. 17 C. proc. civ.
Ca atare, competența
materială de soluționare a prezentei cauze aparține Tribunalului București,
secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în raport de nivelul
angajatorului reclamantelor, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
București, de autoritate publică locală.
Întrucât cauza a fost
declinată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal, de către Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de
muncă și asigurări sociale, prin faptul că la Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de
necompetență materială și a fost declinată competența la aceiași instanță,
chiar dacă declinarea se dispune pentru o altă secție a tribunalului, a fost
constatat ivit conflict negativ de competență, în baza art. 20, art. 21 și art.
22 alin. (3) C. proc. civ. și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru soluționarea
conflictului de competență.
Din verificarea
declinărilor intervenite între instanțe se constată că nu sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de lege pentru existența conflictului negativ de
competență.
Potrivit art. 20 pct.
2 C. proc. civ. "Există conflict negativ de competență când două sau mai
multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente de a
judeca aceeași pricină".
Prin urmare, pentru a
exista conflict negativ de competență este necesar să existe două sau mai multe
instanțe sesizate cu aceeași pricină, instanțele să se fi declarat necompetente
prin declinări de competență reciproce.
Nu există conflict
negativ de competență în cazul în care declinările de competență sunt succesive
pentru că în acest caz nu a existat contradicție.
În cauză, Tribunalul
București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat
competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, iar aceasta din urmă a declinat competența în favoarea
Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Faptul că declinarea
s-a făcut tot în favoarea Tribunalului București nu duce la existența
conflictului negativ de competență pentru că s-a declinat la Tribunalul
București, secția a IX-a contencios administrativ, litigiul, fiind apreciat de
contencios administrativ și nu la Tribunalul București, secția conflicte de
muncă, de unde a fost declinat inițial, pentru că a fost considerat tot de
contencios administrativ de către instanța de litigii de muncă.
Pentru că nu sunt
întrunite cerințele prevăzute de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., se va constata
inexistența conflictului negativ de competență și cauza va fi trimisă spre
soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și
fiscal, unde a fost declinată de Curtea de Apel București, secția a IX-a
contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată inexistența
conflictului negativ de competență privind pe reclamanții G.A., R.C. și P.E.,
precum și pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
- D.N.A.; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București;
Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii; Ministerul Public -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea de Apel București;
Tribunalul București - D.I.I.C.O.T.; Ș.N.G.; Ministerul Public - Parchetul de
pe lângă Tribunalul Giurgiu; Tribunalul Giurgiu; Ministerul Public - Parchetul
de pe lângă Tribunalul Ialomița; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă
Tribunalul Covasna; Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Brașov; A.N.P. și Ministerul Finanțelor Publice.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 februarie 2012.
Procesat de GGC - AA