ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3994/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, sub nr. x/107/2017, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea să plătească drepturile salariale reprezentând creșteri salariale începând cu luna decembrie 2013 până la data pronunțării hotărârii, precum și în continuare, actualizate.

Prin sentința civilă nr. 770 din 26 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă, s-a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Alba și a fost declinată în favoarea Tribunalului Mureș competența de soluționare a acțiunii.

La pronunțarea acestei hotărâri, Tribunalul Alba a reținut că prezentul litigiu este unul de muncă, fiind aplicabile, din punct de vedere al competenței, dispozițiile art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003- Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă, se adresează instanței judecătorești competente, în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

Întrucât reclamanții își au domiciliul și locul de muncă în județul Mureș, instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Tribunalul Mureș și nu Tribunalul Alba.

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 C. proc. civ., având în vedere interpretarea dată acestui text de lege în cadrul recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 7 din 16.05.2016, prin care a statuat faptul că "sintagma folosită de legiuitor în art. 127 C. proc. civ. - competența instanței la care își desfășoară activitatea - nu poate fi interpretată în sens larg, de curtea de apel în a cărui circumscripție își desfășoară activitatea judecătorul reclamant, ci are înțelesul de instanță judecătorească la care acesta funcționează efectiv", Tribunalul Alba a constatat că reclamanții, desfășurându-și activitatea la Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, nu sunt întrunite cerințele art. 127 din C. proc. civ., astfel încât soluționarea cererii este de competența Tribunalului Mureș, ca instanță în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul procesual ales și locul de muncă reclamanții.

Prin sentința civilă nr. 499 din 20 iunie 2017 Tribunalul Mureș, secția civilă, - complet specializat în litigii de muncă a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând ca fiind aplicabile în această pricină dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, întrucât aceste prevederi sunt speciale în ceea ce privește modalitatea de stabilire a salariilor pentru personalul din justiție.

În acest context, reținând că reclamanții își desfășoară activitatea ca procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, făcând aplicarea art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, Tribunalul Mureș a apreciat că, în speță, competența materială de soluționare a pricinii aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Aceeași competență ar interveni și dacă s-ar aplica dreptul comun în materia contenciosului administrativ, întrucât, în esență, ne aflăm în prezența criticării refuzului unei autorități de emitere a unui act administrativ la care se susține că era obligată.

Prin sentința civilă nr. 3998 din 27 octombrie 2017 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale și a declinat competența materială și teritorială de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E. și F. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, - complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ.

Conform art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ.

Curtea de Apel București a reținut că prevederile art. 7 din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 sunt de strictă interpretare și aplicare, neputându-se extinde sfera de aplicare a acestora la o situație de fapt care nu intră sub incidența textului de lege menționat anterior.

De altfel, reclamanții nu au învestit instanța de fond cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect anularea unui act administrativ, ci este o acțiune în pretenții, astfel că nu poate fi reținută incidența în cauză a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 referitoare la competența materială și teritorială a Curții de Apel București în soluționarea litigiilor care intră sub incidența textului de lege menționat anterior.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că reclamanții au învestit instanța de contencios administrativ a Tribunalului cu o acțiune ce are ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială.

Conform art. 7 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)"

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sunt de strictă interpretare și aplicare, acestea reglementând o excepție de la regulile de competență stabilite prin dispozițiile legale de drept comun.

Înalta Curte reține că aceste dispoziții legale reglementează competența Curții de Apel București în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor pronunțate de ordonatorii de credite în soluționarea contestațiilor împotriva actelor administrative emise de aceștia, cu privire la stabilirea drepturilor salariale, or, în speță, nu se contestă o astfel de hotărâre.

Acțiunea cu care a fost învestită instanța, în cauza de față, are ca obiect obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate între salariul cuvenit și salariul încasat, la care se adaugă dobânda legală, pe care reclamantul le consideră cuvenite și neplătite.

Este evident că acțiunea formulată de reclamanți nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât nu s-a solicitat anularea pentru nelegalitate a unui ordin prin care au fost stabilite drepturile salariale, nefiind așadar dedus judecății un litigiu ce are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004).

Prin urmare, prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, având în vedere că în cuprinsul acțiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicită anularea unor astfel de acte și nu se critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci se solicită, în principal, obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale.

Având în vedere considerentele expuse, față de obiectul acțiunii formulate de reclamanți și fundamentarea acesteia în fapt și în drept, Înalta Curte constată că competența materială de soluționare a litigiului se stabilește în raport de dispozițiile Codului muncii, respectiv Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare și Legii nr. 62/2011, republicată.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, - complet specializat în litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, - complet specializat în litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2017.