ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.11.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2654/2015

HOTĂRÂRE
24.11.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2654/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra conflictului negativ

de competență de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 14 aprilie 2014,

reclamantul N.I. a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia și

de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunțată

să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante.

Tribunalul Alba, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 1295 din 9 septembrie 2015 a declinat competența

de soluționare a cererii formulate de reclamant, în favoarea Tribunalului Mureș.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul a reținut că reclamantul N.I., în prezent, își desfășoară

activitatea ca procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, secția

civilă, ceea ce înseamnă că devin incidente dispozițiile art. 127 alin.

(1) C. proc. civ. Așadar, chiar dacă reclamantul nu lucrează în cadrul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Alba, totuși procesul său va ajunge, în calea de atac

la Curtea de Apel Alba-Iulia, ceea ce impune o interpretare în sens larg a textului.

Tribunalul Mureș

prin sentința civilă nr. 1275 din 29 octombrie 2015 a declinat competența

de soluționare a cererii formulate de reclamantul N.I., în favoarea Tribunalului

Alba. A constatat ivirea conflictului negativ de competență între Tribunalul

Mureș și Tribunalul Alba și a înaintat dosarul Înaltei Curți

de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ

de competență.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul Mureș a reținut că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie

interpretat în mod restrictiv, în sensul că declanșarea unei căi de atac nu

înlătură textul de la aplicare.

Înalta Curte stabilește

competența de soluționare în favoarea Tribunalului Mureș, pentru

următoarele considerente:

Examinând actele și

lucrările dosarului se constată că prin acțiunea formulată la 14 aprilie 2014,

reclamantul N.I. a chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia și

de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru ca prin hotărârea ce va fi pronunțată

să se dispună obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante.

În speță, reclamantul N.I. își desfășoară activitatea ca procuror

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba, secția civilă.

Potrivit dispozițiilor

art. 127 alin. (1) C. proc. civ. dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o

cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea,

va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate

în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea

de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară

activitatea.

Potrivit dispozițiilor

art. 127 alin. (3) C. proc. civ., dispozițiile menționate se aplică corespunzător

și în cazul procurorilor.

Textul din C. proc. civ.

a fost edictat de legiuitor cu scopul de a proteja dreptul la un proces echitabil

pentru toate părțile implicate în litigiu prin crearea unei impresii de imparțialitate

și de obiectivitate a instanței sesizate.

În speță, chiar dacă

reclamantul nu își desfășoară activitatea la Tribunalul Alba, totuși

în cazul declanșării unei căi de atac, dosarul va ajunge la Curtea de Apel

Alba-Iulia, ceea ce ar afecta impresia de imparțialitate a instanței menționate,

având în vedere, evident, finalitatea art. 6 C. proc. civ. dar și jurisprudența

Curții Europene de la Strasbourg în ceea ce privește art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Așadar, textul din

situația în care dosarul ar putea ajunge într-o cale de atac, pe rolul unei

instanțe, pe lângă care reclamantul funcționează, ca procuror. În consecință,

în speță, competența aparține Tribunalului Mureș, întrucât în

situația declanșării unei căi de atac, împotriva hotărârii acestei instanțe,

dosarul se va afla pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș, o curte de apel

învecinată cu circumscripția Curții de Apel Alba-Iulia.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ. va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2475/2015
iție în RIL. Prin sentința civilă nr. 614 din data de 25 mai 2015, Tribunalul Mureș, secția Civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoar
ÎCCJ 2023-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2123/2023
excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș; s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și, în consecință, s-a dispus sesizarea Înaltei Curț
ÎCCJ 2018-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5242/2018
, următoarele motive: Reclamantul a introdus cererea la Tribunalul Alba, având în vedere calitatea de judecător la Tribunalul Mureș, invocând prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., aspect reținut în considerentele hotărârii de Tr
ÎCCJ 2015-11-25
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2669/2015
Asupra cauzei de țață, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la data de 18 septembrie 2014 sub nr. 3393/90/2014 reclamanta V.N.M. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1084, 1088
ÎCCJ 2019-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1282/2019
tă de reclamanți, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Alba și, constatând ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în ve
Sursă