ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2475/2015

Asupra conflictului negativ de competență,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 20 ianuarie 2015, sub număr de dosar 125/102/2015,

reclamanții S.M. și M.C.O.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticoruptie - Structura

Centrală, obligarea pârâților la achitarea dobânzii legale la debitele restante

stabilite prin sentința civilă nr. 1761 din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul

Mureș, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 248/R din 12

martie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. 2693/102/2007, dobândă

calculată începând cu data emiterii titlurilor executorii și până la achitarea integrală

a debitului.

În motivarea acțiunii, reclamanții, ce

aveau la momentul pronunțării hotărârilor, calitatea de procuror șef și respectiv

personal auxiliar de specialitate (grefier) la Direcția Națională Anticorupție -

Serviciul Teritorial Târgu-Mureș, au arătat că, prin sentința indicată, s-a dispus

obligarea pârâților la plata unor drepturi salariate legale al căror cuantum urmează

să fie actualizat cu indicele de inflație la momentul plății lor, iar această reparație

nu exclude posibilitatea acordării dobânzii legale pentru lipsa folosinței sumelor

datorate.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile

art. 1082, 1088 C. civ., art. 1531, 1535 C. civ., precum și decizia nr. 2/2014 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție în RIL.

Prin sentința civilă nr. 614 din data de

25 mai 2015, Tribunalul Mureș, secția Civilă,

a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului

Mureș, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Alba.

Tribunalul Mureș a apreciat că sunt aplicabile

în cauză dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., motivată de faptul

că reclamantul S.M. îndeplinește funcția de procuror, iar reclamanta M.C.O. îndeplinește

funcția de grefier la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu

Mureș, care are în competență, potrivit art. 3 și art. 13 din O.G. nr. 43/2002,

atribuții legate de infracțiuni care întră în competența de soluționare, printre

altele, și a Tribunalului Mureș.

Cum prin adrese, reclamanții au indicat

Tribunalul Alba ca fiind instanța la care aleg să fie decimată competența de soluționare

a cauzei, Tribunalului Mureș a declinat, în favoarea acestei instanțe, competența

soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 1862 din data

de 15 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 125/102/2015,

Tribunalul Alba a admis excepția necompetenței

teritoriale a instanței, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare

a cererii în favoarea Tribunalului Mureș și, constatând ivit conflictul negativ

de competență între Tribunalul Mureș și Tribunalul Alba, a dispus înaintarea dosarului

la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ

de competență.

Tribunalul Alba a apreciat că în speța

de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât

noțiunea de „instanța la care își desfășoară activitatea" trebuie interpretată

în sens larg, cu referire la toate ciclurile procesuale ale judecății și raportat

la împrejurarea că acel magistrat și/sau grefier să funcționeze efectiv în sistemul

judiciar la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, deoarece finalitatea

acestei dispoziții legale este aceea de a înlătura cazuriie de bănuială legitimă

care ar fi condus la formularea unei cereri de strămutare, conform C. proc. civ.

adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Cum, la momentul introducerii prezentei

cereri, reclamanții nu își mai desfășurau activitatea la Serviciul Teritorial Târgu

Mureș al Direcției Naționale Anticorupție, s-au constatat inoperante în cauză dispozițiile

art. 127 alin. (3), raportat la art. 127 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la

calitatea reclamanților din prezenta cauză, motiv pentru care a fost declinată competența

de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, în temeiul

art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu prevederile art. 95 alin. (1) C. proc.

civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la

art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul de față, având ca obiect cererea

formulată de reclamanți, în contradictoriu cu persoanele juridice angajatoare, are

caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile

art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reține că, în materia conflictelor individuale

de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței, dispozițiile art. 210 din

Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora „Cererile referitoare

la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a

cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Având în vedere locul de muncă, dar și

domiciliul reclamanților, respectiv orașul Târgu Mureș, județul Mureș, rezultă că

revine Tribunalului Mureș competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport

de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

Problema pe care o ridică conflictul de

competență este dacă, față de norma generală, cuprinsă în textele legale mai sus­menționate

și de competența care derivă din acestea, sunt incidente în speță dispozițiile speciaie,

derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc. civ.,

În temeiul cărora:

„(1) Dacă un judecător are calitatea de

reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea,

va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția

oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție

se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul în care cererea se introduce

împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă

să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de

același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate

cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă,

potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică

în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor

".

Înalta Curte retine că dispozițiile

art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială ce se aplică în situația în

care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar

sau grefier la instanța competentă să judece cauza sau procuror, pe lângă aceeași

instanță.

Astfel, din interpretarea literală a dispozițiilor

art. 127 alin. (3) C. proc. civ., rezultă faptul că aceeași regulă, prevăzută de

dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., incidență în cazul judecătorilor,

se aplică și procurorilor care funcționează pe lângă instanța competentă să judece

cauza, precum și asistenților judiciari și grefierilor, personal auxiliar de specialitate,

aceștia funcționând, evident, în cadrul instanței competente să judece cauza.

Fiind vorba despre o normă cu caracter

special, ea este de strictă interpretare și nu poate fi supusă, prin urmare, unei

interpretări extensive.

În cauză, se reține că, la momentul introducerii

prezentei cereri, reclamantul S.M. nu își mai desfășură activitatea la Serviciul

Teritorial Târgu Mureș al Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit susținerilor

reclamantului S.M., făcute prin însăși cererea de chemare în judecată, acesta era

pensionar la data introducerii acțiunii.

În consecință, într-o asemenea situație,

ipoteza normei cuprinsă în art. 127 C. proc. civ. nu este aplicabilă, deoarece reclamantul

nu funcționează, la data formulării acțiunii, la parchetul pe lângă instanța competentă

să judece cauza.

De asemenea, calitatea reclamantei M.C.O.,

de personal auxiliar în cadrul Serviciul Teritorial Târgu Mureș al Direcției Naționale

Anticorupție, respectiv grefier nu atrage incidența normei de excepție prevăzute

de art. 127 C. proc. civ.

Astfel, pe de o parte, aceasta nu a funcționat

ca grefier în cadrul instanței competente să soluționeze cauza, în sensul art. 127

alin. (3) C. proc. civ.

Pe de altă parte, chiar și pentru ipoteza

în care s-ar admite aplicarea art. 127 alin. (3) C. proc. civ. și grefierilor ce

funcționează la parchetul de pe lângă instanța competentă să soluționeze cauza,

conform înscrisului aflat Ia dosarul Tribunalului Alba, aceasta nu mai funcționează

ca grefier la Serviciul Teritorial Târgu Mureș al Direcției Naționale Anticorupție.

În consecință, dispozițiile art. 127 C.

proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Se reține și faptul că scopul normei de

excepție reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., este acela de a asigura

imparțialitatea instanței de judecată, prin aceea că nu poate soluționa pricina

instanța de judecată la care funcționează ca judecător, asistent judiciar sau grefier

reclamantul, sau aceea pe lângă care funcționează procurorul, scopul normei juridice

nefiind înfrânt prin faptul că foștii procurori sau grefierii ce au funcționat la

parchetul de pe lângă instanța competentă să judece cauza nu sunt vizați de ipoteza

normei speciale.

Înalta Curte mai observă că legea de procedură

reglementează, prin dispozițiile art. 140 și urm. C. proc. civ., instituția juridică

a strămutării ia care părțile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra

imparțialității judecătorilor pentru motive legate de calitatea părților.

Prin urmare, față de prevederile art. 210

din Legea nr. 62/2011, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului

Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

noiembrie 2015.