ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2475/2015

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 20 ianuarie 2015, sub număr de dosar 125/102/2015, reclamanții S.M. și M.C.O. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticoruptie - Structura Centrală, obligarea pârâților la achitarea dobânzii legale la debitele restante stabilite prin sentința civilă nr. 1761 din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 248/R din 12 martie 2008 a Curții de Apel Târgu Mureș, în Dosarul nr. 2693/102/2007, dobândă calculată începând cu data emiterii titlurilor executorii și până la achitarea integrală a debitului.

În motivarea acțiunii, reclamanții, ce aveau la momentul pronunțării hotărârilor, calitatea de procuror șef și respectiv personal auxiliar de specialitate (grefier) la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu-Mureș, au arătat că, prin sentința indicată, s-a dispus obligarea pârâților la plata unor drepturi salariate legale al căror cuantum urmează să fie actualizat cu indicele de inflație la momentul plății lor, iar această reparație nu exclude posibilitatea acordării dobânzii legale pentru lipsa folosinței sumelor datorate. În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1082, 1088 C. civ., art. 1531, 1535 C. civ., precum și decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în RIL.

Prin sentința civilă nr. 614 din data de 25 mai 2015, Tribunalul Mureș, secția Civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mureș, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba. Tribunalul Mureș a apreciat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., motivată de faptul că reclamantul S.M. îndeplinește funcția de procuror, iar reclamanta M.C.O. îndeplinește funcția de grefier la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, care are în competență, potrivit art. 3 și art. 13 din O.G. nr. 43/2002, atribuții legate de infracțiuni care întră în competența de soluționare, printre altele, și a Tribunalului Mureș.

Cum prin adrese, reclamanții au indicat Tribunalul Alba ca fiind instanța la care aleg să fie decimată competența de soluționare a cauzei, Tribunalului Mureș a declinat, în favoarea acestei instanțe, competența soluționării cauzei. Prin sentința civilă nr. 1862 din data de 15 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 125/102/2015, Tribunalul Alba a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Mureș și, constatând ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Mureș și Tribunalul Alba, a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Tribunalul Alba a apreciat că în speța de față nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât noțiunea de „instanța la care își desfășoară activitatea" trebuie interpretată în sens larg, cu referire la toate ciclurile procesuale ale judecății și raportat la împrejurarea că acel magistrat și/sau grefier să funcționeze efectiv în sistemul judiciar la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, deoarece finalitatea acestei dispoziții legale este aceea de a înlătura cazuriie de bănuială legitimă care ar fi condus la formularea unei cereri de strămutare, conform C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. Cum, la momentul introducerii prezentei cereri, reclamanții nu își mai desfășurau activitatea la Serviciul Teritorial Târgu Mureș al Direcției Naționale Anticorupție, s-au constatat inoperante în cauză dispozițiile art. 127 alin. (3), raportat la art. 127 alin. (1) C. proc.

civ., cu privire la calitatea reclamanților din prezenta cauză, motiv pentru care a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, coroborat cu prevederile art. 95 alin. (1) C. proc. civ. Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în baza art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Litigiul de față, având ca obiect cererea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu persoanele juridice angajatoare, are caracterul unui conflict individual de muncă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. n) și p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

Se reține că, în materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora „Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". Având în vedere locul de muncă, dar și domiciliul reclamanților, respectiv orașul Târgu Mureș, județul Mureș, rezultă că revine Tribunalului Mureș competența teritorială de soluționare a cauzei, în raport de dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011. Problema pe care o ridică conflictul de competență este dacă, față de norma generală, cuprinsă în textele legale mai sus­menționate și de competența care derivă din acestea, sunt incidente în speță dispozițiile speciaie, derogatorii de la dreptul comun, cuprinse în art. 127 alin. (3) C. proc.

civ., În temeiul cărora: „(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor ". Înalta Curte retine că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. reglementează o normă specială ce se aplică în situația în care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanța competentă să judece cauza sau procuror, pe lângă aceeași instanță. Astfel, din interpretarea literală a dispozițiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ., rezultă faptul că aceeași regulă, prevăzută de dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., incidență în cazul judecătorilor, se aplică și procurorilor care funcționează pe lângă instanța competentă să judece cauza, precum și asistenților judiciari și grefierilor, personal auxiliar de specialitate, aceștia funcționând, evident, în cadrul instanței competente să judece cauza.

Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare și nu poate fi supusă, prin urmare, unei interpretări extensive. În cauză, se reține că, la momentul introducerii prezentei cereri, reclamantul S.M. nu își mai desfășură activitatea la Serviciul Teritorial Târgu Mureș al Direcției Naționale Anticorupție. Potrivit susținerilor reclamantului S.M., făcute prin însăși cererea de chemare în judecată, acesta era pensionar la data introducerii acțiunii. În consecință, într-o asemenea situație, ipoteza normei cuprinsă în art. 127 C. proc. civ. nu este aplicabilă, deoarece reclamantul nu funcționează, la data formulării acțiunii, la parchetul pe lângă instanța competentă să judece cauza.

De asemenea, calitatea reclamantei M.C.O., de personal auxiliar în cadrul Serviciul Teritorial Târgu Mureș al Direcției Naționale Anticorupție, respectiv grefier nu atrage incidența normei de excepție prevăzute de art. 127 C. proc. civ. Astfel, pe de o parte, aceasta nu a funcționat ca grefier în cadrul instanței competente să soluționeze cauza, în sensul art. 127 alin. (3) C. proc. civ. Pe de altă parte, chiar și pentru ipoteza în care s-ar admite aplicarea art. 127 alin. (3) C. proc. civ. și grefierilor ce funcționează la parchetul de pe lângă instanța competentă să soluționeze cauza, conform înscrisului aflat Ia dosarul Tribunalului Alba, aceasta nu mai funcționează ca grefier la Serviciul Teritorial Târgu Mureș al Direcției Naționale Anticorupție.

În consecință, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză. Se reține și faptul că scopul normei de excepție reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., este acela de a asigura imparțialitatea instanței de judecată, prin aceea că nu poate soluționa pricina instanța de judecată la care funcționează ca judecător, asistent judiciar sau grefier reclamantul, sau aceea pe lângă care funcționează procurorul, scopul normei juridice nefiind înfrânt prin faptul că foștii procurori sau grefierii ce au funcționat la parchetul de pe lângă instanța competentă să judece cauza nu sunt vizați de ipoteza normei speciale. Înalta Curte mai observă că legea de procedură reglementează, prin dispozițiile art. 140 și urm. C. proc.

civ., instituția juridică a strămutării ia care părțile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra imparțialității judecătorilor pentru motive legate de calitatea părților. Prin urmare, față de prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2015.