ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 612/2025

Ședința publică din data de 6 februarie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș – secția civilă, la data de 23.02.2024, sub nr. x/2024, reclamanții A. și alții, în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Constanța și Tribunalul Bistrița au solicitat ca, prin hotărâre judecătorească să se dispună următoarele:

- recalcularea drepturilor salariale ale reclamanților, cu consecința reintegrării acestora, având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 majorată cu 25%, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, fără a fi afectate de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018 și pentru viitor, valorificând coeficientul de multiplicare aferent personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul DNA/DIICOT de care reclamanții beneficiază ca efect al deciziei civile nr. 409/A/06.07.2021 pronunțate de Curtea de Apel Tg. Mureș în dosarul nr. x/2020 și aplicând ulterior sporurile în procent total de 45%, respectiv sporul de 15% pentru condiții de muncă grele vătămătoare sau periculoase, sporul de 25% pentru risc și suprasolicitare neropsihică și sporul de 5% pentru păstrarea confidențialității, conform sentinței civile nr. 181/A din 25 martie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Tg. Mureș, fără a fi afectate de dispozițiile Legii nr. 296/2023 care este ulterioară acestei sentințe;

- obligarea pârâților la plata diferențelor salariale rezultate actualizate cu rata inflației, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată, calculate de la data scadenței fiecărei sume de plată și până la data plății efective.

2.1. Hotărârea Tribunalului Mureș – secția civilă

Prin sentința civilă nr. 5890 din 14 octombrie 2024, Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției civile a Tribunalului Mureș și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș, opinia separată a asistenților judiciari fiind în sensul respingerii excepției necompetenței materiale procesuale a secției civile a Tribunalului Mureș.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că se contestă în mod neechivoc (chiar dacă nu sunt menționate în mod expres), decizii ale Președintelui Curții de Apel Cluj, prin care s-au stabilit unele componente salariale ale angajaților, personal auxiliar de specialitate și conex din cadrul Judecătoriei Bistrița.

Articolul 37 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 statuează în mod expres că suntem în prezența unui act administrativ de stabilire a salariului, iar competența judiciară de verificare a legalității și temeiniciei acestuia este dată în sarcina instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii.

Competența instanței de contencios administrativ în acest tip de cauze, cu trimitere la varianta specială a litigiilor similare promovate de magistrați (deci cazurile în care sunt aplicabile prevederile art. 7 din Secțiunea 1, Capitolul VIII, Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017) a fost dezbătută în cadrul Întâlnirii președinților secțiilor specializate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel dedicate unificării practicii judiciare în domeniul contencios administrativ și fiscal, de la București, 22-23 mai 2023, iar în referatul întocmit, la pct. 11, pag. 65-71 (disponibil la pagina de web https://inm-lex.ro/wp-content/uploads/2023/07/Minuta-intalnirii-22-23-mai-2023-București_final_site.pdf), s-a stabilit, în unanimitatea celor prezenți, că cererile având ca obiect solicitarea de obligarea a pârâților, ordonatori de credite – angajatori, la reîncadrarea și recalcularea drepturilor salariale, respectiv emiterea ordinelor de salarizare și plata sumelor constând în drepturi salariale nerecunoscute, sunt de competența instanței de contencios administrativ și fiscal a curții de apel de la domiciliul reclamantului, cu aplicarea, după caz, a art. 127 C. proc. civ.

Prin urmare, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a secției civile a Tribunalului Mureș, cu consecința declinării competenței soluționării acțiunii formulate, în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș.

În opinia separată, s-a apreciat că se impune respingerea excepției necompetenței materiale procesuale a secției civile a Tribunalului Mureș, pentru că ori de câte ori, prin norme legale speciale (inclusiv prin cele cuprinse în Legea nr. 153/2017) se instituie competența instanțelor de contencios administrativ de a soluționa unele conflicte de muncă salariale, această competență este una de excepție, care nu schimbă natura juridică a litigiului și nu este aptă să înlăture incidența jurisdicției de drept comun al muncii pentru celelalte categorii de conflicte de muncă salariale. Pe de altă parte, această problemă de competență a fost deja soluționată cu claritate și forță obligatorie prin Decizia nr. 9 din 29 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial nr. 988 din 13 decembrie 2017), care are ca obiect interpretarea unor texte legale (art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014) cu conținut similar cu cel din cauza dedusă judecății, și anume cu cel al art. 37 din Legea nr. 153/2017.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 12.11.2024, sub același număr de dosar.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința nr. 174 din 19 decembrie 2024, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția necompetenței sale materiale, excepție invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș – secția civilă, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că natura juridică a actului de stabilire a salariilor prevăzut de legislația ce reglementează salarizarea din fonduri publice a fost analizată prin Decizia RIL nr. 9/2017, în acest sens fiind considerentele prezentate de Înalta Curte de Casație și Justiție la pct. 41 din decizia amintită:

"41. Chiar dacă actul de stabilire a drepturilor salariale este denumit act administrativ în alin. (2) al art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010, art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, față de distincția făcută la alin. (4) din aceleași dispoziții legale, referitor la instanțele competente, acesta nu reprezintă decât înscrisul doveditor prin care angajatorul face aplicarea dispoziției de salarizare (aspect ce ține de organizarea proprie și funcționarea internă), fără a dobândi sensul de act emis, chiar cu caracter individual, în exercitarea atribuțiilor de putere cu care un organ administrativ a fost învestit."

Incidența acestor interpretări este atrasă de faptul că prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a păstrat aceeași soluție legislativă din cuprinsul legislației analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Legea nr. 330/2009, din Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014.

Ținând seama de faptul că prin prezenta acțiune se solicită obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale în mod retroactiv, începând cu data de 01.01.2018, curtea de apel a mai reținut incidența considerentelor de la pct. 48 din Decizia RIL nr. 9/2017:

"48. Per a contrario, nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

În consecință, reținând că în cauză se solicită acordarea retroactivă a unor drepturi salariale nerecunoscute de către angajator, în sensul că acestea ar fi într-un cuantum diferit rezultat din raportarea la alte elemente decât cele avute în vedere, fără ca în prealabil reclamanții să se fi adresat cu o cerere de acordare a acestor drepturi către pârâtă, nefiind astfel în prezența unui refuz nejustificat de soluționare a unui cereri, reținând că denumirea de "act administrativ" din cuprinsul Legii nr. 153/2017 nu este suficientă pentru a determina în orice situație competența instanței de drept administrativ, dar și faptul că reclamanților le este deschisă calea formulării unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile lor salariale, respectiv Tribunalului Mureș, secția civilă, raporturile lor fiind raporturi de dreptul muncii, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă.

În plus, curtea de apel a reținut că în speță nu este contestat un act al unei autorități publice centrale, pentru a fi atrasă competența materială a instanței de contencios administrativ potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Mureș, secția civilă, pentru considerentele ce succedă:

Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluționării în prezentul regulator de competență, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces îl constituie chestiunea competenței materiale, privite din perspectiva ariei de reglementare a art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017.

Din analiza cererii de chemare în judecată se reține că reclamanții, în calitate de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Bistrița, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Cluj la emiterea deciziilor prin care să fie salarizați având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016 și în continuare, pentru viitor, cu eliminarea plafonării instituite asupra salariilor de bază brute lunare, invocând în drept dispozițiile art. 166 din Codul Muncii.

Înalta Curte reține că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017. Din această perspectivă se constată că, prin intermediul acestor prevederi normative, legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar pentru ipotezele particulare ale litigiilor având ca obiect plângerile formulate împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale deja emise sau a hotărârilor date în soluționarea contestațiilor salariale. Or, astfel de prevederi reprezintă norme speciale în materia competenței instanțelor de contencios administrativ și sunt de strictă interpretare, fiind aplicabile doar cazurilor punctuale reglementate de legiuitor, fără a putea fi extinse, prin analogie, la orice litigii având ca obiect drepturile salariale prevăzute de Anexa V a Legii nr. 153/2017.

În cauză, reclamanții nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte și nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite și neplătite.

Așadar, litigiul dedus judecății nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se, prin urmare, sferei contenciosului administrativ, astfel cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Or, din moment ce nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor și obligațiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile Codul muncii, dispoziții invocate și de reclamanți la finalul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că instanța competentă material să soluționeze litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

Această soluție este în acord și cu Decizia nr. 9/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Art. 266 din Codul muncii prevede că "jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform art. 269 alin. (2) din același act normativ: "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul/reședința/sediul."

În consecință, se constată că demersul judiciar inițiat de reclamanți se circumscrie materiei conflictelor de muncă, competența materială revenind, așadar, în primă instanță tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Înalta Curte constată că, dată fiind calitatea reclamanților de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Judecătoriei Bistrița, în cauză devin incidente prevederile art. 127 alin. (2) indice 1 și alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora va fi sesizată una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța pârâtă sau cea la care își desfășoară activitatea reclamanții. Dintre circumscripțiile învecinate, reclamanții au optat prin cererea de chemare în judecată, conform art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., coroborate cu alin. (2) indice 1 și alin. (3) ale aceluiași text normativ, pentru Tribunalului Mureș.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Mureș , secția civilă (Complet specializat în soluționarea conflictelor de muncă).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU.,VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul Constanta, Tribunalul Bistrita Năsăud, în favoarea Tribunalului Mureș – secția civilă.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 februarie 2025.