ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1135/2017

Decizia nr. 1135/2017 Deliberând, asupra conflictului de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția I civilă, la data la data de 31 august 2016, sub Dosar nr. x/107/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, în calitate de arhivar pentru SC C. SA, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate că în perioada 05 septembrie 1986 -10 septembrie 1986 și, respectiv, 25 ianuarie 1988 - 01 februarie 1991 a fost angajat al SC C. SA, iar activitatea desfășurata se încadrează în grupa I de muncă în procent de 100%. Prin sentința civilă nr. 189 din 01 februarie 2017, Tribunalul Alba, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul A. în favoarea Tribunalului Mureș.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Alba a reținut că reclamantul are domiciliul pe raza județului Mureș, astfel cum rezultă din copia actului de identitate aflată la fila 3 în dosar și că prevederile art. 269 alin. (2) C. muncii dispun în sensul că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței în a cărei circumscripție reclamantul are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, dispoziții care instituie în domeniul conflictelor de muncă un caz de competență teritorială exclusivă și nu alternativă, astfel încât părțile nu au posibilitatea de a stabili competența altei instanțe. Urmare declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția I civilă, la data de 13 februarie 2017, sub același număr de dosar.

Prin sentința nr. 338 din 27 aprilie 2017, Tribunalul Mureș, secția I civilă, învestit prin declinare de Tribunalul Alba, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Pentru a se pronunța astfel, această instanță a reținut următoarele: Potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) C. muncii, cererile (indiferent dacă reclamantul este persoană fizică sau juridică) referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Având în vedere succesiunea în timp a normelor juridice cu același obiect de reglementare, aceste prevederi ale C. muncii au fost modificate implicit, parțial, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit căruia, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul. Aceste dispoziții legale au obiectul de reglementare cel mai restrâns în materie, deci cuprind norme juridice speciale (se referă doar la conflictele individuale și doar la reclamantul persoană fizică - doar acesta având domiciliu și loc de muncă), astfel încât sunt derogatorii și exclud aplicarea regulii generale în materie.

În același timp, s-a reținut că prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc o competența teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente, și anume; o competență alternativă a instanțelor (tribunalelor) în cazul conflictelor individuale de muncă având ca reclamant o persoană fizică, dar această competență este în același timp, și exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanțe competente (de la domiciliul său sau de la locul de muncă).

Totodată, Tribunalul Mureș a statuat ca prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 consacră un drept de opțiune al reclamantului, însă aceste norme rămân imperative, deoarece cererile „se adresează" (în mod imperativ) exclusiv celor două instanțe determinate de legiuitor (nefiind utilizată sintagma „se pot adresa"). Deci, aceste prevederi legale consacră o competență teritorială exclusivă, fundamentată pe principiul protecției salariatului, căruia îi este recunoscut un drept de opțiune, întrucât numai salariatul poate aprecia el însuși, cel mai bine, care așezare în teritoriu a instanței servește cel mai bine protejării drepturilor și intereselor sale legitime.

Față de dispozițiile legale evocate, Tribunalul Mureș a apreciat că în ipoteza conflictelor individuale de munca în care o persoană fizică sesizează instanța (cum este și cauza dedusă judecății), reclamantul are dreptul de opțiune numai între tribunalele în a căror circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă. Consecința caracterului exclusiv al competenței este aceea că, odată făcută această opțiune de către reclamant, în sensul alegerii instanței în a cărei circumscripție se află locul său de muncă, acesta nu mai poate reveni, pârâtul nu poate cere decimarea competenței, iar instanța, dacă a fost corect sesizată (tară încălcarea normelor imperative de competență), nu poate, din oficiu, să își decline competența.

Astfel, în cauza dedusă judecății, Tribunalul Mureș a constatat că reclamantul (persoană fizică), deși are domiciliul în județul Mureș, a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă (potrivit art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011), la tribunalul de la locul sau de muncă din perioada în litigiu, iar nu la tribunalul în circumscripția căruia se află domiciliul său. În interpretarea noțiunii de „loc de muncă" utilizată de art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Mureș a reținut că aceasta are accepțiunea legală de loc al executării contractului individual de muncă, loc al executării obligației contractuale de prestare a muncii, stabilit de părți ca element esențial al contractului conform art. 41 alin. 3 lit. b coroborat cu art. 10 C. muncii).

Odată ce acest element esențial este stipulat în contract, el rămâne stabilit ca atare în configurația juridică a raportului de muncă, indiferent dacă ulterior contractul ar înceta. În consecință, tribunalul Mureș a apreciat că, în speța, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Alba. Examinând conflictul de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Tribunalului Alba, în considerarea dispozițiilor legale si a argumentelor ce succed: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL, în calitate de arhivar pentru SC C. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că în perioadele 05 septembrie 1986 - 10 septembrie 1986 și 25 ianuarie 1988 - 01 februarie 1991 a fost angajat ai SC C. SA, iar activitatea desfășurată se încadrează în grupa i de muncă în procent de 100%.

Această cerere se circumscrie, din perspectiva naturii cererii, unui conflict individual de muncă, independent de împrejurarea că raportul de muncă a încetat. În acest sens Înalta Curte reține că, întrucât prin cererea dedusă judecății reclamantul tinde la dobândirea unui înscris care să probeze încadrarea muncii pe care pretinde că a prestat-o în perioada menționată în acțiune în grupa I de muncă, devin incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, care permit reclamantului să-și exercite un drept de opțiune, însă numai în ceea ce privește tribunalele în a căror circumscripție se află domiciliul ori, după caz, locul de muncă.

Art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social are următorul conținut: „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul". Aceste dispoziții sunt derogatorii de la reglementarea instituită de art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, care prevăd ca cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, având în vedere succesiunea în timp a normelor cu același obiect și faptul că au o sferă de aplicare mai restrânsă, în sensul că devin incidente numai în conflictele de muncă în care reclamantul este persoană fizica.

Așadar, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de data formulării acțiunii, respectiv 31 august 2016, sunt incidente în cauză prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social. Înalta Curte constată că, potrivit mențiunilor din copia cărții de identitate, aflată ia fila 3 din dosarul Tribunalului Alba, reclamantul A. are domiciliul în municipiul Târgu Mureș, județul Mureș, iar potrivit copiei carnetului de muncă aflată filele 3-10 din dosarul Tribunalului Alba, acesta și-a desfășurat activitatea în cadrul Întreprinderii Metalurgică Aiud, cu sediul în localitatea Aiud. În consecință, cum reclamantul, deși are domiciliul în județul Mureș, acesta a ales sa introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă la Tribunalul Alba, în a cărui circumscripție a avut locul de munca în perioada indicată în cererea de chemare în judecată, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului Alba.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2017.