ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2374/2016

HOTĂRÂRE

16.12.2016

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2374/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2374/2016

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 iunie 2016 pe rolul Tribunalului Alba sub nr. x/107/2016, reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Blaj, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: anularea deciziei nr. 118 din data de 6 mai 2016, emisă de SC A. Blaj, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului său de muncă începând cu data de 6 mai 2016; reîncadrarea sa pe aceeași funcție, în cadrul societății pârâte, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă; obligarea pârâtei la plata salariilor restante și a tuturor celorlalte drepturi salariale, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și până la reintegrarea în funcție; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, potrivit O.G. nr. 9/2000, calculată la suma reprezentând salariile și celelalte drepturi salariale, de la data desfacerii contractului de muncă și până la reintegrarea efectivă în funcția deținută anterior, urmând a fi aplicat și indicele de inflație; obligarea pârâtei la plata contribuțiilor datorate statului în calitate de angajator și la completarea mențiunilor corespunzătoare în REVISAL (carnetul său de muncă); obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, precum și la plata daunelor morale/profesionale provocate.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 53/2003 - C. muncii, modificat și completat, O.G. nr. 9/2000 și art. 445 și urm. C. proc. civ.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat, pe cale de excepție, admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba și, pe cale de consecință, declinarea cauzei spre competentă soluționare în favoarea Tribunalului Mureș, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.

În susținerea excepției invocate, pârâta a arătat că reclamanta are domiciliul în localitatea Târnăveni, jud. Mureș, iar, potrivit prevederilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - C. muncii, instanța competentă să judece litigiul pendinte este Tribunalul Mureș.

Prin sentința nr. 1721 din data de 4 octombrie 2016, Tribunalul Alba, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Alba în soluționarea cauzei și, în consecință, a declinat dosarul, spre competentă soluționare, în favoarea Tribunalului Mureș.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, din punct de vedere teritorial, C. muncii stabilește că judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul [art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003], iar, în speță, reclamanta își are domiciliul în Târnăveni, jud. Mureș, neavând relevanță domiciliul pe care și l-a ales în vederea comunicării actelor de procedură, la avocatul său din Alba.

De asemenea, au fost avute în vedere și prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011, privind dialogul social, care instituie regula potrivit căreia cererile referitoare la cauzele privind soluționarea conflictelor individuale de muncă se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori locul de muncă (competență, de principiu, alternativă).

Însă, Tribunalul Alba a apreciat că, în cazul contestării deciziei de concediere, nu poate fi reținută competența teritorială alternativă a tribunalului, arătând că, în cazul concedierii, instanța competentă teritorial va fi tribunalul în a cărui circumscripție salariatul își are domiciliul sau reședința, întrucât la momentul introducerii acțiunii la instanța de judecată, salariatul nu mai are locul de muncă la angajator (fiind concediat), iar competența alternativă de soluționare a litigiilor de muncă se referă la situațiile în care reclamantul lucrează, în continuare, la acel angajator, față de care invocă anumite pretenții (ex: sporuri, creșteri salariale, sancțiuni disciplinare-altele decât concedierea etc.).

Învestit prin declinare, Tribunalul Mureș a pronunțat sentința nr. 1194 din data de 24 noiembrie 2016, prin care, la rândul său, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Mureș a reținut incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

S-a arătat că această reglementare cuprinde norme juridice speciale, derogatorii, care exclud regulile generale în materie și stabilesc o competență teritorială complexă, al cărui mecanism juridic de determinare cuprinde două elemente: o competență alternativă a instanțelor (tribunalelor) în cazul conflictelor individuale de muncă având ca reclamant o persoană fizică, dar această competență este, în același timp, și exclusivă, în sensul că reclamantul are alegerea numai între două instanțe competente (de la domiciliul său sau de la locul său de muncă).

Tribunalul Mureș a apreciat că, odată făcută această opțiune de către reclamant, în sensul alegerii instanței în a cărei circumscripție se află locul său de muncă, consecința caracterului exclusiv al competenței este că reclamantul nu mai poate reveni, pârâtul nu mai poate cere declinarea competenței, iar instanța, dacă a fost corect sesizată (fără încălcarea normelor imperative de competență), nu poate, din oficiu, să își decline competența.

În cauza dedusă judecății, tribunalul a reținut că reclamanta (persoană fizică), deși are domiciliul în județul Mureș, a ales să introducă cererea de chemare în judecată, având ca obiect un conflict individual de muncă, la tribunalul de la locul de muncă stipulat în contractul individual de muncă dintre părțile în proces, iar nu la tribunalul în circumscripția căruia se află domiciliul său.

Instanța a arătat că, în ceea ce privește noțiunea de „loc de muncă” utilizată de art. 210 din Legea nr. 62/2011, aceasta are accepțiunea legală de loc al executării contractului individual de muncă, loc al executării obligației contractuale de prestare a muncii, stabilit de părți ca element esențial al contractului, și nu poate fi confundată cu accepțiunea comună de „ocupație”.

Prin urmare, Tribunalul Mureș a apreciat că, în cauza pendinte, competența de soluționare revine tribunalului inițial sesizat, respectiv Tribunalului Alba.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, în considerarea celor ce succed:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reține că, în speța de față, Tribunalul Alba și Tribunalul Mureș și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei privind pe B. și pe pârâta SC A. SA Blaj, având ca obiect „contestație decizie de concediere”.

În ceea ce privește norma legală care a determinat ivirea conflictului negativ de competență, se constată că Tribunalul Mureș a reținut incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, în timp ce Tribunalul Alba a apreciat la rândul său aplicabilitatea în cauză a aceleiași norme, reținând însă că aceasta funcționează doar în ceea ce privește domiciliul reclamantei, având în vedere că aceasta nu mai are un loc de muncă, ca urmare a desfacerii contractului de muncă prin decizia contestată.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că instanțele aflate în conflict negativ de competență au fost sesizate cu o acțiune având ca obiect principal anularea deciziei nr. 118 din data de 6 mai 2016, emisă de SC A. SA Blaj, prin care s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantei, începând cu data de 6 mai 2016.

Având în vedere faptul că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat, în principal, constatarea nulității unei decizii de concediere, rezultă că prezentului litigiu i se aplică dispozițiile actelor normative referitoare la conflictele de muncă.

Art. 269 alin. (1) C. muncii, stipulează că: „judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești stabilite potrivit legii”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că „cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința”.

Pe de altă parte, în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora „cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.”

Cel din urmă text are valoare unei norme speciale în raport cu prevederile Codului muncii, fiind norma aplicabilă în mod prioritar în ceea ce privește determinarea instanței competente, potrivit principiului specialia generalibus derogant.

Pe de altă parte, art. 216 din aceeași lege specială stipulează că: „dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu cele din Codul de procedură civilă”.

Astfel, potrivit art. 116 C. proc. civ., „reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente”.

Se reține, așadar, că, din coroborarea prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale art. 116 C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că, în această materie, s-a instituit o competență teritorială alternativă exclusivă care dă posibilitatea reclamantului să aleagă numai între instanțele deopotrivă competente teritorial – cea de la domiciliul său ori cea de la locul de muncă.

Or, în speță, prin acțiunea înregistrată la data de 6 iunie 2016, reclamanta, care are domiciliul în județul Mureș, a învestit cu soluționarea cauzei Tribunalul Alba, respectiv instanța judecătorească competentă de la locul său de muncă, respectiv de la sediul pârâtei SC A. SA Blaj (Blaj, jud. Alba).

Prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Alba, reclamanta a învestit în mod legal această instanța, fixând în mod definitiv competența în favoarea acesteia, în exercitarea opțiunii prevăzute de art. 116 C. proc. civ. Prin urmare, Tribunalul Alba nu mai putea să dispună, din oficiu, sau la cererea oricăreia dintre părți, declinarea competenței, declarându-se necompetent, prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire a competenței, câtă vreme criteriul valorificat de reclamantă este unul dintre cele reglementate în mod alternativ de către reclamantă, printr-o normă de ordine publică.

Împrejurarea că, la data introducerii acțiunii având ca obiect anularea deciziei de concediere, reclamanta nu mai avea calitatea de angajat al pârâtei nu poate avea drept consecință atragerea competenței instanței de la domiciliul acesteia, așa cum a reținut Tribunalul Alba, atâta vreme cât dispozițiile art. 216 din Legea nr. 62/2011 trebuie interpretate în sacord cu voința legiuitorului în edictarea normelor de competență, potrivit cu care stabilirea competenței teritoriale a instanței se poate realiza și în funcție de locul de muncă al reclamantului, iar nu numai în raport cu domiciliul reclamantului, din perspectiva faptului că toate documentele ce urmează a fi analizate se regăsesc la sediul fostului angajator.

Esențial este faptul că orice conflict de muncă presupune, de regulă, existența unui raport juridic de muncă, întemeiat pe un contract individual sau colectiv de muncă, în legătură cu care se înregistrează, la un moment dat, un dezacord între salariat și angajator ori între partenerii sociali.

Totodată, se reține că legiuitorul a inclus în noțiunea de jurisdicție a muncii și soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încetarea contractelor individuale, art. 266 C. muncii statuând că „jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că, din cuprinsul deciziei nr. 118 din data de 6 mai 2016, emisă de către SC A. SA Blaj de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantei, a cărei anulare se solicită (aflată în copie la dosarul Tribunalului Alba), precum și din celelalte înscrisuri depuse la dosar, rezultă că sediul pârâtei al cărei angajat a fost reclamanta este în Blaj, jud. Alba.

În concluzie, față de considerentele expuse și de natura pretenției deduse judecății, respectiv litigiu de muncă („contestație decizie de concediere”), Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, în a cărei circumscripție teritorială se afla locul de muncă al reclamantei și pe care aceasta a înțeles să o învestească în contextul reglementării unei competențe teritoriale exclusive, dar alternative și a dreptului său de a alege între mai multe instanțe deopotrivă competente.