ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3530/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 266 din 30 martie 2017, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a declinat, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența soluționării acțiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Tîrgu Mureș și Tribunalul Mureș.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2376 din 15 iunie 2017 a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Târgu Mureș și Tribunalul Mureș, în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, complet competent a soluționa cauze având ca obiect conflicte de muncă, a suspendat judecarea cauzei și, constatând intervenit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Mureș, secția civilă, complet competent a soluționa cauze având ca obiect conflicte de muncă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Deci, art. 10 alin. (1)și alin. (11) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Prin cererea formulată reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților la plata unor despăgubiri, reprezentând diferența dintre drepturile salariale primite și cele cuvenite, prin raportare la o indemnizație majorată cu 18%, ținându-se seama de majorările de 5%, 2% și 11% dispuse prin sentința civilă nr. 38 din 15.01.2008 a Tribunalului Mureș (îndreptată prin încheierea din 16 februarie 2016), pronunțată în dosar nr. x/2007, irevocabilă prin Decizia nr. 709/R din 25.04.2008 a Curții de Apel Târgu-Mureș, despăgubiri calculate pe 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv începând de 20 decembrie 2013 până la data de 1 decembrie 2016, actualizarea sumelor cuvenite în funcție de indicele de inflație, precum și dobânda legală calculată de la data scadenței până la data plății efective și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Art. 7 din Capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Legii - cadru nr. 284/2010, stabilește că:

"(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)" [s.n.].

Din analiza acestui text legal, Înalta Curte constată că revine Curții de Apel București competența materială de judecată doar atunci când personalul salarizat, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor sale salariale, a contestat în prealabil actul administrativ de stabilire a acelor drepturi salariale, adresându-se ulterior instanței cu o acțiune îndreptată împotriva soluției date de colegiul de conducere din cadrul curții de apel sesizat cu procedura contestației.

În cauză, reclamanții nu contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, respectiv nu solicită anularea deciziilor inițiale privind salarizarea, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII al Legii - cadru nr. 284/2010.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Târgu Mureș și Tribunalul Mureș în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă, complet competent a soluționa cauze având ca obiect conflicte de muncă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2017.