ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4323/2019

Ședința publică din data de 27 septembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8269 din 11 decembrie 2018, Tribunalul Mureș, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș și a declinat, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competența soluționării acțiunii formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Mureș.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a, a declinat cauza privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F. și pe pârâtul Tribunalul Mureș, în favoarea Tribunalului Mureș, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Mureș.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că acțiunea dedusă judecății are ca obiect plata unor diferențe salariale, fiind astfel incidente dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Acțiunea de față vizează plata drepturilor salariale într-un cuantum integral și legal cuvenit, la nivelul maxim în plată pentru funcții similare, raportat la valoarea de referință sectorială de 421,36 RON, respectiv de 463,50 RON.

Prin acțiunea de față nu se contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale și vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 284/2010, spre a fi atrasă în cauză competența instanței, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție"- la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Dimpotrivă, prin acțiune se solicită sancționarea plății parțiale a salariului avut și cuvenit pentru munca prestată.

Art. 7 din capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010 instituie o competență materială de excepție (derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din Codul muncii), care este de strictă interpretare, și nu poate fi extinsă prin analogie (art. 10 din C. civ.).

Ca atare, este de remarcat că acest text legal nu este incident în cauză, nesolicitându-se anularea unei hotărâri date asupra unei contestații emise în urma unei reîncadrări salariale în baza Legii nr. 284/2010, ci se solicită expres plata unei diferențe salariale (în cuantum de 18%), în sensul art. 170 - 171 alin. (1) din Codul muncii.

Astfel, ori de câte ori legiuitorul a dorit ca litigiile privind anumite categorii procesuale să nu intre sub jurisdicția muncii, ci să fie soluționate de către instanțele de contencios administrativ, legiuitorul a prevăzut expres această soluție legislativă, prin instituirea unor norme speciale de atribuire a competenței (de exemplu, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999:

"cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe").

Or, în ceea ce privește litigiile privind drepturile salariale ale magistraților și personalului auxiliar, în afara situației circumstanțiate, prevăzute la art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv de art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ, astfel că litigiile în discuție urmează a intra sub jurisdicția muncii, care este o jurisdicție de plină competență.

Aceasta, întrucât, conform art. 278 alin. (2) din Codul muncii, "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și actelor raporturilor juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective", iar conform art. 1 alin. (2) din același cod, "prezentul cod se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții speciale derogatorii". Pentru acest raționament, aplicat pentru o situație analogă, facem trimitere la considerentele Deciziei nr. 16/26.09.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 110/09.02.2017, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a interpretat dispozițiile art. 1, art. 231 și art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, art. 55 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 și art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind funcționarii publici.

Este de constatat că nu sunt aplicabile în cauză nici dispozițiile de drept comun ale art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În cauza de față, reclamanții nu contestă un act administrativ tipic (ordinul ministrului justiției de stabilire a drepturilor salariale) și nici nu au dedus judecății un act administrativ asimilat.

În aceste condiții, litigiului de față nu are natura unuia de contencios administrativ.

Față de cele ce preced, instanța competentă material a soluționa litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F. și pe pârâtul Tribunalul Mureș în favoarea Tribunalului Mureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 septembrie 2019.