ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5145/2024

Ședința publică din data de 08 noiembrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4344 din 6 iunie 2024, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale invocată din reclamant și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților, în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 111 din 12 septembrie 2024, a admis excepția necompetenței materiale invocată din reclamant și a declinat competența de soluționare a în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat invit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În cauza de față, reclamantul a învestit instanța de judecată cu o cerere prin care solicită obligarea pârâtului la plata accesoriilor aferente debitului principal a cărui plată a fost executată ca urmare a hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2021.

În acest dosar, prin Decizia nr. 960 din 17 februarie 2022, pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă care, în temeiul art. 152 din Legea nr. 263/2010 și al art. 95 C. proc. civ., a soluționat litigiul în complet specializat de asigurări sociale.

În soluționarea conflictului negativ de competență s-a reținut că instanța de contencios administrativ devine competentă doar în cazurile și condițiile expres prevăzute de legiuitor, iar calitatea emitentului ordinului de încetare a plății pensiei prevăzute de Legea nr. 96/2006 nu este de natură a atrage de plano competența instanței de contencios administrativ, litigiul fiind unul de asigurări sociale reglementat de dispozițiile Legii nr. 263/2010, deoarece obiectul cauzei este reprezentat de drepturile de pensie ale reclamantului. S-a arătat în mod expres faptul că actul contestat nu este un act administrativ deoarece nu a fost emis în regim de putere publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere competența instanței de asigurări sociale în ceea ce a presupus debitul principal la care se raportează pretențiile accesorii din prezentul dosar, instanța competentă să soluționeze cauza este instanța de asigurări sociale.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâtul Parlamentul României-Camera Deputaților în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 08 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.