ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4326/2024

Ședința publică din data de 3 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Călărași la data de 16.08.2023 sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților și Senatul și Secretarul General al Senatului, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâților la plata indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 01.07.2023 la zi și în continuare lunar, pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâților la plata dobânzii legale către fiecare reclamant calculată de la data emiterii ordinelor atacate și până la data efectivă a plății, precum și actualizarea sumelor datorate cu rata inflației; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 915/19.12.2023, Tribunalul Călărași a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 08.01.2024 sub nr. x/2023.

La data de 23.02.2024 pârâtul Senatul României a depus note scrise, prin care a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 2151/01.04.2024, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 25.04.2024 sub același număr unic.

Prin sentința nr. 1173 din data de 21.06.2024 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamanți.

A declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat din oficiu judecarea cauzei până la soluționarea acestuia și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Înalta Curte, analizând conflictul negativ de competență intervenit, în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale incidente, reține următoarele.

Prin cererea dedusă judecății, reclamanții A., B., C., D., E., F. și G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților și Secretarul General al Camerei Deputaților și Senatul și Secretarul General al Senatului, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea Ordinelor de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă emise pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâților la plata indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 01.07.2023 la zi și în continuare lunar, pentru fiecare dintre reclamanți; obligarea pârâților la plata dobânzii legale către fiecare reclamant calculată de la data emiterii ordinelor atacate și până la data efectivă a plății, precum și actualizarea sumelor datorate cu rata inflației.

Dreptul la indemnizația pentru limită de vârstă a fost, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/24.02.2021, prevăzut de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, iar, prin prevederile art. II din Legea nr. 7/24.02.2021, legiuitorul a stabilit că, de la data intrării în vigoare a unui astfel de act normativ, a încetat plata sus indicatei indemnizații.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 49 alin. (1) din Legea nr. 96/2006, deputații și senatorii care îndeplineau condițiile vârstei standard de pensionare sau ale vârstei standard reduse, prevăzute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aveau dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizație pentru limită de vârstă, dacă nu erau realeși pentru un nou mandat, data de la care se acorda un astfel de drept fiind, conform dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, cea a acordării drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

Astfel cum rezultă din dispozițiile anterior citate, indemnizația cuvenită deputaților și senatorilor pentru limita de vârstă era asimilată, sub imperiul prevederilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, drepturilor de asigurări sociale, fiind datorată și condiționată de data la care titularilor acestei indemnizații li se acordau drepturile de pensie pentru limită de vârstă.

Faptul că această indemnizație pentru limită de vârstă îndeplinea o funcție similară pensiei pentru limită de vârstă, având natura juridică a unui drept de asigurări sociale acordat în considerarea compensării unor riscuri și interdicții sporite în comparație cu asigurații din sistemul public de pensii, rezultă din Expunerea de motive care a însoțit proiectul Legii nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.

Așadar, indemnizația pentru limită de vârstă are o natură juridică asemănătoare cu cea a unei pensii de serviciu, situație în care, având în vedere și excluderea persoanelor alese în funcție de demnitate publică din categoria funcționarilor publici, conform art. 382 lit. e) din Codul administrativ, aceasta se încadrează în categoria drepturilor asimilate asigurărilor sociale.

De altfel, legiuitorul însuși a calificat indemnizația pentru limită de vârstă ca fiind o "pensie de serviciu", în contextul în care, prin prevederile O.U.G. nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniu pensiilor de serviciu, a reglementat, în art. VI, la fel ca în ipoteza altor drepturi privind pensiile de serviciu, modificările normative aduse modului de determinare a indemnizației prevăzute de art. 49 din Legea nr. 96/2006.

În acest context, întrucât competența de soluționare a cauzei trebuie determinată prin raportare la natura concretă a litigiului, faptul că un astfel de demers de încetare a plății este stabilit prin ordinul Secretarului General al Senatului nu atrage competența instanței de contencios administrativ, întrucât, în planul litigiilor de asigurări sociale, nu este relevantă natura actului prin care se concretizează aceste drepturi, ci conținutul lor.

Altfel spus, orice decizie privind acordarea sau încetarea pensiei pentru munca depusă și limita de vârstă are natura juridică a unui act administrativ, în înțelesul Legii nr. 554/2004, însă, în lipsa unor dispoziții contrare, contestațiile privind aceste decizii sunt soluționate de jurisdicția asigurărilor sociale și nu de instanțele de contencios administrativ.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere și aspectele dezlegate prin paragraful 83 al Deciziei nr. 27/04.12.2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, potrivit căreia, "[...] în condițiile existenței unui act normativ special, care reglementează o anumită competență materială, emiterea unei decizii de către o instituție/autoritate publică nu determină competența instanței de contencios administrativ, prin prisma caracterului de act administrativ și în funcție de rangul autorității publice emitente."

În acest context, inclusiv un litigiu având drept obiect verificarea legalității încetării acordării unui drept ce intră în categoria asigurărilor sociale, precum cel de față, intră sub incidența dispozițiilor art. 152 și art. 153 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii potrivit cărora "Jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale și curți de apel."

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind reclamanții D., C., G., B., F., A., E., în contradictoriu cu pârâții Secretarul General al Camerei Deputaților, Senatul, Secretariatul General al Senatului și Camera Deputaților, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 03 octombrie 2024.