ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2326/2017

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/102/2016, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Maramureș la stabilirea cuantumului indemnizației brute lunare cu includerea creșterilor salariale de 5%, 2% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, recunoscute prin sentința civilă nr. 36 din 18.01.2008 a Tribunalului Maramureș rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2410/R din 10.11.2009 a Curții de Apel Cluj, precum și la plata acestor drepturi salariale pe 3 ani anteriori introducerii acțiunii, începând cu data de 22.08.2013 și până la plata efectivă, precum și pentru viitor, sume ce urmează a fi actualizate, ci indicele de inflație la data plății și dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 13/2011. De asemenea a solicitat obligarea Ministerului Economiei și finanțelor la alocarea sumelor necesare pentru efectuarea plății.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 166 alin. (4) și art. 268 alin. (1) lit. c) C. muncii, O.G. nr. 13/2011 și Decizia nr. 23 din 23 iunie 2015.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1260 din 20 decembrie 2016, Tribunalul Mureș, secția civilă, a admis excepția necompetenței materiale, excepție invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauze în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Mureș a reținut că în materia stabilirii drepturilor salariale ale magistraților, competența materială a instanței de judecată este stabilită de art. 7 din Capitolul VIII al Anexei nr. 6 la Legea nr. 284/2010.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 12.01.2017.

2.2. Prin sentința nr. 1187 din 4 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș și Ministerul Economiei și Finanțelor în favoarea Tribunalului Mureș, secția civilă (complet specializat în conflicte de muncă).

Constatându-se existența unui conflict negativ de competență, s-a dispus suspendarea judecății cauzei și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

La pronunțarea acestei soluții, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe C. muncii, iar nu pe art. 7 din Capitolul VIII al Anexei nr. 6 la Legea nr. 284/2010, luând în considerare că nu se atacă o hotărâre a organelor prevăzute la alin. (1) din acest articol, reclamanta nesusținând că a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 284/2010, în raport de dispozițiile art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind C. muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. 1 din noul C. proc. civ., art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

II. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, rezultă că reclamanta a învestit instanța cu o cerere privind plata unor drepturi salariale, respectiv stabilirea cuantumului indemnizației brute lunare cu includerea creșterilor salariale de 5%, 2% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, recunoscute prin sentința civilă nr. 36 din 18.01.2008 a Tribunalului Maramureș rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2410/R din 10.11.2009 a Curții de Apel Cluj, precum și la plata acestor drepturi salariale pe 3 ani anteriori introducerii acțiunii, începând cu data de 22.08.2013 și până la plata efectivă, precum și pentru viitor, sume ce urmează a fi actualizate ci indicele de inflație la data plății și dobânda legală penalizatoare prevăzută de O.G. nr. 13/2011.

Conform art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010:

"

(1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. (…)"

Dispozițiile art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010 sunt de strictă interpretare și aplicare, acestea reglementând o excepție de la regulile de competență stabilite prin dispozițiile legale de drept comun.

În mod corect a reținut Curtea de apel că aceste dispoziții legale reglementează competența Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București doar în soluționarea plângerilor formulate împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) (mai puțin, hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție), emise ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege.

Se observă, astfel, că acțiunea formulată de reclamanți nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, întrucât aceștia nu au solicitat anularea pentru nelegalitate a ordinelor prin care le-au fost stabilite drepturile salariale, nefiind așadar dedus judecății un litigiu ce are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâților de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal, conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004).

Prin urmare, prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) și art. 8 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că în cuprinsul acțiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicită anularea unor astfel de acte și nu se critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci se solicită, în principal, obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care reclamanta le consideră cuvenite și neplătite, recunoscute prin sentința civilă nr. 36 din 18.01.2008 a Tribunalului Maramureș rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 2410/R din 10.11.2009 a Curții de Apel Cluj (capăt de cerere la judecarea căruia a renunțat), precum și la plata acestor drepturi salariale pe 3 ani anteriori introducerii acțiunii.

Având în vedere obiectul acțiunii formulate de reclamanți - acțiune în pretenții având ca obiect drepturi salariale - și fundamentarea acesteia în fapt și în drept, Înalta Curte constată că instanța specializată în materia contenciosului administrativ nu are competența de soluționare a cauzei, motiv pentru care, având în vedere temeiul de drept invocat prin acțiune, respectiv art. 268 alin. (1) lit. c) și art. 166 alin. (4) C. muncii, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, secție ce are în competență și soluționarea litigiilor de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș și Ministerul Economiei și Finanțelor în favoarea Tribunalului Mureș, secția litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2017.