ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4901/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4901/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 312
din 24 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ
și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei SC G.T. SRL, în contradictoriu cu
D.G.F.P. Iași, a fost anulat procesul-verbal de control financiar din 29 martie
2011, dispoziția obligatorie din 29 martie 2011 și decizia nr. 8052 din 29
aprilie 2011, acte administrative emise de D.G.F.P. a județului Iași.
S-a dispus suspendarea
executării deciziei nr. 8052 din 29 aprilie 2011, a procesului-verbal de control
din 29 martie 2011 și a dispoziției obligatorii din 29 martie 2011 până la data
la care hotărârea va rămâne irevocabilă și a fost obligată pârâta la plata către
reclamantă a sumei de 14 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe
de timbru judiciar.
Pentru a motiva aceasta
sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta SC G.T.
SRL Iași este societate comercială care are ca obiect principal de activitate efectuarea
de transporturi terestre de călători. În baza licențelor de transport emise de Autoritatea
Rutieră Română pentru trasee județene și interjudețene, aceasta a efectuat transportul
cu autobuzul a beneficiarilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, de
la care a colectat biletele speciale de călătorie, tipărite de Ministerul Transporturilor
și pe baza acestor cupoane a completat documentele prevăzute de Ordinul nr. 266/2005
emis de Ministrul Finanțelor Publice pe care le-a prezentat spre avizare filialei
județene a Asociației Veteranilor de Război, iar ulterior Direcției Generale a Finanțelor
Publice din județul unde își avea sediul social, deconturi pe baza cărora a obținut
ulterior contravaloarea prestației de transport din fondurile asigurate de Ministerul
Transporturilor.
Din înscrisurile aflate
la dosar, Curtea a constatat că verificarea cupoanelor statistice pentru transportul
auto interurban de persoane s-a efectuat de către inspectori din cadrul unui serviciu
al D.G.F.P. Iași și rezultatul verificărilor s-a consemnat în nota de constatare
în care se consemna realitatea seriei, km. și valoarea cupoanelor.
Această procedură a respectat
circulara emisă în cursul lunii iunie 2006 de A.N.A.F. și că Autoritatea Rutieră
Română, prin adresa din 12 octombrie 2005 a comunicat Asociației Veteranilor de
Război în Legea nr. 44/1994 și în Ordinul M.T.C.T./M.F.P. nr. 266/2005 nu există
nicio prevedere în sensul în care sunt limitate călătoriile la teritoriul județului
de domiciliu.
S-a constatat că ulterior,
la 26 aprilie 2010, Curtea de Conturi a făcut cunoscut A.N.A.F. că „din verificările
efectuate la D.G.F.P. Botoșani” s-a constatat că „documentele au fost avizate nelegal,
fără a fi îndeplinite condițiile de legalitate”, respectiv transportul auto al călătorilor
să fie efectuat pe căile auto județene.
Urmare acestei sesizări,
A.N.A.F. – Direcția Corpul de Control a solicitat prin circulara nr. 850155 din
08 octombrie 2010 direcțiilor județene să dispună efectuarea unui control la serviciul
de control financiar având ca obiectiv „verificarea și avizarea de către structura
de control financiar a borderourilor cupoanelor statistice ale biletelor speciale
de călătorie și a situațiilor centralizatoare prezentate de transportatorii auto
în perioada 2008-2009”.
Compartimentul de control
al D.G.F.P. Iași a întocmit un raport de prezentare la procesul-verbal de control
încheiat la activitatea de inspecție fiscală prin care s-a arătat că nu au fost
respectate prevederile legale și a fost prejudiciat bugetul statului cu suma de
8.485.807 RON, sumă ce a fost defalcată pe societățile beneficiare și s-a propus
efectuarea de controale tematice la aceste societăți soldate cu încheierea procesului-verbal
de control financiar care să aibă putere de titlu de creanță.
În acest context a fost
efectuat un control la SC G.T. SRL în anul 2011 ce a avut ca obiect modul de acordare
a sumelor reprezentând transferuri și subvenții acordate de la bugetul de stat pentru
decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război
pentru anii 2008-2010, iar în urma acestora s-a încheiat procesul-verbal înregistrat
în 29 martie 2011, iar reclamantei i s-a stabilit ca sumă de restituit la buget
2.094.106,5 RON.
În baza procesului-verbal
a fost emisă dispoziția obligatorie nr. 8678 din 06 mai 2011 prin care s-a stabilit
restituirea sumei în termen de 30 de zile.
Prin decizia nr. 10818
din 07 iunie 2011 emisă de D.G.F.P. Iași a fost respinsă plângerea formulată de
SC G.T. SRL împotriva procesului-verbal și a dispoziției obligatorii.
Plecând de la constatările,
concluziile și măsurile organelor de control, instanța de fond a apreciat că în
cercetarea legalității actelor administrativ-fiscale contestate trebuie să se plece,
în primul rând, de la statutul juridic al reclamantei și de la poziția pe care aceasta
o are în procedurile generate de aplicarea prevederilor Legii nr. 44/1994, apoi,
de la împrejurarea necontestată că documentele întocmite de aceasta, în condițiile
Ordinului nr. 266/2005 al M.F.P., au fost confirmate de instituțiile publice și
să stabilească dacă simplul fapt al neprezentării cupoanelor statistice, cu ocazia
controlului efectuat de pârâtă, justifică concluzia că transportatorul nu a dovedit
„realitatea și legalitate prestațiilor efectuate și a decontării cheltuielilor aferente
transportului veteranilor de război” și măsura de a restitui la buget suma de 2.094.106,5
RON de către cărăuș.
S-a reținut că prin Legea
nr. 44/1994 au fost reglementate drepturile veteranilor de război, că raporturile
născute din aplicarea ei privesc, în principal, pe beneficiarii acestei legi și
instituțiile și autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu și că singurele
atribuții ce revin agenților economici din domeniile de activitate vizate sunt cele
de a lua fiecare măsurile necesare pentru aplicarea legii.
Singura obligație ce s-ar
putea reține în sarcina unui operator privat de transport public de persoane este
aceea de a asigura transportul veteranilor de război conform solicitării acestora,
de a accepta, în schimbul prestației efectuate, biletele de călătorie gratuită emise
de Ministerul Transporturilor și de a recupera prețul prestației în procedura prevăzută
de Ordinul nr. 266/2005 emis de Ministrul Finanțelor Publice, iar prin efectuarea
prestației de transport, cărăușul nu devine parte a raportului juridic născut între
beneficiarii Legii nr. 44/1994 și instituțiile publice și autoritățile implicate
în aplicarea acesteia.
S-a susținut că nefiind
agent sau mandatar al statului, cărăușul nu are, în principiu, a răspunde de modul
în care beneficiarii Legii nr. 44/1994 înțeleg să își valorifice drepturile recunoscute
și cu atât mai puțin de modul în care instituțiile publice cu atribuțiuni de control
și avizare în acest domeniu și-au organizat și desfășurat activitatea referitoare
la acoperirea cheltuielilor determinate de aplicarea legii.
Mai mult, transportatorul
nu poate să impună beneficiarilor Legii nr. 44/1994 să efectueze călătorii doar
în limita județului de domiciliu sau să refuze a-i îmbarca doar pentru că aceștia
ar fi avut posibilitatea să utilizeze alte mijloace de transport, folosind în acest
sens serviciile transportatorilor feroviari, considerate mai convenabile.
Instanța de fond a considerat
că D.G.F.P. Iași a interpretat greșit dispozițiile art. 16 lit. a) alin. (3) din
Legea nr. 44/1994 pentru că textul se referă la 12 călătorii „interne”, fără a face
deosebire între transportul local, județean sau interjudețean iar dacă legiuitorul
ar fi intenționat să limiteze drepturile veteranilor de război și al văduvelor de
război de a călători cu mijloacele de transport auto doar pe traseele județene ar
fi precizat expres acest lucru.
Această interpretare a
fost confirmată de adresa din 10 martie 2011 emisă de Ministerul Transporturilor
și Infrastructurii prin care s-a infirmat interpretarea dată de organele de control
financiar.
Pe lângă faptul că nu
are nicio atribuțiune în verificarea modului în care veteranii de război înțeleg
să-și exercite drepturile conferite prin Legea nr. 44/1994, Curtea a apreciat că
transportatorul este delegat de obligația de a mai dovedi realitatea și întinderea
prestației din momentul în care instituția publică cu atribuțiuni de control, în
speță, pârâta D.G.F.P. Iași, și-a exercitat drepturile și obligațiile stabilite
prin Ordinul nr. 266/2005 și a avizat documentația prezentată de acesta.
Cât privește lipsa unor
proceduri operaționale de control pentru biroul de control financiar, sesizată de
Curtea de Conturi, instanța a considerat că această deficiență nu poate avea nicio
legătură cu operatorii de transport și nu poate fi generatoare a unei răspunderi
patrimoniale a acestora, apreciind că insuficiența, superficialitatea sau chiar
o anumită conduită „concordantă” a controlului cu a celui controlat poate atrage
răspunderea celor implicați dar numai dacă s-ar dovedi că agentul economic a acționat
contrar legii, dovadă care nu a fost făcută pentru că actele emise de D.G.F.P. Iași
în perioada 2008-2010 continuă să producă efecte juridice și nu au fost anulate.
În ceea ce privește ultimul
aspect considerat relevant, Curtea a constatat că deși cu ocazia controlului ulterior
efectuat în 2011, reclamanta nu a pus la dispoziția organelor de control cupoanele
statistice, care împreună cu borderourilor și situațiile centralizatoare aveau calitatea
de a justifica efectuarea prestațiilor către beneficiarii Legii nr. 44/1994, acest
fapt atât din perspectiva Ordinului nr. 266/2005, cât și a Legii nr. 82/1991, nu
poate justifica concluzia că nu s-a dovedit realitatea și legalitatea prestațiilor,
atâta timp cât acestea au fost confirmate de către D.G.F.P. Iași, iar, pe de altă
parte, pentru că organul de control nu poate aplica pentru această faptă alte sancțiuni
decât cele prevăzute de legiuitor, iar pentru această fapta putea fi aplicată numai
sancțiunea contravențională.
S-a apreciat că modul
în care a fost angajată răspunderea patrimonială a reclamantei nu reprezintă altceva
decât un transfer nepermis de responsabilitate de la cei implicați în aplicarea
dispozițiilor Legii nr. 44/1994 la cel care nu este decât un simplu prestator de
servicii de transport cu mijloace certe.
Ca o consecință a admiterii
acțiunii principale, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având
în vedere cuantumul ridicat al sumelor, consecințele negative asupra activității
reclamantei și prejudiciile greu reparabile în cazul executării silite, s-a dispus
și suspendarea executării actelor administrative contestate până la data la care
hotărârea va rămâne definitivă și irevocabilă.
În baza art. 274 C.
proc. civ., au fost acordate și cheltuielile de judecată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs D.G.F.P. Iași considerând-o nelegală și netemeinică.
În cadrul recursului s-a
prezentat situația de fapt care a dus la efectuarea controalelor de către D.G.F.P.
Iași și la întocmirea actelor contestate în prezenta cauză.
S-a apreciat de către
recurentă că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, în condițiile
în care Curtea de Apel Iași nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor și excepțiilor
invocate de către reclamantă, respectiv încălcarea principiului unicității controlului
și a bunei administrări, interpretarea greșită de către organele de control a consecințelor
juridice ale neprezentării cupoanelor statistice, interpretarea greșită a dispozițiilor
Legii nr. 44/1994, nelegalitatea stabilirii sumelor pe care reclamanta a fost obligată
să le restituie, aspecte asupra cărora instanța de fond a omis să se pronunțe.
Nelegalitatea sentinței
atacate ar rezulta din faptul că instanța de fond a apreciat că prestatorul serviciului
de transport este considerat un terț în raportul juridic născut între beneficiarii
Legii nr. 44/1994 și instituțiile publice și autoritățile implicate, dar societatea
de transport este parte a raportului juridic pentru că este cea care încasează contravaloarea
transportului veteranilor și văduvelor de război.
Operatorul privat de drept
public are sarcina de a asigura transportul veteranilor de război conform solicitărilor
acestora, dar numai dacă aceste solicitări nu contravin prevederilor legale care
reglementează transportul în comun, respectiv Legea nr. 44/1994 și numai dacă decontarea
respectă prevederile Ordinului nr. 266/2005.
Prin coroborarea prevederilor
art. 16 lit. a) și art. 23 din Legea nr. 44/1994 cu prevederile art. 4 și Anexei
nr. 2 din Ordinul M.T.C.T./M.F.P. nr. 266/2005 și art. 3 alin. (1) pct. 47 din O.U.G.
nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, recurenta susține că decontarea costurilor
se face pentru călătoriile gratuite cu mijloace de transport avute pe trasee interne,
la cursele interurbane, pentru deplasarea între stațiile indicate pe bilet situate
în două localități din cadrul aceluiași județ, a veteranilor și văduvelor de război
care nu au posibilitatea să călătorească pe calea ferată, iar reclamanta a decontat
de la bugetul de stat costuri de călătorie și pentru traseele interjudețene, trasee
pentru care exista posibilitatea de a călători pe calea ferată.
Reclamanta, susține recurenta,
nu a făcut nici în timpul controlului și nici până la finalizarea procesului-verbal
de control financiar, dovada realității transportului pentru că au fost prezentate
numai borderourile, iar în lipsa cupoanelor statistice nu a putut fi verificată
realitatea serviciilor de transport, astfel că se impune restituirea sumelor încasate
de reclamantă.
Motivarea Curții de Apel
Iași conform căreia cărăușul nu avea răspundere patrimonială în acest caz pentru
că singura obligație este de a asigura, la cerere, transportul veteranilor de război,
s-a apreciat ca fiind lipsită de temei legal pentru că Ordinul comun ministrului
transporturilor, construcțiilor și turismului/ministrului finanțelor publice
nr. 266/2005 prevede condițiile pe care trebuie să le respecte agentul economic
pentru a beneficia de decontarea biletelor de călătorie gratuite.
Mai mult, în cauză, nu
s-a pus problema răspunderii patrimoniale a cărăușului, ci organele de control au
constatat existența unui prejudiciu cauzat de agentul economic și s-a dispus măsura
necesară recuperării lui, respectiv restituirea sumei de 2.094.106,5 RON.
Netemeinică a fost apreciată
motivarea Curții referitoare la faptul că transportatorul este dezlegat de obligația
de a mai dovedi realitatea și întinderea prestației, din moment ce s-au întocmit
notele de constatare lunare de către persoane din cadrul societății deoarece serviciul
care a întocmit aceste note nu avea posibilitatea de a verifica situația reală,
faptică, asupra procedurii de utilizare de către agenții economicei a cupoanelor
statistice ci se verifica concordanța dintre datele înscrise în borderouri cu cele
din cupoanele statistice privind numărul, seria, suma, cât și corecta stabilire
a totalurilor din borderouri și situația centralizatoare.
Or, pentru că reclamanta
nu a prezentat cupoanele statistice, instanța de fond a considerat că organele de
control puteau numai să sancționeze contravențional pe aceasta, deși Legea nr. 82/1991
prevede că se poate dispune răspunderea fiscală, financiară, contravențională ori
cea penală, fără ca una să o excludă pe cealaltă.
În ceea ce privește cererea
de suspendare, se critică soluția instanței de fond pentru că nu a motivat-o iar
organul fiscal a făcut dovada pericolului sustragerii, ascunderii sau pierderii
patrimoniului de către debitor.
În susținerea recursului
a fost invocată sentința nr. 222 din 01 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel
Iași prin care o cerere de chemare în judecată identică a fost respinsă.
Referitor la acordarea
cheltuielilor de judecată, recurenta a invocat faptul că nu sunt îndeplinite condițiile
cerute de art. 274 C. proc. civ. pentru a fi acordate.
S-a solicitat admiterea
recursului, modificarea sentinței atacate și să se constate că actele fiscale sunt
legale și temeinice și, totodată, s-a solicitat respingerea cererii de suspendare
și de obligare la cheltuielile de judecată.
Soluția instanței de
recurs
După examinarea motivelor
de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul
declarat pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a fost
învestită cu o cerere de anulare și suspendare a procesului-verbal de control din
29 martie 2011, a dispoziției obligatorii din 29 martie 2011 și a deciziei nr. 8052
din 29 aprilie 2011 emise de D.G.F.P. Iași.
Referitor la primul motiv
de nelegalitate și netemeinicie invocat de recurentă, acela că instanța de fond
nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor și excepțiilor invocate de către reclamantă,
se constată că este nefondat.
Deși nu a invocat expres
dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., această critică nu poate fi circumscrisă
decât acestui motiv de recurs.
Pentru că art. 304
pct. 5 C. proc. civ. face referire la forme de procedură prevăzute sub sancțiunea
nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenta nu a făcut dovada unei
vătămări a drepturilor sale prin nepronunțarea instanței de fond asupra unor excepții
și apărări invocate de către reclamantă, astfel că vor fi respinse aceste susțineri
privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond pentru acest aspect.
În legătură cu nelegalitatea
hotărârii instanței de fond pentru că a considerat că transportatorul poate beneficia
de prevederile Legii nr. 44/1994 prin interpretarea greșită a dispozițiilor
art. 16 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi
ale invalizilor și văduvelor de război, instanța de recurs constată că aceste susțineri
sunt nefondate.
Potrivit art. 16
alin. (2) lit. a) din Legea nr. 44/1994 „veteranii de război și văduvele de război
care locuiesc în mediul rural au drept, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii
interne, dus-întors, grădinițe, pe mijloace de transport auto, dacă nu există posibilitatea
să călătorească pe calea ferată”.
Așa cum a reținut și instanța
de fond, interpretarea acestui text de către organele fiscale, potrivit căreia se
referă numai la transportul auto pe trasee județene, este contrară legii, pentru
că nu face o asemenea precizare, iar o interpretare în sensul că textul art. 16
alin. (2) lit. a) se referă la călătorii interne, fără a face distincție între traseele
județene și cele interjudețene a dat atât Autoritatea Rutieră Română (adresa din
12 octombrie 2005), cât și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (adresa
din 10 martie 2011).
Dacă organele fiscale
ar fi apreciat că art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 44/1994 trebuie interpretat
în sensul că acesta se referă numai la transport pe trasee județene, așa cum susține
în actele de control întocmite în anul 2011 și în motivele de recurs, atunci avea
posibilitatea, prin serviciile specializate, să refuze avizarea decontării sumelor
ce nu se încadrau în textul de lege, dar acest lucru nu a fost făcut, iar interpretarea
diferită au făcut-o numai după sesizarea Curții de Conturi.
În ceea ce privește susținerile
recurentei potrivit cărora hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal
pentru că reclamanta nu ar fi respectat condițiile pentru a beneficia de decontarea
biletelor de călătorie gratuită se constată că și acestea sunt nefondate.
Așa cum a arătat și instanța
de fond și nici recurenta nu infirmă, societatea reclamantă a beneficiat de decontarea
sumei de 2.094.106,5 RON de la bugetul statului, or, în această operațiune sunt
implicate, conform prevederilor Ordinului comun M.T.C.T./M.F.P. nr. 266/2005, atât
organele fiscale, cât și reprezentanții Ministerului Transportului.
Întreaga documentație,
respectiv cupoanele statistice, borderourile și situațiile centralizatoare, se prezintă
spre verificare și avizare direcției generale a finanțelor publice din județul în
care își are sediul agentul economic transportator, fapt ce s-a întâmplat și în
cazul reclamantei pentru anii 2008-2010, dar organele de control au întocmit actele
contestate motivat de faptul că nu s-a făcut dovada realității transportului veteranilor
pentru că nu au fost puse la dispoziție cupoanele statistice.
Vor fi respinse susținerile
recurentei care a arătat că serviciul specializat din cadrul D.G.F.P. Iași nu avea
posibilitatea de a verifica situația reală întrucât, așa cum chiar recurenta arată,
potrivit Ordinului nr. 266/2005, această verificare viza tocmai concordanța dintre
cupoanele statistice privind km., stațiile de plecare și sosire, precum și centralizarea
acestor date, iar în cazul reclamantei documentația a fost avizată și sumele de
bani încasate.
Este adevărat că potrivit
art. 20 din Instrucțiunile privind tipărirea și decontarea biletelor speciale de
călătorie emise în baza Legii nr. 44/1994, aprobate prin Ordinul nr. 266/2005, agentul
economic avea obligația de a avea „exemplarul 3 al borderourilor și al situației
centralizatoare, împreună cu cupoanele statistice” ca documente justificative, dar
nu este precizată durata pentru care se păstrează aceste documente.
Oricum, nu se poate reține
că nu a fost făcută dovada realității transportului din moment ce borderourile și
situațiile centralizatoare, însoțite de cupoanele statistice, au fost prezentate
organelor din cadrul D.G.F.P. Iași care le-au avizat fără nicio obiecțiune, iar
faptul că la data controlului financiar nu au mai fost prezentate cupoanele statistice
nu duce la nerespectarea dispozițiilor Ordinului nr. 266/312/2005, astfel cum a
reținut corect și instanța de fond.
Criticile din recurs ce
vizează nemotivarea hotărârii în privința capătului de cerere privind suspendarea
executării actelor administrativ-fiscale nu vor mai fi analizate, în condițiile
în care hotărârea de anulare a devenit irevocabilă.
Referitor la invocarea
sentinței nr. 222/2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, se constată că intimata-reclamantă
a depus la dosar o serie de alte sentințe ale Curții de Apel Iași, secția contencios
administrativ și fiscal, prin care au fost admise cereri cu conținut identic și
care au fost admise.
De altfel, chiar și anterior
pronunțării acestei sentințe, instanța supremă a dat soluții de menținere a sentințelor
prin care au fost anulate actele întocmite de D.G.F.P. Iași în spețe similare.
Față de această practică
constantă și în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii
de schimbare a practicii judiciare s-ar ajunge la soluții contrare care au ca efect
încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la un proces
echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Chiar dacă divergențele
de jurisprudență constituie consecința inerentă oricărui sistem judiciar, nu este
permis ca instanța supremă să devină ea însăși, prin practica divergentă, o sursă
de insecuritate juridică, aspecte subliniate și de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului (cauza Beian împotriva României, parag. 39; cauza Ștefan și Stef împotriva
României, parag. 33).
Apreciind că soluția instanței
de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la
art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de D.G.F.P. a Județului Iași împotriva sentinței nr. 312/2011 din 24 octombrie 2011
a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata
sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata SC G.T.
SRL, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 21 noiembrie 2012.