ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4901/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4901/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 312

din 24 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă acțiunea reclamantei SC G.T. SRL, în contradictoriu cu

D.G.F.P. Iași, a fost anulat procesul-verbal de control financiar din 29 martie

2011, dispoziția obligatorie din 29 martie 2011 și decizia nr. 8052 din 29

aprilie 2011, acte administrative emise de D.G.F.P. a județului Iași.

S-a dispus suspendarea

executării deciziei nr. 8052 din 29 aprilie 2011, a procesului-verbal de control

din 29 martie 2011 și a dispoziției obligatorii din 29 martie 2011 până la data

la care hotărârea va rămâne irevocabilă și a fost obligată pârâta la plata către

reclamantă a sumei de 14 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxe

de timbru judiciar.

Pentru a motiva aceasta

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta SC G.T.

SRL Iași este societate comercială care are ca obiect principal de activitate efectuarea

de transporturi terestre de călători. În baza licențelor de transport emise de Autoritatea

Rutieră Română pentru trasee județene și interjudețene, aceasta a efectuat transportul

cu autobuzul a beneficiarilor Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, de

la care a colectat biletele speciale de călătorie, tipărite de Ministerul Transporturilor

și pe baza acestor cupoane a completat documentele prevăzute de Ordinul nr. 266/2005

emis de Ministrul Finanțelor Publice pe care le-a prezentat spre avizare filialei

județene a Asociației Veteranilor de Război, iar ulterior Direcției Generale a Finanțelor

Publice din județul unde își avea sediul social, deconturi pe baza cărora a obținut

ulterior contravaloarea prestației de transport din fondurile asigurate de Ministerul

Transporturilor.

Din înscrisurile aflate

la dosar, Curtea a constatat că verificarea cupoanelor statistice pentru transportul

auto interurban de persoane s-a efectuat de către inspectori din cadrul unui serviciu

al D.G.F.P. Iași și rezultatul verificărilor s-a consemnat în nota de constatare

în care se consemna realitatea seriei, km. și valoarea cupoanelor.

Această procedură a respectat

circulara emisă în cursul lunii iunie 2006 de A.N.A.F. și că Autoritatea Rutieră

Română, prin adresa din 12 octombrie 2005 a comunicat Asociației Veteranilor de

Război în Legea nr. 44/1994 și în Ordinul M.T.C.T./M.F.P. nr. 266/2005 nu există

nicio prevedere în sensul în care sunt limitate călătoriile la teritoriul județului

de domiciliu.

S-a constatat că ulterior,

la 26 aprilie 2010, Curtea de Conturi a făcut cunoscut A.N.A.F. că „din verificările

efectuate la D.G.F.P. Botoșani” s-a constatat că „documentele au fost avizate nelegal,

fără a fi îndeplinite condițiile de legalitate”, respectiv transportul auto al călătorilor

să fie efectuat pe căile auto județene.

Urmare acestei sesizări,

A.N.A.F. – Direcția Corpul de Control a solicitat prin circulara nr. 850155 din

08 octombrie 2010 direcțiilor județene să dispună efectuarea unui control la serviciul

de control financiar având ca obiectiv „verificarea și avizarea de către structura

de control financiar a borderourilor cupoanelor statistice ale biletelor speciale

de călătorie și a situațiilor centralizatoare prezentate de transportatorii auto

în perioada 2008-2009”.

Compartimentul de control

al D.G.F.P. Iași a întocmit un raport de prezentare la procesul-verbal de control

încheiat la activitatea de inspecție fiscală prin care s-a arătat că nu au fost

respectate prevederile legale și a fost prejudiciat bugetul statului cu suma de

8.485.807 RON, sumă ce a fost defalcată pe societățile beneficiare și s-a propus

efectuarea de controale tematice la aceste societăți soldate cu încheierea procesului-verbal

de control financiar care să aibă putere de titlu de creanță.

În acest context a fost

efectuat un control la SC G.T. SRL în anul 2011 ce a avut ca obiect modul de acordare

a sumelor reprezentând transferuri și subvenții acordate de la bugetul de stat pentru

decontarea cheltuielilor de călătorie gratuită cu autobuzele a veteranilor de război

pentru anii 2008-2010, iar în urma acestora s-a încheiat procesul-verbal înregistrat

în 29 martie 2011, iar reclamantei i s-a stabilit ca sumă de restituit la buget

2.094.106,5 RON.

În baza procesului-verbal

a fost emisă dispoziția obligatorie nr. 8678 din 06 mai 2011 prin care s-a stabilit

restituirea sumei în termen de 30 de zile.

Prin decizia nr. 10818

din 07 iunie 2011 emisă de D.G.F.P. Iași a fost respinsă plângerea formulată de

SC G.T. SRL împotriva procesului-verbal și a dispoziției obligatorii.

Plecând de la constatările,

concluziile și măsurile organelor de control, instanța de fond a apreciat că în

cercetarea legalității actelor administrativ-fiscale contestate trebuie să se plece,

în primul rând, de la statutul juridic al reclamantei și de la poziția pe care aceasta

o are în procedurile generate de aplicarea prevederilor Legii nr. 44/1994, apoi,

de la împrejurarea necontestată că documentele întocmite de aceasta, în condițiile

Ordinului nr. 266/2005 al M.F.P., au fost confirmate de instituțiile publice și

să stabilească dacă simplul fapt al neprezentării cupoanelor statistice, cu ocazia

controlului efectuat de pârâtă, justifică concluzia că transportatorul nu a dovedit

„realitatea și legalitate prestațiilor efectuate și a decontării cheltuielilor aferente

transportului veteranilor de război” și măsura de a restitui la buget suma de 2.094.106,5

RON de către cărăuș.

S-a reținut că prin Legea

nr. 44/1994 au fost reglementate drepturile veteranilor de război, că raporturile

născute din aplicarea ei privesc, în principal, pe beneficiarii acestei legi și

instituțiile și autoritățile publice cu atribuții în acest domeniu și că singurele

atribuții ce revin agenților economici din domeniile de activitate vizate sunt cele

de a lua fiecare măsurile necesare pentru aplicarea legii.

Singura obligație ce s-ar

putea reține în sarcina unui operator privat de transport public de persoane este

aceea de a asigura transportul veteranilor de război conform solicitării acestora,

de a accepta, în schimbul prestației efectuate, biletele de călătorie gratuită emise

de Ministerul Transporturilor și de a recupera prețul prestației în procedura prevăzută

de Ordinul nr. 266/2005 emis de Ministrul Finanțelor Publice, iar prin efectuarea

prestației de transport, cărăușul nu devine parte a raportului juridic născut între

beneficiarii Legii nr. 44/1994 și instituțiile publice și autoritățile implicate

în aplicarea acesteia.

S-a susținut că nefiind

agent sau mandatar al statului, cărăușul nu are, în principiu, a răspunde de modul

în care beneficiarii Legii nr. 44/1994 înțeleg să își valorifice drepturile recunoscute

și cu atât mai puțin de modul în care instituțiile publice cu atribuțiuni de control

și avizare în acest domeniu și-au organizat și desfășurat activitatea referitoare

la acoperirea cheltuielilor determinate de aplicarea legii.

Mai mult, transportatorul

nu poate să impună beneficiarilor Legii nr. 44/1994 să efectueze călătorii doar

în limita județului de domiciliu sau să refuze a-i îmbarca doar pentru că aceștia

ar fi avut posibilitatea să utilizeze alte mijloace de transport, folosind în acest

sens serviciile transportatorilor feroviari, considerate mai convenabile.

Instanța de fond a considerat

că D.G.F.P. Iași a interpretat greșit dispozițiile art. 16 lit. a) alin. (3) din

Legea nr. 44/1994 pentru că textul se referă la 12 călătorii „interne”, fără a face

deosebire între transportul local, județean sau interjudețean iar dacă legiuitorul

ar fi intenționat să limiteze drepturile veteranilor de război și al văduvelor de

război de a călători cu mijloacele de transport auto doar pe traseele județene ar

fi precizat expres acest lucru.

Această interpretare a

fost confirmată de adresa din 10 martie 2011 emisă de Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii prin care s-a infirmat interpretarea dată de organele de control

financiar.

Pe lângă faptul că nu

are nicio atribuțiune în verificarea modului în care veteranii de război înțeleg

să-și exercite drepturile conferite prin Legea nr. 44/1994, Curtea a apreciat că

transportatorul este delegat de obligația de a mai dovedi realitatea și întinderea

prestației din momentul în care instituția publică cu atribuțiuni de control, în

speță, pârâta D.G.F.P. Iași, și-a exercitat drepturile și obligațiile stabilite

prin Ordinul nr. 266/2005 și a avizat documentația prezentată de acesta.

Cât privește lipsa unor

proceduri operaționale de control pentru biroul de control financiar, sesizată de

Curtea de Conturi, instanța a considerat că această deficiență nu poate avea nicio

legătură cu operatorii de transport și nu poate fi generatoare a unei răspunderi

patrimoniale a acestora, apreciind că insuficiența, superficialitatea sau chiar

o anumită conduită „concordantă” a controlului cu a celui controlat poate atrage

răspunderea celor implicați dar numai dacă s-ar dovedi că agentul economic a acționat

contrar legii, dovadă care nu a fost făcută pentru că actele emise de D.G.F.P. Iași

în perioada 2008-2010 continuă să producă efecte juridice și nu au fost anulate.

În ceea ce privește ultimul

aspect considerat relevant, Curtea a constatat că deși cu ocazia controlului ulterior

efectuat în 2011, reclamanta nu a pus la dispoziția organelor de control cupoanele

statistice, care împreună cu borderourilor și situațiile centralizatoare aveau calitatea

de a justifica efectuarea prestațiilor către beneficiarii Legii nr. 44/1994, acest

fapt atât din perspectiva Ordinului nr. 266/2005, cât și a Legii nr. 82/1991, nu

poate justifica concluzia că nu s-a dovedit realitatea și legalitatea prestațiilor,

atâta timp cât acestea au fost confirmate de către D.G.F.P. Iași, iar, pe de altă

parte, pentru că organul de control nu poate aplica pentru această faptă alte sancțiuni

decât cele prevăzute de legiuitor, iar pentru această fapta putea fi aplicată numai

sancțiunea contravențională.

S-a apreciat că modul

în care a fost angajată răspunderea patrimonială a reclamantei nu reprezintă altceva

decât un transfer nepermis de responsabilitate de la cei implicați în aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 44/1994 la cel care nu este decât un simplu prestator de

servicii de transport cu mijloace certe.

Ca o consecință a admiterii

acțiunii principale, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având

în vedere cuantumul ridicat al sumelor, consecințele negative asupra activității

reclamantei și prejudiciile greu reparabile în cazul executării silite, s-a dispus

și suspendarea executării actelor administrative contestate până la data la care

hotărârea va rămâne definitivă și irevocabilă.

În baza art. 274 C.

proc. civ., au fost acordate și cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs D.G.F.P. Iași considerând-o nelegală și netemeinică.

În cadrul recursului s-a

prezentat situația de fapt care a dus la efectuarea controalelor de către D.G.F.P.

Iași și la întocmirea actelor contestate în prezenta cauză.

S-a apreciat de către

recurentă că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, în condițiile

în care Curtea de Apel Iași nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor și excepțiilor

invocate de către reclamantă, respectiv încălcarea principiului unicității controlului

și a bunei administrări, interpretarea greșită de către organele de control a consecințelor

juridice ale neprezentării cupoanelor statistice, interpretarea greșită a dispozițiilor

Legii nr. 44/1994, nelegalitatea stabilirii sumelor pe care reclamanta a fost obligată

să le restituie, aspecte asupra cărora instanța de fond a omis să se pronunțe.

Nelegalitatea sentinței

atacate ar rezulta din faptul că instanța de fond a apreciat că prestatorul serviciului

de transport este considerat un terț în raportul juridic născut între beneficiarii

Legii nr. 44/1994 și instituțiile publice și autoritățile implicate, dar societatea

de transport este parte a raportului juridic pentru că este cea care încasează contravaloarea

transportului veteranilor și văduvelor de război.

Operatorul privat de drept

public are sarcina de a asigura transportul veteranilor de război conform solicitărilor

acestora, dar numai dacă aceste solicitări nu contravin prevederilor legale care

reglementează transportul în comun, respectiv Legea nr. 44/1994 și numai dacă decontarea

respectă prevederile Ordinului nr. 266/2005.

Prin coroborarea prevederilor

art. 16 lit. a) și art. 23 din Legea nr. 44/1994 cu prevederile art. 4 și Anexei

nr. 2 din Ordinul M.T.C.T./M.F.P. nr. 266/2005 și art. 3 alin. (1) pct. 47 din O.U.G.

nr. 109/2005 privind transporturile rutiere, recurenta susține că decontarea costurilor

se face pentru călătoriile gratuite cu mijloace de transport avute pe trasee interne,

la cursele interurbane, pentru deplasarea între stațiile indicate pe bilet situate

în două localități din cadrul aceluiași județ, a veteranilor și văduvelor de război

care nu au posibilitatea să călătorească pe calea ferată, iar reclamanta a decontat

de la bugetul de stat costuri de călătorie și pentru traseele interjudețene, trasee

pentru care exista posibilitatea de a călători pe calea ferată.

Reclamanta, susține recurenta,

nu a făcut nici în timpul controlului și nici până la finalizarea procesului-verbal

de control financiar, dovada realității transportului pentru că au fost prezentate

numai borderourile, iar în lipsa cupoanelor statistice nu a putut fi verificată

realitatea serviciilor de transport, astfel că se impune restituirea sumelor încasate

de reclamantă.

Motivarea Curții de Apel

Iași conform căreia cărăușul nu avea răspundere patrimonială în acest caz pentru

că singura obligație este de a asigura, la cerere, transportul veteranilor de război,

s-a apreciat ca fiind lipsită de temei legal pentru că Ordinul comun ministrului

transporturilor, construcțiilor și turismului/ministrului finanțelor publice

nr. 266/2005 prevede condițiile pe care trebuie să le respecte agentul economic

pentru a beneficia de decontarea biletelor de călătorie gratuite.

Mai mult, în cauză, nu

s-a pus problema răspunderii patrimoniale a cărăușului, ci organele de control au

constatat existența unui prejudiciu cauzat de agentul economic și s-a dispus măsura

necesară recuperării lui, respectiv restituirea sumei de 2.094.106,5 RON.

Netemeinică a fost apreciată

motivarea Curții referitoare la faptul că transportatorul este dezlegat de obligația

de a mai dovedi realitatea și întinderea prestației, din moment ce s-au întocmit

notele de constatare lunare de către persoane din cadrul societății deoarece serviciul

care a întocmit aceste note nu avea posibilitatea de a verifica situația reală,

faptică, asupra procedurii de utilizare de către agenții economicei a cupoanelor

statistice ci se verifica concordanța dintre datele înscrise în borderouri cu cele

din cupoanele statistice privind numărul, seria, suma, cât și corecta stabilire

a totalurilor din borderouri și situația centralizatoare.

Or, pentru că reclamanta

nu a prezentat cupoanele statistice, instanța de fond a considerat că organele de

control puteau numai să sancționeze contravențional pe aceasta, deși Legea nr. 82/1991

prevede că se poate dispune răspunderea fiscală, financiară, contravențională ori

cea penală, fără ca una să o excludă pe cealaltă.

În ceea ce privește cererea

de suspendare, se critică soluția instanței de fond pentru că nu a motivat-o iar

organul fiscal a făcut dovada pericolului sustragerii, ascunderii sau pierderii

patrimoniului de către debitor.

În susținerea recursului

a fost invocată sentința nr. 222 din 01 iulie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Iași prin care o cerere de chemare în judecată identică a fost respinsă.

Referitor la acordarea

cheltuielilor de judecată, recurenta a invocat faptul că nu sunt îndeplinite condițiile

cerute de art. 274 C. proc. civ. pentru a fi acordate.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței atacate și să se constate că actele fiscale sunt

legale și temeinice și, totodată, s-a solicitat respingerea cererii de suspendare

și de obligare la cheltuielile de judecată.

recurs

După examinarea motivelor

de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul

declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a fost

învestită cu o cerere de anulare și suspendare a procesului-verbal de control din

29 martie 2011, a dispoziției obligatorii din 29 martie 2011 și a deciziei nr. 8052

din 29 aprilie 2011 emise de D.G.F.P. Iași.

Referitor la primul motiv

de nelegalitate și netemeinicie invocat de recurentă, acela că instanța de fond

nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor și excepțiilor invocate de către reclamantă,

se constată că este nefondat.

Deși nu a invocat expres

dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., această critică nu poate fi circumscrisă

decât acestui motiv de recurs.

Pentru că art. 304

pct. 5 C. proc. civ. face referire la forme de procedură prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., recurenta nu a făcut dovada unei

vătămări a drepturilor sale prin nepronunțarea instanței de fond asupra unor excepții

și apărări invocate de către reclamantă, astfel că vor fi respinse aceste susțineri

privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond pentru acest aspect.

În legătură cu nelegalitatea

hotărârii instanței de fond pentru că a considerat că transportatorul poate beneficia

de prevederile Legii nr. 44/1994 prin interpretarea greșită a dispozițiilor

art. 16 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi

ale invalizilor și văduvelor de război, instanța de recurs constată că aceste susțineri

sunt nefondate.

Potrivit art. 16

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 44/1994 „veteranii de război și văduvele de război

care locuiesc în mediul rural au drept, în cursul unui an calendaristic, la 12 călătorii

interne, dus-întors, grădinițe, pe mijloace de transport auto, dacă nu există posibilitatea

să călătorească pe calea ferată”.

Așa cum a reținut și instanța

de fond, interpretarea acestui text de către organele fiscale, potrivit căreia se

referă numai la transportul auto pe trasee județene, este contrară legii, pentru

că nu face o asemenea precizare, iar o interpretare în sensul că textul art. 16

alin. (2) lit. a) se referă la călătorii interne, fără a face distincție între traseele

județene și cele interjudețene a dat atât Autoritatea Rutieră Română (adresa din

12 octombrie 2005), cât și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (adresa

din 10 martie 2011).

Dacă organele fiscale

ar fi apreciat că art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 44/1994 trebuie interpretat

în sensul că acesta se referă numai la transport pe trasee județene, așa cum susține

în actele de control întocmite în anul 2011 și în motivele de recurs, atunci avea

posibilitatea, prin serviciile specializate, să refuze avizarea decontării sumelor

ce nu se încadrau în textul de lege, dar acest lucru nu a fost făcut, iar interpretarea

diferită au făcut-o numai după sesizarea Curții de Conturi.

În ceea ce privește susținerile

recurentei potrivit cărora hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal

pentru că reclamanta nu ar fi respectat condițiile pentru a beneficia de decontarea

biletelor de călătorie gratuită se constată că și acestea sunt nefondate.

Așa cum a arătat și instanța

de fond și nici recurenta nu infirmă, societatea reclamantă a beneficiat de decontarea

sumei de 2.094.106,5 RON de la bugetul statului, or, în această operațiune sunt

implicate, conform prevederilor Ordinului comun M.T.C.T./M.F.P. nr. 266/2005, atât

organele fiscale, cât și reprezentanții Ministerului Transportului.

Întreaga documentație,

respectiv cupoanele statistice, borderourile și situațiile centralizatoare, se prezintă

spre verificare și avizare direcției generale a finanțelor publice din județul în

care își are sediul agentul economic transportator, fapt ce s-a întâmplat și în

cazul reclamantei pentru anii 2008-2010, dar organele de control au întocmit actele

contestate motivat de faptul că nu s-a făcut dovada realității transportului veteranilor

pentru că nu au fost puse la dispoziție cupoanele statistice.

Vor fi respinse susținerile

recurentei care a arătat că serviciul specializat din cadrul D.G.F.P. Iași nu avea

posibilitatea de a verifica situația reală întrucât, așa cum chiar recurenta arată,

potrivit Ordinului nr. 266/2005, această verificare viza tocmai concordanța dintre

cupoanele statistice privind km., stațiile de plecare și sosire, precum și centralizarea

acestor date, iar în cazul reclamantei documentația a fost avizată și sumele de

bani încasate.

Este adevărat că potrivit

art. 20 din Instrucțiunile privind tipărirea și decontarea biletelor speciale de

călătorie emise în baza Legii nr. 44/1994, aprobate prin Ordinul nr. 266/2005, agentul

economic avea obligația de a avea „exemplarul 3 al borderourilor și al situației

centralizatoare, împreună cu cupoanele statistice” ca documente justificative, dar

nu este precizată durata pentru care se păstrează aceste documente.

Oricum, nu se poate reține

că nu a fost făcută dovada realității transportului din moment ce borderourile și

situațiile centralizatoare, însoțite de cupoanele statistice, au fost prezentate

organelor din cadrul D.G.F.P. Iași care le-au avizat fără nicio obiecțiune, iar

faptul că la data controlului financiar nu au mai fost prezentate cupoanele statistice

nu duce la nerespectarea dispozițiilor Ordinului nr. 266/312/2005, astfel cum a

reținut corect și instanța de fond.

Criticile din recurs ce

vizează nemotivarea hotărârii în privința capătului de cerere privind suspendarea

executării actelor administrativ-fiscale nu vor mai fi analizate, în condițiile

în care hotărârea de anulare a devenit irevocabilă.

Referitor la invocarea

sentinței nr. 222/2011 pronunțată de Curtea de Apel Iași, se constată că intimata-reclamantă

a depus la dosar o serie de alte sentințe ale Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, prin care au fost admise cereri cu conținut identic și

care au fost admise.

De altfel, chiar și anterior

pronunțării acestei sentințe, instanța supremă a dat soluții de menținere a sentințelor

prin care au fost anulate actele întocmite de D.G.F.P. Iași în spețe similare.

Față de această practică

constantă și în lipsa unor argumente consistente care să justifice declanșarea procedurii

de schimbare a practicii judiciare s-ar ajunge la soluții contrare care au ca efect

încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la un proces

echitabil, astfel cum este el reglementat de art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Chiar dacă divergențele

de jurisprudență constituie consecința inerentă oricărui sistem judiciar, nu este

permis ca instanța supremă să devină ea însăși, prin practica divergentă, o sursă

de insecuritate juridică, aspecte subliniate și de Curtea Europeană a Drepturilor

Omului (cauza Beian împotriva României, parag. 39; cauza Ștefan și Stef împotriva

României, parag. 33).

Apreciind că soluția instanței

de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la

art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de D.G.F.P. a Județului Iași împotriva sentinței nr. 312/2011 din 24 octombrie 2011

a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata SC G.T.

SRL, cu aplicarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 noiembrie 2012.