ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3716/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința nr. 5350 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.M., a obligat pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. la desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare și la transmiterea dosarului către evaluator și a respins celelalte capete de cerere ca nedovedite. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin dispoziția Primarului Municipiului București din 12 iulie 2007 emisă în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluționată notificarea din 7 august 2001 și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, strada B. Dispoziția din 12 iulie 2007 însoțită de documentația aferentă a fost transmisă pârâtului, fiind format Dosarul nr. 44225/CC.

A precizat reclamantul că nici până la data introducerii cererii de chemare în judecată nu a fost soluționată cererea sa încălcându-se dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Curtea a apreciat că termenul rezonabil de soluționare a cererii a fost depășit, în condițiile în care pârâta C.C.S.D. nu a întreprins niciuna dintre măsurile ce-i reveneau potrivit dispozițiilor legale anterior menționate. În ceea ce privește solicitarea privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii s-a reținut că este neîntemeiată întrucât dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. impun constatarea refuzului persoanei obligate printr-o sentință irevocabilă de a executa dispozițiile acesteia în termenul stabilit sau în termenul de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

2. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Astfel, printr-un prim set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține recurenta că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a admis cererea reclamantului și a dispus obligarea sa la desemnarea unui evaluator și transmiterea dosarului la evaluare, fără a se ține cont de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea mai multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entități, ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluționare a cererilor.

Mai arată recurenta că, în mod greșit instanța de fond a dispus desemnarea unui evaluator și transmiterea dosarului către evaluator, în condițiile în care aceste obligații se poate executa cu respectarea procedurii și a termenelor stabilite prin H.G. nr. 257/2006 și numai după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie soluționat, conform celor stabilite prin decizia Comisiei din 16 septembrie 2008, în ordinea de înregistrare a dosarelor, ce are ca rațiune asigurarea unei proceduri unice și corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare. 3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru considerentele arătate în continuare. În primul rând, Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei, constatând că este de necontestat faptul că recurenta-pârâtă nu a respectat dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea Dosarului nr. 44225/CC, aferent dispoziției din 12 iulie 2007, emisă de Primarul Municipiului București. Este adevărat că, dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prescriu nici un termen pentru acțiunile, operațiunile și actele pe care C.C.S.D.

este obligată să le realizeze în cadrul derulării procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, dar această împrejurare nu poate fi interpretată în sensul că activitățile Comisiei ar fi fost sustrase de legiuitor oricărei constrângeri temporale, cu atât mai puțin cu cât unul dintre principiile activității administrației publice este cel al operativității.

Nefinalizarea procedurii administrative în dosarul amintit nu poate fi justificată, prin prisma deciziei din 16 septembrie 2008, emisă de recurenta-pârâtă câtă vreme aceasta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă cerințe respectării unui termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat încă din anul 2001 prin formularea unui set de notificări către Primăria Municipiului Iași și nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu de despăgubire Totodată, stabilirea unui termen de către instanța de fond pentru executarea obligațiilor de desemnare a evaluatorului și respectiv de emitere a titlului de despăgubiri, este justificată prin prisma faptului că până la pronunțarea hotărârii recurate recurenta-pârâtă și-a neglijat obligațiilor pe care le avea pentru ca procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor să se realizeze într-un termen rezonabil și cu respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

De asemenea, faptul că decizia privind titlul de despăgubiri trebuie emisă în pe baza evaluării imobilului, etapă premergătoare emiterii actului administrativ solicitat, în condițiile H.G. nr. 527/2006 nu conduce la lipsa de temei legal a termenului stabilit de instanța de fond pentru executarea obligațiilor de desemnare a evaluatorului și respectiv emiterea titlului de despăgubiri, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs. Așadar, instanța de fond a apreciat întemeiat că recurenta avea obligația a-și exercita atribuțiile în limitele legii și de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depășit în raport cu data înregistrării dosarului și a documentației aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi acordate reclamantului.

Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 5350 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2012.