ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3716/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

5350 din 26 septembrie 2011, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul B.M., a obligat pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. la

desemnarea unui evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare și la

transmiterea dosarului către evaluator și a respins celelalte capete de cerere

ca nedovedite.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin dispoziția

Primarului Municipiului București din 12 iulie 2007 emisă în baza Legii nr.

10/2001 a fost soluționată notificarea din 7 august 2001 și s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în

București, strada B.

Dispoziția din 12

iulie 2007 însoțită de documentația aferentă a fost transmisă pârâtului, fiind format

Dosarul nr. 44225/CC.

A precizat reclamantul

că nici până la data introducerii cererii de chemare în judecată nu a fost soluționată

cererea sa încălcându-se dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Curtea a apreciat că termenul

rezonabil de soluționare a cererii a fost depășit, în condițiile în care pârâta

C.C.S.D. nu a întreprins niciuna dintre măsurile ce-i reveneau potrivit dispozițiilor

legale anterior menționate.

În ceea ce privește solicitarea

privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii s-a reținut că este neîntemeiată

întrucât dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. impun constatarea refuzului

persoanei obligate printr-o sentință irevocabilă de a executa dispozițiile acesteia

în termenul stabilit sau în termenul de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii.

cauză

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal,

a declarat recurs pârâta C.C.S.D., în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

Astfel, printr-un prim

set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susține recurenta că în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond

a admis cererea reclamantului și a dispus obligarea sa la desemnarea unui evaluator

și transmiterea dosarului la evaluare, fără a se ține cont de faptul că procedura

administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, presupune parcurgerea

mai multor etape, cu proceduri complexe, în care sunt implicate mai multe entități,

ceea ce presupune în mod obiectiv o durată mai mare de soluționare a cererilor.

Mai arată recurenta că,

în mod greșit instanța de fond a dispus desemnarea unui evaluator și transmiterea

dosarului către evaluator, în condițiile în care aceste obligații se poate executa

cu respectarea procedurii și a termenelor stabilite prin H.G. nr. 257/2006 și numai

după parcurgerea procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca dosarul să fie

soluționat, conform celor stabilite prin decizia Comisiei din 16 septembrie 2008,

în ordinea de înregistrare a dosarelor, ce are ca rațiune asigurarea unei proceduri

unice și corecte pentru toate persoanele aflate în situații similare.

de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru considerentele

arătate în continuare.

În primul rând, Înalta

Curte va înlătura toate criticile formulate pe fondul cauzei, constatând că este

de necontestat faptul că recurenta-pârâtă nu a respectat dispozițiile art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în condițiile în care nu și-a îndeplinit obligațiile

care îi reveneau în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea

Dosarului nr. 44225/CC, aferent dispoziției din 12 iulie 2007, emisă de Primarul

Municipiului București.

Este adevărat că, dispozițiile

art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu prescriu nici un termen pentru acțiunile,

operațiunile și actele pe care C.C.S.D. este obligată să le realizeze în cadrul

derulării procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, dar această

împrejurare nu poate fi interpretată în sensul că activitățile Comisiei ar fi fost

sustrase de legiuitor oricărei constrângeri temporale, cu atât mai puțin cu cât

unul dintre principiile activității administrației publice este cel al operativității.

Nefinalizarea procedurii

administrative în dosarul amintit nu poate fi justificată, prin prisma deciziei

din 16 septembrie 2008, emisă de recurenta-pârâtă câtă vreme aceasta era obligată

să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă cerințe respectării unui

termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă

a debutat încă din anul 2001 prin formularea unui set de notificări către Primăria

Municipiului Iași și nici până în prezent nu s-a emis decizia reprezentând titlu

de despăgubire

Totodată, stabilirea unui

termen de către instanța de fond pentru executarea obligațiilor de desemnare a evaluatorului

și respectiv de emitere a titlului de despăgubiri, este justificată prin prisma

faptului că până la pronunțarea hotărârii recurate recurenta-pârâtă și-a neglijat

obligațiilor pe care le avea pentru ca procedura administrativă pentru acordarea

despăgubirilor să se realizeze într-un termen rezonabil și cu respectarea principiului

operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.

De asemenea, faptul că

decizia privind titlul de despăgubiri trebuie emisă în pe baza evaluării imobilului,

etapă premergătoare emiterii actului administrativ solicitat, în condițiile H.G.

nr. 527/2006 nu conduce la lipsa de temei legal a termenului stabilit de instanța

de fond pentru executarea obligațiilor de desemnare a evaluatorului și respectiv

emiterea titlului de despăgubiri, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Așadar, instanța de fond

a apreciat întemeiat că recurenta avea obligația a-și exercita atribuțiile în limitele

legii și de a respecta un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii

din procedura administrativă, termen care a fost depășit în raport cu data înregistrării

dosarului și a documentației aferente pentru măsurile reparatorii propus a fi acordate

reclamantului.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală,

Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C.S.D.  împotriva sentinței nr. 5350 din 26 septembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie

2012.