ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3602/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanțe

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta M.A.M. a contestat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale

și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, decizia de

încadrare în grad de handicap din 10 mai 2011, emisă de Comisia Superioară de

Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, solicitând anularea deciziei din 10

mai 2011 și a certificatului din 05 aprilie 2011 emise de Comisia de Evaluare a

Persoanelor Adulte cu Handicap Neamț, obligarea pârâtelor la emiterea unei noi

decizii cu încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav și cheltuieli de

judecată.

În motivarea

contestației sale, reclamanta a arătat că, încă de la naștere, a fost

diagnosticată cu tetrapareză spastică și encefalopatie cronică infantilă, iar

până în anul 2010, inclusiv, a avut gradul de handicap grav și a beneficiat de

asistent personal (mama sa).

Pârâtul Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus întâmpinare, invocând lipsa

procedurii prealabile obligatorii și solicitând respingerea acțiunii ca

inadmisibilă.

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 148 din 03 octombrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii prealabile, a

anulat decizia și certificatul de încadrare a reclamantei în gradul de handicap

accentuat în cauza privind pe reclamanta M.A.M., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală pentru

Protecția Persoanelor cu Handicap și Comisia Superioară de Evaluare a

Persoanelor Adulte cu Handicap, a obligat pârâtele să emită certificat de

încadrare în gradul de handicap grav și a respins cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția lipsei

procedurii prealabile (recursului administrativ) față de Comisia Superioară de

Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, că în speță sunt incidente

prevederile art. 6 alin. (4) ultima teză și prevederile art. 7 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura prealabilă nu este necesară în

situația în care partea a optat mai întâi pentru jurisdicția administrativă

specială ori s-a adresat după emiterea actului autorității ierarhic superioare

și a solicitat revocarea actului administrativ; cum certificatul din 15

noiembrie 2010 a fost atacat de petentă la autoritatea ierarhic superioară

celei care a emis acest act administrativ, procedura prealabilă nu mai era

necesară în acest caz, motive pentru care excepția apare ca nefondată.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut că reclamanta beneficiază de gradul de handicap grav datorită

faptului că, deși este paraplegică (dar se poate deplasa cu sprijin și se poate

îngriji singură într-o anumită măsură), aceasta totuși urmează cursurile unui

liceu și încearcă prin această activitate să-și sporească capacitățile

intelectuale și în acest caz criteriul strict medical (și care singur nu ar

duce la încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav) este completat de

criteriul special și legal al desfășurării unei activități legate de

capacitatea și de pregătirea intelectuală a reclamantei, astfel că aceasta

beneficiază în condițiile legii de asistent social personal, chiar dacă din

punct de vedere medical nu suferă de o afecțiune care prin ea însăși poate duce

la încadrarea în grad de handicap grav.

de atac exercitată

Împotriva acestei

sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat

recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap prin

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, reclamanta a criticat hotărârea prin care instanța de fond a anulat

decizia Comisiei Superioare din 10 mai 2011 și certificatul din 05 aprilie 2011

emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Neamț și a dispus

încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav, susținând că prima instanță

a aplicat eronat dispozițiile Ordinul comun nr. 762 al Ministrului Muncii,

Familiei și Egalității de Șanse și 1992 al Ministrului Sănătății Publice din

2007, respectiv Capitolul 7: funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale

mișcărilor aferente, Subcap. Ill: evaluarea gradului de handicap afectarea

funcțiilor motorii (a staticii și mobilității - locomoției sau/și

gestualității), pct. 2 - afecțiuni neurologice, stabilind că intimata

reclamantă are un deficit locomotoriu grav, care ar presupune dependență de un

mijloc de transport adecvat (fotoliu rulant, alte dispozitive) sau imobilizare

la pat, în realitate, deficiența locomotorie fiind accentuată, deoarece aceasta

se poate deplasa cu sprijin (conform anchetei sociale efectuate în 18 februarie

2011, intimata-reclamantă se deplasează cu ajutorul cadrului).

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare:

Actele administrative

supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ

sunt decizia de încadrare în grad de handicap din 10 mai 2011 a Comisiei Superioare

de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap și certificatul din 05 aprilie 2011

a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Neamț, cu privire la neacordarea

dreptului de a beneficia de asistent personal.

Ceea ce a contestat destinatarul

actului a fost această ultimă măsură, pe care a considerat-o contrară prevederilor

art. 85 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, conform cărora persoanele cu handicap

beneficiază de drepturile prevăzute în art. 6 pe baza încadrării în grad de handicap,

în raport cu gradul de handicap, dreptul la asistență socială, respectiv servicii

sociale și prestații sociale, fiind prevăzut în art. 6 lit. d).

Conform art. 35 din Legea

nr. 448/2006, persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale,

la un asistent personal, iar criteriile medio-psihosociale în temeiul cărora se

stabilește gradul de handicap sunt cele aprobate prin Ordinul comun al Ministerului

Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministerului Sănătății Publice nr. 762/1992

din 31 august 2007.

Așa cum a reținut și prima

instanță, tetrapareza spastică se încadrează la Capitolul 7 (Funcțiile neuro-musculo-scheletice

și ale mișcărilor aferente), cu mențiunea expresă că persoanele cu handicap grav

determinat de acest tip de afecțiune necesită asistent personal.

În nota inserată la acest

articol s-a prevăzut, totodată, că pentru persoanele cu handicap grav, „intensitatea

afectării funcției motorii face imposibilă desfășurarea oricăror activități profesionale,

activități cotidiene, de autoîngrijire, autogospodărire. În cazul persoanelor cu

parapareze forte, paraplegii, fără afectarea funcțiilor intelectuale (în situații

particulare) este posibil și indicat acces pentru prestarea profesiunilor cu pregătire

superioară, activități legate de pregătirea intelectuală, în ritm liber, beneficiind

de asistent personal”.

Prin urmare, de vreme

ce intimata-reclamantă a fost încadrată în gradul de handicap grav, refuzul acordării

dreptului la un asistent personal contravine înseși criteriilor medico-psihosociale

citate mai sus, aspect de nelegalitate corect sancționat de instanța de fond.

Având în vedere aceste

prevederi speciale și care privesc persoanele afectate de paraplegii, dar care desfășoară

activități legate de capacitatea și de pregătirea intelectuală, în mod corect a

apreciat instanța de fond că atât certificatul de încadrare în grad de handicap,

cât și decizia de soluționare a contestației împotriva acestuia, sunt lovite de

nulitate, din moment ce la emiterea acestora nu s-a ținut cont de faptul că reclamanta

urmează cursurile unui liceu și, prin urmare, aceasta beneficiază prin lege de asistent

personal, întrucât cursurile de învățământ sunt prin esența lor activități legate

de capacitatea și de pregătirea intelectuală a reclamantei, legea oferind persoanelor

paraplegice care luptă să se integreze în societate prin activități ce ajută la

sporirea capacității intelectuale a acestora un sprijin sporit față de cele care

nu se încadrează strict din punct de vedere medical în gradul de handicap grav,

dar care nu desfășoară astfel de activități.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare,

Înalta Curte va respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, prin Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale, împotriva sentinței nr. 148/2011 din 03 octombrie

2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2012.