ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3602/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta M.A.M. a contestat, în contradictoriu cu pârâții Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, decizia de încadrare în grad de handicap din 10 mai 2011, emisă de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, solicitând anularea deciziei din 10 mai 2011 și a certificatului din 05 aprilie 2011 emise de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Neamț, obligarea pârâtelor la emiterea unei noi decizii cu încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav și cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației sale, reclamanta a arătat că, încă de la naștere, a fost diagnosticată cu tetrapareză spastică și encefalopatie cronică infantilă, iar până în anul 2010, inclusiv, a avut gradul de handicap grav și a beneficiat de asistent personal (mama sa). Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a depus întâmpinare, invocând lipsa procedurii prealabile obligatorii și solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 148 din 03 octombrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei procedurii prealabile, a anulat decizia și certificatul de încadrare a reclamantei în gradul de handicap accentuat în cauza privind pe reclamanta M.A.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală pentru Protecția Persoanelor cu Handicap și Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, a obligat pârâtele să emită certificat de încadrare în gradul de handicap grav și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile (recursului administrativ) față de Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, că în speță sunt incidente prevederile art. 6 alin. (4) ultima teză și prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul că procedura prealabilă nu este necesară în situația în care partea a optat mai întâi pentru jurisdicția administrativă specială ori s-a adresat după emiterea actului autorității ierarhic superioare și a solicitat revocarea actului administrativ; cum certificatul din 15 noiembrie 2010 a fost atacat de petentă la autoritatea ierarhic superioară celei care a emis acest act administrativ, procedura prealabilă nu mai era necesară în acest caz, motive pentru care excepția apare ca nefondată.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că reclamanta beneficiază de gradul de handicap grav datorită faptului că, deși este paraplegică (dar se poate deplasa cu sprijin și se poate îngriji singură într-o anumită măsură), aceasta totuși urmează cursurile unui liceu și încearcă prin această activitate să-și sporească capacitățile intelectuale și în acest caz criteriul strict medical (și care singur nu ar duce la încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav) este completat de criteriul special și legal al desfășurării unei activități legate de capacitatea și de pregătirea intelectuală a reclamantei, astfel că aceasta beneficiază în condițiile legii de asistent social personal, chiar dacă din punct de vedere medical nu suferă de o afecțiune care prin ea însăși poate duce la încadrarea în grad de handicap grav.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap prin Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, reclamanta a criticat hotărârea prin care instanța de fond a anulat decizia Comisiei Superioare din 10 mai 2011 și certificatul din 05 aprilie 2011 emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Neamț și a dispus încadrarea reclamantei în gradul de handicap grav, susținând că prima instanță a aplicat eronat dispozițiile Ordinul comun nr. 762 al Ministrului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și 1992 al Ministrului Sănătății Publice din 2007, respectiv Capitolul 7: funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente, Subcap.

Ill: evaluarea gradului de handicap afectarea funcțiilor motorii (a staticii și mobilității - locomoției sau/și gestualității), pct. 2 - afecțiuni neurologice, stabilind că intimata reclamantă are un deficit locomotoriu grav, care ar presupune dependență de un mijloc de transport adecvat (fotoliu rulant, alte dispozitive) sau imobilizare la pat, în realitate, deficiența locomotorie fiind accentuată, deoarece aceasta se poate deplasa cu sprijin (conform anchetei sociale efectuate în 18 februarie 2011, intimata-reclamantă se deplasează cu ajutorul cadrului). 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Actele administrative supuse controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ sunt decizia de încadrare în grad de handicap din 10 mai 2011 a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap și certificatul din 05 aprilie 2011 a Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Neamț, cu privire la neacordarea dreptului de a beneficia de asistent personal.

Ceea ce a contestat destinatarul actului a fost această ultimă măsură, pe care a considerat-o contrară prevederilor art. 85 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, conform cărora persoanele cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute în art. 6 pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap, dreptul la asistență socială, respectiv servicii sociale și prestații sociale, fiind prevăzut în art. 6 lit. d). Conform art. 35 din Legea nr. 448/2006, persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal, iar criteriile medio-psihosociale în temeiul cărora se stabilește gradul de handicap sunt cele aprobate prin Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și Ministerului Sănătății Publice nr. 762/1992 din 31 august 2007. Așa cum a reținut și prima instanță, tetrapareza spastică se încadrează la Capitolul 7 (Funcțiile neuro-musculo-scheletice și ale mișcărilor aferente), cu mențiunea expresă că persoanele cu handicap grav determinat de acest tip de afecțiune necesită asistent personal.

În nota inserată la acest articol s-a prevăzut, totodată, că pentru persoanele cu handicap grav, „intensitatea afectării funcției motorii face imposibilă desfășurarea oricăror activități profesionale, activități cotidiene, de autoîngrijire, autogospodărire. În cazul persoanelor cu parapareze forte, paraplegii, fără afectarea funcțiilor intelectuale (în situații particulare) este posibil și indicat acces pentru prestarea profesiunilor cu pregătire superioară, activități legate de pregătirea intelectuală, în ritm liber, beneficiind de asistent personal”. Prin urmare, de vreme ce intimata-reclamantă a fost încadrată în gradul de handicap grav, refuzul acordării dreptului la un asistent personal contravine înseși criteriilor medico-psihosociale citate mai sus, aspect de nelegalitate corect sancționat de instanța de fond.

Având în vedere aceste prevederi speciale și care privesc persoanele afectate de paraplegii, dar care desfășoară activități legate de capacitatea și de pregătirea intelectuală, în mod corect a apreciat instanța de fond că atât certificatul de încadrare în grad de handicap, cât și decizia de soluționare a contestației împotriva acestuia, sunt lovite de nulitate, din moment ce la emiterea acestora nu s-a ținut cont de faptul că reclamanta urmează cursurile unui liceu și, prin urmare, aceasta beneficiază prin lege de asistent personal, întrucât cursurile de învățământ sunt prin esența lor activități legate de capacitatea și de pregătirea intelectuală a reclamantei, legea oferind persoanelor paraplegice care luptă să se integreze în societate prin activități ce ajută la sporirea capacității intelectuale a acestora un sprijin sporit față de cele care nu se încadrează strict din punct de vedere medical în gradul de handicap grav, dar care nu desfășoară astfel de activități.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de autoritatea pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, prin Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, împotriva sentinței nr. 148/2011 din 03 octombrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2012.