ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3594/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 13 octombrie 2008, SC R. SA Ploiești a chemat în judecată, Institutul Național al Patrimoniului - fost Oficiul Național al Monumentelor Istorice - solicitând în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004 aplicarea în sarcina conducătorului instituției a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la data executării sentinței nr. 94 din 2 aprilie 2008 a Curții de Apel Ploiești, precum și obligarea pârâtului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin pierderea unor licitații, valoarea acestora, precizată ulterior, fiind de 2.530.024 RON.

În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că prin hotărârea susmenționată pârâtul a fost obligat să prelungească autorizația de funcționare a societății și să înscrie operațiunea în registrul operatorilor economici în termen de 10 zile de la pronunțare. S-a mai arătat că pârâtul nu a executat întocmai obligația stabilită, înscriind în registru că autorizația este suspendată, aspect ce a determinat împiedicarea societății de a-și desfășura activitatea și provocând prejudicii importante.

Într-un prim ciclu procesual, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 115 din 17 noiembrie 2008 prin care a admis în parte acțiunea și a aplicat directorului general al pârâtului, D.N.B., o amendă de 20%, dispunând totodată, obligarea instituției la plata de despăgubiri egale cu profitul calculat și evidențiat în oferta depusă în procedura de atribuire a unui contract de achiziție publică, în valoare de 1.865.155 RON. Recursul declarat de pârât a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, care, prin decizia nr. 5611 din 24 noiembrie 2011 a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând în esență că judecata s-a desfășurat fără citarea persoanei căreia i s-a aplicat amenda care a fost astfel lipsită de dreptul de apărare.

S-a indicat de asemenea, necesitatea suplimentării probelor, reținându-se că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului cauzat prin neatribuirea contractului de achiziție publică. În fond după casare, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 164 din 8 mai 2012 prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pârâtul Institutul Național al Patrimoniului a procedat, în interiorul termenului de 10 zile stabilit prin sentința nr. 94/2008, la înscrierea prelungirii autorizației de funcționare în registrul operatorilor economici, aspect în raport de care nu sunt întrunite cerințele art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la faptul că prin adresa din 5 martie 2008, pârâtul a suspendat dreptul reclamantei de a beneficia de prelungirea autorizației, instanța a constatat că acest înscris reprezintă un alt act administrativ, contestat separat și care a fost anulat prin sentința nr. 135 din 16 iunie 2010 a aceleiași instanțe, irevocabilă, prin decizia nr. 1512 din 15 martie 2011 a instanței supreme. În consecință, instanța a stabilit că pârâtul a executat obligația impusă prin sentința nr. 94/2008, aceea de prelungire a autorizației de funcționare, reținând și lipsa legăturii de cauzalitate cu prejudiciul invocat de reclamantă. Totodată, s-a constatat că reclamanta a solicitat despăgubiri și în litigiul privind anularea măsurii suspendării prelungirii autorizației, cerere respinsă în mod irevocabil.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC R. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a învederat că, prin efectuarea mențiunii privind suspendarea prelungirii autorizației de funcționare, dispozitivul sentinței nr. 94/2008 nu a fost respectat, societatea fiind pusă în situația de a nu putea încheia contractul de atribuire a lucrării de restaurare a Colegiului Național R.V., procedura fiind anulată, fapt ce a determinat producerea unui prejudiciu de 597.532,16 RON, reprezentând paguba iminentă și foloasele nerealizate evidențiate în oferta declarată inițial câștigătoare. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, prin sentința nr. 94 din 2 aprilie 2008 s-a admis în parte acțiunea în constatarea aprobării tacite și s-a dispus obligarea pârâtului să elibereze reclamantei documentul de prelungire a autorizației de funcționare și, de asemenea, să înscrie prelungirea autorizației în registrul operatorilor economici, în termen de 10 zile de la pronunțare. Din actele dosarului rezultă că, anterior pronunțării acestei hotărâri, pârâtul a emis înscrisul din 5 martie 2008 prin care a dispus suspendarea, începând cu 5 martie 2008 a dreptului de a beneficia de prelungirea autorizației. Acest act administrativ a fost contestat pe cale separată, în Dosarul nr. 898/42/2008 al aceleiași instanțe, prin sentința nr. 135 din 16 iunie 2010, irevocabilă la 15 martie 2011, admițându-se cererea de anulare a documentului și respingându-se solicitarea de acordare a unor despăgubiri materiale și morale.

În prezenta cauză, instanța de fond a reținut în mod justificat că pârâtul s-a conformat în termenul stabilit, obligației impuse prin sentința nr. 94/2008, eliberând la data de 10 aprilie 2008, documentul de prelungire a autorizației, perioada de valabilitate fiind 18 decembrie 2007 - 17 decembrie 2009 și făcând mențiunea acestei operațiuni în registrul operatorilor economici din domeniul monumentelor istorice.

De asemenea, apare ca întemeiată susținerea instanței de fond în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru a se reține neexecutarea hotărârii judecătorești ca temei al aplicării amenzii de 20%, imposibilitatea invocată de reclamantă de a-și desfășura activitatea datorită suspendării autorizației nefăcând obiectul prezentului litigiu, anularea măsurii respective solicitându-se pe cale separată și soluționată irevocabil la data de 15 martie 2011. În raport de împrejurarea că nu s-a făcut dovada refuzului pârâtului de a se conforma măsurii dispuse prin sentința nr. 94/2008 se constată că și cererea de acordare a despăgubirilor a fost corect respinsă, aceste daune fiind prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termenul stabilit a hotărârii judecătorești.

Față de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R. SA prin administrator judiciar E.C. S.P.R.L. împotriva sentinței nr. 164 din 8 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2012.