ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3546/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3546/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, reclamantul E.B. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, suspendarea Ordinului

nr. 994 din 22 iunie 2011 emis de Inspectorul General al Jandarmeriei Române prin

care a fost sancționat disciplinar cu „retrogradare în funcție”, până la pronunțarea

instanței de fond.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14

din Legea nr. 554/2004, întrucât modalitatea și perioada de timp în care a fost

soluționată contestația sa încalcă prevederile legale în materie, iar paguba iminenta

este concretizata prin diminuarea certă, considerabila și iminenta a retribuției

lunare în cuantum de 25-50%.

Prin întâmpinare, pârâtul

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a invocat excepția necompetenței materiale

a Curții de Apel București, excepția lipsei procedurii prealabile iar pe fond a

solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare.

Prin sentința nr. 305

din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a respins excepția lipsei procedurii

prealabile și a admis excepția rămânerii parțiale fără obiect a cererii de suspendare.

Totodată, Curtea de

Apel a admis în parte cererea de suspendare a Ordinului Inspectorului General al

Jandarmeriei Române nr. 994 din 22 iunie 2011, în ceea ce privește sancțiunea constând

în retrogradarea în funcție a reclamantului E.B., cerere formulată în contradictoriu

cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și a dispus suspendarea

executării Ordinului Inspectorului General al Jandarmeriei Române nr. 994 din 22

iunie 2011, în ceea ce privește sancțiunea constând în retrogradarea în funcție

a reclamantului, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii având ca

obiect anularea actului administrative, respingând cererea de suspendare în ceea

ce privește măsura punerii la dispoziție a reclamantului pe o perioadă de 3 luni,

ca rămasă fără obiect.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că excepția necompetenței materiale a Curții

de Apel a fost respinsă, în cursul dezbaterilor din ședința publică, cu motivarea

că potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 550/2004, Inspectoratul

General este unitatea centrală a Jandarmeriei Române, cu personalitate juridică

și competență teritorială generală.

În ceea ce privește excepția

lipsei procedurii prealabile, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată,

întrucât reclamantul a înaintat Ministrului Administrației și Internelor, la data

de 27 iunie 2011 raportul prin care a contestat sancțiunea disciplinară aplicată

prin Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române nr. 994 din 22 iunie 2011,

iar prin Ordinul nr. II/3770 din 27 septembrie 2011 emis de Ministrul Administrației

și Internelor s-a respins contestația formulată de reclamant.

Referitor la excepția

rămânerii parțiale fără obiect a cererii de suspendare, în ceea ce privește măsura

punerii la dispoziție a reclamantului, Curtea constată că prin Ordinul nr. 994

din 22 iunie 2011 emis de Inspectorul General al Jandarmeriei Române, Curtea de

Apel a constatat că aceasta este fondată, reținând că reclamantului i-a fost aplicată

sancțiunea disciplinară constând în „retrogradarea în funcție”, dispunându-se, concomitent

și măsura punerii la dispoziția Unității Speciale X Jandarmi Protecție Instituțională

București pentru o perioadă de 3 luni, iar măsura punerii la dispoziție a reclamantului

nu mai produce efecte la acest moment, încetând la data de 20 decembrie 2011, odată

cu mutarea acestuia la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin și cu numirea

în funcția de ofițer specialist I.

Pe fondul cererii de suspendare,

prima instanță a reținut că în cauză este îndeplinită condiția cazului bine justificat,

întrucât în aceeași perioadă în care reclamantul era cercetat disciplinar, cu aproximativ

o lună înainte de emiterea Ordinului nr. 994 din 22 iunie 2011, la data de 19

mai 2011, Prefectul Județului Ilfov a transmis reclamantului, în calitate de inspector-șef

al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov, o adresă, în cuprinsul căreia activitatea

inspectoratului județean este apreciată ca eficientă, „îndeplinirea atribuțiilor

făcându-se la cel mai înalt nivel”, reținându-se îndeplinirea cu succes a misiunilor

încredințate, existând astfel o contradicție între percepția Instituției Prefectului

cu privire la activitatea desfășurată de reclamant în calitate de inspector-șef

al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov și faptele reținute în sarcina acestuia

prin actul administrativ sancționator.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că este de natură a crea o aparență de nelegalitate și împrejurarea

potrivit căreia

deși prin Ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române

nr. 994/2011, la pct. 3, s-a reținut în sarcina reclamantului faptul că a folosit

în mod repetat autovehiculul de serviciu pentru deplasarea la și de la domiciliu/reședință,

cu nerespectarea art. 99 alin. (4) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor

nr. 599/2008, totuși decizia nr. 190.698 din 26 iulie 2011 prin care acestuia i

se imputa contravaloarea curselor efectuate în sumă de 13.528 RON a fost anulată

prin hotărârea nr. 118 din 07 decembrie 2011 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor

din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că

deși anterior emiterii ordinului de sancționare,

reclamantul a contestat hotărârea nr. 7 din 25 mai 2011 a Consiliului de judecată

în baza

căruia a fost emis ordinul sancționator atacat,

contestația

a fost respinsă ca nefondată, fără nicio motivare în fapt și în drept.

Referitor la condiția

pagubei iminente, judecătorul fondului a constatat că prin aplicarea sancțiunii

constând în retrogradarea în funcție veniturile reclamantului au fost diminuate

considerabil, cu consecințe asupra nivelului de trai al familiei, acesta fiind în

imposibilitate de a achita ratele la creditul ipotecar contractat cu Banca C.R.,

ceea ce a generat emiterea unei somații, urmând ca împotriva reclamantului să fie

declanșată procedura de executare silită în regim de urgență, prejudiciul fiind

sigur și previzibil.

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul-pârât a criticat

soluția instanței de fond sub aspectul respingerii excepției lipsei plângerii prealabile,

apreciind că plângerea formulată de reclamant nu reprezintă o plângere prealabilă,

ci doar o procedură administrative jurisdicțională, astfel că, în opinia sa, reclamantul

s-a adresat instanței de contencios fără a urma procedura prealabilă.

A susținut recurentul

că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând înțelesul

acestuia, întrucât și-a fundamentat opinia privind nelegalitatea actului atacat

pe adresa emisă de Prefectul Județului Ilfov, antepronunțându-se astfel pe fondul

cererii de anulare.

În opinia recurentului

este greșită constatarea instanței de fond cu privire la afectarea prezumției de

legalitate, de faptul că decizia prin care reclamantului i s-a imputat contravaloarea

curselor efectuate cu autovehiculul instituției, a fost anulată, întrucât prin aceeași

decizie s-a dispus și refacerea cercetării administrative, motiv pentru care apreciază

netemeinică susținerea instanței de fond sub acest aspect.

Concluzionând, recurentul

apreciază că nu sunt legale nici considerentele primei instanțe privind necomunicarea

hotărârii Consiliului de Judecată, în baza căreia a fost emis ordinal sancționator,

întrucât dreptul la acțiune al reclamantului nu a fost restrâns, acesta având la

dispoziție și prevederile dreptului comun în materie.

II.1. Considerentele Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, examinând

hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de actele

și lucrările dosarului dar și de prevederile legale incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ., constată că nu este incident în cauză niciun motiv de casare sau

de modificare a sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate.

Este incontestabil faptul

că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul

la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție,

presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ

aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul

bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș)

și t) din aceeași lege.

Aceste condiții se analizează

în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor

de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ

și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul

particular supus evaluării.

În raport cu circumstanțele

concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt

și de drept prezentate de reclamant, îndeplinirea cumulativă condițiilor impuse

de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Astfel, Înalta Curte,

în acord cu judecătorul fondului constată că nu pot fi primite susținerile privind

lipsa plângerii prealabile, întrucât contestația formulată de reclamant îndeplinește

condițiile unei veritabile plângeri prealabile, aceasta nefiind adresată unui organ

administrativ-jurisdicțional, ci organului ierarhic superior celui care a emis ordinul

prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară.

De asemenea, nici criticile

aduse hotărârii, grefate în principal pe inexistența unui caz bine justificat, motivat

de susținerea în sensul că ordinul nr. 994/2011 a fost emis cu respectarea prevederilor

legale în vigoare, nu sunt de natură a impune o altă concluzie în prezenta cauză.

Înalta Curte apreciază

că prima instanță a realizat o corectă interpretare a probatoriilor administrate

în cadrul acestei proceduri sumare reținând existența unei îndoieli cu privire la

legalitatea actului administrativ atacat prin care reclamantul a fost sancționat,

în contextul demonstrării, prima facie, a împrejurării că în aceeași perioadă supusă

cercetării disciplinare, reclamantul a fost apreciat pozitiv de către Prefectul

Județului Ilfov care a apreciat că îndeplinirea atribuțiilor de către reclamant

a fost făcută la cel mai înalt nivel.

Susținerile recurentului

referitoare faptul că anularea deciziei prin care i se imputase reclamantului contravaloarea

curselor

efectuate cu autovehicul de serviciu nu creează o aparență de nelegalitate asupra

actului atacat întrucât s-a dispus refacerea cercetării disciplinare pe acest aspect,

nu pot reținute, atâta vreme cât această decizie, ulterior anulată, a stat totuși

la baza emiterii ordinului sancționator.

Prin urmare, fără a antama

fondul dreptului dedus judecății, prima instanță a constatat corect că aparența

dreptului este în favoarea reclamantului, deoarece într-adevăr faptele reținute

în sarcina acestuia că ar reprezenta abateri disciplinare sunt de maximă generalitate,

vagi, abstracte, necircumstanțiate, fiind într-o totală contradicție cu percepția

Instituției Prefectului cu privire la activitatea desfășurată de reclamant în calitate

de inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Ilfov în aceeași perioadă

de timp.

De asemenea, se constată

că este justă constatarea instanței de fond potrivit căreia

comunicarea

motivării

h

otărârea Consiliului de judecată, în baza căruia a fost emis ordinul

sancționator atacat, doar la solicitările repetate ale reclamantului, deși trebuia

comunicată din oficiu reclamantului, având în vedere că textul regulamentar prevede

posibilitatea contestării acesteia în termen de 3 zile, reprezintă

o împrejurare de fapt care induce o îndoială serioasă cu privire la legalitatea

desfășurării procedurii anterior emiterii ordinului de sancționare.

Înalta Curte reține că

prima instanță în mod just a stabilit că și cerința pagubei iminente este întrunită

în situația concretă a intimatului-reclamant, prejudiciul constatat prin actul atacat

fiind unul material, viitor și previzibil.

De asemenea, din perspectiva

prevederilor Recomandării nr. (89)8/1983 a Consiliului de Miniștri din cadrul Consiliului

Europei, la care de altfel a făcut referire și instanța de fond, astfel de măsuri

de protecție provizorie pot fi acordate atunci când executarea actului administrativ

este de natură a cauza pagube și când există un argument aparent valabil de nelegalitate

a acestuia.

Ținând seama de considerentele

de ordin legal și de situația de fapt dovedită, expuse în prezenta hotărâre, de

circumstanțele cauzei și de recomandările Comitetului de Miniștri, pentru a evita

excesul de putere din partea autorității administrative, Înalta Curte constată că

în mod corect prima instanță a stabilit că sunt îndeplinite condițiile art. 14 din

Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului atacat.

II.2. Temeiul legal al

soluției instanței de recurs.

Cum sentința atacată nu

este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de

art. 304 C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge recursul declarat

de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române împotriva sentinței nr. 305 din

18 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 septembrie 2012.