ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4042/2015

Decizia nr. 4042/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.04.2012, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, solicitând anularea sancțiunii disciplinare aplicate (retrogradarea din funcția de șef serviciu suport logistic), precum și obligarea pârâților la plata sumei de bani în cuantum de 25% din solda de bază a funcției de ofițer specialist, administrarea patrimoniului imobiliar pentru cumulul de funcții pe toată perioada 01.2007-09.2011.

Prin sentința civilă nr. 3477 din 17 iunie 2013, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că în speță nu interesează calitatea autorității publice cu care reclamantul a avut un raport de serviciu, guvernat de legea specială a cadrelor militare, ci calitatea emitentului actului contestat, respectiv a Ordinului Inspectoratului General al Jandarmeriei Române nr. 1068 din 22 iulie 2011.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 24.07.2013, sub același număr unic de dosar.

Prin sentința civilă nr. 3594 din 19 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței, a declinat soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte pentru soluționarea conflictului.

Curtea de apel a apreciat că aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 188/1999, în cazul militarilor, decurge din calitatea acestora de funcționari publici, în condițiile în care, potrivit art. 6 din Legea nr. 80/1995, aceștia sunt învestiți cu exercițiul autorității publice.

Prin decizia nr. 22 din 09 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne (în calitate de succesor al fostului Minister al Administrației și Internelor) și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

După soluționarea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei secții sub nr. x/3/2012*, părțile fiind legal citate.

La termenul de la data de 02.12.2014 când cauza a rămas în pronunțare, reprezentantul pârâtului Ministerul Afacerilor Interne (în calitate de succesor al fostului Minister al Administrației și Internelor) a pus concluzii de admitere a excepțiilor invocate prin întâmpinare, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., excepția lipsei procedurii prealabile și excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, iar pe fondul cauzei, respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 3464 din 16.12.2014, Curtea de Apel București a respins excepțiile ca neîntemeiate și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne (în calitate de succesor al fostului Minister al Administrației și Internelor) și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește calitatea procesuală, Curtea a constatat că reclamantul a avut raporturi de serviciu cu Ministerul Administrației și Internelor, aceste raporturi de serviciu fiind modificate prin actul contestat. În consecință, calitatea procesuală pasivă aparține nu doar emitentului actului ci și instituției cu care reclamantul a avut raporturi de serviciu. De asemenea, Curtea a constatat că pârâtul a emis Ordinul nr. 4317 din 28 noiembrie 2011 prin care a soluționat plângerea administrativă formulată de reclamant împotriva actului de sancționare.

Referitor la lipsa procedurii prealabile, Curtea a constatat că atacarea unei decizii de sancționare la instanța de contencios administrativ nu este condiționată de parcurgerea unei proceduri prealabile conform Legii nr. 188/1999. De altfel reclamantul a formulat o plângere prealabilă împotriva actului de sancționare, soluționată prin Ordinul M.A.I. nr. 4317 din 28 noiembrie 2011.

În ceea ce privește lipsa de obiect, Curtea a constatat că acțiunea are ca obiect un act de sancționare disciplinară, act care nu a fost anulat astfel încât nu se poate vorbi de o lipsă de obiect.

În ceea ce privește fondul pricinii, Curtea a constatat următoarele:

Prin Ordinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române nr. 1068 din 22.07.2011 reclamantul a fost sancționat disciplinar cu retrogradarea din funcție pentru dezinteres în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu sau în perfecționarea pregătirii de specialitate și militare și comiterea de abateri grave de la prevederile regulamentelor militare, ordinelor și instrucțiunilor ministrului administrației și internelor sau de la alte reglementări legale.

În mod concret, faptele imputate reclamantului au fost consemnate în procesul-verbal al ședinței consiliului de judecată din data de 24.05.2011.

Astfel, s-a susținut de reclamant că fișa de post a fost întocmită la recomandarea comisiei de analiză și a fost acceptată de sublocotenent, conținând sarcini concrete conform art. 13, art. 14 alin. (2) și art. 21 din Ordinul M.A.I. nr. 599 din 01 septembrie 2008. În opinia instanței, aceste susțineri nu sunt de natură să răstoarne constatările consiliului care a apreciat că era necesar ca în fișa de post să fie mai multe sarcini pe linia de asigurare cu autoturisme, ceea ce ar fi prevenit producerea de nereguli majore în planificarea organizarea și exploatarea mijloacelor auto.

O altă abatere s-a referit la faptul că reclamantul deținea toate trei exemplarele din fișele de post ale unor funcționari ceea ce a constituit premisă pentru neîndeplinirea de către aceștia a unor atribuții de serviciu.

Reclamantul a susținut că nu avea atribuția de a distribui aceste fișe de post.

A reținut instanța că acest aspect este nerelevant în condițiile în care aceste fișe de post se aflau în posesia reclamantului care avea funcția de șef serviciu.

Prin urmare, a apreciat instanța că este evident că din această poziție avea obligația să se asigure că toți funcționarii din subordine își cunosc atribuțiile.

Or, necomunicarea fișelor, constituie premisă pentru neîndeplinirea atribuțiilor, funcționarii din subordine neavând cunoștință de atribuțiile care li s-au acordat.

Consiliu de judecată a mai constatat că o serie de fișe de post conțin atribuții care nu sunt specifice unității. Reclamantul a susținut că nu a întocmit personal aceste fișe de post, însă prin semnarea lor ca șef serviciu și le-a însușit, purtând răspunderea pentru corectitudinea lor.

Referitor la prezentarea concluziilor controalelor către conducătorul unității, reclamantul a susținut că a prezentat aceste concluzii, dar la dosar nu există probe în acest sens.

Referitor la utilizarea de mijloace de avertizare optică și acustică, Consiliul de judecată a reținut că pentru autovehiculele pe care montarea acestor dispozitive s-a făcut în mod nelegal, reclamantul s-a limitat să raporteze verbal șefului nemijlocit fără a dispune măsuri.

A mai reținut instanța că reclamantului i s-a mai reproșat că nu a propus și nominalizat prin OZU persoana care îndeplinește atribuțiile funcției de ofițer specialist API și după plecarea cpt. Istrate nu a întreprins demersurile legale în vederea desemnării atestării și numirii prin OZU a unei persoane care să îndeplinească sarcinile responsabilului cu urmărirea și exploatarea construcțiilor.

Apărările reclamantului pe acest aspect a apreciat instanța că sunt neîntemeiate. Acesta a susținut că nici o persoană din unitate nu îndeplinea condițiile pentru îndeplinirea acestor atribuții dar acest fapt nu justifică lipsa oricăror măsuri din partea șefului serviciu pentru acoperirea atribuțiilor respective în condițiile legale.

În ceea ce privește plusurile din gestiune ca urmare a faptului că unii funcționari au adus bunuri achiziționate cu resurse proprii, reclamantul a susținut că nu are atribuții de realizare a inventarului acestor bunuri.

În opinia instanței a ignorat atribuțiile sale de șef serviciu, calitate în care ar fi trebuit să sesizeze compartimentele competente de existența în cadrul serviciului pe care îl coordona a unor plusuri în gestiune.

A concluzionat instanța că în sarcina reclamantului s-au reținut fapte concrete care constituie abateri disciplinare, iar audierile, așa cum sunt redate în procesul verbal al consiliului de judecată din data de 24.05.2011 confirmă aceste fapte, ceea ce a determinat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinței nr. 3464 din 16.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs Ministerul Afacerilor Interne, susținând netemeinicia și nelegalitatea sentinței atacate.

În motivarea căii de atac formulate recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepțiile invocate.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, s-a arătat că în mod eronat a fost respinsă întrucât nu are calitate procesuală pasivă nefiind emitentul actului contestat.

Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile s-a menționat că această excepție se impunea a fi admisă deoarece procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 trebuia îndeplinită anterior sesizării instanței, fapt ce nu a fost dovedit de reclamant.

A susținut recurentul, referitor la excepția lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată că în mod greșit a fost respinsă deoarece în prezent sancțiunea a fost radiată, fapt pentru care anularea ordinului de către instanța de judecată nu mai poate produce aceleași efecte.

De asemenea, a menționat că prin Ordinul M.A.I. nr. II 3697 din 21.09.2011, cu aplicare din 10.08.2011, reclamantul a fost trecut în rezervă, cu drept la pensie, astfel că sancțiunea disciplinară nu mai poate produce efecte.

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat de Ministerul Afacerilor Interne, susținând că sunt întemeiate excepțiile invocate de M.A.I.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de criticile invocate, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel cum rezultă din actele dosarului cât și din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al prezentei decizii, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 1068 din 22.07.2011 emis de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române prin care a fost sancționat cu retrogradare în funcție după finalizarea cercetării administrative disciplinare conform procedurii prevăzută de Ordinul nr. 26/2009 de aprobare a Regulamentului disciplinei militare.

Potrivit Regulamentului disciplinei militare, respectiv art. 70 alin. (1): „Militarii nemulțumiți de sancțiunea aplicată se pot adresa comandantului nemijlocit al celui care a emis decizia de sancționare, printr-un raport scris în care să argumenteze demersul lor”.

De asemenea, în calea de atac împotriva deciziei privind aplicarea sancțiunii disciplinare, potrivit art. 70 alin. (2) din același regulament, se poate lua măsura menținerii sau anulării sancțiunii disciplinare ori se poate aplica o altă sancțiune disciplinară.

Conform dispozițiilor art. 70 din Regulamentul menționat, reclamantul a adresat un raport scris prin care a solicitat anularea sancțiunii disciplinare, fiindu-i comunicat ulterior Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/4317 din 28.11.2011, prin care i-a fost respinsă contestația formulată și menținută sancțiunea disciplinară „retrogradarea în funcție”, menționându-se în cuprinsul acesteia că sancțiunea aplicată poate fi contestată la instanța de contencios administrativ în temeiul art. 10 și 11 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că recurentul Ministerul Afacerilor Interne nu este emitentul Ordinului nr. 1068/2011 contestat în cauză, însă, sancționarea definitivă a militarilor potrivit procedurii instituite prin Regulamentul disciplinei militare aprobat prin Ordinul nr. 26/2009 implică și competența recurentului în ceea ce privește soluționarea contestației împotriva ordinului de sancționare, astfel cum prevăd dispozițiile art. 70 din regulamentul menționat.

În cauză este necontestat și dovedit că soluționarea contestației împotriva Ordinului nr. 1068/2011 s-a realizat prin Ordinul nr. II/4317 din 28.11.2011 al M.A.I. prin care a fost respinsă contestația reclamantului.

Prin urmare, în cauza care are ca obiect anularea unei sancțiuni disciplinare, recurentul a fost implicat în procedura privind sancționarea definitivă a reclamantului, astfel că este justificată calitatea procesuală pasivă a acestuia în raport și de competențele sale privind modificare a ordinului/deciziei de sancționare, impunându-se calitatea de parte în dosar, inclusiv pentru opozabilitatea hotărârii.

Față de considerentele expuse, în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului.

Referitor la criticile care au vizat soluția de respingere a excepției lipsei procedurii prealabile, se reține că acestea sunt nefondate.

Sancțiunea aplicată militarilor ca urmare a săvârșirii abaterilor de la disciplina miliară poate fi contestată conform procedurii instituită prin Regulamentul disciplinei miliare, conform Ordinului nr. M 26/2009.

Această procedură a fost urmată în cauză, inclusiv în ceea ce privește formularea acțiunii la instanța de contencios administrativ competentă potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Mai mult, formularea unei plângeri prealabile după respingerea contestației împotriva ordinului de sancționare disciplinară prin Ordinul M.A.I. nr. II 4317/ 28.11.2011 nu este în litera și spiritul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la soluția de respingere a excepției lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, instanța de recurs reține că sunt nefondate criticile recurentului întrucât nici radierea sancțiunii și nici trecerea în rezervă nu lipsesc de obiect cererea de chemare în judecată prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară, întrucât legalitatea actului contestat se analizează în raport de circumstanțele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 1068/2011.

Dincolo de toate aceste aspecte, criticile recurentei cu referire la soluția instanței de fond asupra excepțiilor invocate nu pot conduce către o altă hotărâre în cauză, fiind lipsite și de finalitate practică, având în vedere că prin sentința recurată a fost respinsă acțiunea reclamantului, care nu a formulat recurs.

Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 3464 din 16 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2015.