ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7262/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, astfel cum a fost precizată

la data de 06 martie 2012, reclamantul R.P.D. a solicitat, în contradictoriu cu

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, obligarea la încetarea măsurii de

punere la dispoziție și repunerea sa în situația anterioară, respectiv aceea de

inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că, în perioada 15 iulie 2016 - 15 iunie 2010, a îndeplinit

funcția de inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu, iar din

data de 16 iunie 2010 a fost pus la dispoziția Inspectoratului General al Jandarmeriei

Române - Direcția Ordine și Siguranță Publică, în temeiul art. 89 din Legea nr.

80/1995 privind statutul cadrelor militare (forma în vigoare la momentul respectiv),

ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de instigare la fals material în înscrisuri

materiale și instigare la uz de fals în concursul organizat în anul 2007 la nivelul

Inspectoratului pentru Situații de Urgență Giurgiu.

A mai arătat că la data

de 21 aprilie 2011 a fost publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 290, Legea

nr. 53/2011 privind modificarea și completarea Legii nr. 80/1995, act care a intrat

în vigoare la data de 29 aprilie 2011, conform art. 78 din Constituția României,

în textul legii nefiind menționată o dată ulterioară de începere a producerii efectelor

juridice ale legii.

Astfel, în opinia reclamantului,

deși a fost trimis în judecată pentru infracțiunile menționate, nu se poate reține

că faptele respective sunt în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcției pe care

era încadrat la data respectivă.

1.2. Inspectoratul General

al Jandarmeriei Române a depus întâmpinare, la data de 13 decembrie 2011, prin care

a invocat excepția necompetenței materiale și excepția lipsei procedurii prealabile,

pe fond solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată și nefondată.

Prin încheierea de ședință

din 06 martie 2012, Curtea a respins excepția necompetenței materiale și excepția

lipsei procedurii prealabile.

1.3. Prin cererea precizatoare

depusă la termenul din 29 mai 2012, în legătură cu situația dosarului în care a

fost trimis în judecată, reclamantul a arătat că prin sentința penală nr. 46 din

16 septembrie 2010 a Tribunalului Militar Teritorial București, se arată că, s-a

declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Giurgiu, în temeiul

art. 39 raportat la art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Tribunalul Giurgiu, prin

sentința penală nr. 39 din 01 februarie 2011, a constatat ivit conflictul negativ

de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea

conflictului.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin încheierea de ședință nr. 496 din 31 martie 2011, a stabilit competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Militar Teritorial București și

a trimis dosarul acestei instanțe spre soluționare.

1.4. Prin sentința

nr. 3614 din 29 mai 2012, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată

de reclamantul R.P.D. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre s-au reținut următoarele:

Reclamantul a fost pus

la dispoziția Inspectoratului General al Jandarmeriei Române la 16 iunie 2010, ca

urmare a începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare

la fals material în înscrisuri materiale și instigare la uz de fals în dosarul privind

concursul organizat în 2007 la nivelul unei alte autorități: Inspectoratului pentru

Situații de Urgență Giurgiu, dată la care era în vigoare Legea nr. 80/1995, iar

la data de 29 aprilie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 53/2011 de modificare a

Legii nr. 80/1995.

Curtea a constatat că

în speță, legea nouă este aplicabilă, deoarece efectele juridice ale măsurii dispuse

în baza legii vechi nu s-au produs în totalitate, ci se produc și în prezent, cauza

penală fiind încă în curs de soluționare.

În ce privește aplicarea

dispozițiilor legii noi, Curtea a apreciat că acțiunea reclamantului de constatare

a încetării punerii la dispoziție și repunere în funcție se întemeiază pe faptul

neîndeplinirii unei condiții prevăzute de art. 89 alin. (4) din Legea nr. 80/1995

modificat prin Legea nr. 53/2011 și anume, aceea ca persoanele puse la dispoziție

să fi fost trimise în judecată sau să fie judecate de instanțele judecătorești în

stare de libertate pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuțiilor funcțiilor

în care sunt încadrate.

Cu privire la această

situație, Curtea a reținut ca fiind relevantă încheierea nr. 496 din 31 martie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 2295/122/2010,

prin care Înalta Curte a soluționat conflictul negativ de competență între Tribunalul

Giurgiu și Tribunalul Militar Teritorial București, privind cauza penală ce face

obiectul Dosarului nr. 68/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.N.A. - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție

săvârșite de militari.

Astfel, în opinia Curții,

sunt îndeplinite în speță condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii punerii

la dispoziție și după modificările intervenite prin Legea nr. 53/2011, Înalta

Curte de Casație și Justiție, stabilind că instanța militară are competența de soluționare

a cauzei în baza art. 40 alin. (1) C. proc. pen.

2.1. Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul R.P.D. care

a invocat, în mod generic, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ. - 1865, susținând, în esență, că soluția instanței de fond este netemeinică

și nelegală, invocând următoarele critici:

- instanța de fond a ajuns

în mod greșit la concluzia că decizia prin care Înalta Curte a menținut competența

unei instanțe militare în dosarul penal ar constitui un argument în favoarea concluziei

sale că infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată ar avea legătură cu

exercitarea atribuțiilor sale de serviciu;

- instanța de fond a ignorat

că infracțiunile pentru săvârșirea cărora a fost trimis în judecată privesc fapte

în legătură cu participarea soției sale la un examen de promovare în cadrul Inspectoratului

pentru Situații de Urgență Giurgiu, instituție distinctă de Inspectoratul de Jandarmi

Giurgiu;

- instanța de fond a ignorat

dispozițiile Legii nr. 53/2011, care a modificat Legea nr. 80/1995, astfel încât,

după intrarea în vigoare a acestei legi, nu mai există nici un temei legal pentru

menținerea măsurii de punere la dispoziția Inspectoratului de Jandarmi Giurgiu.

În concluzie, recurentul-reclamant

a solicitat admiterea recursului, cu consecința admiterii acțiunii formulate, ridicării

măsurii de punere la dispoziție și dispunerii revenirii sale în funcția ocupată

anterior.

2.2. Inspectoratul General

al Jandarmeriei Române a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului,

susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică.

Astfel, potrivit art.

89 din Legea nr. 80/1995, modificat prin pct. 27 al Legii nr. 53/2011, punerea la

dispoziție a cadrelor militare survin când sunt trimise în judecată sau sunt judecate

de instanțele judecătorești în stare de libertate pentru fapte în legătură cu exercitarea

atribuțiilor funcțiilor în care acestea sunt încadrate.

Or, instanța de fond a

reținut în mod corect că situația juridică a recurentului-reclamant rămâne guvernată

de dispozițiile legale în vigoare la data luării măsurii, iar legea nouă se aplică

numai situațiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

2.3. La termenul precedent,

recurentul-reclamant a depus la dosar copia sentinței penale nr. 29 din 04

iulie 2012, nedefinitivă, pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial București

din care rezultă că acesta a fost achitat pentru ambele infracțiuni pentru care

a fost trimis în judecată.

recurs

Recursul este nefondat,

soluția instanței de fond fiind temeinică și legală pentru considerentele care vor

fi prezentate în continuare.

Din actele și lucrările

dosarului rezultă că obiectul demersului său judiciar nu-l reprezintă anularea Ordinului

nr. S/761 din 16 iunie 2010 emis de inspectorul general al Inspectoratului

General al Jandarmeriei Române, prin care a fost pus la dispoziția Inspectoratului

General al Jandarmeriei Române - Direcția Ordine și Siguranță Publică până la soluționarea

definitivă a cauzei penale în care, împotriva sa, fusese începută urmărirea penală

pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale

și instigare la uz de fals.

Prin acțiunea formulată,

recurentul-reclamant a cerut instanței de contencios administrativ să constate refuzul

nejustificat al autorității pârâte de a dispune încetarea măsurii de punere la dispoziție

și revenirea sa în funcția de inspector șef pe care a deținut-o anterior.

Potrivit prevederilor

Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în forma în vigoare la data

luării măsurii punerii la dispozițiile incidente erau următoarele:

„Art.89 - Hotărârea privind

menținerea în activitate a cadrelor militare pentru care s-a început urmărirea penală

sau care sunt trimise în judecata instanțelor militare se ia după soluționarea cauzei

de către parchetul militar ori de către instanța de judecată militară. În acest

interval de timp ofițerii, maiștrii militari și subofițerii arestați se suspendă

din funcție, iar cel care sunt cercetați și judecați în stare de libertate sau eliberați

pe cauțiune se pun la dispoziție (…)”.

Ulterior, odată cu intrarea

în vigoare a Legii nr. 53/2011, pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995

privind statutul cadrelor militare, conținutul dispozițiilor legale incidente în

cauză a devenit:

„Art.89 - Hotărârea privind

menținerea în activitate a cadrelor militare trimise în judecată pentru săvârșire

de infracțiuni se ia după soluționarea definitivă a cauzei. Cadrele militare în

activitate din Ministerul Apărării Naționale se suspendă din funcție pe perioada

în care fiind în stare de arest preventiv, sunt urmărite penal, trimise în judecată

ori sunt judecate de către instanțele judecătorești. Pe perioada suspendării din

funcție, ofițerii, maiștrii militari și subofițerii nu beneficiază de niciun drept

din partea Ministerului Apărării Naționale.

Prin excepție de la prevederile

alin. (2), cadrele militare, pe perioada suspendării din funcție, pot beneficia

c dreptul prevăzut la art. 9 lit. e) și de dreptul de folosință a locuinței de serviciu.

Cadrele militare în activitate

din Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informat Serviciul

de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază se pun la dispoziție

când sunt trimise judecată sau sunt judecate de către instanțele judecătorești în

stare de libertate pentru fapte în legătură exercitarea atribuțiilor funcțiilor

în care sunt încadrate (…)”.

Din interpretarea dispozițiilor

legale citate mai sus, rezultă că emiterea Ordinului nr. S/761 din 16 iunie 2010

și luarea măsurii punerii la dispoziție a recurentului-reclamant au fost pe deplin

legale, la data respectivă fiind începută urmărirea penală împotriva sa.

De asemenea, faptul că

autoritatea pârâtă nu a ridicat măsura punerii la dispoziție, la cererea recurentului-reclamant

nu reprezintă un refuz nejustificat, din moment ce măsura a fost luată în mod legal

până la soluționarea definitivă a cauzei penale în care aceasta are calitatea procesuală

de inculpat.

Faptul că tribunalul,

în calitate de instanță de fond, a dispus achitarea recurentului-reclamant pentru

cele două infracțiuni nu are semnificația și efectele juridice pretinse de acesta,

din moment ce soluția nu este definitivă.

Astfel fiind, instanța

de fond a reținut cu alte cuvinte, în mod judicios că, în cauză, nu există un refuz

nejustificat din partea autorității pârâte, legalitatea măsurii și a actului administrativ

prin care a fost luată fiind raportată la dispozițiile legale aplicabile la data

luării/emiterii.

Astfel fiind, recursul

este nefondat, urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de R.P.D. împotriva sentinței nr. 3614 din 29 mai 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2013.