ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3508/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

a) cererea de chemare

în judecată

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC M.E. SRL a chemat în judecată pe

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând ca prin sentința se

ce va pronunța să se dispună suspendarea executării în parte a Ordinului Președintelui

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2499 din 21 septembrie 2010 pentru

aprobarea Listei contribuabililor declarați inactivi până la pronunțarea instanței

de fond asupra legalității acestui act administrativ.

În motivarea cererii reclamanta

a arătat că la data de 3 octombrie 2011 i s-a adus la cunoștință că prin Ordinul

nr. 2499 din 21 septembrie 2010 societatea a fost declarată în stare de inactivitate.

A susținut că în cauză

sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului.

S-a arătat că există cazul

bine justificat constând în faptul că nu i s-a comunicat ordinul de declarare ca

inactiv, că nu s-a respectat procedura de declarare ca inactiv, în sensul că notificările

nu au fost comunicate în forma legală. A precizat că există riscul de a se confisca

toate veniturile realizate de societate ca urmare a declarării ca inactivă, astfel

că se întrunește și condiția cazului bine justificat.

b) întâmpinarea formulată

în cauză

Pârâta Agenția Națională

de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

cererii de suspendare ca inadmisibilă, pentru că nu sunt întrunite cerințele

art. 14 din Legea nr. 554/2004, că reclamanta a formulat contestația administrativă

peste termenul de 30 de zile de la publicarea ordinului.

S-a mai precizat că în

cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 24/2000 privind publicitatea

actului administrativ, deoarece actul prin care se declară un contribuabil inactiv

nu are caracter normativ.

c) sentința și considerentele

primei instanțe

Prin sentința nr. 6898

din 21 noiembrie 2011 Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a

executării Ordinului nr. 2499 din 21 septembrie 2010 al Președintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, cerere formulată de reclamanta SC M.E. SRL în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondată.

Pentru a pronunța această

sentință Curtea de apel a reținut că excepția inadmisibilității cererii de suspendare

este nefondată, deoarece societatea reclamantă a făcut dovada plângerii prealabile

potrivit art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ la care a primit

un răspuns, astfel încât această condiție prevăzută de lege pentru a se putea solicita

suspendarea executării actului administrativ atacat a fost îndeplinită de către

reclamantă.

Pe de altă parte, Agenția

Națională de Administrare Fiscală trebuia să parcurgă procedura de comunicare prevăzută

de art. 44 alin. (2) C. proc. fisc., ceea ce nu s-a întâmplat prin ordinul contestat

în cauză fiind prevăzută procedura de comunicare exclusiv prin publicitate pe site-ul

Agenției Naționale de Administrare Fiscală și prin afișare la sediul acestei autorități

fără să fie respectate modalitățile de comunicare prevăzute de art. 44 alin.

(2) C. proc. fisc. în vigoare la acea dată.

Această interpretare este

în concordanță și cu Decizia Curții Constituționale nr. 536 din 28 aprilie 2011

prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44

alin. (3) C. proc. fisc., în măsura în care se interpretează în sensul că organul

fiscal emitent poate să procedeze la comunicarea actului fiscal emitent, la comunicarea

actului administrativ fiscal prin publicitate cu înlăturarea nejustificată a ordinii

de realizare a modalității de comunicare prevăzută la art. 44 alin. (2) din aceeași

Ordonanță.

Pe fond, s-a apreciat

că cererea de suspendare este neîntemeiată, motivele invocate de reclamantă în sensul

confiscării veniturilor societății ar putea fi urmată de o procedură de executare

silită nu pot fi luate în considerare deoarece nu îndeplinesc condițiile cazului

bine justificat și prevenirea unei pagube iminente, așa cum sunt definite de art.

2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004.

Astfel paguba iminentă

potrivit art. 2 lit. ș) este definită ca fiind prejudiciul material viitor sau previzibil

sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice

sau a unui serviciu public, iar cazuri bine justificate potrivit lit. t) a aceluiași

articol sunt definite ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept

care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

S-a mai explicat de prima

instanță că în speță, condițiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ

nu sunt îndeplinite întrucât din actele dosarului se reține că de la data publicării

ordinului contestat reclamanta a avut cunoștință de faptul că a fost inclusă în

lista contribuabililor inactivi și faptul că s-a început și o inspecție fiscală

față de reclamantă nu poate conduce la concluzia că ordinul președintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală este vădit nelegal.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC M.E. SRL.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs

s-a susținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004

privind suspendarea actului administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba

iminentă.

În ceea ce privește cazul

bine justificat a precizat că nu s-a respectat procedura de emitere a ordinului

de declarare a unui contribuabil ca inactiv, în sensul că nu i s-au comunicat notificările,

respectiv o parte din acestea au fost primite de persoane neautorizate sau au fost

restituite.

Referitor la paguba iminentă,

s-a motivat că organele fiscale desfășoară activitate de inspecție fiscală la societate

și există riscul iminent să se dispună confiscarea tuturor veniturilor societății

pe perioada cât aceasta a figurat ca inactivă, ca urmare a emiterii ordinului a

cărui suspendare s-a solicitat.

b) Analiza motivelor de

recurs

Înalta Curte examinând

motivele de recurs, sentința primei instanțe, legislația aplicabilă și probele cauzei,

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Suspendarea actelor administrative

este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor juridice ale unui act administrativ

și poate fi dispusă, pe cale judecătorească, în condițiile reglementate de art.

14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ este

condiționată de existența unui caz bine justificat, pentru prevenirea unei pagube

iminente și de formularea plângerii prealabile.

Conținutul normativ al

textului art. 14 din Legea nr. 554/2004 relevă că suspendarea executării unui act

administrativ prin hotărâre judecătorească reprezintă o excepție de la regula executării

din oficiu a actului administrativ și se poate dispune de către instanța învestită

cu o astfel de cerere în condițiile reglementate prin lege.

Cazul bine justificat

este definit de legiuitor în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt sau de drept, care sunt de natură

a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului.

În speța prezentă s-a

susținut ca motiv de nelegalitate a ordinului modul în care s-au efectuat notificările

prealabile emiterii ordinului.

Aceste aspecte nu se circumscriu

noțiunii de îndoială serioasă în privința legalității actului ce s-a cerut a fi

suspendat.

Reclamanta-recurentă nu

a relevat aspecte de nelegalitate evidentă a ordinului de declarare ca inactivă

a societății, eventualele erori de comunicare a actului vor fi analizate de instanța

învestită cu judecarea pe fond a cauzei, care va putea aprecia dacă în raport de

modul și formele de comunicare s-a respectat procedura C. proc. fisc., inclusiv

decizia instanței de contencios constituțional.

În ceea ce privește paguba

iminentă, aceasta reprezintă, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș), prejudiciul material

viitor și previzibil, ceea ce presupune ca prin aducerea la îndeplinire, prin executarea

actului să se producă în patrimoniul reclamantei un prejudiciu imediat, iar în ipoteza

anulării actului, efectele executorii ar fi greu sau chiar imposibil de înlăturat.

Or, în cauza de față,

consecința executării actului administrativ este efectuarea unei inspecții fiscale

care prin ea însăși nu este de natură a provoca o pagubă iminentă.

Actul care ar putea produce

efecte, dacă s-ar trece la executarea acestuia, ar fi decizia de impunere emisă

ca urmare a celor rezultate din controlul fiscal.

Așadar, ordinul de declarare

ca inactiv a unui contribuabil nu produce efecte imediate sub aspectul prejudiciului.

Față de cele expuse, se

constată că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de art. 14 din Legea

nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.

c) Soluția instanței de

recurs

Având în vedere considerentele

prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC M.E. SRL Buzău împotriva sentinței civile nr. 6898 din 21 noiembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 septembrie

2012.