ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 948/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 14

februarie 2013, SC M.W. SRL a chemat în judecată Agenția Națională de

Administrare Fiscală și pe președintele autorității, solicitând în principal

obligarea pârâților la emiterea unei decizii de soluționare a contestației și

în subsidiar, anularea parțială a Ordinului nr. 1167 din 29 mai 2009, în sensul

eliminării reclamantei din lista contribuabililor declarați inactivi.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că, deși a formulat contestație administrativă împotriva

ordinului sus-menționat, autoritatea pârâtă nu a soluționat-o, deși a fost cu

mult depășit termenul legal de rezolvare.

Pe fondul litigiului,

s-a arătat că declararea ca inactivă a societății pentru nedepunerea

declarațiilor privind obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, s-a făcut

cu nerespectarea procedurii prealabile prevăzute de lege, fapt ce a determinat

imposibilitatea pentru reclamantă de a-și îndeplini obligațiile ce ar fi

trebuit să-i fie comunicate prin procedura notificării aprobată prin Ordinul

ANAF nr. 819/2008.

Or, a precizat

reclamanta, nu i s-a comunicat notificarea prevăzută de procedura privind

declararea contribuabililor inactivi, împrejurare în raport de care nu a

început să curgă termenul legal de contestare a măsurii dispuse.

La data de 26 martie

2013, reclamanta și-a precizat acțiunea invocând un nou motiv de nelegalitate a

ordinului atacat, respectiv nepublicarea în M. Of., astfel cum prevede art. 3

din Ordinul nr. 819/2008.

Ulterior, la data de

16 aprilie 2013, reclamanta a renunțat la judecarea capătului principal de

cerere privind obligarea pârâților la soluționarea contestației.

Printr-o nouă

precizare a acțiunii s-a solicitat la 18 iunie 2013 anularea Deciziei nr.

822276/822412 din 20 martie 2013 prin care pârâta a respins contestația ca

tardivă, reclamanta menținându-și cererea de anulare parțială a Ordinului nr.

1167 din 29 mai 2009, solicitând însă, în subsidiar, să fie obligat organul

fiscal la soluționarea pe fond a contestației administrative.

Prin Sentința nr. 316

din 26 noiembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea față de Președintele Agenției

Naționale de Administrare Fiscală, admițând excepția lipsei calității

procesuale pasive invocate de pârât.

De asemenea, instanța

a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu Agenția

Națională de Administrare Fiscală.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că ordinul a cărui anulare se

solicită a fost emis de pârâtă în exercitarea atribuțiilor sale și nu de

președintele autorității, care nu are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei,

instanța a constatat că ordinul contestat, neavând caracterul unui act

normativ, nu trebuia publicat în M. Of., pârâta urmând procedura prevăzută de

Ordinul nr. 819/2008 pentru înscrierea contribuabililor inactivi, în sensul

publicării proiectului actului pe pagina de internet a Agenției Naționale de

Administrare Fiscală și notificării reclamantei conforme Adreselor nr. 260908

din 26 septembrie 2008 și nr. 11923 din 3 martie 2009.

Referitor la

susținerea reclamantei privind nerespectarea procedurii de notificare,

judecătorul fondului a constatat că adresele prin care s-a efectuat notificarea

nu constituie acte administrative fiscale, după cum nici ordinul contestat nu

are un asemenea caracter, fiind doar un act administrativ propriu-zis, context

în care nu era necesar ca notificarea să răspundă exigențelor de comunicare

prevăzute de art. 44 C. proc. fisc., fiind urmată procedura reglementată de

Ordinul nr. 819/2008.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta SC M.W. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamanta a

învederat că instanța de fond a constatat în mod eronat natura juridică a

actului contestat, calificându-l ca act administrativ propriu-zis, deși ordinul

prezintă toate caracteristicile unui act administrativ fiscal, în sensul art.

41 C. proc. fisc., fiind emis de organul fiscal în aplicarea legislației

privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor

fiscale.

Reclamanta a criticat

sentința și sub aspectul constatării că decizia emisă de pârâtă în soluționarea

contestației nu este supusă procedurii prevăzute de art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., fiind astfel greșită soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de

anulare a deciziei Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care s-a

reținut tardivitatea plângerii prealabile.

Cu privire la modul

de soluționare a cererii de anulare parțială a ordinului, s-a precizat că

instanța de fond a constatat nejustificat că pârâta a respectat procedura de

notificare a reclamantei, în contextul în care nu s-a făcut dovada comunicării

efective către reclamantă a notificărilor prevăzute de procedura privind

declararea contribuabililor inactivi aprobată prin Ordinul nr. 819/2008.

S-a mai învederat că,

și în ipoteza în care s-ar reține că s-a făcut dovada comunicării notificărilor

menționate de instanță, totuși, procedura prevăzută de Ordinul nr. 819/2008 nu

a fost respectată întocmai, întrucât, în intervalul de 35 de zile de la data

expirării termenului de depunere a declarațiilor, s-a transmis societății o

singură notificare, respectiv Adresa nr. 11923 din 3 martie 2009, cealaltă,

datată în 2008 neputând fi luată în considerare.

O ultimă critică

adusă sentinței privește împrejurarea că instanța a procedat la analiza

teoretică a clasificării actelor administrative în acte normative și

individuale și respectiv, a modalității de comunicare a lor, fără a se pronunța

asupra susținerii referitoare la nerespectarea prevederilor art. 3 din Ordinul

nr. 819/2008 care impun publicarea în M. Of. a ordinului pentru aprobarea

listei contribuabililor declarați inactivi.

Prin întâmpinare,

Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului,

învederând că, întrucât Ordinul nr. 1167/2009 constituie un act administrativ

individual, nu era supus regimului de publicare în M. Of., în conformitate cu

prevederile art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000 și ale art. 55

alin. (3) din anexa la H.G. nr. 561/2009.

Pârâta a precizat că

ordinul în litigiu a fost comunicat în conformitate cu dispozițiile art. 44

alin. (3) C. proc. fisc., prin afișare la sediul Agenției Naționale de

Administrare Fiscală și prin publicare pe pagina de internet a instituției

secțiunea informații publice privind agenții economici, intrând în vigoare la

11 iunie 2009.

De asemenea, s-a mai

arătat că societatea reclamantă a fost notificată despre faptul că, urmare a

nedepunerii în termen a obligațiilor fiscale, va fi inclusă în lista

contribuabililor declarați inactivi.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat

urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei la

aceeași instanță pentru rejudecare, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Înalta Curte reține

că prima instanță a stabilit corect natura juridică a Ordinului Agenției

Naționale de Administrare Fiscală nr. 1167/2007, ca fiind un act administrativ

individual, având în vedere că are ca obiect reguli de conduită pentru un grup

determinat de persoane, prevăzute în lista contribuabililor și nu norme

juridice obligatorii, generale și impersonale, adresate unui număr nedeterminat

de persoane, pentru a se stabili caracterul normativ al actului.

Ordinul în litigiu

consfințește pentru fiecare societate starea de inactivitate după o analiză

individuală a organelor fiscale, în fiecare caz în parte, a întrunirii cerințelor

pentru declararea drept contribuabili inactivi.

Pe de altă parte,

instanța de fond a constatat justificat că ordinul nu prezintă caracteristicile

unui act administrativ fiscal, astfel cum este definită această noțiune prin

art. 41 C. proc. fisc., întrucât nu privește aplicarea legislației privind

stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.

În acest context,

ordinul contestat fiind un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004, acțiunea în anulare este supusă recursului grațios

potrivit art. 7 din același act normativ, nefiind incidente dispozițiile art.

210 - 218 C. proc. fisc.

Referitor la cererea

de anulare parțială a ordinului, instanța de fond a citat în cuprinsul

hotărârii prevederile de la lit. B) - Procedura privind înscrierea

contribuabililor în evidența contribuabililor inactivi - pct. 1 - 12 -,

concluzionând în sensul că pârâta a respectat procedura de notificare, conform

Adreselor cu nr. 260908 din 26 septembrie 2008 și nr. 11923 din 3 martie 2009

și borderourilor nr. 876 din 19 noiembrie 2008 și 214 din 6 martie 2009.

Dar instanța a omis

să analizeze dacă adresele menționate și borderourile anexate fac dovada

comunicării efective către reclamantă în condițiile și termenele prevăzute

detaliat de procedura aprobată prin Ordinul nr. 819/2008, rezumându-se să

constate că nu sunt aplicabile în materie de comunicare dispozițiile art. 44

alin. (3) C. proc. fisc. a căror respectare este obligatorie în cazul actelor

administrative fiscale.

Chiar dacă procedura

privind declararea inactivității contribuabililor nu prevede expres modalitatea

de transmitere a notificărilor, instanța era obligată să verifice dacă a fost

respectată norma prevăzută de art. 86 alin. (3) C. proc. civ. care reglementează

comunicarea actelor procedurale.

Astfel, potrivit

textului de lege sus-menționat, atunci când comunicarea nu se poate face prin

angajații proprii, se va face prin poștă cu scrisoare recomandată sau prin alte

mijloace care asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii

acestuia.

Înalta Curte constată

de asemenea, că prima instanță nu a analizat legalitatea actului contestat și

în raport de dispozițiile pct. 3 din Ordinul nr. 8196/2008 și ale pct. 12 de la

lit. B) din Procedura aprobată prin ordin, potrivit cărora Direcția generală

pentru administrarea veniturilor asigură parcurgerea etapelor de aprobare și

publicarea în M. Of. partea I, data publicării fiind cea a declarării

contribuabililor inactivi.

Instanța, reținând

corect că nu există obligația de publicare în M. Of. potrivit Legii nr. 24/2000

și Hotărârii Guvernului nr. 561/2009, a omis să analizeze acest aspect și prin

prisma prevederilor ordinului care reglementează necesitatea publicării în

cazul concret al unui act administrativ individual și să se pronunțe eventual,

asupra efectelor neîndeplinirii acestei obligații.

În raport de cele

expuse, Înalta Curte, admițând recursul și casând hotărârea atacată, va dispune

trimiterea spre rejudecare, pentru asigurarea respectării principiilor ce

guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul

contradictorialității și având în vedere necesitatea aplicării efective a

dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC M.W. SRL împotriva Sentinței nr. 316 din 26 noiembrie 2013 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2015.

Procesat de GGC - LM