ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2705/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 5248 din 21 septembrie

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta I.M.R., în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin care solicita "anularea

efectului legal al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010".

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată excepția

inadmisibilității acțiunii, formulată de pârât, reținând în esență că, în

raport cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, nu poate fi solicitată anularea unei

ordonanțe a Guvernului.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta,

susținând, în esență, că ordonanțele de urgență ale Guvernului sunt acte

administrative, acțiunea îndreptată împotriva acestora fiind admisibilă, în

raport cu dispozițiile art. 1 și 9 din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004; de asemenea, arată recurenta, prin acțiunea formulată nu s-a solicitat

anularea ordonanței de urgență ci a "efectului legal" al acesteia.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile

invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în

continuare.

Așa cum rezultă din

actele dosarului, "obiectul principal" al acțiunii formulate în

cauză, astfel cum acesta a fost precizat de reclamantă prin întâmpinarea din 19

septembrie 2011 (dosar fond), îl constituie "anularea efectului legal al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 și aplicarea efectelor legale

ale legilor existente în momentul conceperii copilului ...".

Potrivit prevederilor

art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori

într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate

adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și

public".

Din lecturarea

textului legal citat, invocat de recurenta-reclamantă ca temei al cererii

formulate și care constituie, de altfel, temeiul oricărei acțiuni în anulare

formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, rezultă că actul vătămător al

dreptului sau interesului legitim invocat de o persoană în cadrul unei acțiunii

în contencios administrativ și a cărui anulare poate fi solicitată pe această

cale este exclusiv un "act administrativ".

Acest "act

administrativ" este definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

aceeași lege, ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau

normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării

executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice".

Conform prevederilor

art. 108 din Constituția României, "Guvernul adoptă hotărâri și

ordonanțe" (alin. (1)), "Hotărârile se emit pentru organizarea

executării legilor" (alin. (2)) iar "Ordonanțele se emit în temeiul

unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de

aceasta" (alin. (3)).

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 126 alin. (6) teza finală din Legea fundamentală,

"Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze

cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din

ordonanțe declarate neconstituționale".

Rezultă, deci, din

dispozițiile constituționale citate că, dintre actele emise de Guvern, numai

hotărârile, nu și ordonanțele, au scopul de a "organiza executarea legilor",

fiind acte administrative în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004.

Ordonanțele, simple

sau de urgență, nu intră în categoria actelor administrative, acestea fiind

emise ca urmare a delegării legislative în favoarea Guvernului, în temeiul art.

115 din Constituție, fie printr-o lege specială de abilitare, emisă de

Parlament în domenii care nu fac obiectul legilor organice (alin. (1)), fie

"în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată"

(alin. (4)).

Așadar, ordonanțele,

în sine, nu pot forma obiectul acțiunilor în contencios administrativ, întrucât

nu sunt acte administrative, ci legi, a căror valabilitate în timp este

condiționată de aprobarea Parlamentului.

Dispozițiile art. 9

din Legea nr. 554/2004, care reprezintă o aplicație a prevederilor art. 126

alin. (6) din Constituție, mai sus citate, și care au fost, de asemenea,

invocate de recurenta-reclamantă, nu au aplicabilitate în cauză, în raport cu

"obiectul principal" al acțiunii, deoarece privesc posibilitatea de a

invoca excepția de neconstituționalitate a unei ordonanțe sau a unor dispoziții

dintr-o ordonanță, cu scopul exclusiv de a obține despăgubiri pentru

prejudiciile suferite ca urmare a aplicării acestora sau de a anula actele

administrative emise în baza lor, ceea ce nu s-a solicitat prin acțiunea

formulată în cauză.

Obiectul acțiunii,

astfel cum a fost el formulat și precizat, îl constituie, așa cum s-a arătat,

"anularea efectului legal al Ordonanței de urgență a Guvernului nr.

111/2010 și aplicarea efectelor legale ale legilor existente în momentul

conceperii copilului ...", ceea ce excede obiectului acțiunii prevăzute de

art. 9 din Legea nr. 554/2004, care nu poate fi altul decât "acordarea de

despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea

actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea

unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea

unei anumite operațiuni administrative" (art. 9 alin. (5)).

Așa fiind, în mod corect

prima instanță a reținut că este inadmisibilă acțiunea reclamantei, întrucât

ordonanțele Guvernului nu sunt acte administrative, fiind emise de Guvern în

exercitarea atribuțiilor legislative delegate și, deci, necenzurabile pe calea

contenciosului administrativ.

Pentru considerentele

arătate, constatându-se că sentința atacată nu este afectată de niciunul din

motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanța

de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale

incidente cauzei, în temeiul art. 312 din același cod, coroborat cu art. 20 din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând

sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta I.M.R. împotriva Sentinței nr. 5248 din 21 septembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 martie 2013.

Procesat de GGC - CL