ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2705/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 5248 din 21 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta I.M.R., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, prin care solicita "anularea efectului legal al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010". Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, formulată de pârât, reținând în esență că, în raport cu dispozițiile Legii nr. 554/2004, nu poate fi solicitată anularea unei ordonanțe a Guvernului.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, susținând, în esență, că ordonanțele de urgență ale Guvernului sunt acte administrative, acțiunea îndreptată împotriva acestora fiind admisibilă, în raport cu dispozițiile art. 1 și 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; de asemenea, arată recurenta, prin acțiunea formulată nu s-a solicitat anularea ordonanței de urgență ci a "efectului legal" al acesteia. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Așa cum rezultă din actele dosarului, "obiectul principal" al acțiunii formulate în cauză, astfel cum acesta a fost precizat de reclamantă prin întâmpinarea din 19 septembrie 2011 (dosar fond), îl constituie "anularea efectului legal al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 și aplicarea efectelor legale ale legilor existente în momentul conceperii copilului ...". Potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public". Din lecturarea textului legal citat, invocat de recurenta-reclamantă ca temei al cererii formulate și care constituie, de altfel, temeiul oricărei acțiuni în anulare formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, rezultă că actul vătămător al dreptului sau interesului legitim invocat de o persoană în cadrul unei acțiunii în contencios administrativ și a cărui anulare poate fi solicitată pe această cale este exclusiv un "act administrativ". Acest "act administrativ" este definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice". Conform prevederilor art. 108 din Constituția României, "Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe" (alin. (1)), "Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor" (alin. (2)) iar "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta" (alin. (3)). De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (6) teza finală din Legea fundamentală, "Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz,

prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale". Rezultă, deci, din dispozițiile constituționale citate că, dintre actele emise de Guvern, numai hotărârile, nu și ordonanțele, au scopul de a "organiza executarea legilor", fiind acte administrative în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Ordonanțele, simple sau de urgență, nu intră în categoria actelor administrative, acestea fiind emise ca urmare a delegării legislative în favoarea Guvernului, în temeiul art. 115 din Constituție, fie printr-o lege specială de abilitare, emisă de Parlament în domenii care nu fac obiectul legilor organice (alin. (1)), fie "în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată" (alin. (4)). Așadar, ordonanțele, în sine, nu pot forma obiectul acțiunilor în contencios administrativ, întrucât nu sunt acte administrative, ci legi, a căror valabilitate în timp este condiționată de aprobarea Parlamentului.

Dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care reprezintă o aplicație a prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție, mai sus citate, și care au fost, de asemenea, invocate de recurenta-reclamantă, nu au aplicabilitate în cauză, în raport cu "obiectul principal" al acțiunii, deoarece privesc posibilitatea de a invoca excepția de neconstituționalitate a unei ordonanțe sau a unor dispoziții dintr-o ordonanță, cu scopul exclusiv de a obține despăgubiri pentru prejudiciile suferite ca urmare a aplicării acestora sau de a anula actele administrative emise în baza lor, ceea ce nu s-a solicitat prin acțiunea formulată în cauză.

Obiectul acțiunii, astfel cum a fost el formulat și precizat, îl constituie, așa cum s-a arătat, "anularea efectului legal al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 și aplicarea efectelor legale ale legilor existente în momentul conceperii copilului ...", ceea ce excede obiectului acțiunii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, care nu poate fi altul decât "acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative" (art. 9 alin. (5)). Așa fiind, în mod corect prima instanță a reținut că este inadmisibilă acțiunea reclamantei, întrucât ordonanțele Guvernului nu sunt acte administrative, fiind emise de Guvern în exercitarea atribuțiilor legislative delegate și, deci, necenzurabile pe calea contenciosului administrativ.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente cauzei, în temeiul art. 312 din același cod, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, menținând sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta I.M.R. împotriva Sentinței nr. 5248 din 21 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2013. Procesat de GGC - CL