ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4150/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de chemare în judecată

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamantul I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul

României și Casa de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale a Municipiului

București, obligarea primului pârât la respectarea dreptului său de proprietate

stabilit prin decizia nr. 220258 din 09 aprilie 2009 și să dispună plata în

continuare a cuantumului pensiei stabilite prin respectiva decizie, și

obligarea celui de-al doilea pârât să anuleze decizia nr. 220/258 din 20 august

2010, să plătească în continuare pensia stabilită în data de 09 aprilie 2009

precum și diferența de pensie începând cu data de 01 septembrie 2010 până la

data soluționării cererii.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a susținut că, anterior pensionării, a făcut parte din personalul diplomatic

și consular și că, prin decizia primită în data de 11 septembrie 2010 i s-a anulat

pensia de serviciu în temeiul art. 1 Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor

măsuri în domeniul pensiilor și a H.G. nr. 737/2010.

Reclamantul a criticat

actul administrativ contestat pentru nelegalitate, eludarea legislației în vigoare

și atingerea arbitrar adusă dreptului său patrimonial

Prin completare ulterioară

a cererii, reclamantul a mai solicitat suspendarea provizorie a executării H.G.

nr. 737/2010.

în cauză

Pârâtul Guvernul României,

în întâmpinarea depusă, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea

procedurii administrative prealabile privind actul contestat, solicitând respingerea

întregii acțiuni ca nefondată.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 2566 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere

privind suspendarea aplicării dispozițiilor H.G. nr. 737/2010, invocată de către

instanță din oficiu, și, în consecință, a respins ca inadmisibil acest capăt de

cerere, disjungând celelalte capete ale cererii principale.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a reținut că reclamantul nu a formulat recursul grațios prin care

să solicite pârâtului revocarea hotărârii de guvern a cărei suspendare o solicită,

iar potrivit art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului

administrativ unilateral se poate cere numai după exercitarea recursului grațios

prevăzut de art. 7 din același act normativ.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamantul I.G., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii

cererii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304¹ C. proc.

civ..

Recurentul a criticat

H.G. nr. 737/2010, susținând că acest act administrativ cu caracter normativ este

de natură a creea un dezechilibru între interesul general și obligația protejării

drepturilor fundamentale ale cetățeanului, și încalcă art. 1 alin. (5), art. 15

alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 20 alin. (2), art. 44, art. 47 alin. (2) și

art. 124 Constituția României.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările

dosarului, în raport de legislația incidentă în speță, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

de drept relevante

Potrivit dispozițiilor

art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004, „î

n cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității

publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată

poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Textul normativ

stabilește astfel, în mod expres și imperativ, condițiile în care se poate solicita,

respectiv dispune, suspendarea executării unui act administrativ apreciat ca nelegal,

menționând efectuarea procedurii prealabile ca una din aceste condiții.

Or, în speță,

recurentul nu a depus dovada îndeplinirii acestei proceduri prealabile, obligatorie

față de obiectul cererii cu care a fost învestită instanța de contencios administrativ,

mai mult, a admis faptul că a apreciat ca inutilă efectuarea acesteia.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este legală

și va fi menținută.

instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor

art. 20 alin. (3) Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către I.G. împotriva

sentinței civile nr. 2566 din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie

2011.