ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1648/2011

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău – Secția civilă, reclamanții A.A., B.C.B.G.,

B.S., B.D., B.L.C., C.E., C.L.G., C.C., C.I., C.A.E., C.C.S., C.V., D.G., D.A.,

D.S., D.L., D.I., D.L.C., D.C., E.E.S., G.E., G.I.G., G.V., G.E., L.F., M.C., O.I.,

P.V., P.M.G., S.M.N., T.O.C. chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al

Municipiului Bacău și Agenția Națională pentru Locuințe pentru ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se dispună, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea

plății reprezentând ratele la creditele ipotecare și înghețarea dobânzii.

Prin sentința civilă nr.

2035/D/2010 din 8 decembrie 2010, Tribunalul Bacău – Secția civilă a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău – Secția comercială și de contencios

administrativ.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, tribunalul a reținut că reclamanții au încheiat cu A.N.L.

contracte de credit ipotecar în vederea construirii de locuințe în cartierul Gherăiești,

că terenul aferent acestor locuințe a fost pus la dispoziție de Consiliul

local, că, datorită unor emanații de gaze, au fost suspendate plățile

creditelor și dobânzilor contractate cu A.N.L. până la predarea locuințelor.

În plus, aceeași

instanță a constatat faptul că reluarea plăților (hotărâtă de Consiliul de

Administrație al A.N.L. la 25 iunie 2009) a determinat pe reclamanți să

promoveze prezenta acțiune.

De asemenea,

tribunalul a avut în vedere prevederile art. 2 din Legea nr. 152/1998

referitoare la obiectivele acestei autorități publice centrale.

De altfel, acest

statut juridic a fost consacrat de Legea nr. 152/1998, prin care a fost înființată

Agenția Națională pentru Locuințe.

Potrivit

reglementării anterior individualizate, instituția mai sus indicată este de

interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de

finanțare în domeniul construcției de locuințe, care are autonomie financiară.

În concepția

instanței, contractul de credit încheiat de A.N.L. este unul administrativ,

pornind de la definiția dată de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

și de la împrejurarea că părțile din prezentul litigiu s-au aflat într-o

poziție de inegalitate la semnarea actului în discuție, iar A.N.L. reprezintă o

autoritate care acționează în numele puterii publice.

În consecință,

tribunalul a avut în vedere art. 10 din Legea contenciosului administrativ, în

contextul în care legea specială de înființare a A.N.L. nu cuprinde nici o

dispoziție care să se refere las natura juridică a contractelor de credit.

În altă ordine de

idei, Curtea de Apel Bacău – Secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal a admis excepția necompetenței materiale prin sentința nr. 20 din 4

februarie 2011, a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea

Tribunalului Bacău – Secția civilă, a constatat ivit conflictul negativ de

competență și a trimis cauza în vederea soluționării conflictului la Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, curtea a luat în considerare faptul că obiectul acțiunii nu

derivă dintr-un contract administrativ, ci dintr-un contract de credit, care

este, indiscutabil, o convenție civilă.

De asemenea, judecătorul

cauzei a avut în vedere art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care

cuprinde o definiție a contractului administrativ, atunci când a ajuns la o

asemenea concluzie.

Așadar, în opinia

primei instanțe, față de obiectul acțiunii și de temeiul juridic invocat de

reclamanți (art. 581 C. proc. civ.), competența de soluționarea prezentei

ordonanțe președințiale revine instanței competente să se pronunțe asupra

fondului dreptului, în speță, Tribunalul Bacău – Secția civilă, unde se află pe

rol acțiunea de fond.

În baza art. 20 alin.

(1) pct. 2 și art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău – Secția

civilă, ca urmare a rezolvării conflictului negativ de competență.

Instanța supremă are în

vedere considerentele care va fi expuse în continuare.

Așa cum s-a relevat

anterior, anumite persoane fizice au promovat la o instanță civilă (respectiv,

tribunal) o acțiune în care s-a solicitat, pe calea ordonanței președințiale,

suspendarea plății reprezentând ratele la creditele ipotecare contractate la Agenția Națională pentru Locuințe și înghețarea dobânzii.

Pentru corecta

soluționare a cauzei nu trebuie ignorat faptul că temeiul juridic invocat de

reclamanți în cererea de chemare în judecată este reprezentat de art. 581 C.

proc. civ. ( această împrejurare rezultă din modul de redactare a acțiunii).

p

roblema de drept care

trebuie rezolvată este cea referitoare la aplicabilitatea art. 10 din Legea nr.

554/2004 în ceea ce privește competența instanței de contencios administrativ.

Potrivit acestei

ultime reglementări, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

organică specială nu se prevede altfel (a se vedea alin. (1) al acestui articol

învederat mai sus).

Pe de altă parte,

instanța supremă își însușește punctele de vedere exprimare de curtea de apel, întrucât

argumentele prezentate în motivarea soluției de declinare a competenței sunt

corecte.

Mai precis, obiectul

acțiunii de față derivă dintr-un credit de credit, iar nu dintr-un contract

administrativ.

Într-adevăr, executarea

sau neexecutarea unei convenții de împrumut reprezintă o obligație civilă, iar

contractul aferent este unul civil.

În acest context, mai

trebuie subliniat faptul că definiția legală a actului administrativ este dată

de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens,

legiuitorul român asimilează cu actele administrative și contractele încheiate

de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate

publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice

și achizițiile publice.

Desigur, Legea nr. 152/1998

statuează că Agenția Națională pentru Locuințe constituie o autoritate publică

centrală.

Însă, așa cum a

reținut și curtea de apel, executarea sau neexecutarea unui contract de împrumut

este o obligație civilă, iar contractul aferent este unul civil, iar nu administrativ,

de vreme ce un contract de credit nu poate avea ca obiect punerea în valoare a

unor bunuri proprietate publică.

În concluzie, suntem în

prezența unei convenții civile, unde se pune problema executării sale.

Așadar, instanța de

contencios administrativ nu este competentă să soluționeze cererea de ordonanță

președințială.

Un argument care

poate fi adus în sprijinul acestei idei este reprezentat de art. 8 alin. (2)

din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia instanța de contencios administrativ

este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii

unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea,

modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.

Or, în speță, nu se

regăsește o asemenea ipoteză, așa cum s-a învederat anterior.

Desigur, art. 8 din

reglementarea individualizată mai sus este coroborat cu art. 1 și art. 18 din

aceeași reglementare.

Totodată, mai trebuie

menționat faptul că nu mai prezintă relevanță juridică împrejurarea că

autoritatea publică locală – reprezentată de Consiliul Local Bacău - a transmis

terenurile destinate construirii de locuințe în folosința gratuită a A.N.L. și

că aceasta din urmă este o autoritate publică centrală înființată prin Legea nr.

152/1998.

Pe de altă parte,

instanța supremă arată că, în materia contenciosului administrativ, devin incidente

doar prevederile art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, care se referă doar

la suspendarea executării unor acte administrative, ceea ce nu se întâlnește în

speța de față.

De asemenea, nu

trebuie ignorate prevederile art. 581 alin. (2) C. proc. civ., care impun ca

cererea de ordonanța președințială să se introducă la instanța competentă să se

pronunțe asupra fondului dreptului.

Or, litigiul de fond

se află pe rolul Tribunalului Bacău – Secția civilă, având în vedere valoarea

totală a ratelor

Prin urmare, această ultimă

instanță este competentă să soluționeze și prezenta cerere formulată pe calea

ordonanței președințiale.

În raport de cele anterior

relevate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Bacău – Secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău - Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 18 martie 2011.