ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3667/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin sentința penală nr. 495 din 24 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a ll-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul T.M.N. din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. d) și i) C. pen., art. 176 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen., art. 176 lit. a) C. pen. În baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. d) C. pen., 176 lit. a) C. pen., cu aplicabilă art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.M.N. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 86 1 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 7 ani, conform art. 86 2 C. pen. În baza art. 86 3 C. pen., s-a pus în vedere inculpatului să se prezinte în prima săptămână a fiecărei luni din fiecare trimestru la S.P.V.R.S.I., să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, să comunice și să justifice schimbarea locului de munca și să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existenta. În baza art. 359 C. proc. pen., a pus în vedere art. 86 4 C. pen., raportat la art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe perioada suspendării sub supraveghere.

S-a respins cererea privind obligarea inculpatului la despăgubiri civile, ca neîntemeiată. A fost obligat inculpatul T.M.N., în solidar cu partea responsabila civilmente SC P.P. SRL, la plata sumei de 10.000 RON daune morale către partea civilă I.N. A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC P.P. SRL, ia 2000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 01 aprilie 2005, în jurul orelor 1,00, inculpatul T.M.N. împreună cu martorul S.L. (ambii angajați la SC. P.P. SRL) s-au îndreptat spre atelierul societății pentru a-și face o cafea dar, când au ajuns, au constatat că ușa atelierului nu se deschidea, fiind blocată din interior cu o sârmă.

Cei doi au reușit să deschidă ușa iar în interior pe o bancă l-au găsit pe I.N. care dormea profund. Deoarece era ziua de 1 aprilie iar în cadrul societății se obișnuia să se facă glume cu cei care dormeau în timpul serviciului (erau stropiți cu apă, erau puse hârtii aprinse între degete etc.) inculpatul T.M.N. a propus ca, în glumă, să i se aprindă salopeta celui ce dormea. Martorul S.L. nu a fost de acord cu propunerea și a ieșit din atelier iar inculpatul T.M.N. a aprins cu o brichetă salopeta victimei I.N., apoi a ieșit din atelier, după ce în prealabil a blocat ușa cu o sârmă. Deoarece salopeta părții vătămate era murdară de ulei (cum erau toate salopetele angajaților societății), aceasta a luat foc cu flacără intensă, urmarea constând în provocarea de leziuni traumatice care au necesitat spre vindecare 65 - 70 zile de îngrijiri medicale și care au pus în pericol viața părții vătămate.

S-a apreciat de către instanță că fapta inculpatului T.M. N. care, la data de 01 aprilie 2005, a incendiat partea vătămată I.N., provocându-i leziuni care i-au pus viața în pericol, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. d) – art. 176 lit. a) C. pen., sens în care s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu - art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. d) și i) C. pen. – art. 176 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepsei tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., fiind avute în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite dar și persoana făptuitorului (în vârstă de 27 de ani, studii 9 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale) și circumstanțele atenuante constând în atitudinea sinceră, de recunoaștere a săvârșirii faptei și conduita bună a inculpatului înainte de comiterea faptei. În ceea ce privește solicitarea părții civile, de obligare a inculpatului la daune materiale, tribunalul a avut în vedere faptul că acestea nu au fost dovedite, nedemonstrându-se cuantumul lor, conform principiului actori incumbit protatio.

Astfel, deși partea civilă a depus la dosar un contract de credit pentru nevoi personale, încheiat de soția sa cu B.C.R., tribunalul a apreciat că nu există nici o legătură între contractul de credit și cauza de față, întrucât partea vătămată trebuia să depună la dosar facturi pentru medicamente, chitanțe de consultații, facturi de la centre de tratament, etc. În ceea ce privește solicitarea părții civile de obligare la daune morale, tribunalul a avut în vedere suferințele psihice produse părții vătămate, leziunile produse lăsând acesteia urme permanente, obligând inculpatul T.M.N., în solidar cu partea responsabila civilmente SC P.P. SRL, la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către partea civila I.N.

2. Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel partea civilă I. N., care nu a depus motive de apel. Analizând sentința penală apelată atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, conform art. 369 alin. (3) C. proc. pen., instanța de apel a reținut că aceasta a fost pronunțată la data de 24 aprilie 2008, iar dezbaterile s-au desfășurat la termenul din data de 17 aprilie 2008, astfel cum rezultă atât din încheierea din data de 17 aprilie 2008 cât și din copia caietului grefierului de ședință de la același termen. La momentul dezbaterilor, partea civilă T.N. a fost prezentă personal, aspect ce rezultă, de asemenea, atât din încheierea de la momentul dezbaterilor cât și din copia caietului grefierului.

Reținând această împrejurare, precum și faptul că din copia scrisorii medicale depuse de partea civilă în intenția sa de a dovedi imposibilitatea exercitării apelului în termen, instanța de apel a apreciat că nu poate dispune repunerea în termenul de apel întrucât partea civilă nu a dovedit nici o cauză temeinică de împiedicare. Deși aceasta a arătat că din cauza stării de sănătate precare nu a declarat apel în termen, nu a dovedit prin nici un mijloc de probă că s-ar fi aflat efectiv în imposibilitatea de a exercita calea de atac. Din scrisoarea medicală depusă la dosar rezultă doar că partea civilă I.N.

s-a prezentat la Spitalul Alexandru Obregia, la data de 18 septembrie 2008, pentru un consult în urma căruia i s-a pus diagnostic, fără a se aprecia că se impune spitalizarea și fără a rezulta dacă aceasta a fost internată anterior, respectiv în perioada imediat următoare pronunțării sentinței penale în discuție sau dacă aceasta se prezentase și la acele momente la spital. Din cuprinsul actului medical nu rezultă, de altfel, nici dacă partea civilă avea un diagnostic stabilit anterior, neînțelegându-se practic dacă acesta suferea de vreo afecțiune la momentul pronunțării sentinței ori imediat ulterior pronunțării. Instanța de apel a apreciat totodată că cererea de apel nu poate fi calificată nici ca un apel peste termen, față de dispozițiile art. 365 C. proc.

pen., acest text având în vedere părțile care au lipsit atât la toate termenele de judecată cât și la pronunțare; or, partea civilă a fost prezentă personal la termenele din fața instanței de fond, inclusiv la termenul când au avut loc dezbaterile, lipsind la pronunțarea din data de 24 aprilie 2008 doar pentru că instanța de fond a amânat pronunțarea până la această dată. În consecință, instanța de apel a constatat că, în ceea ce privește termenul de declarare a căii de atac, acesta este cel prevăzut de art. 363 C. proc. pen., respectiv de 10 zile, care termen curge de la pronunțare, astfel cum prevede alin. (3) al aceluiași articol, partea civilă fiind prezentă la dezbateri, așa cum s-a arătat.

Așadar, cum cererea de apel a fost depusă de partea civilă T.N. la data de 09 mai 2008 (sentința penală fiind pronunțată la data de 24 aprilie 2008), deci după trecerea a 10 zile de la momentul pronunțării, apelul a fost respins ca tardiv introdus prin decizia penală nr. 232 din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. 3. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs partea civilă I.N., criticând-o pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei respingerii a apelului ca tardiv, deși s-a aflat în imposibilitate medicală de a declara calea de atac. Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Astfel, în mod corect, instanța de apel a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 365 C. proc.

pen., privind apelul peste termen, întrucât partea civilă a fost prezentă la dezbaterile asupra fondului. Totodată, constatarea în sensul că declararea apelului de către partea civilă, cu depășirea termenului de 10 zile de la pronunțare, prevăzută de art. 363 alin. (1) și (3) C. proc. pen., nu a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, potrivit art. 364 din același cod, este corectă, în raport de faptul că această parte nu a reușit să probeze o astfel de împrejurare. Actul medical prezentat este eliberat la data de 18 septembrie 2008, cu mult după data declarării apelului, 9 mai 2008, și, mai mult, nu atestă decât o consultație în regim ambulatoriu, nefăcând vorbire de vreo internare anterioară în perioada de exercitare a căii de atac.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de partea civilă, constatând că în mod corect apelul declarat de această parte a fost respins ca tardiv, urmând ca în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta să fie obligată la cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă I.N. împotriva deciziei penale nr. 232 din 25 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul T.M.N. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2008.