ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 215/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 215/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra contestației în anulare de

față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 475 din 09

iunie 2010, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr.

9476/3/2008, s-au hotărât următoarele:

I. În temeiul art. 20 raportat la art.

174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen.,

art. 76 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (3) C. pen., a fost condamnat

inculpatul M.G.A., la pedeapsa de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării

pedepsei principale.

În temeiul art. 86 alin. (1) și (2) și

art. 86 C. pen., a fost dispusă suspendarea sub supraveghere a executării

pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de

încercare de 9 ani.

În temeiul art. 86 alin. (l) C. pen.,

pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri

de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele stabilite de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice

schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care

depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice

schimbarea locului de muncă; d)să comunice informații de natură a putea fi

controlate mijloacele lui de existență.

Datele prevăzute la lit. b) – d) se

comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalului București.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen.,

pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost

suspendată și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 30 august 2007 și arestarea

preventivă de la 10 ianuarie 2008 la 20 martie 2008 și de la 06 noiembrie 2008

la 24 septembrie 2009.

În temeiul dispozițiilor art. 359 C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 C.

pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

II. A fost respinsă, ca neîntemeiată,

cererea inculpatului R.l.B. de schimbare a încadrării juridice a faptei din

art. 26 raportat art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în

art. 322 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334

C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei

din art. 26 raportat la art. 20

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în art. 11 pct. 1 din Legea nr.

61/1991 republicată.

În baza art. 1 pct. 1 din Legea nr.

61/1991 republicată,cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. e) C.

pen., a fost condamnat inculpatul R.l.B., la 2 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

alin. (l) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pedeapsă accesorie pe durata

executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 – art. 82 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 luni închisoare

pe un termen de încercare de 2 ani și 2 luni.

În temeiul dispozițiilor art. 359 C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83

alin. (l) C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen.,

pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, s-a

suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul dispozițiilor art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 30 august 2007

și arestarea preventivă de la 20 septembrie 2007 la 10 octombrie 2007.

III. În temeiul

art. l 1 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au

fost achitați inculpații:

- Ș.C.D. pentru infracțiunea de

mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (l) C. pen.;

- G.N. pentru infracțiunea de mărturie

mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (l) C. pen.;

- B.C.A. pentru infracțiunea de

mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.;

- R.S. pentru infracțiunea de mărturie

mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin.

(3) C. pen.

IV. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., au fost achitați inculpații: Ș.C.D. pentru

infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (l) C. pen.,

G.N. pentru infracțiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264

alin. (l) C. pen., B.C.A. pentru infracțiunea de favorizarea infractorului

prevăzută de art. 264 alin. (l) C. pen. și R.S. pentru infracțiunea de

favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (l) C. pen., cu aplicarea

art. 99 alin. (3) C. pen.

S-a constatat că inculpatul Ș.C.D. a

fost reținut la data de 30 august 2007 și arestat preventiv în perioada 20 septembrie

2007 - 28 septembrie 2007.

În temeiul art. 160 C. proc. pen., s-a

dispus față de inculpatul Ș.C.D. ridicarea controlului judiciar dispus prin

încheierea de ședință din data de 27 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală.

S-a constatat că inculpatul G.N. a

fost reținut la data de 30 august 2007 și arestat preventiv în perioada 10

octombrie 2007 - 05 noiembrie 2007.

Împotriva acestei hotărâri au formulat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul R.l.B.

Prin decizia penală nr. 37/ A din 28

ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul

București, a fost desființată, în parte, sentința penală nr. 475 din 9 iunie

2010 a Tribunalului București și, rejudecând în fond:

Au fost înlăturate, în ceea ce-l

privește pe inculpatul M.G.A. dispozițiile art. 86 și 86 C. pen., urmând ca

acesta să execute, în baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (3) C. pen., o

pedeapsă de 4 ani închisoare în regim de detenție.

S-a aplicat art. 71 – art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b), pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei

principale.

În baza art. 334 C. proc. pen., a fost

schimbată încadrarea juridică a faptei inculpatului R.l.B. din art. 11 pct. 1

din Legea nr. 61/1991 în art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 –

art. 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 20

raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a)

C. pen. și art. 76 alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.l.B. la o

pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-a aplicat art. 71 – art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b), pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei

principale.

În baza art. 264 C. pen., a fost

condamnat inculpatul Ș.C.D. la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

S-a aplicat art. 71 – art. 64 lit. a)

teza a II-a, lit. b), pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei

principale.

În temeiul art. 81 și 82 C. pen., s-a

suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, reprezentând

termen de încercare.

Au fost puse în vedere inculpatului

dispozițiile art. 83 C. pen. Au fost menținute celelalte dispoziții ale

sentinței apelate. Prin aceiași hotărâre a fost respins, ca nefondat, apelul

inculpatului R.l.B. care a fost obligat la 300 lei cheltuieli judiciare către

stat.

Împotriva hotărârii instanței de apel

au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpații

R.B.l. și M.G.A. Prin decizia penală nr. 3902 din 03 noiembrie 2011, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

9476/3/2008, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București împotriva deciziei penale nr. 37/ A din 28 ianuarie 2011 a Curții

de Apel București, secția a Il-a penală, privind pe intimații inculpați G.N., B.C.A.,

R.S. și Ș.C.D., s-a casat, în parte, sentința penală nr. 475 din 9 iunie 2010 a

Tribunalului București, secția I penală și decizia atacată, iar în rejudecare:

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a

schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpații G.N., B.C.A. și

R.S. din infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (l) și art. 264 alin. (l) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art.

260 alin. (l) C. pen.

În baza art. 260 alin. (l) C. pen., au

fost condamnați inculpații G.N. și B.C.A. la pedepse de câte un an închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 81 – art. 82 C. pen., s-a

suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpaților pe durata unui

termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a

suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a

executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a

atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 260 alin. (l) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul R.S. la pedeapsa

de 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

În baza art. 81 – art. 82 C. pen., s-a

suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui

termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a

suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a

executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 260

alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul Ș.C.

D. la pedeapsa de un an închisoare, făcându-se,

totodată, aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 81 – art. 82 C. pen., s-a

suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui

termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a

suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a

executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.,

s-a dispus achitarea inculpatului Ș.C.D.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 264 alin. (l) C. pen.

În baza art. 14

și 346 alin. (l) C. proc. pen., au fost obligați, în

solidar, inculpații R.B.I. și M.G.A. la

plata sumei de 7995,3 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul

Universitar de Urgență București.

În rest, s-au menținut celelalte

dispoziții ale hotărârilor atacate. Prin aceiași hotărâre au fost respinse, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați R.B.I. și M.G.A. împotriva

aceleiași decizii penale.

Ulterior, prin cererea înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 15

noiembrie 2011, sub nr. 9155/1/2010, condamnatul R.B.I. a formulat contestație

în anulare împotriva deciziei penale nr. 3902 din 03 noiembrie 2011, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

9476/3/2008.

Cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 386 lit. e) C. proc. pen.,

raportat

la art. 385

14

alin. (1

1

) C. proc. pen. și art. 6 din C.E.

D.O.,

în argumentare susținându-se, în esență, că Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, ca instanță de recurs, a menținut soluția de condamnare a

contestatorului pentru complicitate la tentativă la omor calificat, fără a

proceda la audierea sa, deși, în raport de modalitatea prin care atât instanța

de fond, cât și cea de apel, au înțeles să procedeze la schimbarea încadrării

juridice a faptei reținute prin rechizitoriu - fără punerea în discuție a

acesteia și fără audierea inculpatului pentru fapta nou reținută, audierea era

obligatorie, conform dispozițiilor art. 385

14

alin. (1

1

)

C. proc. pen.

În vederea soluționării cererii de

contestație în anulare, a fost atașat dosarul nr. 9476/3/2008 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, în care s-a pronunțat decizia

contestată.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2012,

Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a contestației în anulare

formulată de condamnatul R.B.I., reținându-se că cererea a fost formulată în

termen, în raport de data punerii în executare a deciziei atacate și că motivul

invocat se încadrează în cazul prevăzut de art. 386 lit. e) C. proc. pen.

Analizând temeinicia cererii de

contestație în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru

următoarele argumente:

Potrivit art. 386 lit. e) C. proc.

pen., împotriva hotărârii penale definitive se poate face contestație în

anulare când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către

instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea

acestuia este obligatorie, potrivit art. 385 ori art. 385 alin. (l) C. proc.

pen.

În conformitate cu dispozițiile art.

385 alin. (l) C. proc. pen., cu ocazia judecării recursului, instanța este

obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit

dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când

acesta nu a fost audiat la instanțele de fond și de apel, precum și atunci când

aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de

condamnare.

Din interpretarea dispozițiilor legale

anterior menționate rezultă că obligativitatea audierii inculpatului în recurs

intervine în următoarele situații: în cazul în care fie prima instanță, fie

instanța de apel, fie ambele instanțe au pronunțat o hotărâre de achitare a

inculpatului sau în situația în care inculpatul nu a fost audiat la instanțele

de fond și de apel.

Or, în speță, față de contestatorul R.B.I.

nu s-a pronunțat o soluție de achitare, ci una de condamnare, atât în fond,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991

republicată, urmare schimbării încadrării juridice a faptei reținute prin

rechizitoriu, din infracțiunea

prevăzută de

art. 26 raportat la art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.,

cât și în

apel, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26

raportat la art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., urmare

schimbării încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 1

1

pct. 1 din Legea nr. 61/1991, această ultimă soluție fiind menținută și în

recurs.

Ca urmare, susținerile apărării în

sensul că audierea contestatorului în recurs era obligatorie în raport de o

presupusă soluție de achitare dispusă față de acesta în fond sunt lipsite de

orice substanță, acestea datorându-se, probabil, erorii sau confuziei

determinate de identitatea de nume dintre cei doi coinculpați R., numai

situația coinculpatului R.S. circumscriindu-se ipotezei prevăzute de textul de

lege susmenționat.

Nici ipoteza prevăzută de teza I a

art. art. 385

1

alin. (l

1

) C. proc. pen., nu este

incidență în cauză în persoana contestatorului R.B.I. întrucât acesta a fost

audiat în cursul cercetării judecătorești, în primă instanță, la termenul din 8

octombrie 2009, în apel declarând că nu dorește să facă declarații

suplimentare, la termenul din 06 ianuarie 2011.

Ca urmare, se constată că situația

juridică a contestatorului R.B.I. nu instituia în sarcina instanței de recurs

obligația de audiere, conform

dispozițiilor

art. 385

14

alin. (1

1

) C. proc. pen., instanța supremă

apreciind în

mod just că o astfel de obligație îi revenea numai în

raport de coinculpații G.N., B.C.A. și R.S., ca urmare a soluției de achitare

dispusă față de aceștia în fond, menținută în apel.

4 Sub acest

aspect se constată și că susținerile apărării în sensul că aducerea la

cunoștința Contestatorului a dispozițiilor

art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și luarea în Considerare a poziției procesuale

exprimate de acesta, că dorește să facă declarații suplimentare, nu, acoperă

obligația de ascultare a inculpatului, sunt

neîntemeiate.

Aceasta întrucât, potrivit art. 322 teza a ll-a C. proc. pen.,

inculpatul beneficiază de dispozițiile de a nu

face nicio declarație și în cursul cercetării

judecătorești, chiar dacă

acest drept, prevăzut expres în cazul ascultării învinuitului sau inculpatului

în cursul urmăririi penale, nu este prevăzut expres și în art. 323 din același

cod, referitor la ascultarea inculpatului în cursul cercetării judecătorești. În

plus, declararea de către inculpatul audiat a faptului că nu dorește să facă

declarații suplimentare constituie o declarație în sine care poate da conținut

conceptului de ascultare a inculpatului.

Deopotrivă, nici susținerile parării

în sensul că schimbarea de încadrare juridică a faptelor, atât în fond, cât și îh

apel, nepusă în discuția părților și neurmată de audierea contestatorului cu

privire la noua faptă reținută în sarcina sa, se circumscrie practic neaudierii

acestuia, nu sunt întemeiate întrucât audierea contestatorului R.B.I. în fond a

vizat faptele așa cum au fost descrise în actul de inculpare, iar nu încadrarea

lor juridică, care este atributul exclusiv ale instanței. În plus, în măsura în

care o astfel de împrejurare ar fi fost prejudiciantă față de contestator,

acesta ar fi putut solicita instanței de apel, respectiv de recurs, audierea

sa. Or, limitele criticilor formulate de contestator în apel, precum și

atitudinea procesuală manifestată de acesta, în sensul că nu dorește să facă

declarații suplimentare, precum și poziția procesuală adoptată în recurs,

dovedesc o optică a apărării total diferită de cea exprimată în prezenta cale

de atac.

Ca urmare, pentru considerentele

arătate, constatând că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 386 lit. e)

C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de contestație

în anulare formulată de condamnatul R.B.I., dispunând, pe cale de consecință,

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, cererea de

contestație în anulare formulată de condamnatul R.B.I. împotriva deciziei

penale nr. 3902 din 03 noiembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în dosarul nr. 9476/3/2008.

Obligă contestatorul la plata sumei de

225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22

ianuarie 2013.