ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3266/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3266/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 900 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu

aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - 76 C. pen., a fost condamnat

inculpatul M.G. la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani,

după executarea pedepsei.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a

dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de

încercare de 7 ani.

Pe durata termenului de încercare, s-a dispus

ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta trimestrial la judecătorul

desemnat cu supravegherea;

b) va anunța, în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

c) va comunica și justifica schimbarea

locului de muncă;

d) va comunica informații de natură a putea

fi controlate mijloacele sale de existență.

Au fost puse în vedere inculpatului

prevederile art. 86

4

C. pen., privitoare la revocarea executării

pedepsei sub supraveghere.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71

alin. (5) C. pen.

În baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C.

pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - 76 C. pen., a fost

condamnată inculpata M.S.M. la 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă

de 2 ani, după executarea pedepsei.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a

dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de

încercare de 5 ani.

Pe durata termenului de încercare, inculpatei

i s-a impus să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) se va prezenta trimestrial la judecătorul

desemnat cu supravegherea;

b) va anunța, în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,

precum și întoarcerea;

c) va comunica și justifica schimbarea

locului de muncă;

d) va comunica informații de natură a putea

fi controlate mijloacele sale de existență.

Au fost puse în vedere inculpatei prevederile

art. 86

4

C. pen., privitoare la revocarea executării pedepsei sub

supraveghere.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71

alin. (5) C. pen. în baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea

art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - 76 C. pen., a fost condamnată inculpata

C.V.D. la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după

executarea pedepsei.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și

64 C. pen. A fost admisă, în parte, cererea formulată de partea civilă SC B.S.

SRL și, pe cale de consecință:

Au fost obligați inculpații, în solidar,

către partea civilă, la plata sumelor de 479.753 euro cu titlu de prejudiciu

efectiv și la 408.485,12 euro, cu titlu de dobândă calculată pe perioada 2003 -

2010.

A fost respinsă cererea părții civile,

referitoare la plata daunelor morale, precum și cererea privitoare la plata

cheltuielilor judiciare.

Au fost obligați inculpații la câte 15.000

RON, cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 300 RON, reprezentând

onorarii avocați oficiu, s-au dispus a se avansa din fondul Ministerului de

Justiție.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin Încheierea de ședință de la data de 18

octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 30688/3/2009, Tribunalul București,

secția I penală, a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de intimații

M.G. și M.S.M., prin apărător ales - avocat B.G., și anume: excepția

"lipsei calității de reprezentant al cabinetului de avocatură, prin care

petenta este reprezentată în fața instanței la acest termen de judecată",

excepția "lipsei calității de reprezentant al societății petente a

persoanei care a gerat societatea în această cauză și care a semnat delegația

avocațială", excepția "tardivității formulării plângerii împotriva

rezoluției" și excepția "inadmisibilității plângerii împotriva

ordonanței".

În temeiul art. 278

1

alin. (8)

lit. c) C. proc. pen., instanța de fond a admis plângerea formulată de petenta

SC "B.S." SRL împotriva Ordonanței date de procuror la 4 mai 2009 în

Dosarul nr. 1766/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București,

menținută prin Rezoluția nr. 1389/11-2 din 24 iulie 2009 a Prim-Procurorului

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimații

M.G., C.V.D. și M.S.M.

A fost desființată ordonanța atacată și,

constatând că probele existente la dosar sunt suficiente, a reținut cauza spre

judecare.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut

următoarele:

Prin Ordonanța dată de procuror la 4 mai 2009

în Dosarul nr. 1766/P/2038 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în

temeiul art. 249 C. proc. pen, rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și

art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. rap. la art.42 C. proc.

pen., cu referire la art. 25 C. proc. pen. și art. 30 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., s-au dispus, printre altele, următoarele:

învinuiților M.G., C.V.D. și M.S.M., pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2) și

(5) C. pen., deoarece fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală.

favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în vederea

continuării cercetărilor față de învinuiții M.G., C.V.D., M.S.M., C.A.G. și

L.L.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de

art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, folosire cu rea-credință

a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar

intereselor acestuia și în folosul lui propriu, prev. de art. 272 pct. 2 din

Legea nr. 31/1990, folosirea la autoritatea vamală de documente vamale și

comerciale falsificate prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006, fals în

înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în perioada 4 iulie

2002 - 13 martie 2003, partea vătămată a emis către intermediarul V. LLC -

off-shore, înregistrată în Statul Delaware, SUA - reprezentată de inculpatul

M.G., un număr de 78 facturi, în valoare totală de 1.514.579 euro, aferente

mărfurilor importate, acestea urmând să fie livrate către SC S.I. SRL,

reprezentată tot de inculpatul M.G., în calitate de administrator.

Astfel, facturile emise de firma B.S. SRL

indică drept beneficiar firma V. LLC, potrivit înțelegerii dintre părți.

În baza acestor facturi, V. LLC a întocmit la

rândul său facturi către beneficiarul SC S.I. SRL, preluând datele din

facturile emise de partea vătămată, cu excepția valorii mărfii și a condiției

de livrare. În acest mod, s-a creat o diferență de valoare între documentele

fiscale de aproximativ 486.278 euro.

Ca urmare a refacturării produselor importate

la aproximativ o treime din valoarea reală, s-a diminuat valoarea în vamă a

bunurilor și implicit valoarea taxelor datorate pentru suma de 35.212.088.817

ROL.

S-a stabilit, în aceste condiții, faptul că

SC S.I. a prejudiciat bugetul de stat (taxe vamale, TVA, impozit pe venit

neachitate).

Referitor la aceste facturi, organele

judiciare au reținut că au avut ca scop diminuarea valorii mărfurilor importate

în România și, pe cale de consecință, scăderea taxelor vamale datorate

bugetului de stat.

De asemenea, cercetările efectuate în cauză

au relevat existența unor chitanțe și facturi false, corelative invoice-urilor

falsificate de SC V. LLC.

Analizând actele și lucrările dosarului,

tribunalul a apreciat că plângerea formulată de petenta SC "B.S." SRL

este întemeiată, întrucât actele și lucrările dosarului relevă desfășurarea de

activități de inducere în eroare de către intimații M.G., C.V.D. și M.S.M. în

procesul de derulare a contractului pe care l-au încheiat părțile în vederea

desfășurării de activități comerciale, în perioada iunie 2002 - iunie 2003, iar

scoaterea de sub urmărire penală a celor trei intimați, care au contribuit în

manieră diferită, dar au contribuit la producerea pagubei, este netemeinică,

infracțiunea de înșelăciune subzistând în cazul fiecăruia.

Situația de fapt reținută prin actul de

inculpare a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile

inculpaților, declarațiile martorilor S.M., I.C., J.D., B.R.N. și P.M.M.,

raportul de expertiză contabilă, facturile, respectiv sentințele prin care SC

"B.S." SRL a fost obligată la plată de către societățile austriece

furnizoare a produselor din carne.

În cursul cercetării judecătorești au fost

audiați inculpații M.G. și M.S.M. și martorii S.M., I.C., J.D., B.R.N. și

P.M.M. A fost administrată proba cu acte.

Analizând actele și lucrările dosarului,

prima instanță a reținut, în fapt, următoarea situație:

În data de 27 februarie 2002, inculpații M.G.

și M.S.M. (soți) au înființat, în calitate de asociați și administratori, SC

"S.I." SRL, cu obiect de activitate comerțul cu ridicata al cărnii și

mezelurilor.

A doua zi după înființarea SC

"S.I." SRL, adică la 28 februarie 2002, cei doi soți au devenit

reprezentanți cu puteri depline prin procura emisă în Cipru în 20 februarie

2002, ai societății comerciale de tip off-shore "V." LLC. Din procură

rezultă că societatea off-shore era înregistrată în Delaware, SUA.

Procura le conferea celor doi drepturi

depline pentru îndeplinirea oricăror acte și efectuarea oricăror operațiuni

legate de activitatea societății off-shore, inclusiv în raporturile cu bănci

din întreaga lume, precum și cu orice autorități din orice stat.

Documentul de mai sus a intrat în posesia

celor doi inculpați prin intermediul numitei M.O., care nu a fost niciodată

identificată și audiată.

În baza procurii, inculpatul M.G., două

săptămâni mai târziu, deschide două conturi la A.B. - România, în RON și în

valută, ale societății off-shore "V." LC, iar pentru SC

"S.I." SRL deschid conturi ambii soți la aceeași sucursală.

Pentru derularea activității firmei românești

"S.I.", inculpata C.V.D., în calitate de director general, a adus cu

ea o echipă compusă din 9 persoane.

Inculpatul M.G. și-a exercitat în totalitate

controlul asupra activității ambelor firme, semnând acte și angajând

răspunderea firmelor prin semnăturile sale în fața autorităților fiscale ale

statului și instituțiilor bancare românești.

La rândul său, inculpata C.V.D., ca director

general, a desfășurat activități de contactare a unor furnizori externi, a

efectuat formalități vamale privind calculul taxelor vamale, precum și

activități contabile, precum calculul TVA etc.

Soțul inculpatei C.V.D., C.A.G., derula la

rândul său, ca director executiv la SC "S.I." SRL, activități

aferente formalităților de vămuire, recepția mărfurilor ce proveneau din

import.

În luna iunie 2002, inculpata C.V.D. și

ceilalți inculpați îi cunosc la sediul SC "S.I." SRL pe

reprezentanții firmei austriece "B.S.", stabilind ca pe bază

contractuală să deruleze operațiuni de import de carne din Germania și Austria.

Inculpații i-au convins pe reprezentanții

firmei austriece că pot oferi desfacerea unor mari cantități de carne pe piața

românească.

Discuția a fost reluată peste două zile în

cadrul unei petreceri la Sinaia, în cursul căreia, soții M. și ceilalți

inculpați l-au convins pe exportatorul austriac că operațiunile de export -

import se pot derula mult mai facil prin interpunerea firmei off-shore V., al

cărei proprietar inculpatul M.G. a declarat că este, susținând că off-shore-ul

respectiv ar avea un potențial economic mult mai mare decât al firmei românești

"S.I.", plățile urmând a se efectua mult mai rapid și ușor prin acest

intermediar.

Având aceste asigurări, exportatorul austriac

a acceptat să livreze marfa firmei "S.I." prin interpunerea

off-shore-ului V., în sensul că facturile de livrare se întocmeau către V.,

care refactura către importatorul "S.I.".

Acest mecanism a fost conceput ca o

modalitate frauduloasă de inducere în eroare a partenerului străin și a autorităților

fiscale românești, deoarece:

Exportatorul factura marfa livrată, cu

destinația România - "S.I.", către societatea off-shore, care la

rândul ei refactura către importator, modificând însă condițiile de livrare din

F.O.T. în C.I.P., diminuând în mod nejustificat și prețul mărfii livrate de

exportatorul austriac.

Aceste practici au avut ca scop diminuarea

valorii mărfii în vamă prin Declarația Vamală de Import, cu consecința directă

a diminuării obligațiilor fiscale care îi reveneau față de Statul Român.

Aceasta este singura explicație pentru care

societatea off-shore V. a procedat la facturarea unui preț mai mic către

importator, când el, de fapt, acționa ca un intermediar care ar fi trebuit să

încaseze un comision și în felul acesta să realizeze un profit din această

activitate.

Pe parcursul câtorva luni, în scopul

câștigării încrederii partenerului austriac, atât off-shore-ul V., cât și S.C.

"S.I." S.R.L. și-au îndeplinit obligațiile contractuale.

Întreaga operațiune de comerț exterior a

celor două firme, off-shore-ul V. (persoană juridică nerezidentă) și SC S.I.

SRL (persoană juridică rezidentă), a fost derulată prin intermediul A.B. -

România SA.

Începând cu luna noiembrie 2002, în scopul

obținerii în folos propriu a unor importante sume de bani, de sute de mii de

euro și sute de mii dolari SUA, rezultate din operațiunea de import, inculpatul

M.G., direct și prin intermediul celorlalți inculpați în cauză, nu a mai

efectuat plățile pentru marfa importată, inducând și menținând în eroare

exportatorul austriac, prin contrafacerea și comunicarea unor documente

bancare, cu rol de confirmări de plată în sistem de transmitere securizat

(Swift-uri bancare), precum și prin efectuarea de plăți parțiale de sume

nesemnificative din facturile datorate.

Inculpatul a procedat în acest fel, întrucât

aceasta era modalitatea convenită de părți pentru a se continua livrarea, pe

măsură ce se confirma efectuarea plății de către off-shore.

Astfel, s-a ajuns ca, la 18 martie 2003,

exportatorul să înregistreze un prejudiciu de 487.509 euro, concomitent

aducându-se însemnate prejudicii și bugetului de stat.

Tribunalul a remarcat - ca element esențial

al infracțiunii de înșelăciune - că întregul lanț al derulării operațiunilor

comerciale între SC "B.S." SRL - "V." LLC - SC S.I. SRL

este determinat de nerespectarea uzanțelor minime în materie comercială,

deoarece au fost încheiate contracte de management, de publicitate, ambalare,

promovare produse între SC S.I. SRL și V. LLC (societate off-shore) care, din

probele administrate, nu rezultă că au fost și efectiv derulate, însă

serviciile au fost plătite și respectiv încasate.

Aceste contracte au fost practic încheiate

între cele două societăți de către aceleași persoane (M.G., M.S.M., C.V.D.)

numai cu intenția de însușire a unor sume de bani, care nu au mai fost plătite

societății exportatoare.

De asemenea, s-a remarcat faptul că

societatea off-shore, deși, în mod normal și conform uzanțelor comerciale, ar

fi trebuit să "perceapă măcar un minim comision", "vindea"

la prețuri mai mici decât cele de import, iar sume mari de bani erau ridicate

în numerar de la bancă de către soții M.

La rândul său, inculpata C.V.D., care "a

asigurat" managementul afacerii de desfacere a produselor din carne

importate, a contribuit efectiv la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin

menținerea în eroare a societății parte civilă, această inculpată fiind de fapt

aceea care a intermediat încheierea și derularea contractelor pentru produsele

din carne.

Procedând în maniera descrisă mai sus,

inculpații au produs un prejudiciu părților civile în sume de 479.753 euro

(prejudiciu efectiv) reprezentând marfă neachitată și 408.485,12 euro cu titlu

de dobânzi calculate pe perioada 2003 - 2010, sume ce rezultă din raportul de

expertiză efectuat pe durata urmăririi penale și din suplimentul de expertiză

efectuat pe durata cercetării judecătorești.

Pe cale de consecință, tribunalul a dispus

condamnarea inculpaților la pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege cu

aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. în ce-i

privește pe inculpații M.G. și M.S.M., deoarece aceștia nu sunt cunoscuți cu

antecedente penale și, chiar dacă nu au recunoscut săvârșirea a câte unei

infracțiuni de înșelăciune, judecătorul fondului a considerat că le sunt

aplicabile dispozițiile referitoare la circumstanțele atenuante.

Pentru acești doi inculpați, tribunalul a

apreciat că pedepsele stabilite pot fi executate și în modalitatea suspendării

executării sub supraveghere, această modalitate de executare fiind corespunzătoare

scopului educativ și preventiv al pedepsei.

În ceea ce o privește pe inculpata C.V.D.,

văzând atitudinea acesteia, care deși legal citată, nu s-a prezentat la

instanță pentru a fi interogată și pentru a-și formula apărări, tribunalul a

considerat că singura modalitate de executare a pedepsei, ce i se poate aplica

acesteia, este aceea a executării în regim de detenție.

În soluționarea laturii civile a cauzei,

văzând concluziile rapoartelor de expertiză contabilă, tribunalul a obligat

inculpații - în solidar, către partea civilă, la plata sumelor de 479.753 euro,

reprezentând prejudiciul efectiv suferit de partea civilă, adică marfă

neplătită și 408.485,12 euro, dobândă calculată pe perioada iunie 2003 -

decembrie 2010, și a respins capătul de cerere privitor la plata de daune

morale, deoarece acesta nu a fost dovedit și, de asemenea, câtă vreme

inculpații vor fi obligați la plata de dobânzi, aceasta echivalează cu

acoperirea integrală a prejudiciului suferit de partea civilă.

De asemenea, a respins cererea părții civile

referitoare la plata cheltuielilor judiciare, deoarece nu s-a depus la dosar

justificarea acestor cheltuieli.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, partea civilă SC B.S. SRL și inculpații

C.V.D., M.S.M. și M.G., criticând-l sub aspectul nelegalității și

netemeiniciei, pentru următoarele motive:

a) Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul

București a vizat atât aspecte de nelegalitate, cât și de netemeinicie,

respectiv greșita admitere a plângerii formulate de petenta-parte vătămată și

condamnarea inculpaților C.V.D., M.S.M. și M.G.; omisiunea motivării soluției

de condamnare a inculpaților și, în final, aspect reținut și susținut de

procurorul de ședință, în extinderea motivelor scrise ale parchetului -

nelegalitatea hotărârii, privind pe inculpata C.V.D., în raport de aplicarea

pedepsei accesorii, în varianta art. 71 - 64 C. pen., deși atât practica Curții

Europene a Drepturilor Omului, cât și decizia Curții Constituționale impun aplicarea

pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a arătat faptul că situația de fapt a fost

corect reținută de instanța de fond, constând în aceea că inculpații nu și-au

achitat obligațiile asumate prin contractele încheiate cu partea vătămată, dar

acest singur fapt s-a desfășurat în cadrul unor relații comerciale normale, în

activitatea cărora pot apărea unele dereglări sau chiar blocaje financiare, în

cauză nefiind reliefată intenția inculpaților de prejudiciere a părții

vătămate, în modalitățile precise prevăzute în dispozițiile art. 215 C. pen.,

parchetul solicitând, în final, achitarea inculpaților, sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., în temeiul

dispozițiilor art. 11 pct. 2, lit. a), rap.la art. 10 lit. b) C. proc. pen. -

faptele reținute în sarcina inculpaților nefiind prevăzute de legea penală.

b) Apelul părții vătămate-parte civilă SC

B.S. SRL a vizat atât încălcarea dispozițiilor art. 356 C. proc. pen., constând

în nemotivarea corespunzătoare a hotărârii (nereținerea și analizarea completă

și explicită a mijloacelor frauduloase folosite în săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune), respectiv nepronunțarea pe baza probatoriului administrat, prin

extinderea acțiunii penale, cu privire la alte persoane și alte fapte, în

temeiul disp. art. 336 - 337 C. proc. pen.

De asemenea, se critică soluția și cu privire

la pedepsele aplicate, considerate ca fiind prea blânde.

c) Apelul inculpatei C.V.D. a vizat greșita

soluție de condamnare a sa, în raport de lipsa probelor care să justifice

săvârșirea și să demonstreze o activitate de inducere în eroare, fie cu

prilejul încheierii contractelor, fie cu prilejul executării acestora,

solicitând în final achitarea sa.

Totodată, s-a invocat și o încălcare a

dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., în sensul că hotărârea atacată nu

este motivată, lipsind practic o analiză a probelor ce au servit ca temei

pentru soluționarea laturii penale, aspecte - de altfel - subliniate de toate

părțile apelante în cauză.

d) Apelul inculpaților M.S.M. și M.G. - a

vizat greșita soluție de condamnare, în condițiile în care din probele

existente nu rezultă vreun demers din partea acestora pentru constituirea

frauduloasă a societăților comerciale în scopul desfășurării unei activități

comerciale clandestine, toate documentele încheiate și derulate între părți

confirmă un circuit comercial normal, potrivit uzanțelor comerciale.

Tot astfel, s-a criticat soluția dată și sub

aspectul laturii civile, prin aceasta creând oportunitatea părții civile de a

obține două titluri executorii distincte, unul în materie civilă și altul în

prezenta cauză.

Prin Decizia penală nr. 113 din 10 aprilie

2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile Parchetului de

pe lângă Tribunalul București și inculpaților C.V.D., M.S.M. și M.G. împotriva

Sentinței penale nr. 900 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în Dosarul nr. 30688.01/3/2009, a desființat

Sentința penală nr. 900 din 11 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția

I penală.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților M.G.,

M.S.M. și C.V.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1),

(2) și (5) C. pen., întrucât fapta reținută în sarcina fiecăruia nu este

prevăzută de legea penală.

În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., nu

a soluționat latura civilă a cauzei, partea vătămată urmând a-și valorifica

drepturile, conform art. 19 și urm. C. proc. pen., prin acțiune civilă

separată.

A respins apelul părții vătămate SC B.S. SRL,

ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele:

a) Cu privire la apelul Parchetului de pe

lângă Tribunalul București, a reținut că din analiza întregului material

probator administrat rezultă că instanța de fond a reținut corect situația de

fapt, aceasta constând în aceea că, în perioada iunie 2002 - iunie 2003, între

firma SC "B.S." SRL - în calitate de furnizor marfă și SC "S.I."

SRL, în calitate de beneficiar, s-au derulat relații comerciale pe baza

contractului comercial încheiat de aceștia, cu participarea, pe firul derulării

contractului și a intermediarului V. LLC - societate de tip off-shore,

înregistrată în statul Delaware, SUA, reprezentată de M.G.

În perioada derulării contractului încheiat -

2002 - 2003 - SC V. LLC a efectuat plăți către SC "B.S." SRL în sumă

de 1.046.759 euro, reprezentând contravaloarea parțială a mărfurilor importate

și livrate succesiv de furnizorul austriac, rămânând o datorie scadentă și

neachitată, în valoare de 476.799 RON, acest din urmă aspect stând la baza

motivației de condamnare a celor trei inculpați C.V.D., M.S.M. și M.G., în

calitate de reprezentanți ai firmei beneficiare.

Însă, pentru a putea reține elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 alin. (3) C. pen., care

incriminează infracțiunea de înșelăciune în convenții, este necesar ca - fie la

momentul încheierii convenției, fie pe parcursul derulării ei ori al executării

acesteia - să fie întreprinse acțiuni de inducere în eroare, prin amăgire sau

întrebuințare de mijloace frauduloase și, numai în acest fel, partea vătămată

să fie determinată să încheie sau să execute convenția respectivă.

Simpla neexecutare a unei obligații ce a fost

luată în cadrul unei convenții civile nu poate avea caracter penal, chiar dacă

inculpatul s-a angajat că va executa obligația până la o dată fixă, știind că

nu își va putea respecta angajamentul, dar nu a uzat de mijloace frauduloase

pentru a convinge partea adversă că va executa convenția în termen.

Tot astfel, simpla interpunere, în relația

financiar-contabilă, între furnizor și beneficiar, a unui intermediar - SC V.

LLC - societate off-shore, nu poate constitui o dovadă a premeditării

activității de inducere în eroare a partenerului, atâta timp cât reprezentanții

firmelor implicate au fost de la început de acord ca operațiunile comerciale să

se deruleze - într-un cadru legal, stabilit prin contract - prin intermediul

acestei societăți, asumându-și în mod reciproc avantajele și riscurile ce pot

surveni în circuitul informațional dintre mai multe bănci în raporturile cu

clienții lor.

În același context, au fost evidențiate

concluziile raportului de cercetare, întocmit de C.C.Ș.S.P.U. Râmnicu Vâlcea,

care conturează modul în care s-au derulat relațiile comerciale dintre firmele

implicate, relații care atestă o conformare la uzanțele folosite în materia

dreptului comercial, respectiv: contractarea, livrarea mărfurilor, virarea

contravalorii lor și a comisioanelor, purtarea unor negocieri, vizând plata

contravalorii mărfurilor (restanțe) etc.

De asemenea, s-a avut în vedere conduita

inculpatului M.G. - care în luna februarie 2003 - în vederea elucidării

problemei cu neplata parțială a unor facturi/contravaloare marfă, față de

furnizorul austriac, a sesizat Garda Financiară, control materializat prin

Procesul-verbal din 18 martie 2003, depus la dosarul cauzei.

Față de inculpații M.G., M.S.M. și C.V.D. s-a

dispus disjungerea cauzei și declinarea acesteia în favoarea Judecătoriei

Sectorului 4 București, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală - art. 272 pct. 2 din Legea nr.

31/1990, art. 273 din Legea nr. 86/2006, precum și pentru infracțiunea prev. de

art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., orice discuție și

poziție a părților, pe acest aspect, neputând fi luate în considerare, întrucât

acestea formează obiectul unui dosar separat.

În raport de aceste considerente, curtea de

apel a constatat că faptele reținute în sarcina inculpaților se circumscriu

unor raporturi de drept comercial și uzanțe specifice și, ca urmare, a dispus

în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C.

proc. pen.

În ceea ce privește motivul de apel constând

în nemotivarea hotărârii de condamnare, curtea de apel a constatat că față de

faza de judecată a cauzei - apel, cale de atac integral devolutivă, orice

neîmplinire poate fi complinită de instanța de apel.

Cu privire la cel de-al treilea motiv de

apel, susținut de procuror, prin extinderea motivelor apelului scris, acesta a

rămas fără obiect, în raport de motivarea soluției de achitare a inculpaților.

b) Cu privire la apelul părții vătămate/parte

civilă SC B.S. SRL, s-a reținut că:

În ceea ce privește critica vizând încălcarea

dispozițiilor art. 356 alin. (1), lit. c) C. proc. pen., constând în

nemotivarea hotărârii de condamnare a celor trei inculpați, pentru săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., instanța de apel

a constatat că motivarea dată criticii în motivul de apel promovat de parchet

se menține și urmează a fi avută în vedere.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de

apel, constând în critica sentinței penale, prin aceea că - pe de o parte - nu

au fost atrași în răspunderea penală și funcționarii băncilor implicate în

circuitul plăților dintre cele trei societăți, iar - pe de altă parte -

inculpații nu sunt judecați și pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de

bani și evaziune fiscală, instanța l-a respins pentru considerentele următoare:

S-a reținut de instanța de apel că potrivit

art. 336 - 337 C. proc. pen., extinderea procesului penal pentru alte fapte,

ori cu privire la alte persoane, când se face prin declarația procurorului,

când în timpul judecății se descoperă fapte noi, ori alți participanți, nu se

circumscrie speței de față, atâta timp cât aceste fapte erau cunoscute la

momentul cercetării penale.

Tot astfel, s-a reținut că soluția de

disjungere, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală - art.

272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 273 din Legea nr. 86/2006, precum și

pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen., prin ordonanța atacată, în raport de care eventuala răspundere penală

pentru săvârșirea altor infracțiuni, s-a arătat că va fi soluționată printr-un

dosar separat.

c) Cu privire la apelul inculpatei C.V.D.:

Potrivit art. 345 C. proc. pen., instanța

hotărăște prin sentință asupra învinuirii inculpatului, pronunțând, după caz,

condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, condamnarea

pronunțându-se dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune

și a fost săvârșită de inculpat.

S-a constatat că faptele reținute în sarcina

inculpaților au fost corect reținute de instanța de fond, însă încadrarea

juridică dată acestora, prin antrenarea răspunderii penale a inculpaților nu

este corespunzătoare, atâta timp cât simpla neexecutare a unei obligații ce a

fost luată în cadrul unei convenții civile, respectiv derularea unui contract

comercial nu poate constitui faptă penală.

În speță, inculpata C.V.D. îndeplinea în

cadrul societății beneficiare atribuții pe linie de contabilitate/economic și

efectua plăți reprezentând contravaloarea mărfurilor, iar în această calitate

nu s-a făcut dovada că, prin activitatea acesteia, a indus ori a menținut în

eroare pe furnizor cu prilejul derulării contractului și a pricinuit acestuia

prejudiciu, astfel încât apelul inculpatei a fost admis ca întemeiat,

procedându-se în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10

lit. b) C. proc. pen.

d) Cu privire la apelul inculpaților M.S.M.

și M.G.:

S-a reținut că din actele și lucrările

dosarului nu rezultă elemente care să atragă vinovăția inculpaților M.S.M. și

M.G., argumentele avute în vedere menținându-se și în cazul acestora.

În ceea ce privește latura civilă, instanța

de apel a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 346 alin. (4) C. proc.

pen., partea vătămată putându-și valorifica drepturile printr-o acțiune civilă

separată, conform art. 19 și 20 C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 113 din 10

aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs

partea civilă SC B.S. SRL, motivele de recurs fiind consemnate în practicaua

prezentei decizii, urmând nu mai fi reluate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție sub nr. 30688.01/3/2009.

Examinând motivele de recurs și hotărârea

atacată sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul declarat de

partea civilă SC B.S. SRL nu este fondat, având în vedere următoarele

considerente:

I. Referitor la motivul de casare prev. de

art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., instanța de recurs constată că nu

este fondat.

Nu este întemeiată afirmația recurentei în

sensul că instanța de prim control judiciar, și-a fundamentat soluția exclusiv

pe cererea esențială care ar fi influențat soarta procesului și anume aceea

formulată oral în ședința publică de reprezentatul Ministerului Public, prin

care a susținut apelul, dar nu conform motivelor de apel scrise și că, de

altfel, singurul element pe care se întemeiază soluția este o notă de opinie,

înscris neadus în cursul cercetării judecătorești și apreciat drept probă,

înscris emis de SC C.C.S.J. SRL cu sediul în localitatea Râmnicu Sărat.

Înalta Curte constată că soluția de achitare

a inculpaților M.G., M.S.M. și C.V.D. dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., de instanța de apel, pentru

săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., a fost

motivată de instanța de apel reținându-se că fapta reținută în sarcina

fiecăruia dintre inculpați nu este prevăzută de legea penală, nefiind

întreprinse acțiuni de inducere în eroare, prin amăgire sau întrebuințare de

mijloace frauduloase și, numai în acest fel, partea vătămată să fie determinată

să încheie sau să execute convenția respectivă.

S-a mai reținut de instanța de apel că simpla

neexecutare a unei obligații ce a fost luată în cadrul unei convenții civile nu

poate avea caracter penal, chiar dacă inculpatul s-a angajat că va executa

obligația până la o dată fixă, știind că nu își va putea respecta angajamentul,

dar nu a uzat de mijloace frauduloase pentru a convinge partea adversă că va

executa convenția în termen.

De asemenea, s-a reținut că simpla

interpunere, în relația financiar-contabilă, între furnizor și beneficiar, a

unui intermediar - SC V. LLC - societate off-shore, nu poate constitui o dovadă

a premeditării activității de inducere în eroare a partenerului, atâta timp cât

reprezentanții firmelor implicate au fost de la început de acord ca

operațiunile comerciale să se deruleze - într-un cadru legal, stabilit prin

contract - prin intermediul acestei societăți, asumându-și în mod reciproc

avantajele și riscurile ce pot surveni în circuitul informațional dintre mai

multe bănci în raporturile cu clienții lor.

Astfel, Înalta Curte nu constată o lipsă, o

insuficiență sau obscuritate a motivelor pe care și-a fundamentat soluția

instanța de apel, care să poată atrage nulitatea hotărârii, sau să poată face

imposibil controlul judiciar al acesteia de către instanța de recurs.

Nu se constată nicio redactare greșită a

hotărârii care să poată apărea ca un viciu de procedură, chiar și formal, care

să conducă instanța de control judiciar la imposibilitatea verificării

hotărârii.

II. De asemenea, nici critica ce vizează

motivul de casare prev. de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. nu este

întemeiată.

Arată recurenta că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra probelor existente la dosar și nici asupra motivelor de apel

invocate și nici asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să

garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, omisiune ce a

determinat nemotivarea hotărârii de către instanța de apel, fiind incident și

motivul de casare prev. de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Totodată, susține recurenta, în motivele

scrise, că instanța de apel trebuia să dea o nouă apreciere probatoriului

administrat care să fundamenteze o motivare pertinentă a deciziei penale, având

în vedere soluția de achitare a inculpaților și, totodată, trebuia să facă

aprecieri exprese la actele de control ale Gărzii Financiare și ale Autorității

Naționale a Vămilor, la cele 4 expertize existente, la documentele

financiar-contabile, la declarațiile inculpaților și ale martorilor și în

raport de motivele de apel ale fiecărei părți în parte. De asemenea, a arătat

că instanța de apel nu a analizat motivele parchetului din susținerea orală.

Nici acest motiv de casare nu este întemeiat.

Pentru a opera acest caz de casare, legea

pretinde ca cererile esențiale ale părților, de natură să garanteze drepturile

lor, să fie de natură să influențeze soluția procesului. Astfel, cererea

trebuie să fie de așa natură încât să se poată aprecia că, dacă s-ar fi admis,

ar fi schimbat soluția cauzei.

Or, în speță, recurenta critică hotărârea sub

aspectul reaprecierii probatoriului administrat pentru a se dispune soluția de

achitare a inculpaților, în sensul de a se face referiri exprese la fiecare

probă administrată.

Împrejurarea că instanța de prim control

judiciar nu a făcut referiri directe la fiecare probă administrată în parte nu

poate atrage nulitatea hotărârii pronunțate, instanța - așa cum s-a arătat la

pct. I din prezenta decizie - a arătat considerentele pe care își fundamentează

soluția de achitare a inculpaților, fapta nefiind prevăzută de legea penală,

nerespectarea clauzelor contractuale stabilite între inculpați și partea

vătămată/civilă fiind de natură comercială, împrejurări ce urmează a se

clarifica în fața instanței privind litigiile comerciale.

Înalta Curte mai constată că motivul de apel

invocat oral de procurorul de ședință în fața instanței de apel, în sensul

nelegalității hotărârii, privind pe inculpata C.V.D., în raport de aplicarea

pedepsei accesorii, în varianta art. 71 - 64 C. pen., în sensul impunerii

aplicării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b)

C. pen., a fost analizat de instanța de prim control judiciar. Instanța de apel

corect a apreciat că având în vedere soluția de achitare a inculpaților, acest

motiv de casare nu mai poate fi analizat, pedeapsa accesorie nemaiavând

fundament atâta vreme cât nu a fost stabilită o pedeapsă principală pentru

săvârșirea unor fapte de natură penală.

Critica recurentei în sensul că instanța de

apel trebuia să reaprecieze probatoriul administrat pentru a dispune soluția de

achitare a inculpaților de asemenea nu poate fi primită de instanța de recurs,

instanța, în pronunțarea unei soluții, nefiind obligată să-și fundamenteze

opinia în raport strict doar de solicitările părților, ci doar prin prisma

probelor administrate, împrejurările desfășurării faptelor, analizarea

existenței sau nu a elementelor constitutive ale săvârșirii unei fapte de

natură penală, supuse criticilor părților, ceea ce instanța de apel a realizat.

III. A mai invocat recurenta motivele de

casare prev. de art. 385

9

pct. 16, pct. 17

2

și pct. 18 C.

proc. pen.

În cadrul acestor motive de recurs indicate

oral și precizate în scris recurenta a criticat, generic, hotărârea pronunțată

de instanța de apel apreciind că în mod greșit au fost achitați inculpații,

întrucât fapta săvârșită de aceștia nu este prevăzută de legea penală, precum

și că în acest mod s-a comis o eroare gravă de fapt, cu consecința pronunțării

unei hotărâri greșite de achitare, hotărârea pronunțată fiind contrară legii.

A mai susținut, în motivele scrise de recurs,

că începând cu luna noiembrie 2002, atât importatorul, cât și intermediarul

(reprezentați de aceeași persoană, M.G.) nu au mai efectuat plăți parțiale,

inducând și menținând în eroare exportatorul austriac prin comunicarea fără

drept a unor imprimări de date intermediare din procesul intern bancar de

prelucrare electronică, ca fiind confirmări de plată, respectiv, prin

contrafacerea conținutului unor astfel de mesaje electronice listate (cu sume

nereale și date de referință neconforme), plăți în prelucrare ale unor plăți

neefectuate la momentul comunicării lor părții vătămate, de la faxul A.B.

S-a mai arătat că societatea off-shore V. LLC

a funcționat ilegal pe teritoriul României, fiind folosită ca un simplu cont

bancar din care inculpații, în calitate de reprezentanți legali, aveau, în

esență, un singur scop, și anume acela de deturnare în folosul inculpaților a

unor sume imense în valută cuvenite părții vătămate și Statului Român, cu

sprijinul funcționarilor bancari, sub pretextul că operau în numele unui

nerezident, timp de 4 luni, până în luna martie 2003, prejudiciul cauzat

exportatorului austriac atingând suma de 479.753,48 euro la care se adaugă prejudiciul

cauzat prin evaziune fiscală.

În final, s-a arătat că inculpații, prin

înșelăciune, și-au însușit atât mărfurile importate și valorificate cât și cea

mai mare parte a sumelor de bani datorate pentru acestea, părții vătămate.

Înalta Curte constată că pentru existența

infracțiunii de înșelăciune este necesar ca victima să fi fost indusă în

eroare, să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări,

ca rezultat al activității făptuitorului.

Elementul material al laturii obiective se

realizează printr-o acțiune de inducere în eroare, săvârșită prin prezentarea

ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate.

Prin oricare dintre cele două modalități, făptuitorul îi creează persoanei

vătămate o falsă reprezentare a realității, indiferent de mijloacele folosite

în acest sens.

Latura subiectivă presupune intenția directă,

deoarece făptuitorul acționează în scopul obținerii pentru sine sau pentru

altul a unui folos material injust.

Potrivit normei procedural penale, forma de

agravare în cazul infracțiunii de înșelăciune constă în mijloacele frauduloase

folosite de către făptuitor dând de exemplu nume sau calități mincinoase.

În literatura de specialitate s-a arătat că

deosebirea dintre mijloacele de inducere în eroare de la alin. (1) și

mijloacele frauduloase din forma agravată este mai mult cantitativă sau de

intensitate, că un mijloc trebuie considerat fraudulos atunci când este de

natură să asigure mai ușor reușita acțiunii făptuitorului, când are aparența unui

mijloc veridic, adică atunci când inspiră încredere și înlătură orice bănuială.

În speță, inculpații, prin SC S.I. SRL din

România, la data de 27 august 2002, au încheiat un contract comercial cu

Societatea Comercială "B.S." SRL din Austria, având ca obiect

operațiuni de import de carne din Germania și Austria în România.

Ca urmare a derulării contractului comercial

între Societatea Comercială "B.S." SRL din Austria și SC S.I. SRL din

România (asociați fiind inculpații M.S.M. și M.G., iar inculpata C.V.D. avea

calitatea de director general), prin intermediul "SC V. LLC"

(societate off-shore înregistrată în statul Delaware, SUA - reprezentată de

inculpatul M.G.), nu au fost nerespectate obligațiile contractuale cu

societatea comercială mai sus arătată din Austria, împrejurare care nu poate

constitui o modalitate de inducere în eroare sau folosirea de mijloace

frauduloase în scopul obținerii unui folos material injust în folosul

inculpaților sau al altor persoane.

Contractul comercial încheiat între societățile

comerciale aflate în litigiu a avut clauze contractuale prestabilite cu care

ambele societăți au fost de acord, însușindu-și desfășurarea activităților

comerciale ce urmau să se deruleze, precum și modalitățile de plată ce urmau a

se efectua între acestea.

Nu este vorba de reținerea vreunei intenții a

inculpaților de inducere în eroare a societății comerciale străine, atâta vreme

cât aceasta din urmă a fost în consens contractual cu societatea comercială din

România, dându-și consimțământul în desfășurarea activităților comerciale,

nefiind dovedită prin nicio probă administrată la dosarul cauzei vicierea

consimțământului "B.S." SRL, aceasta având atribuții depline și

autonome în ceea ce privește stabilirea unui acord comun cu societatea comercială

din România ai căror asociați sunt inculpații.

Obligațiile asumate prin contract de către

inculpați și de recurenta-parte civilă în baza principiului consensualității și

al bunei-credințe au putere de lege, iar atâta vreme cât recurenta-parte civilă

și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, încălcarea acestor obligații

de către inculpați, care nu au efectuat plățile conform facturilor primite

pentru marfa importată, atrage răspunderea acestora din urmă în condițiile

contractuale stabilite între părți și nu atrage răspunderea în sensul normelor

procedural penale.

Critica recurentei-părți civile în sensul că

inculpații au avut un singur scop, și anume acela de deturnare în folosul

inculpaților a unor sume imense în valută cuvenite părții vătămate și Statului

Român, cu sprijinul funcționarilor bancari, sub pretextul că operau în numele

unui nerezident, timp de 4 luni până în luna martie 2003, prejudiciul cauzat

exportatorului austriac atingând suma de 479.753,48 euro, la care se adaugă

prejudiciul cauzat prin evaziune fiscală, nu poate fi primită de instanța de

recurs.

Dincolo de împrejurarea că așa-zisul scop al

inculpaților de a deturna sumele de bani în folosul acestora nu a fost dovedit

în niciun fel, este neîntemeiată și critica privind prejudiciul cauzat prin

săvârșirea faptelor de către inculpați privind evaziunea fiscală.

Prin Ordonanța dată de procuror la 4 mai 2009

în Dosarul nr. 1766/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în

temeiul art. 249 C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și

art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. rap. la art. 42 C. proc.

pen., cu referire la art. 25 C. proc. pen. și art. 30 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen., s-au dispus, printre altele, disjungerea și declinarea cauzei în

favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în vederea

continuării cercetărilor față de învinuiții M.G., C.V.D., M.S.M., C.A.G. și

L.L.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de

art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, folosire cu rea-credință

a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar

intereselor acestuia și în folosul lui propriu, prev. de art. 272 pct. 2 din

Legea nr. 31/1990, folosire la autoritatea vamală de documente vamale și

comerciale falsificate prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006, fals în

înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen.

Or, atâta vreme cât în cauză, în ceea ce

privește faptele arătate anterior, inclusiv fapta de evaziune fiscală

învederată de recurentă în motivele de recurs, a fost disjunsă și declinată

cauza în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în

vederea continuării cercetărilor față de învinuiții M.G., C.V.D., M.S.M.,

C.A.G. și L.L.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală,

în cauza prezentă nu se poate face o analiză a acestei presupus săvârșite

infracțiuni, cauza cu privire la acest aspect aflându-se în faza de cercetare

de către o unitate de parchet.

Nu se poate reține astfel că prin hotărârea

pronunțată de instanța de apel prin pronunțarea unei soluții de achitare a

inculpaților s-a comis o gravă eroare de fapt sau hotărârea a fost pronunțată

prin aplicarea greșită a legii.

Pentru toate aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC B.S. SRL împotriva

Deciziei penale nr. 113 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția

I penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va

obliga recurenta la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

partea civilă SC B.S. SRL împotriva Deciziei penale nr. 113 din 10 aprilie 2012

a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurenta-parte civilă la plata sumei

de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru intimata-inculpată C.V.D., în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul parțial al apărătorilor desemnați

din oficiu pentru intimații-inculpați M.S.M. și M.G., în sumă de câte 75 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

octombrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ