ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3266/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 900 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.G. la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 7 ani.

Pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta trimestrial la judecătorul desemnat cu supravegherea; b) va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. Au fost puse în vedere inculpatului prevederile art. 86 4 C. pen., privitoare la revocarea executării pedepsei sub supraveghere. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - 76 C. pen., a fost condamnată inculpata M.S.M.

la 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei. În baza art. 86 1 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani. Pe durata termenului de încercare, inculpatei i s-a impus să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta trimestrial la judecătorul desemnat cu supravegherea; b) va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) va comunica și justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

Au fost puse în vedere inculpatei prevederile art. 86 4 C. pen., privitoare la revocarea executării pedepsei sub supraveghere. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. în baza art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), alin. (2) - 76 C. pen., a fost condamnată inculpata C.V.D. la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și 64 C. pen. A fost admisă, în parte, cererea formulată de partea civilă SC B.S.

SRL și, pe cale de consecință: Au fost obligați inculpații, în solidar, către partea civilă, la plata sumelor de 479.753 euro cu titlu de prejudiciu efectiv și la 408.485,12 euro, cu titlu de dobândă calculată pe perioada 2003 - 2010. A fost respinsă cererea părții civile, referitoare la plata daunelor morale, precum și cererea privitoare la plata cheltuielilor judiciare. Au fost obligați inculpații la câte 15.000 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 300 RON, reprezentând onorarii avocați oficiu, s-au dispus a se avansa din fondul Ministerului de Justiție. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Încheierea de ședință de la data de 18 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 30688/3/2009, Tribunalul București, secția I penală, a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de intimații M.G.

și M.S.M., prin apărător ales - avocat B.G., și anume: excepția "lipsei calității de reprezentant al cabinetului de avocatură, prin care petenta este reprezentată în fața instanței la acest termen de judecată", excepția "lipsei calității de reprezentant al societății petente a persoanei care a gerat societatea în această cauză și care a semnat delegația avocațială", excepția "tardivității formulării plângerii împotriva rezoluției" și excepția "inadmisibilității plângerii împotriva ordonanței". În temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., instanța de fond a admis plângerea formulată de petenta SC "B.S." SRL împotriva Ordonanței date de procuror la 4 mai 2009 în Dosarul nr. 1766/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, menținută prin Rezoluția nr. 1389/11-2 din 24 iulie 2009 a Prim-Procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimații M.G., C.V.D.

și M.S.M. A fost desființată ordonanța atacată și, constatând că probele existente la dosar sunt suficiente, a reținut cauza spre judecare. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele: Prin Ordonanța dată de procuror la 4 mai 2009 în Dosarul nr. 1766/P/2038 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în temeiul art. 249 C. proc. pen, rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. rap. la art.42 C. proc. pen., cu referire la art. 25 C. proc. pen. și art. 30 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-au dispus, printre altele, următoarele: 1. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților M.G., C.V.D. și M.S.M., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., deoarece fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală.

2. Disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în vederea continuării cercetărilor față de învinuiții M.G., C.V.D., M.S.M., C.A.G. și L.L.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, folosire cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acestuia și în folosul lui propriu, prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, folosirea la autoritatea vamală de documente vamale și comerciale falsificate prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006, fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. În fapt, s-a reținut că, în perioada 4 iulie 2002 - 13 martie 2003, partea vătămată a emis către intermediarul V. LLC - off-shore, înregistrată în Statul Delaware, SUA - reprezentată de inculpatul M.G., un număr de 78 facturi, în valoare totală de 1.514.579 euro, aferente mărfurilor importate, acestea urmând să fie livrate către SC S.I. SRL, reprezentată tot de inculpatul M.G., în calitate de administrator. Astfel, facturile emise de firma B.S. SRL indică drept beneficiar firma V. LLC, potrivit înțelegerii dintre părți. În baza acestor facturi, V. LLC a întocmit la rândul său facturi către beneficiarul SC S.I. SRL, preluând datele din facturile emise de partea vătămată, cu excepția valorii mărfii și a condiției de livrare.

În acest mod, s-a creat o diferență de valoare între documentele fiscale de aproximativ 486.278 euro. Ca urmare a refacturării produselor importate la aproximativ o treime din valoarea reală, s-a diminuat valoarea în vamă a bunurilor și implicit valoarea taxelor datorate pentru suma de 35.212.088.817 ROL. S-a stabilit, în aceste condiții, faptul că SC S.I. a prejudiciat bugetul de stat (taxe vamale, TVA, impozit pe venit neachitate). Referitor la aceste facturi, organele judiciare au reținut că au avut ca scop diminuarea valorii mărfurilor importate în România și, pe cale de consecință, scăderea taxelor vamale datorate bugetului de stat. De asemenea, cercetările efectuate în cauză au relevat existența unor chitanțe și facturi false, corelative invoice-urilor falsificate de SC V. LLC.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a apreciat că plângerea formulată de petenta SC "B.S." SRL este întemeiată, întrucât actele și lucrările dosarului relevă desfășurarea de activități de inducere în eroare de către intimații M.G., C.V.D. și M.S.M. în procesul de derulare a contractului pe care l-au încheiat părțile în vederea desfășurării de activități comerciale, în perioada iunie 2002 - iunie 2003, iar scoaterea de sub urmărire penală a celor trei intimați, care au contribuit în manieră diferită, dar au contribuit la producerea pagubei, este netemeinică, infracțiunea de înșelăciune subzistând în cazul fiecăruia. Situația de fapt reținută prin actul de inculpare a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor S.M., I.C., J.D., B.R.N.

și P.M.M., raportul de expertiză contabilă, facturile, respectiv sentințele prin care SC "B.S." SRL a fost obligată la plată de către societățile austriece furnizoare a produselor din carne. În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații M.G. și M.S.M. și martorii S.M., I.C., J.D., B.R.N. și P.M.M. A fost administrată proba cu acte. Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut, în fapt, următoarea situație: În data de 27 februarie 2002, inculpații M.G. și M.S.M. (soți) au înființat, în calitate de asociați și administratori, SC "S.I." SRL, cu obiect de activitate comerțul cu ridicata al cărnii și mezelurilor. A doua zi după înființarea SC "S.I." SRL, adică la 28 februarie 2002, cei doi soți au devenit reprezentanți cu puteri depline prin procura emisă în Cipru în 20 februarie 2002, ai societății comerciale de tip off-shore "V." LLC.

Din procură rezultă că societatea off-shore era înregistrată în Delaware, SUA. Procura le conferea celor doi drepturi depline pentru îndeplinirea oricăror acte și efectuarea oricăror operațiuni legate de activitatea societății off-shore, inclusiv în raporturile cu bănci din întreaga lume, precum și cu orice autorități din orice stat. Documentul de mai sus a intrat în posesia celor doi inculpați prin intermediul numitei M.O., care nu a fost niciodată identificată și audiată. În baza procurii, inculpatul M.G., două săptămâni mai târziu, deschide două conturi la A.B. - România, în RON și în valută, ale societății off-shore "V." LC, iar pentru SC "S.I." SRL deschid conturi ambii soți la aceeași sucursală.

Pentru derularea activității firmei românești "S.I.", inculpata C.V.D., în calitate de director general, a adus cu ea o echipă compusă din 9 persoane. Inculpatul M.G. și-a exercitat în totalitate controlul asupra activității ambelor firme, semnând acte și angajând răspunderea firmelor prin semnăturile sale în fața autorităților fiscale ale statului și instituțiilor bancare românești. La rândul său, inculpata C.V.D., ca director general, a desfășurat activități de contactare a unor furnizori externi, a efectuat formalități vamale privind calculul taxelor vamale, precum și activități contabile, precum calculul TVA etc. Soțul inculpatei C.V.D., C.A.G., derula la rândul său, ca director executiv la SC "S.I." SRL, activități aferente formalităților de vămuire, recepția mărfurilor ce proveneau din import.

În luna iunie 2002, inculpata C.V.D. și ceilalți inculpați îi cunosc la sediul SC "S.I." SRL pe reprezentanții firmei austriece "B.S.", stabilind ca pe bază contractuală să deruleze operațiuni de import de carne din Germania și Austria. Inculpații i-au convins pe reprezentanții firmei austriece că pot oferi desfacerea unor mari cantități de carne pe piața românească. Discuția a fost reluată peste două zile în cadrul unei petreceri la Sinaia, în cursul căreia, soții M. și ceilalți inculpați l-au convins pe exportatorul austriac că operațiunile de export - import se pot derula mult mai facil prin interpunerea firmei off-shore V., al cărei proprietar inculpatul M.G. a declarat că este, susținând că off-shore-ul respectiv ar avea un potențial economic mult mai mare decât al firmei românești "S.I.", plățile urmând a se efectua mult mai rapid și ușor prin acest intermediar.

Având aceste asigurări, exportatorul austriac a acceptat să livreze marfa firmei "S.I." prin interpunerea off-shore-ului V., în sensul că facturile de livrare se întocmeau către V., care refactura către importatorul "S.I.". Acest mecanism a fost conceput ca o modalitate frauduloasă de inducere în eroare a partenerului străin și a autorităților fiscale românești, deoarece: Exportatorul factura marfa livrată, cu destinația România - "S.I.", către societatea off-shore, care la rândul ei refactura către importator, modificând însă condițiile de livrare din F.O.T. în C.I.P., diminuând în mod nejustificat și prețul mărfii livrate de exportatorul austriac. Aceste practici au avut ca scop diminuarea valorii mărfii în vamă prin Declarația Vamală de Import, cu consecința directă a diminuării obligațiilor fiscale care îi reveneau față de Statul Român.

Aceasta este singura explicație pentru care societatea off-shore V. a procedat la facturarea unui preț mai mic către importator, când el, de fapt, acționa ca un intermediar care ar fi trebuit să încaseze un comision și în felul acesta să realizeze un profit din această activitate. Pe parcursul câtorva luni, în scopul câștigării încrederii partenerului austriac, atât off-shore-ul V., cât și S.C. "S.I." S.R.L. și-au îndeplinit obligațiile contractuale. Întreaga operațiune de comerț exterior a celor două firme, off-shore-ul V. (persoană juridică nerezidentă) și SC S.I. SRL (persoană juridică rezidentă), a fost derulată prin intermediul A.B. - România SA.

Începând cu luna noiembrie 2002, în scopul obținerii în folos propriu a unor importante sume de bani, de sute de mii de euro și sute de mii dolari SUA, rezultate din operațiunea de import, inculpatul M.G., direct și prin intermediul celorlalți inculpați în cauză, nu a mai efectuat plățile pentru marfa importată, inducând și menținând în eroare exportatorul austriac, prin contrafacerea și comunicarea unor documente bancare, cu rol de confirmări de plată în sistem de transmitere securizat (Swift-uri bancare), precum și prin efectuarea de plăți parțiale de sume nesemnificative din facturile datorate. Inculpatul a procedat în acest fel, întrucât aceasta era modalitatea convenită de părți pentru a se continua livrarea, pe măsură ce se confirma efectuarea plății de către off-shore.

Astfel, s-a ajuns ca, la 18 martie 2003, exportatorul să înregistreze un prejudiciu de 487.509 euro, concomitent aducându-se însemnate prejudicii și bugetului de stat. Tribunalul a remarcat - ca element esențial al infracțiunii de înșelăciune - că întregul lanț al derulării operațiunilor comerciale între SC "B.S." SRL - "V." LLC - SC S.I. SRL este determinat de nerespectarea uzanțelor minime în materie comercială, deoarece au fost încheiate contracte de management, de publicitate, ambalare, promovare produse între SC S.I. SRL și V. LLC (societate off-shore) care, din probele administrate, nu rezultă că au fost și efectiv derulate, însă serviciile au fost plătite și respectiv încasate. Aceste contracte au fost practic încheiate între cele două societăți de către aceleași persoane (M.G., M.S.M., C.V.D.) numai cu intenția de însușire a unor sume de bani, care nu au mai fost plătite societății exportatoare.

De asemenea, s-a remarcat faptul că societatea off-shore, deși, în mod normal și conform uzanțelor comerciale, ar fi trebuit să "perceapă măcar un minim comision", "vindea" la prețuri mai mici decât cele de import, iar sume mari de bani erau ridicate în numerar de la bancă de către soții M. La rândul său, inculpata C.V.D., care "a asigurat" managementul afacerii de desfacere a produselor din carne importate, a contribuit efectiv la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin menținerea în eroare a societății parte civilă, această inculpată fiind de fapt aceea care a intermediat încheierea și derularea contractelor pentru produsele din carne.

Procedând în maniera descrisă mai sus, inculpații au produs un prejudiciu părților civile în sume de 479.753 euro (prejudiciu efectiv) reprezentând marfă neachitată și 408.485,12 euro cu titlu de dobânzi calculate pe perioada 2003 - 2010, sume ce rezultă din raportul de expertiză efectuat pe durata urmăririi penale și din suplimentul de expertiză efectuat pe durata cercetării judecătorești. Pe cale de consecință, tribunalul a dispus condamnarea inculpaților la pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. în ce-i privește pe inculpații M.G. și M.S.M., deoarece aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și, chiar dacă nu au recunoscut săvârșirea a câte unei infracțiuni de înșelăciune, judecătorul fondului a considerat că le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la circumstanțele atenuante.

Pentru acești doi inculpați, tribunalul a apreciat că pedepsele stabilite pot fi executate și în modalitatea suspendării executării sub supraveghere, această modalitate de executare fiind corespunzătoare scopului educativ și preventiv al pedepsei. În ceea ce o privește pe inculpata C.V.D., văzând atitudinea acesteia, care deși legal citată, nu s-a prezentat la instanță pentru a fi interogată și pentru a-și formula apărări, tribunalul a considerat că singura modalitate de executare a pedepsei, ce i se poate aplica acesteia, este aceea a executării în regim de detenție.

În soluționarea laturii civile a cauzei, văzând concluziile rapoartelor de expertiză contabilă, tribunalul a obligat inculpații - în solidar, către partea civilă, la plata sumelor de 479.753 euro, reprezentând prejudiciul efectiv suferit de partea civilă, adică marfă neplătită și 408.485,12 euro, dobândă calculată pe perioada iunie 2003 - decembrie 2010, și a respins capătul de cerere privitor la plata de daune morale, deoarece acesta nu a fost dovedit și, de asemenea, câtă vreme inculpații vor fi obligați la plata de dobânzi, aceasta echivalează cu acoperirea integrală a prejudiciului suferit de partea civilă. De asemenea, a respins cererea părții civile referitoare la plata cheltuielilor judiciare, deoarece nu s-a depus la dosar justificarea acestor cheltuieli.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, partea civilă SC B.S. SRL și inculpații C.V.D., M.S.M. și M.G., criticând-l sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, pentru următoarele motive: a) Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București a vizat atât aspecte de nelegalitate, cât și de netemeinicie, respectiv greșita admitere a plângerii formulate de petenta-parte vătămată și condamnarea inculpaților C.V.D., M.S.M. și M.G.; omisiunea motivării soluției de condamnare a inculpaților și, în final, aspect reținut și susținut de procurorul de ședință, în extinderea motivelor scrise ale parchetului - nelegalitatea hotărârii, privind pe inculpata C.V.D., în raport de aplicarea pedepsei accesorii, în varianta art. 71 - 64 C. pen., deși atât practica Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și decizia Curții Constituționale impun aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a arătat faptul că situația de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, constând în aceea că inculpații nu și-au achitat obligațiile asumate prin contractele încheiate cu partea vătămată, dar acest singur fapt s-a desfășurat în cadrul unor relații comerciale normale, în activitatea cărora pot apărea unele dereglări sau chiar blocaje financiare, în cauză nefiind reliefată intenția inculpaților de prejudiciere a părții vătămate, în modalitățile precise prevăzute în dispozițiile art. 215 C. pen., parchetul solicitând, în final, achitarea inculpaților, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2, lit. a), rap.la art. 10 lit. b) C. proc.

pen. - faptele reținute în sarcina inculpaților nefiind prevăzute de legea penală. b) Apelul părții vătămate-parte civilă SC B.S. SRL a vizat atât încălcarea dispozițiilor art. 356 C. proc. pen., constând în nemotivarea corespunzătoare a hotărârii (nereținerea și analizarea completă și explicită a mijloacelor frauduloase folosite în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune), respectiv nepronunțarea pe baza probatoriului administrat, prin extinderea acțiunii penale, cu privire la alte persoane și alte fapte, în temeiul disp. art. 336 - 337 C. proc. pen. De asemenea, se critică soluția și cu privire la pedepsele aplicate, considerate ca fiind prea blânde. c) Apelul inculpatei C.V.D. a vizat greșita soluție de condamnare a sa, în raport de lipsa probelor care să justifice săvârșirea și să demonstreze o activitate de inducere în eroare, fie cu prilejul încheierii contractelor, fie cu prilejul executării acestora, solicitând în final achitarea sa.

Totodată, s-a invocat și o încălcare a dispozițiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., în sensul că hotărârea atacată nu este motivată, lipsind practic o analiză a probelor ce au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale, aspecte - de altfel - subliniate de toate părțile apelante în cauză. d) Apelul inculpaților M.S.M. și M.G. - a vizat greșita soluție de condamnare, în condițiile în care din probele existente nu rezultă vreun demers din partea acestora pentru constituirea frauduloasă a societăților comerciale în scopul desfășurării unei activități comerciale clandestine, toate documentele încheiate și derulate între părți confirmă un circuit comercial normal, potrivit uzanțelor comerciale.

Tot astfel, s-a criticat soluția dată și sub aspectul laturii civile, prin aceasta creând oportunitatea părții civile de a obține două titluri executorii distincte, unul în materie civilă și altul în prezenta cauză. Prin Decizia penală nr. 113 din 10 aprilie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul București și inculpaților C.V.D., M.S.M. și M.G. împotriva Sentinței penale nr. 900 din 11 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 30688.01/3/2009, a desființat Sentința penală nr. 900 din 11 noiembrie 2011 a Tribunalului București, secția I penală. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap.

la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților M.G., M.S.M. și C.V.D. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., întrucât fapta reținută în sarcina fiecăruia nu este prevăzută de legea penală. În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., nu a soluționat latura civilă a cauzei, partea vătămată urmând a-și valorifica drepturile, conform art. 19 și urm. C. proc. pen., prin acțiune civilă separată. A respins apelul părții vătămate SC B.S. SRL, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele: a) Cu privire la apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a reținut că din analiza întregului material probator administrat rezultă că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, aceasta constând în aceea că, în perioada iunie 2002 - iunie 2003, între firma SC "B.S." SRL - în calitate de furnizor marfă și SC "S.I." SRL, în calitate de beneficiar, s-au derulat relații comerciale pe baza contractului comercial încheiat de aceștia, cu participarea, pe firul derulării contractului și a intermediarului V. LLC - societate de tip off-shore, înregistrată în statul Delaware, SUA, reprezentată de M.G.

În perioada derulării contractului încheiat - 2002 - 2003 - SC V. LLC a efectuat plăți către SC "B.S." SRL în sumă de 1.046.759 euro, reprezentând contravaloarea parțială a mărfurilor importate și livrate succesiv de furnizorul austriac, rămânând o datorie scadentă și neachitată, în valoare de 476.799 RON, acest din urmă aspect stând la baza motivației de condamnare a celor trei inculpați C.V.D., M.S.M. și M.G., în calitate de reprezentanți ai firmei beneficiare. Însă, pentru a putea reține elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 alin. (3) C. pen., care incriminează infracțiunea de înșelăciune în convenții, este necesar ca - fie la momentul încheierii convenției, fie pe parcursul derulării ei ori al executării acesteia - să fie întreprinse acțiuni de inducere în eroare, prin amăgire sau întrebuințare de mijloace frauduloase și, numai în acest fel, partea vătămată să fie determinată să încheie sau să execute convenția respectivă.

Simpla neexecutare a unei obligații ce a fost luată în cadrul unei convenții civile nu poate avea caracter penal, chiar dacă inculpatul s-a angajat că va executa obligația până la o dată fixă, știind că nu își va putea respecta angajamentul, dar nu a uzat de mijloace frauduloase pentru a convinge partea adversă că va executa convenția în termen. Tot astfel, simpla interpunere, în relația financiar-contabilă, între furnizor și beneficiar, a unui intermediar - SC V. LLC - societate off-shore, nu poate constitui o dovadă a premeditării activității de inducere în eroare a partenerului, atâta timp cât reprezentanții firmelor implicate au fost de la început de acord ca operațiunile comerciale să se deruleze - într-un cadru legal, stabilit prin contract - prin intermediul acestei societăți, asumându-și în mod reciproc avantajele și riscurile ce pot surveni în circuitul informațional dintre mai multe bănci în raporturile cu clienții lor.

În același context, au fost evidențiate concluziile raportului de cercetare, întocmit de C.C.Ș.S.P.U. Râmnicu Vâlcea, care conturează modul în care s-au derulat relațiile comerciale dintre firmele implicate, relații care atestă o conformare la uzanțele folosite în materia dreptului comercial, respectiv: contractarea, livrarea mărfurilor, virarea contravalorii lor și a comisioanelor, purtarea unor negocieri, vizând plata contravalorii mărfurilor (restanțe) etc. De asemenea, s-a avut în vedere conduita inculpatului M.G. - care în luna februarie 2003 - în vederea elucidării problemei cu neplata parțială a unor facturi/contravaloare marfă, față de furnizorul austriac, a sesizat Garda Financiară, control materializat prin Procesul-verbal din 18 martie 2003, depus la dosarul cauzei.

Față de inculpații M.G., M.S.M. și C.V.D. s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea acesteia în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală - art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 273 din Legea nr. 86/2006, precum și pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., orice discuție și poziție a părților, pe acest aspect, neputând fi luate în considerare, întrucât acestea formează obiectul unui dosar separat. În raport de aceste considerente, curtea de apel a constatat că faptele reținute în sarcina inculpaților se circumscriu unor raporturi de drept comercial și uzanțe specifice și, ca urmare, a dispus în conformitate cu disp.

art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. În ceea ce privește motivul de apel constând în nemotivarea hotărârii de condamnare, curtea de apel a constatat că față de faza de judecată a cauzei - apel, cale de atac integral devolutivă, orice neîmplinire poate fi complinită de instanța de apel. Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel, susținut de procuror, prin extinderea motivelor apelului scris, acesta a rămas fără obiect, în raport de motivarea soluției de achitare a inculpaților. b) Cu privire la apelul părții vătămate/parte civilă SC B.S. SRL, s-a reținut că: În ceea ce privește critica vizând încălcarea dispozițiilor art. 356 alin. (1), lit. c) C. proc.

pen., constând în nemotivarea hotărârii de condamnare a celor trei inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., instanța de apel a constatat că motivarea dată criticii în motivul de apel promovat de parchet se menține și urmează a fi avută în vedere. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, constând în critica sentinței penale, prin aceea că - pe de o parte - nu au fost atrași în răspunderea penală și funcționarii băncilor implicate în circuitul plăților dintre cele trei societăți, iar - pe de altă parte - inculpații nu sunt judecați și pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și evaziune fiscală, instanța l-a respins pentru considerentele următoare: S-a reținut de instanța de apel că potrivit art. 336 - 337 C. proc.

pen., extinderea procesului penal pentru alte fapte, ori cu privire la alte persoane, când se face prin declarația procurorului, când în timpul judecății se descoperă fapte noi, ori alți participanți, nu se circumscrie speței de față, atâta timp cât aceste fapte erau cunoscute la momentul cercetării penale. Tot astfel, s-a reținut că soluția de disjungere, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală - art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, art. 273 din Legea nr. 86/2006, precum și pentru infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin ordonanța atacată, în raport de care eventuala răspundere penală pentru săvârșirea altor infracțiuni, s-a arătat că va fi soluționată printr-un dosar separat.

c) Cu privire la apelul inculpatei C.V.D.: Potrivit art. 345 C. proc. pen., instanța hotărăște prin sentință asupra învinuirii inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal, condamnarea pronunțându-se dacă instanța constată că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. S-a constatat că faptele reținute în sarcina inculpaților au fost corect reținute de instanța de fond, însă încadrarea juridică dată acestora, prin antrenarea răspunderii penale a inculpaților nu este corespunzătoare, atâta timp cât simpla neexecutare a unei obligații ce a fost luată în cadrul unei convenții civile, respectiv derularea unui contract comercial nu poate constitui faptă penală.

În speță, inculpata C.V.D. îndeplinea în cadrul societății beneficiare atribuții pe linie de contabilitate/economic și efectua plăți reprezentând contravaloarea mărfurilor, iar în această calitate nu s-a făcut dovada că, prin activitatea acesteia, a indus ori a menținut în eroare pe furnizor cu prilejul derulării contractului și a pricinuit acestuia prejudiciu, astfel încât apelul inculpatei a fost admis ca întemeiat, procedându-se în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2, lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. d) Cu privire la apelul inculpaților M.S.M. și M.G.: S-a reținut că din actele și lucrările dosarului nu rezultă elemente care să atragă vinovăția inculpaților M.S.M. și M.G., argumentele avute în vedere menținându-se și în cazul acestora.

În ceea ce privește latura civilă, instanța de apel a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen., partea vătămată putându-și valorifica drepturile printr-o acțiune civilă separată, conform art. 19 și 20 C. proc. pen. Împotriva Deciziei penale nr. 113 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs partea civilă SC B.S. SRL, motivele de recurs fiind consemnate în practicaua prezentei decizii, urmând nu mai fi reluate. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 30688.01/3/2009. Examinând motivele de recurs și hotărârea atacată sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă SC B.S.

SRL nu este fondat, având în vedere următoarele considerente: I. Referitor la motivul de casare prev. de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., instanța de recurs constată că nu este fondat. Nu este întemeiată afirmația recurentei în sensul că instanța de prim control judiciar, și-a fundamentat soluția exclusiv pe cererea esențială care ar fi influențat soarta procesului și anume aceea formulată oral în ședința publică de reprezentatul Ministerului Public, prin care a susținut apelul, dar nu conform motivelor de apel scrise și că, de altfel, singurul element pe care se întemeiază soluția este o notă de opinie, înscris neadus în cursul cercetării judecătorești și apreciat drept probă, înscris emis de SC C.C.S.J.

SRL cu sediul în localitatea Râmnicu Sărat. Înalta Curte constată că soluția de achitare a inculpaților M.G., M.S.M. și C.V.D. dispusă în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen., de instanța de apel, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., a fost motivată de instanța de apel reținându-se că fapta reținută în sarcina fiecăruia dintre inculpați nu este prevăzută de legea penală, nefiind întreprinse acțiuni de inducere în eroare, prin amăgire sau întrebuințare de mijloace frauduloase și, numai în acest fel, partea vătămată să fie determinată să încheie sau să execute convenția respectivă.

S-a mai reținut de instanța de apel că simpla neexecutare a unei obligații ce a fost luată în cadrul unei convenții civile nu poate avea caracter penal, chiar dacă inculpatul s-a angajat că va executa obligația până la o dată fixă, știind că nu își va putea respecta angajamentul, dar nu a uzat de mijloace frauduloase pentru a convinge partea adversă că va executa convenția în termen.

De asemenea, s-a reținut că simpla interpunere, în relația financiar-contabilă, între furnizor și beneficiar, a unui intermediar - SC V. LLC - societate off-shore, nu poate constitui o dovadă a premeditării activității de inducere în eroare a partenerului, atâta timp cât reprezentanții firmelor implicate au fost de la început de acord ca operațiunile comerciale să se deruleze - într-un cadru legal, stabilit prin contract - prin intermediul acestei societăți, asumându-și în mod reciproc avantajele și riscurile ce pot surveni în circuitul informațional dintre mai multe bănci în raporturile cu clienții lor. Astfel, Înalta Curte nu constată o lipsă, o insuficiență sau obscuritate a motivelor pe care și-a fundamentat soluția instanța de apel, care să poată atrage nulitatea hotărârii, sau să poată face imposibil controlul judiciar al acesteia de către instanța de recurs.

Nu se constată nicio redactare greșită a hotărârii care să poată apărea ca un viciu de procedură, chiar și formal, care să conducă instanța de control judiciar la imposibilitatea verificării hotărârii. II. De asemenea, nici critica ce vizează motivul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. nu este întemeiată. Arată recurenta că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probelor existente la dosar și nici asupra motivelor de apel invocate și nici asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, omisiune ce a determinat nemotivarea hotărârii de către instanța de apel, fiind incident și motivul de casare prev. de art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen. Totodată, susține recurenta, în motivele scrise, că instanța de apel trebuia să dea o nouă apreciere probatoriului administrat care să fundamenteze o motivare pertinentă a deciziei penale, având în vedere soluția de achitare a inculpaților și, totodată, trebuia să facă aprecieri exprese la actele de control ale Gărzii Financiare și ale Autorității Naționale a Vămilor, la cele 4 expertize existente, la documentele financiar-contabile, la declarațiile inculpaților și ale martorilor și în raport de motivele de apel ale fiecărei părți în parte. De asemenea, a arătat că instanța de apel nu a analizat motivele parchetului din susținerea orală. Nici acest motiv de casare nu este întemeiat. Pentru a opera acest caz de casare, legea pretinde ca cererile esențiale ale părților, de natură să garanteze drepturile lor, să fie de natură să influențeze soluția procesului.

Astfel, cererea trebuie să fie de așa natură încât să se poată aprecia că, dacă s-ar fi admis, ar fi schimbat soluția cauzei. Or, în speță, recurenta critică hotărârea sub aspectul reaprecierii probatoriului administrat pentru a se dispune soluția de achitare a inculpaților, în sensul de a se face referiri exprese la fiecare probă administrată. Împrejurarea că instanța de prim control judiciar nu a făcut referiri directe la fiecare probă administrată în parte nu poate atrage nulitatea hotărârii pronunțate, instanța - așa cum s-a arătat la pct. I din prezenta decizie - a arătat considerentele pe care își fundamentează soluția de achitare a inculpaților, fapta nefiind prevăzută de legea penală, nerespectarea clauzelor contractuale stabilite între inculpați și partea vătămată/civilă fiind de natură comercială, împrejurări ce urmează a se clarifica în fața instanței privind litigiile comerciale.

Înalta Curte mai constată că motivul de apel invocat oral de procurorul de ședință în fața instanței de apel, în sensul nelegalității hotărârii, privind pe inculpata C.V.D., în raport de aplicarea pedepsei accesorii, în varianta art. 71 - 64 C. pen., în sensul impunerii aplicării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., a fost analizat de instanța de prim control judiciar. Instanța de apel corect a apreciat că având în vedere soluția de achitare a inculpaților, acest motiv de casare nu mai poate fi analizat, pedeapsa accesorie nemaiavând fundament atâta vreme cât nu a fost stabilită o pedeapsă principală pentru săvârșirea unor fapte de natură penală.

Critica recurentei în sensul că instanța de apel trebuia să reaprecieze probatoriul administrat pentru a dispune soluția de achitare a inculpaților de asemenea nu poate fi primită de instanța de recurs, instanța, în pronunțarea unei soluții, nefiind obligată să-și fundamenteze opinia în raport strict doar de solicitările părților, ci doar prin prisma probelor administrate, împrejurările desfășurării faptelor, analizarea existenței sau nu a elementelor constitutive ale săvârșirii unei fapte de natură penală, supuse criticilor părților, ceea ce instanța de apel a realizat. III. A mai invocat recurenta motivele de casare prev. de art. 385 9 pct. 16, pct. 17 2 și pct. 18 C. proc. pen.

În cadrul acestor motive de recurs indicate oral și precizate în scris recurenta a criticat, generic, hotărârea pronunțată de instanța de apel apreciind că în mod greșit au fost achitați inculpații, întrucât fapta săvârșită de aceștia nu este prevăzută de legea penală, precum și că în acest mod s-a comis o eroare gravă de fapt, cu consecința pronunțării unei hotărâri greșite de achitare, hotărârea pronunțată fiind contrară legii.

A mai susținut, în motivele scrise de recurs, că începând cu luna noiembrie 2002, atât importatorul, cât și intermediarul (reprezentați de aceeași persoană, M.G.) nu au mai efectuat plăți parțiale, inducând și menținând în eroare exportatorul austriac prin comunicarea fără drept a unor imprimări de date intermediare din procesul intern bancar de prelucrare electronică, ca fiind confirmări de plată, respectiv, prin contrafacerea conținutului unor astfel de mesaje electronice listate (cu sume nereale și date de referință neconforme), plăți în prelucrare ale unor plăți neefectuate la momentul comunicării lor părții vătămate, de la faxul A.B.

S-a mai arătat că societatea off-shore V. LLC a funcționat ilegal pe teritoriul României, fiind folosită ca un simplu cont bancar din care inculpații, în calitate de reprezentanți legali, aveau, în esență, un singur scop, și anume acela de deturnare în folosul inculpaților a unor sume imense în valută cuvenite părții vătămate și Statului Român, cu sprijinul funcționarilor bancari, sub pretextul că operau în numele unui nerezident, timp de 4 luni, până în luna martie 2003, prejudiciul cauzat exportatorului austriac atingând suma de 479.753,48 euro la care se adaugă prejudiciul cauzat prin evaziune fiscală. În final, s-a arătat că inculpații, prin înșelăciune, și-au însușit atât mărfurile importate și valorificate cât și cea mai mare parte a sumelor de bani datorate pentru acestea, părții vătămate.

Înalta Curte constată că pentru existența infracțiunii de înșelăciune este necesar ca victima să fi fost indusă în eroare, să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări, ca rezultat al activității făptuitorului. Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acțiune de inducere în eroare, săvârșită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Prin oricare dintre cele două modalități, făptuitorul îi creează persoanei vătămate o falsă reprezentare a realității, indiferent de mijloacele folosite în acest sens. Latura subiectivă presupune intenția directă, deoarece făptuitorul acționează în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust.

Potrivit normei procedural penale, forma de agravare în cazul infracțiunii de înșelăciune constă în mijloacele frauduloase folosite de către făptuitor dând de exemplu nume sau calități mincinoase. În literatura de specialitate s-a arătat că deosebirea dintre mijloacele de inducere în eroare de la alin. (1) și mijloacele frauduloase din forma agravată este mai mult cantitativă sau de intensitate, că un mijloc trebuie considerat fraudulos atunci când este de natură să asigure mai ușor reușita acțiunii făptuitorului, când are aparența unui mijloc veridic, adică atunci când inspiră încredere și înlătură orice bănuială. În speță, inculpații, prin SC S.I. SRL din România, la data de 27 august 2002, au încheiat un contract comercial cu Societatea Comercială "B.S." SRL din Austria, având ca obiect operațiuni de import de carne din Germania și Austria în România.

Ca urmare a derulării contractului comercial între Societatea Comercială "B.S." SRL din Austria și SC S.I. SRL din România (asociați fiind inculpații M.S.M. și M.G., iar inculpata C.V.D. avea calitatea de director general), prin intermediul "SC V. LLC" (societate off-shore înregistrată în statul Delaware, SUA - reprezentată de inculpatul M.G.), nu au fost nerespectate obligațiile contractuale cu societatea comercială mai sus arătată din Austria, împrejurare care nu poate constitui o modalitate de inducere în eroare sau folosirea de mijloace frauduloase în scopul obținerii unui folos material injust în folosul inculpaților sau al altor persoane. Contractul comercial încheiat între societățile comerciale aflate în litigiu a avut clauze contractuale prestabilite cu care ambele societăți au fost de acord, însușindu-și desfășurarea activităților comerciale ce urmau să se deruleze, precum și modalitățile de plată ce urmau a se efectua între acestea.

Nu este vorba de reținerea vreunei intenții a inculpaților de inducere în eroare a societății comerciale străine, atâta vreme cât aceasta din urmă a fost în consens contractual cu societatea comercială din România, dându-și consimțământul în desfășurarea activităților comerciale, nefiind dovedită prin nicio probă administrată la dosarul cauzei vicierea consimțământului "B.S." SRL, aceasta având atribuții depline și autonome în ceea ce privește stabilirea unui acord comun cu societatea comercială din România ai căror asociați sunt inculpații.

Obligațiile asumate prin contract de către inculpați și de recurenta-parte civilă în baza principiului consensualității și al bunei-credințe au putere de lege, iar atâta vreme cât recurenta-parte civilă și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, încălcarea acestor obligații de către inculpați, care nu au efectuat plățile conform facturilor primite pentru marfa importată, atrage răspunderea acestora din urmă în condițiile contractuale stabilite între părți și nu atrage răspunderea în sensul normelor procedural penale.

Critica recurentei-părți civile în sensul că inculpații au avut un singur scop, și anume acela de deturnare în folosul inculpaților a unor sume imense în valută cuvenite părții vătămate și Statului Român, cu sprijinul funcționarilor bancari, sub pretextul că operau în numele unui nerezident, timp de 4 luni până în luna martie 2003, prejudiciul cauzat exportatorului austriac atingând suma de 479.753,48 euro, la care se adaugă prejudiciul cauzat prin evaziune fiscală, nu poate fi primită de instanța de recurs. Dincolo de împrejurarea că așa-zisul scop al inculpaților de a deturna sumele de bani în folosul acestora nu a fost dovedit în niciun fel, este neîntemeiată și critica privind prejudiciul cauzat prin săvârșirea faptelor de către inculpați privind evaziunea fiscală.

Prin Ordonanța dată de procuror la 4 mai 2009 în Dosarul nr. 1766/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în temeiul art. 249 C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 45 C. proc. pen. rap. la art. 42 C. proc. pen., cu referire la art. 25 C. proc. pen. și art. 30 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-au dispus, printre altele, disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în vederea continuării cercetărilor față de învinuiții M.G., C.V.D., M.S.M., C.A.G.

și L.L.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, folosire cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acestuia și în folosul lui propriu, prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, folosire la autoritatea vamală de documente vamale și comerciale falsificate prev. de art. 273 din Legea nr. 86/2006, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Or, atâta vreme cât în cauză, în ceea ce privește faptele arătate anterior, inclusiv fapta de evaziune fiscală învederată de recurentă în motivele de recurs, a fost disjunsă și declinată cauza în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București în vederea continuării cercetărilor față de învinuiții M.G., C.V.D., M.S.M., C.A.G.

și L.L.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală, în cauza prezentă nu se poate face o analiză a acestei presupus săvârșite infracțiuni, cauza cu privire la acest aspect aflându-se în faza de cercetare de către o unitate de parchet. Nu se poate reține astfel că prin hotărârea pronunțată de instanța de apel prin pronunțarea unei soluții de achitare a inculpaților s-a comis o gravă eroare de fapt sau hotărârea a fost pronunțată prin aplicarea greșită a legii. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC B.S. SRL împotriva Deciziei penale nr. 113 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă SC B.S. SRL împotriva Deciziei penale nr. 113 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta-parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata-inculpată C.V.D., în sumă de 300 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați M.S.M. și M.G., în sumă de câte 75 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 octombrie 2012. Procesat de GGC - AZ