ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 923/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 923/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 1092 din data de

31 iulie 2007 pronunțată de

Tribunalul București, secția a

ll-a penală, față de inculpata M.M.Ș. zisă „T.” a fost pronunțată următoarea

sentință:

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 74

lit. a) și c) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost

condamnată inculpata M.M.Ș. zisă „T.” la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării

pedepsei aplicate inculpatei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8

ani, calculat conform art. 86

2

C. pen., compus din pedeapsa aplicată

la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanță de 4 ani.

Pe durata termenului de încercare condamnata trebuie să se supună

măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86

3

alin. (1) lit. a) –

d) C. pen., după cum urmează:

- să se prezinte la datele fixate la S.P. de pe lângă Tribunalul

București;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau

locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui

de existență.

Supravegherea executării măsurilor stabilite se face de S.P. de pe

lângă Tribunalul București.

S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile

art. 86

4

și 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub

supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și

executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus

punerea de îndată în libertate a inculpatei

arestate preventiv, dacă nu este

arestată într-o altă cauză.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata

reținerii și arestării preventive de la 21 noiembrie 2006 la punerea efectivă

în libertate.

În baza art. 17 alin. (3) din Legea nr.

143/2000 s-a dispus confiscarea

sumei de 427 RON

consemnați la C.E.C. conform recipisei nr. 1679333/1 din 22 noiembrie 2006.

S-a constatat că probele în litigiu au fost consumate în procesul

analizelor de laborator.

Inculpata a fost obligată la cheltuieli

judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, în urma analizării ansamblului

probator administrat în cauză, Tribunalul

București a reținut, în esență, că

inculpata a vândut la datele de 14

noiembrie 2006 și 20 noiembrie 2006

investigatorului

sub acoperire P.E. și colaboratorului acestuia

O.M. câte două doze

heroină și la data de 21 noiembrie 2006 a mai vândut două doze de heroină

denunțătorului D.B.

Inculpata a pretins și

primit pe cantitatea de droguri vândută diverse sume

de bani pe care i-a

folosit în interes personal. În urma depistării inculpatei ca fiind traficant

de droguri s-a dispus și efectuat la domiciliul acesteia o percheziție unde au

fost găsite și alte cantități de droguri.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București pe care a criticat-o sub aspectul greșitei aplicări a

dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen.

Parchetul a apreciat în apelul declarat că față de împrejurările

comiterii faptei care a fost săvârșită în formă continuată, cantitatea mare de

droguri traficată, poziția oscilantă a inculpatei se impune înlăturarea

circumstanțelor atenuante și aplicarea unei

pedepse severe cu executarea

în regim de detenție.

Prin decizia penală nr. 363/ A de la 16 noiembrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în dosarul nr. 43319/3/2006 (2323/2007), a fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

București împotriva sentinței penale nr. 1092 din 31 iulie 2007,

pronunțată

de Tribunalul București, secția a ll-a penală.

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a constatat că prima instanță

a stabilit bine situația de

fapt și a reținut vinovăția inculpatei în legătură cu săvârșirea infracțiunii

de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. și

pentru care a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani

închisoare, cu aplicare art. 86

1

și art. 74 – art. 76 C. pen.

Verificând actele și lucrările dosarului,

respectiv probele administrate

în cauză, curtea de apel a

constatat critica parchetului, ca fiind neîntemeiată, vând în vedere elementele

de circumstanțiere al făptuitoarei, dar și ale faptei.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., la

individualizarea pedepsei trebuie să se țină seama, între altele, de pedeapsa

prevăzută de lege, de persoana făptuitorului, de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Din actele dosarului a rezultat că inculpata nu are antecedente

penale, lucra ca femeie de serviciu în blocul

unde locuia, este căsătorită și

are un copil minor, a recunoscut fapta

săvârșită.

Aceste elemente ce reprezintă circumstanțe atenuante ale persoanei

inculpatei au fost analizate în mod riguros de prima instanță și s-a apreciat

că în mod corect au fost reținute dispozițiile art. 74 – art. 76 lit. a) C.

pen., pedeapsa fiind scăzută sub minimul special revăzut de lege.

Ca modalitate de executare a pedepsei, de asemenea, s-a considerat că

scopul coercitiv, dar și preventiv și educativ poate fi atins și în condițiile

alicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen., fără executare acesteia în

regim de detenție, aceasta și față de împrejurarea că inculpata a executat opt

luni într-un astfel de regim, timp suficient pentru a reconsidera faptele.

Față de aceste împrejurări, apelul parchetului este nefondat și s-a

respins, ca atare, în temeiul dispozițiilor art.

379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând hotărârile pronunțate

în cauză pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei aplicate inculpatei M.M.Ș.,

respectiv

a reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și

c) C. pen., cât și a modalității de executare a pedepsei închisorii

cu suspendarea sub supraveghere, potrivit art. 86

1

C. pen., cazul de casare fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a arătat că prima

instanță a apreciat în mod netemeinic cu privire la reținerea circumstanțelor

atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., vizând

existența unei bune conduite a inculpatei anterioară comiterii infracțiunii,

precum și a unei atitudini de recunoaștere și regret a faptei penale reținute

în sarcina sa.

Potrivit art. 74 C. pen., acordare de circumstanțe atenuante nu

reprezintă o obligație pentru instanțele de judecată decât în măsura în care o

astfel de diminuare a pedepselor aplicate se justifică, în raport cu scopul lor

și cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și respectiv

art. 52 C. pen., fiind în acest sens de observat, de altfel, că în plan

probatoriu relevanța sincerității inculpatei este nesemnificativă, dat fiind că

în cauză au fost administrate alte dovezi care atestau indubitabil vinovăția

sa, permițând procurorului și apoi instanțelor de judecată să clarifice pe

deplin toate aspectele de fapt ale activității infracționale.

Din raportul de expertiză medico-legală

psihiatrică nr. A 1/3964/2007

a reieșit faptul că

inculpata M.M.Ș. prezintă „tendințe spre simulare; subiectul răspunde voit

simptomatic la toți itemii

vizând acuze

psihomatice sau fobii, atitudine sfidătoare față de situația de

examinare,

realitatea exterioară este privită ca o sursă de bunuri materiale; tendința de

a manipula, de a controla și stăpâni obiecte, tendință ce poate îmbrăca forme

ale comportamentului antisocial; incapacitatea de a stabili sau a menține

relații satisfăcătoare cu anturajul.”

Din cuprinsul acestui raport medico-legal a reieșit existența unor

tendințe ale unui comportament simulat, fapt de grefat pe neconfirmarea de

către cercetările realizate de către procurorul ce a efectuate urmărirea penală

față de inculpată a existenței unei activități de trafic de droguri de mare

risc, comise de către „G.” și „L.”, persoane indicate ca furnizori ai heroinei

vândute, atestă o lipsă de sinceritate cu privire la întreaga sa activitate

infracțională, prin nefurnizarea de elemente concrete și nu doar a unei simple

indicări de porecle, prin care organele de cercetare penală să identifice

furnizorii de heroină ai acesteia.

De aceeași dovadă a lipsei de sinceritate, inculpata a dat dovadă și cu

prilejul formulării denunțului pe care aceasta l-a dat cu privire la un

anume „B.” și „N.” ce s-ar ocupa cu traficul

ilicit de droguri de mare

risc.

În acest sens, prin adresa nr. 2248/D/P/2006 din 12 martie 2007 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – B.T.

București a reieșit faptul că în ceea ce

privește

denunțul formulat de către inculpata M.M.Ș.

privind pe „B.” și „N.”, cercetările „au rămas fără rezultat, întrucât

nu au fost identificate persoane dispuse să

colaboreze în vederea prinderii

în flagrant, iar informațiile oferite de

inculpata M.M.Ș. fiind insuficiente pentru tragerea acestora la răspunderea

penală.”

De asemenea, parchetul a mai menționat că nu este lipsit de relevanță

și momentul în care inculpata M.M.Ș. a formulat acest denunț, respectiv cu

ocazia prezentării materialului de urmărire penală, ultim pas în finalizarea

cercetării penale față de

inculpată, aceasta

sperând poate în mod nesusținut că prin redactarea pur

formală a

acestuia va beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, privind înjumătățirea

limitelor de pedeapsă.

Totodată, reținerea de către prima instanță a lipsei antecedentelor

penale ale inculpatei ca fiind definitorie în reținerea circumstanței atenuante

prevăzută de art. 74 alin. (1) Iit. a) C. pen., este nejustificată și în raport

cu circumstanțele personale ale inculpatei.

În cest sens, practica judiciară a

reliefat în mod constant faptul că nu

poate fi reținută în

mod automat ca circumstanță atenuantă lipsa

antecedentelor

penale, atâta timp cât nu este coroborată cu alte elemente

de fapt.

Astfel, instanța nu a avut în vedere comportamentul antisocial al inculpatei M.M.Ș.,

vizând perioada anterioară faptelor comise, din însăși declarația acesteia

reieșind faptul că, încă de la începutul anului 2006 comercializa zilnic circa

20 - 30 doze de heroină, activitate infracțională precedentă, care, deși nu a

făcut obiectul judecății în cauza de față, nu poate fi trecută cu vederea la

evaluarea comportamentului acesteia în societate.

În plus, instanța nu a ținut seama la aplicarea și modalitatea de

executare a pedepsei fără regim de detenție, de caracterul continuat al

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., element

ce conferea faptei penale comise o gravitate ridicată ce nu a fost apreciată,

ca atare de către instanță, perseverența infracțională a inculpatei în

comiterea actelor materiale de trafic de droguri de mare risc, sporind gradul

de pericol sociale al infracțiunii deduse judecății.

De asemenea, instanța trebuia să aibă în vedere faptul că infracțiunea

săvârșită de inculpată, traficarea de heroină, drog de mare risc, face parte

din rândul faptelor penale cu un potențial criminogen deosebit de mare, în

raport de care s-a impus necesitate elaborării de către statul român a unei

strategii de luptă pentru combaterea acestui flagel.

Astfel, prin H.G. nr. 73/2005, Guvernul României a

adoptat „Strategia națională antidrog în perioada

2005 – 2012”, prin care s-a

stabilit ca obiectiv esențial „îmbunătățirea

capacității de reacție a

instituțiilor

specializate față de traficul și consumul ilicit de droguri”.

În acest sens, rolul organelor judiciare în „reducerea ofertei” de

droguri este unul crucial, la acestea trebuind să

concureze unitar, în egală

măsură, alături de ministerul Public și

Ministerul Internelor și Reformei Administrative și instanțele judecătorești

prin accentuarea scopului coercitiv și de exemplaritate a pedepselor aplicate.

De asemenea, se impune ca instanța să aibă în vedere și faptul că

dintre drogurile comercializate pe piață, heroina este drogul cu dependența cea

mai ridicată la consum, acesteia, fiindu-i asociate o multitudine de boli

cronice în rândul consumatorilor (hepatitele B, C, D, hepatita toxică, ciroza,

SIDA, sifilis, infecții cutanate, alterarea sistemului nervos central cu

posibilitatea apariției stărilor comatoase, afectarea gravă a sistemului

endocrin, circulator și motor), precum și existența riscului de moarte prin

supradoză”.

În plus, fenomenul traficului și consumului ilicit de droguri la

nivelul Municipiului București se înscrie potrivit studiilor și datelor

statistice ale Ministerului Internelor și Reformei Administrative – A.N.

A. pe un trend ascendent, numărul consumatorilor

depășind cifra de

20.0000 în capitală, distribuția de droguri

concentrându-se în principal în locurile frecventate de tineri (instituții de

învățământ, locuri de agrement etc.), culminând chiar și cu răspândirea în

mediul penitenciar.

În cele din urmă, potrivit acelorași studii, nu este de neglijat și

fenomenul asociat traficului și consumului de droguri,  constând în comiterea

de către consumatori de infracțiuni (tâlhării, furturi, omoruri ș.a.), în

vederea obținerii sumelor necesare procurării dozelor zilnice, fenomen aflat

într-o continuă creștere.

Pentru motivele expuse mai sus, parchetul, având în vedere dispozițiile

art. 385

15

pct. 2 lit. d) și art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a

sentinței penală și în totalitate a deciziei penale atacate și, rejudecând în

fond, să fie înlăturare circumstanțele atenuante judiciare reținute în favoarea

inculpatei M.M.Ș. și aplicarea față de aceasta a unei pedepse cu executare în

regim de detenție.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a constatat că în conformitate cu

dispozițiile art. 6 § 1 din C..E.D.O. și jurisprudenței Curții Europene, se

impune ascultarea intimatei inculpate,

indiferent

de motivele de recurs și de soluția pronunțată în apel. Totodată i

s-a

pus în vedere intimatei inculpate prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la dreptul la tăcere, în sensul că are dreptul de a nu face nicio

declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și

împotriva sa.

Intimata inculpată a precizat că înțelege

că nu dea nicio declarație în

fața instanței de recurs.

Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri

a solicitat admiterea recursului declarat de parchet, casarea hotărârilor

pronunțate și în rejudecare reindividualizarea

pedepsei aplicate inculpatei,

în raport cu toate criteriile prevăzute de

art. 72 C. pen., înlăturarea modalității neprivative de libertate a suspendării

executării pedepsei sub supraveghere prevăzută de art. 86

1

C. pen.,

ce a fost dispusă față de aceasta și aplicarea modalității privative de

libertate.

De asemenea, reprezentanta parchetului a arătat că pedeapsa aplicată

inculpatei de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de

droguri nu corespunde pericolului social ridicat și datelor personale ale

inculpatei, apreciind că nici cooperarea cu organele judiciare și nici

recunoașterea faptei pe care le-au reținut instanțele inferioare nu constituie

împrejurări relevante pentru aplicarea unei pedepse, atât de reduse și cu

suspendarea executării acesteia sub

supraveghere,

deoarece intimata inculpată a fost prinsă în flagrant, având

tendințe de

simulare.

Totodată, reprezentanta Ministerului Public a subliniat că inculpata nu

a furnizat referiri concrete organelor penale și că atitudinea sa înainte de

comiterea faptei nu justifică reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a) C. pen.,

deoarece inculpata nu s-a remarcat în mod special în societate, ci doar a avut

o conduită normală, o atitudine minimală a unui subiect de drept, care nu a

încălcat legea, adăugând că față de aceste aspecte, nu se justifică nici

aplicarea art. 86

1

C. pen.

Concluziile apărătorului intimatei inculpate asupra recursului declarat

de parchet, precum și poziția intimatei inculpate, din ultimul cuvânt, au fost

consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate

ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta

Curte constată recursul parchetului ca fiind nefondat pentru considerentele ce

se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat

rezultă că instanța de apel în mod corect și-a însușit argumentele primei

instanțe, cu privire la vinovăția inculpatei M.M.Ș. în săvârșirea infracțiunii

pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, în raport cu situația de fapt

reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art.

63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se

că fapta inculpatei M.M.Ș., care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la

14 noiembrie 2006 și 20

noiembrie 2006 a

vândut investigatorului sub acoperire „P.E.”

și colaboratorului „O.M.”,

contra sumei de 400.000 lei bucata, câte două doze conținând 0,13 respectiv

0,31 grame heroină, iar la data de 21 noiembrie 2006 a vândut denunțătorului D.B.,

contra sumei de 800.000 lei, două doze, conținând 0,19 grame heroină, asupra sa

fiind găsite la percheziția domiciliară alte două doze conținând 0,24 grame

heroină destinate vânzării, întrunește, atât obiectiv, cât și subiectiv

conținutul incriminator al infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în

formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatei

M.M.Ș., atât în ceea ce privește cuantumul acesteia, cât și modalitatea de

executare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere a fost făcută o

corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de

gradul de pericol social în concret al faptei comisă, de circumstanțele reale

ale săvârșirii ei, de cantitățile reduse de droguri, dar și de circumstanțele

personale ale inculpatei, care a recunoscut comiterea faptei, lucra ca femeie

de serviciu în blocul unde locuia, este căsătorită, are un copil minor,

prezintă afecțiuni psihice, care, însă nu i-au afectat discernământul în raport

cu fapta reținută în sarcina sa, a colaborat cu organele de anchetă.

Totodată, în stabilirea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei au

fost reținute în mod distinct și motivat circumstanțele atenuante judiciare

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și regimul sancționator

corespunzător de la art. 76 lit. a) din același cod, iar sub aspectul

modalității de executare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a

apreciat just că scopurile pedepsei prevăzute la art. 52 C. pen., pot fi atinse

și fără a se dispune executarea în regim de detenție, inculpata fiind arestată

preventiv timp de 8 luni, perioadă apreciată de instanțe ca fiind suficientă

pentru reeducarea acesteia și conștientizarea gravității faptei comise.

Astfel, Înalta Curte consideră că pedeapsa aplicată inculpatei M.M.Ș.

de 4 ani închisoare cu executarea acesteia în modalitatea neprivativă de

libertate a suspendării sub supraveghere este singura în măsură să asigure îndreptarea

atitudinii acesteia față de astfel de infracțiuni și o reinserție socială

pozitivă a acesteia în societate.

Astfel, reținerea în stabilirea cuantumului pedepsei aplicate

inculpatei a circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit. a)

și c) C. pen., este justificată, de conduita bună a inculpatei anterior

săvârșirii infracțiunii, așa cum rezultă din declarația martorei B.E., martor

propus în circumstanțierea persoanei inculpatei, care în faza cercetării

judecătorești, în primă instanță a arătat că „O cunosc pe inculpată de 10 ani,

locuind în același bloc, fiind femeie de serviciu pe scara noastră. Locuiește

împreună cu soțul ei și sora ei, are un comportament liniștit. Era apreciată de

lumea din bloc și nu avea probleme cu vecinii”, de lipsa antecedentelor,

penale, potrivit fișei de cazier, precum și

atitudinea

acesteia în cursul procesului penal, atât la urmărirea penală, cât

și în

fața instanței a recunoscut săvârșirea faptei, motivând comiterea ei, ca urmare

a unei situații financiare grele, declarații aflate la dosarul de urmărire

penală și respectiv 13 dosarul tribunalului.

Înalta Curte nu poate avea în vedere aspectele invocate de parchet în

motivele scrise de recurs referitoare la nesinceritatea inculpatei ce ar

rezulta din alte dovezi administrate, respectiv consemnările privind

comportamentul simulat al inculpatei și neconfirmarea afirmațiilor cu privire

la cele după persoane indicate de inculpată „G.” și „L.” și ca o lipsă de

sinceritate cu privire la denunțul persoanelor „B.” și „N.” care, de asemenea

nu au fost identificate, apreciindu-se că informațiile oferite de inculpată au

fost insuficiente pentru tragerea acestora la răspundere penală, precum și

momentul procesual la care inculpata a făcut denunțul, deoarece acestea se bazează

pe prezumții.

Astfel, chiar dacă în raportul de

expertiză medico-legală psihiatrică,

aflat la dosarul

tribunalului la examenul psihologic al inculpatei s-a constatat „Tendința de

simulare a unui nivel cognitiv mai scăzut față de cel real ... subiectul

răspunde voit simptomatic la toți itemii vizând acuze

psihomatice sau fobii, atitudine sfidătoare față de situația de

examinare ... ...

tendința de a

manipula, de a controla și stăpânii obiecte, tendința ce poate

îmbrăca

forme ale comportamentului antisocial”, aceste concluzii ale examenului

psihologic definesc subiectul sub aspect comportamental, în general, aceste

concluzii fiind valorificate în diagnosticul stabilit și anume „disfuncție

neurovegetativă somatoformă”, însă inculpata a avut păstrată capacitatea

psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale și a

avut discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care a fost cercetată.

Altfel spus, concluziile examenului psihologic reprezintă evaluarea

științifică asupra comportamentului inculpatei, în general, fără a se face vreo

referire expresă asupra sincerității acesteia cu privire la săvârșirea faptei.

De altfel, inculpata a recunoscut în mod constant săvârșirea

infracțiunii, fără a încerca să ascundă sau să manipuleze în vreun fel, sub

acest aspect, organele judiciare.

De asemenea, între celelalte împrejurări legate de imposibilitatea

identificării furnizorilor, ca urmare doar a

poreclelor indicate de inculpată și

respectiv a persoanelor care au

făcut obiectul denunțului, informațiile oferite fiind insuficiente și lipsa de

sinceritate a inculpatei, nu poate fi făcut un astfel de raționament, deoarece

nu s-au administrat probe din care să

rezultă

că inculpata ar fi cunoscut în mod real numele furnizorilor sau/și a celorlalte

persoane și ar fi încercat astfel să le favorizeze.

Totodată, nu se susține nici argumentul

legat de momentul procesual

al formulării denunțului de

către inculpată, respectiv prezentarea materialului de urmărire penală, în

sensul că aceasta a sperat că prin redactarea pur formală a acestuia va putea

beneficia de art. 16 din Legea nr. 143/2000, ca având o anume semnificație sub

aspectul comportamentului nesincer al inculpatei, deoarece constituie o

presupunere de ordin subiectiv asupra căreia se face o afirmație de apreciere

fără existența vreunui suport probator.

De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici celelalte argumente de

ordin criminologie sub aspectul consecințelor cu caracter general al efectelor

traficului de droguri, deoarece fiecare cauză în parte prezintă particularități

distincte, pornind de la împrejurările în care se săvârșesc astfel de fapte,

numărul participanților, scopurile urmărite, cantitățile de droguri, felul

acestora, profilul socio-moral și de personalitate al participanților, care

toate se apreciază, în mod plural, de către instanța de judecată, în procesul

de stabilire al pedepsei, și odată în mod efectiv individualizată, prin cuantum

și modalitate de executare dobândește un pronunțat caracter personalizat menit

să asigure resocializarea inculpatului.

Așadar, în contextul concret al cauzei,

cuantumul pedepsei aplicate

inculpatei M.M.Ș. de 4 ani

închisoare reflectă, în mod proporțional, atât gravitatea faptei comise de

aceasta, prin caracterul său continuat, dar și a cantităților reduse de drog

care au fost comercializate, precum și cele care au fost descoperite cu ocazia

percheziției, dar și circumstanțele personale ale inculpatei, comportamentul

pozitiv al acesteia în societate, fiind cunoscută, de martoră, de 10 ani,

respectiv o perioadă îndelungată de timp, ca fiind o persoană ce are un

comportament liniștit, are o familie, nu a mai fost condamnată, acest element

fiind avut în vedere nu în mod singular, ci în ansamblul comportamentului

inculpatei, așa încât în mod judicios a fost reținută circumstanța atenuantă

judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

Totodată, în mod corect s-a reținut și circumstanța atenuantă judiciară

prevăzută la art. IA lit. c) C. pen., inculpata recunoscând fapta, având o

atitudine cooperantă cu organele judiciare.

Modalitatea neprivativă de libertate a executării pedepsei aplicate

inculpatei, respectiv suspendarea executării sub supraveghere, spre

deosebire de executarea în regim de detenție,

este în măsură să-și atingă

finalitatea, tocmai prin supravegherea,

respectiv controlul asupra inculpatei, exercitat de S.P. de pe lângă Tribunalul

București, care are posibilitatea pe calea dialogului să înțeleagă motivele

comiterii faptei de către inculpată și să-i ofere consiliere și chiar

propunerea de a participa în programe educaționale, în scopul conștientizării

consecințelor faptei sale, iar împrejurarea că acest control se desfășoară pe

un termen de încercare de 8 ani, care constituie un interval de timp îndelungat

este și el menit să contribuie la îndreptarea atitudinii inculpatei față de

comiterea de infracțiuni.

De altfel, perioada arestului preventiv

de 8 luni de zile, prin durata sa

a fost suficient pentru

ca inculpata să realizeze, caracterul coercitiv, chiar și numai a unei măsuri

restrictive de libertate.

Astfel, Înalta Curte apreciază că, în contextul cauzei, ambele

instanțe au făcut o corectă individualizarea a

pedepsei aplicată inculpatei,

prin evaluarea plurală a tuturor

criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate,

în vederea atingerii finalităților

acesteia,

așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră decizia instanței de apel legală și temeinică

sub toate aspectele, iar criticile formulate de parchet, ca fiind nefondate.

Totodată, verificând hotărârea atacată nu s-a constatat existența

vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București împotriva deciziei penale nr. 363/ A din 16 noiembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie,

privind pe intimata inculpată M.M.Ș.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimata inculpată

în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 363/ A din 16 noiembrie

2007 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, privind pe intimata inculpată M.M.Ș.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimata inculpată

în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

martie 2008.