ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 792/2012

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că, prin sentința penală nr. 136 din 6 iulie 2011, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 17 decembrie 2010 la zi, respingând, cererile formulate de inculpat privind liberarea provizorie sub control judiciar sau înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Totodată, instanța a luat act că nu există constituire de parte civilă din partea rudelor victimei P.V. și l-a obligat pe inculpat să plătească minorilor P.N.C., și P.C.V., prin curatorul P.M., suma de 100 RON, respectiv 140 RON, reprezentând prestații periodice până la împlinirea de către fiecare a vârstei de 18 ani, începând cu data de 15 decembrie 2010. Au fost admise acțiunile civile formulate de Spitalul Clinic de Urgențe „Prof. Dr. N.O." lași și Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui, iar în temeiul art. 14 și 346 C. proc. pen., art. 998 și urm. C. civ. și art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. 72/2006, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.059,21 RON Spitalului Clinic de Urgențe „Prof.

Dr. N.O." lași și suma de 801,00 RON Serviciului de Ambulantă Județean Vaslui, cu titlu de despăgubiri civile. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt, că, în ziua de 14 decembrie 2010, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a intenționat să aprindă niște tămâie într-o farfurie de tablă și, întrucât victima P.V., soția sa, nu a fost de acord, aruncând tămâia pe foc, acesta a luat o șipcă cu profil dreptunghiular, cu care a lovit-o pe victimă, care a fugit din casă. În jurul orelor 22:00, victima a strigat la poarta martorei B.M., rugând-o să dea telefon la politie, deoarece inculpatul o bate și i-a spart capul. Martora B.M. și nora sa M.B.

au îndrumat-o să se adreseze vecinului D.V., care are telefon, observând că, ulterior, la circa 10 minute, victima P.V. a intrat în curtea sa, de unde apoi s-au auzit țipete puternice, care au încetat în scurt timp. Din declarațiile minorilor celor doi soți a rezultat că inculpatul a lovit repetat victima cu o bucată de draperie în drum, după ce aceasta a revenit acasă de la D.V., iar, după ce victima a căzut, a ridicat-o, trăgând-o de o mână, timp în care cei doi minori au fugit la domiciliul bunicului patern, P.D., văzând cele întâmplate între părinții lor. În dimineața zilei de 15 decembrie 2010, deși inculpatul se afla în continuare în stare de ebrietate și agitație psihomotorie, a constatat că victima P.V.

era într-o stare gravă, astfel că l-a alertat pe S.I., condiții în care a fost apelat serviciul de urgență „112", fiind astfel sesizate organele de poliție și trimisă o ambulanță la fața locului. La sosirea ambulanței, inculpatul a adoptat o atitudine agresivă, a luat o furcă cu care a spart geamuri și a încercat împiedecarea echipajului medical să preia victima, motiv pentru care a fost imobilizat și dezarmat de consăteni. Victima P.V. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N.O." lași, unde a decedat în seara zilei de 15 decembrie 2010, orele 22:45. Între timp, inculpatul P.V. a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, cu diagnosticul de bufeu agitație psihomotorie, fiind externat la data de 17 decembrie 2010, cu diagnostic de tulburare de personalitate de tip histrionic, emoțional instabil și insuficiență aortică congenitală.

Raportul medico-legal de necropsie din 21 ianuarie 2011 întocmit de Institutul de Medicină Legală lași a concluzionat că moartea victimei P.V. a fost violentă și s-a datorat comei cerebrale consecutive hematomului subdural emisferic stâng, hematomului intracerebral, contuziei grave cerebrale, complicată în evoluție cu bronhopneumonie hipostatică; leziunile s-au putut produce prin lovire urmată de cădere, aspectul lezional pledând pentru lovire cu cca.

3-4 zile anterior decesului; între lovire și deces există legătură directă de cauzalitate; cadavrul mai prezenta echimoze corporale (coapse, membre superioare) de date diferite, fără rol tanatogenerator, și ar fi necesitat în caz de supraviețuire 2-3 zile de îngrijiri medicale; moartea datează din 15 decembrie 2010. Concluziile medico-legale aproximează, prin aspectul lezional, vechimea leziunilor, fără a exista o certitudine cu privire la momentul producerii acestora, datele de anchetă indicând însă agresionarea repetată a victimei de către inculpat atât în perioada anterioară cât și în seara de 14 decembrie 2010, concluziile medico-legale confirmând exercitarea de către inculpat, și în zilele anterioare, de agresiuni asupra victimei care, așa cum au declarat și martorii, era frecvent violentată fizic de către inculpat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul P.V., criticând cuantumul prea mare al pedepsei aplicate în raport cu conduita sa bună înainte de săvârșirea infracțiunii. Prin decizia penală nr. 175 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V., a menținut măsura arestării preventive a acestuia, cu deducerea corespunzătoare a prevenției, și l-a obligat pe apelant la plata sumei 350 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a constatat că prima instanță a administrat legal și a apreciat temeinic toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă și la persoana inculpatului P.V., stabilind corect situația de fapt și vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., pentru care a aplicat o pedeapsă corect individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, având în vedere natura, circumstanțele reale și gravitatea deosebită a faptei (asupra soției sale, o femeie gospodină, preocupată de creșterea celor doi copii minori), urmarea acesteia, limitele de pedeapsă de la 5 la 15 ani închisoare, calitatea de infractor primar a inculpatului, dar și conduita avută de acesta ulterior săvârșirii faptei, reținându-se sub acest aspect atitudinea procesuală nesinceră, Curtea a considerat că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare cu doar doi ani față de minimul special prevăzut de lege este necesară pentru formarea unei noi atitudini a inculpatului față de valorile sociale ocrotite de norma penală, nefiind justificată solicitarea acestuia de reducere a cuantumului pedepsei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.V., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie. Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., recurentul a susținut că, în mod greșit, a fost condamnat de instanțele inferioare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât faptei săvârșite îi lipsește unul dintre elementele constitutive, respectiv latura subiectivă, din actele dosarului nerezultând că a urmărit producerea rezultatului mai grav, respectiv decesul soției sale, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar, în rejudecare, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen. În subsidiar, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat reducerea cuantumului pedepsei principale ce i-a fost aplicată, având în vedere comportamentul său corespunzător anterior săvârșirii faptei și atitudinea procesuală parțial sinceră, împrejurări ce pot fi reținute ca circumstanțe atenuante. Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate, prin prisma cazurilor de casare anterior menționate, Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul P.V. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente: 1. Cu privire la eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., este de menționat că aceasta poate exista numai dacă se constată că situația de fapt reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de apel este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială, adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor.

În speță, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute, niciun aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale. Fără a relua sau a reface raționamentele instanțelor de fond și de apel realizate în interpretarea probatoriului administrat, Înalta Curte constată că nu există vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor atacate cu privire la săvârșirea infracțiunii de către inculpatul P.V., situația de fapt reținută fiind în deplină concordanță cu dovezile administrate, respectiv depozițiile martorilor B.M., S.I., D.V., P.G., P.M., I.C.

și P.D., declarațiile minorilor părți vătămate P.N.C. și P.C.V., procesele-verbale de cercetare la fața locului încheiate de organele de poliție la datele de 15 decembrie 2010 și 1 6 decembrie 2010, raportul de necropsie medico-legală din 21 ianuarie 2011 întocmit de I.M.L. lași, precum și declarațiile inițiale ale inculpatului care, audiat fiind pe parcursul urmăririi penale, a recunoscut parțial comiterea faptei. Toate aceste probe confirmă pe deplin situația de fapt reținută de instanțele inferioare, iar aprecierile acestora și concluziile la care au ajuns prin raționament nu pot fi cenzurate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., căci, în caz contrar, s-ar ajunge la o reinterpretare și reapreciere a probelor administrate, ceea ce ar fi în evidentă contradicție cu dispozițiile procesual penale anterior menționate.

În consecință, pentru aceste motive, se constată că în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 15 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. De altfel, un aspect important din acest punct de vedere îl reprezintă și faptul că, deși inculpatul a invocat cazul de casare menționat, acesta nu a contestat în calea de atac a recursului situația de fapt reținută de Tribunal și de instanța de apel, ci doar aprecierea instanțelor inferioare cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte sub aspectul laturii subiective, susținând că nu a urmărit producerea decesului soției sale și solicitând, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc.

pen., achitarea sa pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen. Având în vedere criticile concrete formulate de recurent sub acest aspect, precum și împrejurarea că solicitarea sa de achitare pune în discuție latura subiectivă a infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte pentru care a fost condamnat în cauză, Înalta Curte le va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., constatând că acesta nu este incident în speță pentru următoarele considerente: Astfel, solicitând achitarea sa pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut că nu a urmărit producerea rezultatului mai grav, respectiv decesul soției sale, precum și faptul că prezintă anumite afecțiuni neuropsihiatrice, care îi limitează posibilitățile de înțelegere și previziune.

Analizând, însă, elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte sub aspectul laturii subiective, Înalta Curte constată că, deși reale, împrejurările invocate de recurent nu sunt de natură a conduce la achitarea sa în temeiul textelor de lege anterior menționate, în mod corect instanțele inferioare pronunțând împotriva lui o soluție de condamnare pentru comiterea respectivei infracțiuni. În acest sens, este de menționat că, potrivit art. 183 C. pen., infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte se caracterizează, în plan subiectiv, prin aplicarea unor lovituri ori exercitarea de violențe cauzatoare de suferințe fizice cu intenție și producerea, din culpă, a unui rezultat mai grav decât cel urmărit sau acceptat, ceea ce presupune că autorul, deși a prevăzut acel rezultat, nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu l-a prevăzut, deși trebuia și putea să-l prevadă.

Așadar, împrejurarea că, în cauză, inculpatul nu a urmărit moartea victimei nu este de natură să conducă la concluzia că nu sunt întrunite, sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., astfel cum a susținut acesta, tocmai lipsa intenției de a ucide victima atrăgând încadrarea juridică a faptei comise de recurent în respectivele dispoziții legale și nu în cele ale art. 174, 175 lit. c) C. pen., care încriminează înfracțiunea de omor calificat, săvârșit asupra soțului sau unei rude apropiate. Din probele dosarului, rezultă că inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu intenția de a-i cauza o vătămare corporală, decesul acesteia fiind un rezultat praeterintenționat, poziție subiectivă ce caracterizează infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte pentru care a fost condamnat.

Referitor la afecțiunile psihice pe care le prezintă inculpatul, Înalta Curte, pe baza concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică din 21 ianuarie 2011 întocmit de I.N.M.L „Mina Minovici" București, constată că, într-adevăr, acesta suferă de tulburare organică de personalitate, cu deteriorare cognitivă incipientă pe fond toxietilic, însă, conform aceleiași lucrări medico-legale, are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care a fost cercetat, starea sa psihică precară fiind tocmai unul dintre elementele de care s-a ținut seama la stabilirea poziției subiective cu care a acționat și la încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte și nu în cea de omor calificat.

Având în vedere toate aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond și cea de prim control judiciar, constată că sunt întrunite în cauză, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul celei subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., astfel încât nu se impune achitarea inculpatului P.V. pentru săvârșirea respectivei infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. 2. În ceea ce privește proporționalizarea pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului, aspect în legătură cu care acesta a formulat critici în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că au fost avute în vedere de instanțele inferioare toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., iar, față de circumstanțele reale ale comiterii faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, s-a aplicat o sancțiune penală al cărei cuantum a fost corect individualizat, fiind orientat spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Este adevărat că recurentul inculpat nu are antecedente penale, însă, raportat la celelalte date ce caracterizează comportamentul său - consumator de băuturi alcoolice, cu o atitudine permanent agresivă față de soția sa, pe care a agresat-o în repetate rânduri, atitudine pe care a manifestat-o și la sosirea ambulanței, când a spart geamurile locuinței cu o furcă și a încercat să împiedice echipajul medical să preia victima, Înalta Curte apreciază că această împrejurare nu este de natură să determine reducerea cuantumului pedepsei stabilită de instanța de fond și menținută de cea de apel, fiind deja valorificată prin aplicarea unei sancțiuni penale al cărei cuantum a fost coborât spre minimul special stabilit de C. pen.

pentru infracțiunea comisă. În acest sens, trebuie avut în vedere și gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite, dedus atât din limitele mari de pedeapsă și urmarea produsă (moartea victimei), cât și din împrejurările concrete în care faptele au fost comise, respectiv pe fondul consumului excesiv de alcool, prin aplicarea unor lovituri repetate victimei, soția sa, cu corpuri contondente, în zone vitale ale corpului, în prezența copiilor minori, precum și conduita manifestată de inculpat pe întreg parcursul procesului penal, încercând în permanență să denatureze adevărul și să inducă în eroare organele judiciare.

Ca urmare, apreciind, pentru motivele anterior expuse, că pedeapsa aplicată în cauză a fost corect individualizată, fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen., Înalta Curte constată că nu se impune reducerea acesteia, așa cum a solicitat recurentul, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. În consecință, fată de toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 175/2011 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 17 decembrie 2010 la 19 martie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2012.