ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4985/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 660 din 27 octombrie 2009 Tribunalul Cluj, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Z.M. și Z.I. împotriva pârâților Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și comuna Săvădisla, a dispus anularea parțială a hotărârii nr. 49 din 22 aprilie 2008 în privința suprafeței de 1600 mp și a obligat pârâtul Statul Român prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 să acorde pentru suprafața de 1600 mp, înscrisă în titlul de proprietate 27990/633/2000, despăgubiri corespunzătoare conform art. 6 din Legea nr. 198/2004, în favoarea reclamanților Z.M. și Z.I.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 1600 mp, situat în intravilanul satului Săvădisla, parcela 1192/1 din tarlaua 9 și că din concluziile raportului de expertiză rezultă că între acest teren și cel pentru care s-a dispus exproprierea prin hotărârea nr. 49 din 22 aprilie 2008 există identitate, situație în care se impune anularea parțială a acestei hotărâri. Î mpotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel C.N.A.D.N.R. SA, solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate, respingerea capetelor de cerere 2 și 3 în principal ca inadmisibile și în subsidiar ca nefondate, precum și respingerea capătului 3 de cerere ca neîntemeiat.

A criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond sub aspectul nelegalei constatări a nulității relative parțiale a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, susținând că o asemenea cerere este inadmisibilă. Potrivit disp. art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, hotărârea comisiei este un act unilateral ce poate fi revocat pentru motive temeinice, cu notificarea titularului cererii. Nu există temei legal pentru anularea acestei hotărâri, fiind emisă cu respectarea tuturor prevederilor legale. De asemenea, a susținut că în mod nelegal s-a dispus obligarea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 la emiterea unei noi hotărâri, câtă vreme prin încheierea de ședință din 15 octombrie 2008 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei comisii.

Totodată, a susținut că din probele administrate nu rezultă identitatea dintre terenul expropriat și cel cuprins în titlul de proprietate nr. 27990/2000. Prin decizia civilă nr. 17/A din 22 ianuarie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca nefondat apelul pârâtei, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, formulată de reclamanții-intimați Z.M. și Z.I. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că sunt scutite de taxă judiciară de timbru cererile pentru stabilirea dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia. Cât privește cererea de constatare a nulității relative parțiale a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, Curtea a stabilit că apelanta a citat trunchiat disp.

art. 10 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, în sensul că la lit. h) din acest articol se prevede obligația pentru comisie de a emite hotărâre de stabilire a despăgubirilor, care va cuprinde mențiuni privitoare la calea de atac și la termenul în care poate fi exercitată. De asemenea, a reținut că stabilirea despăgubirilor în favoarea reclamanților nu este posibilă fără anularea hotărârii prin care se stabilesc despăgubiri în favoarea unei persoane ce nu este îndreptățită să le primească, potrivit legii. Mai mult, cât timp s-a dovedit că există o eroare în documentația tehnico-cadastrală ce stă la baza hotărârii emise de comisie, este necesar ca această hotărâre eronată să fie anulată și să se emită una corectă.

Referitor la motivul de apel referitor la lipsa calității procesuale a comisiei, în sarcina căreia s-a stabilit obligația de a emite o nouă hotărâre, instanța a apreciat că nu poate fi primit, dat fiind faptul că art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 198/2004 dispune că expropriatorul (C.N.A.D.N.R.) numește o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real și constată acceptarea sau neacceptarea cuantumul despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.

Coroborând aceste dispoziții legale cu art. 10 din Normele metodologice de aplicare a Legii 198/2004, Curtea a reținut că această comisie este o entitate fără personalitate juridică, ceea ce determină lipsa calității sale procesuale, însă atâta timp cât comisia este constituită de apelantă și are ca atribuție emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, în mod corect acțiunea este admisă doar în contradictoriu cu expropriatorul, iar hotărârea se va emite de comisie, ca modalitate tehnică de acordare a despăgubirilor prin aparatul de lucru al expropriatorului. Cât privește cererea reclamanților-intimați de acordare a cheltuielilor de judecată în apel, aceasta a fost respinsă ca nedovedită.

Î mpotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului pârâtului și, pe fond, respingerea capetelor 2 și 3 din cererea introductivă, în principal ca inadmisibile și, în subsidiar, ca neîntemeiate. A invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. A susținut că în mod eronat instanța de apel a respins excepția netimbrării capetelor 2 și 3 de cerere, prin greșita aplicare a dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 198/2004, că nu este admisibilă cererea de constatare a nulității relative parțiale a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii în privința suprafeței de 1600 mp, în raport de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004 și ale art. 10, art. 11 și art. 12 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi.

Un al treilea motiv de nelegalitate invocat a fost acela al greșitei aplicări a acelorași dispoziții legale, prin obligarea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 la emiterea unei noi hotărâri. A susținut că din probele cu înscrisuri administrate nu se putea desprinde concluzia că între terenul expropriat și cel cuprins în titlul de proprietate nr. 27990/2000 ar exista corespondență, astfel încât cererea reclamanților de emitere a unei noi hotărâri trebuia respinsă în principal ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată. Analizând recursul în limita criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat, astfel încât va fi respins, pentru considerentele ce succed: Prima critică vizează greșita respingere a excepției netimbrării capetelor 2 și 3 de cerere din acțiunea introductivă.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 „Cererile adresate instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român sau cu unitățile administrativ-teritoriale , după caz a dreptului de despăgubire pentru expropriere si a cuantumului acesteia, sunt scutite de taxa judiciară de timbru " In continuare, în alin. (2) se stabilește că prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile litigiilor având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii.

Verificând petitele în discuție din cererea introductivă, referitoare la anularea parțială a hotărârii 49 și obligarea comisiei la emiterea unei noi hotărâri, Înalta Curte constată că acestea sunt subsumate scopului stabilirii despăgubirii în favoarea persoanei care se consideră îndreptățită, anularea hotărârii fiind solicitată tocmai pentru că ea a fost emisă în favoarea unui terț, al cărui drept real asupra terenului expropriat este contestat. Or, nu se poate susține că aceste capete de cerere ar avea ca obiect stabilirea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilului supus exproprierii. Cererea reclamanților-intimați este fondată pe dreptul lor de proprietate, stabilit prin emiterea unui titlu, într-o procedură prevăzută de lege.

Mai mult, acest titlu a fost consolidat prin sentința civilă nr. 3152 din 13 noiembrie 2006 a Judecătoriei Turda. Așadar, dreptul de proprietate al reclamanților la data introducerii cererii de chemare în judecată era pe deplin stabilit, astfel încât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 189/2004. Cum instanțele de fond au stabilit în mod corect că reclamanții nu datorează taxă de timbru pentru petitele 2 și 3, respingând excepția netimbrării invocată de pârât, acest motiv de recurs se apreciază a fi nefondat. Recurentul-pârât a criticat decizia pronunțată în apel și din perspectiva inadmisibilității cererii de constatare a nulității relative parțiale a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii în privința suprafeței de 1600 mp, susținând că în măsura în care instanța va stabili calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubire, va fi eliberată acestora despăgubirea consemnată în baza hotărârii 49/2008.

Nici această critică nu poate fi primită. In mod corect instanța de apel a reținut că dacă în raport de dispozițiile art. 10 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, în hotărârea comisiei se va preciza calea de atac și termenul în care poate fi exercitată, această cale de atac trebuie să aibă consecințe asupra hotărârii atacate. Din moment ce comisia își poate revoca propria hotărâre, în condițiile alin. (3) al aceluiași articol, cu atât mai mult instanța de judecată va putea dispune desființarea hotărârii împotriva căreia a fost promovată o contestație. Atribuția instanței de a verifica hotărârea emisă de comisie nu poate fi restrânsă la modul de stabilire a despăgubirii, din moment ce legiuitorul a prevăzut o cale de atac împotriva hotărârii în integralitatea sa.

A reduce prerogativele instanței la verificarea formală a hotărârii ar conduce la limitarea plenitudinii sale de jurisdicție, limitare care nu este prevăzută de nicio reglementare legală în materie. De altfel, într-o logică juridică elementară, admiterea criticii recurentului-pârât s-ar traduce în menținerea hotărârii comisiei prin care s-a stabilit calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire a comunei Săvădisla, care ar fi pusă în executare față de reclamanții Z.M. și Z.I., pentru care instanța a stabilit că sunt proprietari ai terenului supus exproprierii. Nu poate fi acceptat nici argumentul potrivit căruia la momentul emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii au fost respectate toate dispozițiile legale, întrucât comuna Săvădisla a comunicat că terenul supus exproprierii se află la dispoziția sa, iar constatarea ulterioară a unei erori în comunicarea titularului dreptului de proprietate nu poate constitui o culpă a expropriatorului.

Intr-o asemenea acțiune nu este necesar a fi constatată culpa expropriatorului, față de dispozițiile exprese ale art. 9 din Legea nr. 198/2004, care stabilesc că orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1). Înalta Curte constată nefondată și critica referitoare la nelegala admitere a cererii de obligare a comisiei la emiterea unei noi hotărâri, față de lipsa de calitate procesuală pasivă, constatată de instanța de fond, a acestei comisii, dar și fața de faptul că măsura nu era necesară pentru ca reclamanții să intre în posesia despăgubirii stabilite pentru terenul expropriat, cu condiția dovedirii prealabile a calității de proprietar.

In mod corect, în aplicarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, care nu are personalitate juridică, fiind constituită doar ca un aparat de lucru al expropriatorului, în condițiile art. 6 din lege. Dispozițiile legale amintite, coroborate cu disp. art. 7, stabilesc în sarcina comisiei atribuția de a se pronunța asupra cuantumului despăgubirii, printr-o hotărâre ce se va comunica proprietarului terenului expropriat. In același timp, dispozițiile art. 2 din Legea nr. 198/2004 dispun în sensul că statul este reprezentat de Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R. - SA. Așadar, calitatea procesuală pasivă aparține, în mod cert, Statului Român prin C.N.A.D.N.R., însă atribuția de a emite hotărârea de stabilire a despăgubirilor aparține comisiei numite de expropriator în aplicarea dispozițiilor legale mai sus invocate.

Argumentul recurentei-pârâte că statul nu stă în proces prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 ignoră dispozițiile ce stabilesc cadrul legislativ al activității sale în materia măsurilor prealabile lucrărilor de construcție de drumuri. Pe cale de consecință, nu există nicio contradicție între admiterea excepției lipsei calității procesuale active a comisiei și obligarea acesteia, prin hotărâre judecătorească, la emiterea unei hotărâri în favoarea reclamanților. Pentru considerentele ce succed, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârilor pronunțate de instanțele de apel și de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile nr. 17/A din 22 ianuarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.