ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4985/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 660 din 27 octombrie 2009 Tribunalul Cluj, secția

civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Z.M. și Z.I. împotriva

pârâților Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA și comuna Săvădisla, a dispus

anularea parțială a hotărârii nr. 49 din 22 aprilie 2008 în privința suprafeței

de 1600 mp și a obligat pârâtul Statul Român prin Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004 să acorde pentru suprafața de 1600 mp, înscrisă în titlul de

proprietate 27990/633/2000, despăgubiri corespunzătoare conform art. 6 din

Legea nr. 198/2004, în favoarea reclamanților Z.M. și Z.I.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra

terenului în suprafață de 1600 mp, situat în intravilanul satului Săvădisla,

parcela 1192/1 din tarlaua 9 și că din concluziile raportului de expertiză

rezultă că între acest teren și cel pentru care s-a dispus exproprierea prin

hotărârea nr. 49 din 22 aprilie 2008 există identitate, situație în care se

impune anularea parțială a acestei hotărâri.

Î

mpotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel C.N.A.D.N.R.

SA, solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate, respingerea capetelor

de cerere 2 și 3 în principal ca inadmisibile și în subsidiar ca nefondate,

precum și respingerea capătului 3 de cerere ca neîntemeiat.

A criticat hotărârea pronunțată de instanța de fond sub aspectul

nelegalei constatări a nulității relative parțiale a hotărârii de stabilire a

cuantumului despăgubirilor, susținând că o asemenea cerere este inadmisibilă.

Potrivit disp. art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

198/2004, hotărârea comisiei este un act unilateral ce poate fi revocat pentru

motive temeinice, cu notificarea titularului cererii. Nu există temei legal

pentru anularea acestei hotărâri, fiind emisă cu respectarea tuturor

prevederilor legale.

De asemenea, a susținut că în mod nelegal s-a dispus obligarea Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 la emiterea unei noi hotărâri, câtă vreme

prin încheierea de ședință din 15 octombrie 2008 s-a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a acestei comisii.

Totodată, a susținut că din probele administrate nu rezultă identitatea

dintre terenul expropriat și cel cuprins în titlul de proprietate nr.

27990/2000.

Prin decizia civilă nr. 17/A din 22 ianuarie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins ca

nefondat apelul pârâtei, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de

judecată în apel, formulată de reclamanții-intimați Z.M. și Z.I.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut că sunt scutite de taxă judiciară de timbru cererile pentru stabilirea

dreptului la despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia. Cât

privește cererea de constatare a nulității relative parțiale a hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii, Curtea a stabilit că apelanta a citat

trunchiat disp. art. 10 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004,

în sensul că la lit. h) din acest articol se prevede obligația pentru comisie

de a emite hotărâre de stabilire a despăgubirilor, care va cuprinde mențiuni

privitoare la calea de atac și la termenul în care poate fi exercitată. De

asemenea, a reținut că stabilirea despăgubirilor în favoarea reclamanților nu

este posibilă fără anularea hotărârii prin care se stabilesc despăgubiri în

favoarea unei persoane ce nu este îndreptățită să le primească, potrivit legii.

Mai mult, cât timp s-a dovedit că există o eroare în documentația

tehnico-cadastrală ce stă la baza hotărârii emise de comisie, este necesar ca

această hotărâre eronată să fie anulată și să se emită una corectă.

Referitor la motivul de apel referitor la lipsa calității procesuale a

comisiei, în sarcina căreia s-a stabilit obligația de a emite o nouă hotărâre,

instanța a apreciat că nu poate fi primit, dat fiind faptul că art. 6 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 198/2004 dispune că expropriatorul (C.N.A.D.N.R.) numește

o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real și constată

acceptarea sau neacceptarea cuantumul despăgubirii de către proprietar sau

titularii altor drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii. Coroborând

aceste dispoziții legale cu art. 10 din Normele metodologice de aplicare a

Legii 198/2004, Curtea a reținut că această comisie este o entitate fără

personalitate juridică, ceea ce determină lipsa calității sale procesuale, însă

atâta timp cât comisia este constituită de apelantă și are ca atribuție

emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, în mod corect acțiunea este

admisă doar în contradictoriu cu expropriatorul, iar hotărârea se va emite de

comisie, ca modalitate tehnică de acordare a despăgubirilor prin aparatul de

lucru al expropriatorului.

Cât privește cererea reclamanților-intimați de acordare a cheltuielilor

de judecată în apel, aceasta a fost respinsă ca nedovedită.

Î

mpotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat

recurs pârâta C.N.A.D.N.R. SA, solicitând admiterea recursului, modificarea în

tot a deciziei atacate, admiterea apelului pârâtului și, pe fond, respingerea

capetelor 2 și 3 din cererea introductivă, în principal ca inadmisibile și, în

subsidiar, ca neîntemeiate. A invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.. A susținut că în mod eronat instanța de apel a respins

excepția netimbrării capetelor 2 și 3 de cerere, prin greșita aplicare a

dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 198/2004, că nu este admisibilă cererea de

constatare a nulității relative parțiale a hotărârii de stabilire a cuantumului

despăgubirii în privința suprafeței de 1600 mp, în raport de dispozițiile art.

9 din Legea nr. 198/2004 și ale art. 10, art. 11 și art. 12 din Normele

metodologice de aplicare a acestei legi. Un al treilea motiv de nelegalitate

invocat a fost acela al greșitei aplicări a acelorași dispoziții legale, prin

obligarea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 la emiterea unei noi

hotărâri. A susținut că din probele cu înscrisuri administrate nu se putea

desprinde concluzia că între terenul expropriat și cel cuprins în titlul de

proprietate nr. 27990/2000 ar exista corespondență, astfel încât cererea

reclamanților de emitere a unei noi hotărâri trebuia respinsă în principal ca

inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Analizând recursul în limita criticilor formulate, ce pot fi

circumscrise

motivului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că este nefondat, astfel încât va fi respins, pentru

considerentele

ce succed:

Prima critică vizează greșita respingere a excepției netimbrării

capetelor 2 și 3 de cerere din acțiunea introductivă.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 198/2004 „Cererile

adresate

instanței judecătorești pentru stabilirea, în contradictoriu cu statul român

sau cu unitățile administrativ-teritoriale , după

caz a dreptului de despăgubire

pentru

expropriere si a cuantumului acesteia, sunt scutite de taxa judiciară de

timbru

"

In continuare, în alin. (2) se stabilește că prevederile alin. (1) nu

sunt aplicabile litigiilor având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate

ori a altui drept real asupra imobilelor supuse exproprierii.

Verificând petitele în discuție din cererea introductivă, referitoare la

anularea parțială a hotărârii 49 și obligarea comisiei la emiterea unei noi

hotărâri, Înalta Curte constată că acestea sunt subsumate scopului stabilirii

despăgubirii în favoarea persoanei care se consideră îndreptățită, anularea

hotărârii fiind solicitată tocmai pentru că ea a fost emisă în favoarea unui

terț, al cărui drept real asupra terenului expropriat este contestat.

Or, nu se poate susține că aceste capete de cerere ar avea ca obiect

stabilirea dreptului de proprietate ori a altui drept real asupra imobilului

supus exproprierii. Cererea reclamanților-intimați este fondată pe dreptul lor

de proprietate, stabilit prin emiterea unui titlu, într-o procedură prevăzută

de lege. Mai mult, acest titlu a fost consolidat prin sentința civilă nr. 3152

din 13 noiembrie 2006 a Judecătoriei Turda. Așadar, dreptul de proprietate al

reclamanților la data introducerii cererii de chemare în judecată era pe deplin

stabilit, astfel încât în cauză nu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (2)

din Legea nr. 189/2004.

Cum instanțele de fond au stabilit în mod corect că reclamanții nu

datorează taxă de timbru pentru petitele 2 și 3, respingând excepția

netimbrării invocată de pârât, acest motiv de recurs se apreciază a fi

nefondat.

Recurentul-pârât a criticat decizia pronunțată în apel și din

perspectiva inadmisibilității cererii de constatare a nulității relative

parțiale a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii în privința

suprafeței de 1600 mp, susținând că în măsura în care instanța va stabili

calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubire, va fi

eliberată acestora despăgubirea consemnată în baza hotărârii 49/2008.

Nici această critică nu poate fi primită.

In mod corect instanța de apel a reținut că dacă în raport de

dispozițiile art. 10 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004,

în hotărârea comisiei se va preciza calea de atac și termenul în care poate fi

exercitată, această cale de atac trebuie să aibă consecințe asupra hotărârii

atacate. Din moment ce comisia își poate revoca propria hotărâre, în condițiile

alin. (3) al aceluiași articol, cu atât mai mult instanța de judecată va putea

dispune desființarea hotărârii împotriva căreia a fost promovată o contestație.

Atribuția instanței de a verifica hotărârea emisă de comisie nu poate fi

restrânsă la modul de stabilire a despăgubirii, din moment ce legiuitorul a

prevăzut o cale de atac împotriva hotărârii în integralitatea sa.

A reduce prerogativele instanței la verificarea formală a hotărârii ar

conduce la limitarea plenitudinii sale de jurisdicție, limitare care nu este

prevăzută de nicio reglementare legală în materie.

De altfel, într-o logică juridică elementară, admiterea criticii

recurentului-pârât s-ar traduce în menținerea hotărârii comisiei prin care s-a

stabilit calitatea de persoană îndreptățită la despăgubire a comunei Săvădisla,

care ar fi pusă în executare față de reclamanții Z.M. și Z.I., pentru care

instanța a stabilit că sunt proprietari ai terenului supus exproprierii.

Nu poate fi acceptat nici argumentul potrivit căruia la momentul

emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii au fost respectate

toate dispozițiile legale, întrucât comuna Săvădisla a comunicat că terenul

supus exproprierii se află la dispoziția sa, iar constatarea ulterioară a unei

erori în comunicarea titularului dreptului de proprietate nu poate constitui o

culpă a expropriatorului.

Intr-o asemenea acțiune nu este necesar a fi constatată culpa

expropriatorului, față de dispozițiile exprese ale art. 9 din Legea nr.

198/2004, care stabilesc că orice persoană care se consideră îndreptățită la

despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței

judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a

hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1).

Înalta Curte constată nefondată și critica referitoare la nelegala

admitere a cererii de obligare a comisiei la emiterea unei noi hotărâri, față

de lipsa de calitate procesuală pasivă, constatată de instanța de fond, a

acestei comisii, dar și fața de faptul că măsura nu era necesară pentru ca

reclamanții să intre în posesia despăgubirii stabilite pentru

terenul

expropriat, cu condiția dovedirii prealabile a calității de proprietar.

In mod corect, în aplicarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ.,

instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, care nu are personalitate juridică, fiind

constituită doar ca un aparat de lucru al expropriatorului, în condițiile art.

6 din lege.

Dispozițiile legale amintite, coroborate cu disp. art. 7, stabilesc în

sarcina comisiei atribuția de a se pronunța asupra cuantumului despăgubirii,

printr-o hotărâre ce se va comunica proprietarului terenului expropriat.

In același timp, dispozițiile art. 2 din Legea nr. 198/2004 dispun în

sensul că statul este reprezentat de Ministerul Transporturilor prin C.N.A.D.N.R.

- SA.

Așadar, calitatea procesuală pasivă aparține, în mod cert, Statului

Român prin C.N.A.D.N.R., însă atribuția de a emite hotărârea de stabilire a

despăgubirilor aparține comisiei numite de expropriator în aplicarea

dispozițiilor legale mai sus invocate. Argumentul recurentei-pârâte că statul

nu stă în proces prin Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 ignoră

dispozițiile ce stabilesc cadrul legislativ al activității sale în materia

măsurilor prealabile lucrărilor de construcție de drumuri.

Pe cale de consecință, nu există nicio contradicție între admiterea

excepției lipsei calității procesuale active a comisiei și obligarea acesteia,

prin hotărâre judecătorească, la emiterea unei hotărâri în favoarea

reclamanților.

Pentru considerentele ce succed, în raport de dispozițiile art. 312 C.

proc. civ., recursul pârâtului va fi respins ca nefondat, cu consecința

menținerii hotărârilor pronunțate de instanțele de apel și de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA

împotriva deciziei civile nr. 17/A din 22 ianuarie 2010 a Curții de

Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie

2010.