ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 777/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 777/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 21 din 1 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondată excepția inadmisibilității executării mandatului european de arestare, invocată de persoana solicitată P.V.
În temeiul art. 107 alin. (1) coroborat cu art. 103 alin. (7), (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă cererea de executare a mandatului european de arestare nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012, emis de către Parchetul Wiener Neustadt - Austria și s-a dispus predarea persoanei solicitate P.V., autorității judiciare emitente.
În temeiul art. 97 alin. (2) din aceeași lege, s-a dispus că, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, pentru executarea pedepsei.
S-a constatat încetate efectele mandatului de arestare nr. 1 (EAW) din data de 17 ianuarie 2012, emis de Înalta Curte de Casație și Justiție în baza deciziei nr. 65 din aceeași dată.
În baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus emiterea mandatului de arestare.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat la data de 11 ianuarie 2012, acestei instanțe, mandatul european de arestare nr. 7 St 96/08p din 09 ianuarie 2012 emis de către Parchetul Wiener Neustadt - Austria împotriva persoanei solicitate P.V., solicitând, totodată, luarea măsurii arestării împotriva acesteia cercetat pentru comiterea unui număr de două infracțiuni de tâlhărie cu uz de armă, fapte prev. de art. 142 alin. (1) și (143) cazul al doilea C. pen. al Austriei.
Prezentă în instanță, persoana solicitată a fost audiată la termenul de judecată din data de 11 ianuarie 2012, acesta nefiind de acord cu predarea sa autorității emitente a mandatului, arătând că are afaceri judiciare în România, indicând și un dosar penal cu nr. 474/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
La data de 08 februarie 2012, apărătorii persoanei solicitate, au invocat excepția inadmisibilității executării mandatului european de arestare, prevalându-se de dispozițiile art. 19 alin. (2) din Constituția României și ale art. 5 parag. 1 lit. f) din C.E.D.O.
Curtea o consideră neîntemeiată având în vedere că este adevărat că art. 19 alin. (2) din Constituția României, prevede doar posibilitatea extrădării cetățenilor români în baza convențiilor internaționale la care România este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate și că Legea fundamentală nu a mai fost modificată, poate așa cum ar fi trebuit, după intrarea în vigoare a Legii nr. 302/2004. Această lege a fost însă supusă controlului de constituționalitate, și declarată constituțională cel puțin sub aspectul problemelor invocate prin excepția de față, de către Curtea Constituțională a României.
De asemenea, așa cum a invocat și apărătorul persoanei solicitate, nu poate fi contestat faptul că instituția mandatului european de arestare este și trebuie să fie asimilată instituției extrădării, fiind însă o extrădare simplificată. Acest lucru nu exclude faptul că mandatul european de arestare corespunde exigențelor prevăzute la art. 5 parag. 1 lit. f) din C.E.D.O., chiar dacă acesta din urmă este reglementat printr-o decizie - cadru și nu printr-o convenție, atâta timp cât, începând cu 01 ianuarie 2004, decizia-cadru înlocuiește, în relațiile dintre statele membre, dispozițiile corespunzătoare ale convențiilor anterioare în materie de extrădare.
În acest sens a hotărât și Curtea Europeană de Justiție într-o speță (C. 303/05, Decizia din 13 iulie 2005), reținând că: ("decizia-cadru nu a fost adoptată cu încălcarea articolul 34 alin. (2) lit. b) UE").
Pe fond s-a reținut că solicitarea este întemeiată, iar potrivit art. 84 din Legea nr. 302/2004 republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în vederea efectuării urmăririi penale, a judecății sau în scopul executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
S-a luat act de precizarea persoanei solicitate, în sensul că nu înțelege să renunțe la regula specialității, iar în cazul unei eventuale condamnări la pedeapsa închisorii, executarea acesteia să aibă loc într-un penitenciar din România, în condițiile art. 103 din Legea nr. 302/2004, republicată.
S-a reținut că în cauză persoana solicitată se află într-o situație excepțională, dată de starea sa precară de sănătate însă acest lucru nu poate constitui pentru instanță un motiv de amânare a predării.
Împotriva acestei sentințe a formulat în termen recurs persoana solicitată P.V., a solicitat admiterea recursului arătând că se dispune amânarea predării până la rezolvarea situației medicale a persoanei solicitate, conform recomandărilor făcute de raportul de expertiză și de medicul specialist.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor aduse, dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Împotriva numitului P.V. a fost emis la data de 9 ianuarie 2012 de către Parchetul Wiener Neustadt - Austria un mandat European de arestare pentru comiterea unui număr de două infracțiuni de tâlhărie cu uz de armă, fapte prev. de art. 142 alin. (1) și (143) cazul al doilea C. pen. al Austriei.
Mandatul European de arestare conține informațiile cerute de dispozițiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, iar faptele descrise se regăsesc printre faptele enumerate în art. 96 din același act normativ, pct. 18.
Este adevărat că persoana solicitată se află într-o situație excepțională, în sensul art. 110 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, situație dată de starea sa precară de sănătate, însă acest lucru nu poate constitui pentru instanță un motiv de amânare a predării, ci de amânare a pronunțării asupra cererii de executarea a mandatului european de arestare, în conformitate cu alin. (4) al aceluiași articol, ceea ce instanța a și făcut prin acordarea unor termene succesive, printre altele, și în vederea efectuării expertizei medico - legală dispusă în cauză.
Față de această situație prin adresa emisă de Procuratura Wr. Neustadt din Republica Austria, această autoritate judiciară a dat garanții că transportul persoanei solicitate P.V. va fi efectuat corespunzător față de starea sa de sănătate, sub supraveghere medicală, că tratamentul acestuia va fi asigurat în timpul arestului preventiv în secțiile specializate din penitenciar, iar în caz de nevoie, va fi transferat în instituții corespunzătoare, în conformitate cu dispozițiile parag. 66 și următoarele din legea austriacă pentru executări penale.
Față de toate cele expuse mai sus, instanța a constatat că nu se impune o amânare de predare a persoanei solicitate, o eventuală amânare a predării în caz de agravare a stării de sănătate a acesteia, fiind de competența, din acest moment, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în conformitate cu dispozițiile art. 111 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004.
În consecință, conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată împotriva sentinței penale nr. 21 din 1 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 20 din Legea nr. 302/2004 cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.V. împotriva sentinței penale nr. 21 din 1 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2012.