ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 482/2012

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată

următoarele:

Prin

încheierea din 10 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1132/45/2011/a2, a fost respinsă ca

nefondată, cererea privind încuviințarea de părăsire temporară a țării

formulată de inculpatul P.C.G., prin apărător.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Iași, sub nr. 1132/45/2011, inculpatul P.C.G., prin apărător, a

solicitat încuviințarea de a părăsi teritoriul României în perioadele 7-10

februarie 2012, în Monaco unde în calitate de asociat majoritar al SC M.I. SRL

are obligația de a se prezența la Conferința Distree EMAE (Europa, Orientul

Mijlociu, Africa) eveniment IT anul care reunește furnizorii și distribuitorii

de aparatură IT, 6-12 martie 2012, pentru a fi prezent la Hanovra în Germania,

cel mai mare târg European din domeniul IT & C, 3 - 10 martie 2012, - fiind

programat în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale la membrul

inferior stâng, în cadrul Clinicii A. din orașul Seesen, Germania și 25 - 27

aprilie 2012, pentru a se prezenta la Londra, în Anglia la Intel Platinum

Summit, eveniment anual dedicat celor mai buni parteneri Intel din zona EMA

(Europa, Orientul Mijlociu, Africa), SC M.I. SRL fiind singura societate

românească ce deține cel mai înalt grad de certificare, Platinum.

În motivarea cererii, inculpatul a

susținut că în calitate de asociat, manager comercial și manager de marketing

al SC M.I. SRL, prin prisma atribuțiilor de serviciu, este obligat să efectueze

deplasări în afara teritoriului țării în intervalele de timp menționate, pentru

a asigura derularea contractelor comerciale semnate cu parteneri străini, de o

parte, iar pe de altă parte să obțină pentru anul în curs reînnoirea

certificărilor / atestărilor obținute în nume propriu sau pentru compania SC

M.I. SRL.

Alăturat cererii, a fost depuse la

dosarul cauzei, diplome, premii de excelență, recunoașterile naționale și

internaționale primite în ultimii ani de activitate, recomandările și

referințele de la firme internaționale, precum și scrisori de invitație privind

participarea la evenimente internaționale.

Sub aspect medical, inculpatul a

susținut că la data de 23 martie 2011 a efectuat la clinica A. din orașul

Seesen, Germania, o intervenție chirurgicală la membrul inferior drept, iar pe

parcursul anului trecut medicii români de la Centrul de diagnostic și tratament

"Dr. V.B.", au constatat, conform adeverinței medicale eliberată la

24 octombrie 2011 că trebuie să efectueze o intervenție chirurgicală și la

membrul inferior stâng, în cel mai scurt timp, respectiv la data de 5 martie 2012,

în cadrul aceleiași clinici medicale.

Inculpatul și-a întemeiat solicitarea pe

o adeverință emisă la 25 ianuarie 2012 de către A. - Centrul de îngrijire medicală

Seesen - Germania din care rezultă că este programat pe 5 martie 2012 pentru o operație

de varice, pe acte medicale emise de același centru medical ce atestă că a fost

supus în luna martie 2011 în regim ambulatoriu la o operație de varice la membrul

inferior drept și pe adeverința medicală din 24 octombrie 2011 emisă de Centrul

de Diagnostic și Tratament „Dr. V.B." privind, diagnosticul de insuficiență

venoasă varice ale ambelor membre inferioare, operat la membrul drept în 2002, cu

mențiunea că, nerespectarea recomandărilor medicale a generat complicații.

S-a mai reținut că prin rechizitoriul întocmit

de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.N.A., la data de 20 decembrie 2011, inculpatul P.C.G. a fost trimis în judecată

alături de alți inculpați pentru săvârșirea săvârșirii infracțiunilor de: complicitate

la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice - faptă prevăzută

și pedepsită de dispozițiile art. 26 C. pen., raportat la art. 13

2

din

Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 248

1

C. pen., cu referire la

art. 248 C. pen. și cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., fals în înscrisuri sub

semnătură privată - în varianta prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 17

lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu trimitere la art. 290 alin. (1) C. pen. și referire

la art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dare de mită

- faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu

trimitere la art. 255 alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

fals în înscrisuri sub semnătură privată - în varianta prevăzută și pedepsită de

dispozițiile art. 17 lit. „c" din Legea nr. 78/2000, cu trimitere la art. 290

alin. (1) C. pen. și aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., (și referire la art. 255

alin. (1)) toate cu aplicarea art. 33 lit. „a" C. pen.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței

la 22 decembrie 2011 cu prim termen de judecată la 26 ianuarie 2012, când s-a dispus

amânarea cauzei pentru ședința din 29 februarie 2012.

Prin încheierea din 23 decembrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Iași s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara prevăzută

de art. 145

1

alin. (1) C. proc. pen. față de inculpatul P.C.G.

Inculpatul a investit instanța de judecată

cu cerere prin care a solicitat a i se încuviința părăsirea țării în perioadele

7-10 februarie 2012, 6 -12 martie 2012, 3-10 martie 2012 și 25 - 27 aprilie 2012,

invocând motive de ordin profesional și medical.

Prima instanță a mai reținut că măsura

obligării de a nu părăsi țara constituie o măsură preventivă de natură procesuală

menită a asigura buna desfășurare a procesului penal și a împiedica sustragerea

inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Această măsură preventivă neprivativă de

libertate constând în îndatorirea impusă inculpatului de a nu părăsi țara fără încuviințarea

autorității ce a dispus măsura, este de natură și în măsură să asigure prezența

inculpatului la orice chemare a autorității.

La data luării acestei măsuri, instanța

a considerat îndeplinite condițiile prevăzute în acest sens, iar, încuviințarea

de a părăsi țara trebuie să se fundamenteze pe existența unor împrejurări cu totul

excepționale care să justifice prevalenta acordată unui drept individual față de

interesul public la a cărui protejare tinde măsura preventivă instituită.

Prima instanță a apreciat că în cauză,

solicitarea inculpatului P.C.G. privind încuviințarea părăsirii temporare a țării

se întemeiază pe dorința de a participa la diferite evenimente internaționale ce

au ca obiect prezentarea produselor și inovațiilor din cadrul tehnologiei informațiilor,

pentru pregătire profesională, în scopul derulării contractelor comerciale semnate

cu parteneri străini și a respectării parteneriatelor încheiate. Această solicitare

reprezintă expresia unei opțiuni personale a inculpatului, iar , nu a unei situații

obiective, care să impună în mod excepțional și necesar părăsirea teritoriului țării

în vederea înlăturării unei situații vădit prejudiciabile și iminente.

De asemenea, instanța de fond a mai constatat

că sub aspect medical, inculpatul nu a invocat sau susținut probatoriu că urmează

să se deplaseze în străinătate pentru un tratament medical care nu este posibil

pe teritoriul României și fără de care viața sau sănătatea îi este pusă în mod grav

în pericol, solicitarea sa întemeindu-se pe împrejurarea că în clinica din Germania

a fost supus unei operații de varice la membrul superior drept și și-a programat

pentru data de 5 martie 2012 efectuarea unei intervenții identice la membrul inferior

stâng.

Or, în condițiile în care măsura preventivă

prevăzută de art. 145

1

alin. (1) C. proc. pen. implică o serie de restricții,

instanța de fond a apreciat că înlăturarea acestora trebuie să se întemeieze pe

situații obiective și temeinic justificate, iar, nu pe opțiunile personale ale inculpatului,

opțiuni care, deși reprezintă expresia unui drept, sunt esențialmente subiective.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

inculpatul P.C.G., solicitând admiterea recursului casarea încheierii atacate și

încuviințarea cereri de părăsire a teritoriului României în perioadele 7-10 februarie

2012, în Monaco unde în calitate de asociat majoritar al SC M.I. SRL are obligația

de a se prezenta la Conferința Distree EMAE (Europa, Orientul Mijlociu, Africa)

eveniment IT anul care reunește furnizorii și distribuitorii de aparatură IT, 6

-12 martie 2012, pentru a fi prezent la Hanovra în Germania, cel mai mare târg European

din domeniul IT & C, 3-10 martie 2012, fiind programat în vederea efectuării

unei intervenții chirurgicale la membrul inferior stâng, în cadrul Clinicii A. din

orașul Seesen, Germania și 25 - 27 aprilie 2012, pentru a se prezenta la Londra,

în Anglia la Intel Platinum Summit, eveniment anual dedicat celor mai buni parteneri

Intel din zona EMA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa), SC M.I. SRL fiind singura

societate românească ce deține cel mai înalt grad de certificare, Platinum. La termenul

de judecată din 20 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

punctul 1 litera a teza a II-a, raportat la

art. 141 alin. (1) teza finală și art. 385

1

C. proc. pen., a pus în discuția

părților excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză.

În soluționarea excepției invocate,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 141 alin.

(1) teza a II-a C. proc. pen., încheierea prin care prima instanță sau instanța

de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii

preventive nu este supusă niciunei căi de atac."

Potrivit dispozițiilor art. 126 și ale

art. 129 din Constituția României, legiuitorul este unica autoritate competentă

să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești în cadrul procedurii

de judecată, precum și modul de exercitare a acestora. În virtutea acestei competențe,

legiuitorul stabilește hotărârile judecătorești împotriva cărora pot fi exercitate

căile de atac și condițiile în care pot fi folosite aceste căi.

În ceea ce privește încheierile, care sunt

hotărâri judecătorești pronunțate în cursul procesului, dar prin care nu se soluționează

fondul cauzei, acestea nu pot fi atacate, de regulă, decât o dată cu sentințele

sau deciziile care soluționează fondul cauzei. Stabilind, prin art. 385

1

alin. (2) C. proc. pen., că încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu

sentința sau cu decizia atacată, legiuitorul a acționat în limitele competenței

sale, prevăzute prin dispozițiile constituționale evocate mai sus.

Regula exercitării căilor de atac împotriva

încheierilor numai odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei se

impune pentru asigurarea desfășurării procesului cu celeritate, într-un termen rezonabil,

exigență recunoscută cu valoare de principiu și în Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale, care consacră la art. 6 parag. 1 dreptul

oricărei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un

termen rezonabil a cauzei sale".

Sub acest aspect, prin posibilitatea exercitării

căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești, prin care se soluționează fondul

cauzei, este asigurat accesul liber la justiție. Rațiunea pentru care încheierea

prin care se respinge cererea de revocare a măsurii preventive a obligării de a

nu păsări localitatea, sau de înlocuire a acesteia cu altă măsură preventivă nu

poate fi atacată separat cu recurs se explică, pe de o parte, prin necesitatea de

a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar pe de altă parte, prin aceea că ea

poate fi atacată cu recurs o dată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Înalta Curte constată că susținerea apărătorului

inculpatului în sensul că în raport de art. 5 parag. 4 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului recursul declarat în cauză este admisibil, sunt nefondate.

Astfel, art. 5 parag. 4 din Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului, prevede că "orice persoană lipsită de libertatea

sa prin arestare sau deținere are dreptul să introducă un recurs în fața unui tribunal,

pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalității deținerii sale

și să dispună eliberarea sa dacă detenția este ilegală".

Așadar, sensul normei citate este acela

de a conferi persoanei arestate sau deținute posibilitatea de a se plânge de ilegalitatea

măsurii privative de libertate luate împotriva sa, prin sesizarea unui tribunal

competent.

Dacă dispozițiile art. 141 alin. (1)

C. proc. pen. deschid calea recursului la încheiere doar pentru unele situații limitativ

indicate în text, acest fapt nu este de natură a atrage după sine înfrângerea dispozițiilor

art. 5 parag. 4 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Având in vedere că în materia măsurilor

de prevenție calea de atac a recursului trebuie să aibă un regim special și să poată

fi exercitată în cazuri special enunțate de lege, iar din economia dispozițiilor

art. 141 alin. (1) teza a II-a, rezultă că încheierile prin care prima instanță

sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept

a măsurii preventive nu fac parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate separat

cu recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte constată că recursul declarat inculpatul P.C.G. împotriva încheierii din 10

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori, în Dosarul nr. 1132/45/2011/a2 este inadmisibil și temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a Il-a C. proc. pen., urmează să îl respingă ca atare.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 25 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de inculpatul P.C.G. împotriva încheierii din 10 februarie 2012 pronunțată de Curtea

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 1132/45/2011/a2.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON

reprezentând onorariul parțial

cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 februarie 2012.