ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3838/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3838/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 768 din data de 11 aprilie 2012 a Judecătoriei Târgu Jiu a fost respinsă plângerea formulată de petiționara G.I.,, împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu nr. 6975/P/2011 din 24 ianuarie 2011, în contradictoriu cu intimații A.I. și A.G.A.
A fost obligată petiționara la 60 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu la 5 decembrie 2011 petiționara G.I. a solicitat efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere a intimaților A.I. și A.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. constând în faptul că la data de 13 august 2008 după ce în prealabil cei doi au insultat-o și amenințat-o, au lovit-o, cauzându-i leziuni.
Prin rezoluția nr. 6975/P/2011 din 24 ianuarie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu s-a dispus în baza art. 10 lit. f) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de intimați pentru infracțiunea sesizată reținându-se tardivitatea formulării plângerii penale prealabile.
Împotriva soluției a formulat plângere la procurorul ierarhic superior petiționara, care prin rezoluția nr. 739/II/2/2012 din 3 februarie 2012 a respins-o ca neîntemeiată, drept pentru care aceasta s-a adresat Judecătoriei Tg. Jiu, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 1871/318/2012.
Pentru lămurirea cauzei a fost atașat Dosarul nr. 6975/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu, precum și copiile Sentinței penale nr. 204 din 31 ianuarie 2012, nr. 1253 din 25 iunie 2009 ale Judecătoriei Tg. Jiu și ale Dosarului penal nr. 626 din 15 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, preluate din sistemul informatizat E.
Din analiza actelor aflate la dosar instanța a reținut ca nefondată plângerea formulată.
Astfel, pe lângă reținerile procurorului avute în vedere la adoptarea soluției de netrimitere în judecată referitoare la tardivitatea formulării plângerii penale prealabile, instanța a reținut că în legătură cu fapta sesizată pentru data de 13 august 2009 a intervenit autoritatea de lucru judecat, aceleași chestiuni fiind soluționate în mod definitiv prin cele două sentințe penale și prin care s-au menținut soluțiile anterioare de netrimitere în judecată ale organelor de urmărire penală, în esență prin ordonanța nr. 5019/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu modificată prin Sentința penală nr. 1253 din 25 iunie 2009 a Judecătoriei Tg. Jiu intimații fiind scoși de sub urmărire penală în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., ulterior ordonanța mai fiind încă odată atacată la instanță de petiționară însă plângerea fiind respinsă ca inadmisibilă prin Sentinței penale nr. 204 din 31 ianuarie 2012 a aceleiași instanțe, condiții în care și prezenta plângere a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri petenta a formulat recurs.
Prin Decizia penală nr. 1366 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca inadmisibil recursul petentei G.I. împotriva Sentinței penale nr. 768 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu cu mențiunea că această hotărâre este definitivă în raport de dispozițiile art. 278
1
alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petenta G.I.
Cauza la care se referă recurenta a fost soluționată definitiv prin Sentința penală nr. 768 din data de 11 aprilie 2012 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. 1871/318/2012, aspect care a fost constatat și prin Decizia nr. 1366 din 12 iunie 2012, hotărâre, de asemenea, definitivă.
Având în vedere dispozițiile art. 385
1
C. proc. pen. ce arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, văzând că Decizia penală definitivă nr. 1366 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, nu face parte dintre aceste hotărâri, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul petentei G.I. cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta G.I. împotriva Sentinței penale nr. 1366 din 12 iunie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 noiembrie 2012.
Procesat de GGC - AA